Motion to annul rejected as inadmissible; transfer-order decision final and unreviewable.

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2021

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 15 octombrie 2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamantul A. a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Judecătoriei Călăraşi.

Prin încheierea nr. 129A din 12 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a fost respinsă cererea de strămutare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu B., ca nefondată.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs A..

Prin decizia civilă nr. 1538 din 30 iulie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de A. împotriva încheierii nr. 129A din 12 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

Prin decizia civilă nr. 2632 pronunţată la 17 decembrie 2020 în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea formulată de petentul A. privind completarea dispozitivului deciziei nr. 1538 din 30 iulie 2020.

Împotriva deciziei civile nr. 1538 din 30.07.2020, A. a formulat contestaţie în anulare, contestatorul încadrând criticile formulate în motivele prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (2), pct. 3 şi pct. 4 C. proc. civ.

Contestatoarea susţine în esenţă că instanţa de recurs, respingând recursul ca inadmisibil, a omis să se pronunţe asupra motivelor de casare invocate de către aceasta împotriva încheierii nr. 129A din 12 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti.

Totodată, contestatorul arată că instanţa de recurs a omis atât prin decizia nr. 1538/30.07.2020, cât şi prin decizia nr. 2632/17.12.2020 să cerceteze motivul de recurs referitor la încheierea din 29.10.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul de strămutare.

Contestatorul solicită admiterea contestaţiei, anularea hotărârii atacate şi reluarea judecăţii de la cel mai vechi act de procedură efectuat.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a respinge contestaţia în anulare pentru considerentele ce urmează:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. (contestaţia în anulare obişnuită - al cărei obiect poate fi o hotărâre definitivă) şi art. 503 alin. (2) C. proc. civ. (contestaţia în anulare specială - al cărei obiect poate fi o hotărâre a instanţei de recurs).

Contestaţia în anulare specială reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., poate fi promovată în patru cazuri distincte:

1. atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

În cuprinsul motivelor contestaţiei în anulare, astfel cum acestea au fost formulate de contestator, nu se regăsesc ipotezele prevăzute de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., considerent pentru care calea extraordinară de atac nu poate fi supusă analizei din perspectiva acestor prevederi.

Prin urmare, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanţă fondului raportului juridic dedus judecăţii, după cum nu este posibilă nici exercitarea unui control judiciar prin promovarea unei căi de atac de retractare, controlul judiciar fiind posibil doar prin intermediul căilor de atac de reformare (apel şi recurs).

Prin decizia atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins recursul declarat de contestatorul A. ca inadmisibil, reţinând că încheierea prin care s-a soluţionat cererea de strămutare nu este susceptibilă să fie cenzurată pe calea de atac a recursului.

Astfel, se constată că, în speţă, Înalta Curte a fost sesizată cu o singură cerere de recurs, împotriva încheierii nr. 129A/12.11.2019, care a fost soluţionată în sensul respingerii ca inadmisibilă, întrucât potrivit art. 144 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi este definitivă.

Instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Criticile deduse judecăţii prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac nu se circumscriu niciuneia dintre ipotezele prevăzute de dispoziţiile art. 503 C. proc. civ., care să determine încadrarea lor în cazurile ce pot forma obiect al contestaţiei în anulare, obiectul contestaţiei în anulare neputând fi extins, prin analogie, la alte situaţii decât cele prevăzute expres de dispoziţiile legale mai sus menţionate.

Susţinerea privind faptul că instanţa de recurs nu a cercetat toate motivele de recurs nu poate fi primită, deoarece unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege.

Principiul enunţat este consacrat în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În consecinţă, susţinerile contestatorului nu pot fi valorificate într-o contestaţie în anulare, deoarece această cale extraordinară de atac nu deschide calea recursului la recurs, ci tinde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităţilor formale, expres şi limitativ prevăzute de lege, săvârşite de instanţă cu ocazia judecăţii, iar nu pentru că judecata pe fond nu a fost bine făcută.

Pentru aceste motive, nefiind incidente dispoziţiile art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 1538 din 30 iulie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1538 din 30 iulie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 septembrie 2021.