Nullity of cassation appeal due to lack of substantive legal grounds and mere factual re-litigation

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2021

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, la data de 31 mai 2019 sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. AEM S.A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata debitului principal în cuantum de 98.634,20 Euro, reprezentând contravaloarea produselor executate efectiv, aflate în depozitele reclamantei şi puse la dispoziţia pârâtei, plus dobânda legală calculată până la data plăţii efective a creanţei şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 444/NLP/PI/07.07.2020 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. x/2019 a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. AEM S.A.; a fost obligată pârâta AEM S.A. la plata sumei de 75.200 EUR reprezentând contravaloarea produselor executate efectiv şi aflate în depozitele pârâtei şi puse la dispoziţia pârâtei şi la plata dobânzii legale prevăzute de art. 4 din O.G. nr. 13/2011, calculată de la data de 31.08.2018 şi până la data de 30.09.2018 pentru suma de 18.800 EUR, calculată de la data de 01.10.2018 şi până la data de 31.10.2018 pentru suma de 37.600 EUR, calculată de la data de 01.11.2018 şi până la data de 30.11.2018 pentru suma de 56.400 EUR, calculată de la data de 01.12.2018 şi până la achitarea integrală a debitului pentru suma de 72.500 EUR; a fost obligată pârâta la plata sumei de 7243,81 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale constând în taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel S.C. AEM S.A. solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 560 din 25 noiembrie 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. AEM S.A. în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 444/NLP/PI/7.07.2020 pronunţată de Tribunalul Timiş; a obligat apelanta-pârâtă să-i achite intimatei echivalentul în RON al sumei de 550 euro, cu titlu cheltuieli de judecată.

La 28 ianuarie 2021, S.C. AEM S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 560 din 25 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea cu reţinere a deciziei atacate şi respingerea cererii de chemare în judecată.

In cuprinsul cererii de recurs, recurenta şi-a exprimat nemulţimirea faţă de împrejurarea că decizia din apel nu cuprinde motivele în fapt şi în drept pe care se sprijină şi că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a prevederilor de drept material.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-pârâtă critică soluţia prin care instanţa de apel a respins calea de atac formulată împotriva sentinţei referitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 75.200 Euro, reprezentând contravaloarea produselor executate efectiv, precum şi la plata dobânzii legale. Recurenta-pârâtă susţine că au fost aplicate greşit normele materiale edictate de art. 1535, art. 1547, art. 1548, art. 1685, art. 1667 şi art. 1668 din C. civ.

Se mai arată în memoriul de recurs că soluţia instanţei de apel este greşită şi pentru că nu s-a stabilit corect situaţia de fapt şi nu au fost corect interpretate prevederile contractuale aplicabile în speţă. Astfel, în mod eronat s-a reţinut, referitor la inexistenţa debitului principal, respectiv la lipsa existenţei unui termen în executarea obligaţiei apelantei, că pârâta AEM S.A. a transmis către reclamantă comanda înregistrată sub nr. x/05.04.2016, având ca obiect o cantitate de 500.000 de conectori.

Faţă de acest aspect, recurenta arată că respectiva comandă înregistrată privind livrarea unei cantităţi de 500.000 de conectori nu a reprezentat o obligaţie afectată de termen în sensul stipulat de dispoziţiile art. 1411 C. civ., intrucât AEM S.A. nu şi-a asumat obligaţia de a cumpăra respectiva cantitate până la un anumit termen.

Cu privire la lipsa însuşirii prin semnătură a facturii emise de intimata-reclamantă, recurenta susţine că instanţa de fond a calificat comanda plasată de societatea AEM S.A., cât şi facturile emise de societatea A. S.A, ca fiind suficiente pentru a justifica existenţa unor raporturi contractuale între părţi, aspect de natură a atrage răspunderea contractuală a apelantei în temeiul art. 1270 C. civ. şi art. 1516 C. civ.

Autorul căii de atac critică şi concluzia instanţei de apel referitor la lipsa existenţei unui contract numit, învederează şi aspectul precizat în faţa instanţei de fond, respectiv că factura nr. x/02.02.2018, în cuantum de 159.734, 20 euro, emisă de intimata în cauză, nu a fost recepţionată de recurenta AEM S.A. ca urmare a faptului că această factură nu a fost înregistrată în contabilitatea societăţii şi nici nu a fost însuşită prin semnătură.

Astfel, arată recurenta, este cunoscut aspectul că emiterea unei facturi creează obligaţii doar împotriva celui care a emis-o privind livrarea mărfii precizate în factură, nu şi împotriva debitorului obligaţiei, cu privire la suma de bani aferentă mărfii livrate, atât timp cât acesta nu a semnat-o.

În concluzie, susţine recurenta, părţile nu au încheiat un contract tipic, în care să fi precizat un termen până la care societăţii AEM S.A. îi revenea obligaţia de a solicita livrarea mărfii de 500.000 de conectori. Astfel, emiterea facturii nr. x/02.02.2018 de către intimata A. S.A. cu privire la cantitatea de 169.930 conectori, precum şi eşalonările ulterioare de plată, astfel cum reiese din facturile nr. x/22.03.2018, nr. x/15.05.2018 sau nota de credit acordată prin factura nr. x S/11.12.2018 nu pot da naştere obligaţiei AEM S.A. de a prelua întreaga cantitate de 500.000 de conectori într-un anumit termen.

Autoarea căii extraordinare de atac mai susţine că referitor la neexecutarea comenzii privind cantitatea de 80.000 de conectori, AEM S.A. şi-a manifestat interesul pentru livrarea acestei cantităţi până la sfârşitul anului. În acest sens, AEM S.A. a propus livrarea în tranşe, urmând ca plata să se facă în avans cu factură proformă pentru fiecare livrare. Chiar dacă recurenta a solicitat şi a agreat plata în avans a cantităţii de 80.000 de conectori, aceasta nu poate fi prezumată a fi acceptat şi neexecutarea comenzii de 80.000 de conectori de către intimata-reclamantă.

Recurenta susţine că în mod neîntemeiat instanţa de apel a reţinut că intimata-reclamantă şi-a executat obligaţia de livrare a mărfii prin faptul că respectiva cantitate de 80.000 conectori se afla în depozitele acesteia, revenind recurentei obligaţia de a achita în avans contravaloarea acestor conectori şi de a-i prelua din depozitul acesteia.

În drept, recurenta-pârâtă şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte, analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reţine următoarele:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În conformitate cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d), partea are obligaţia de a arăta în cererea de recurs motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) prevede că această menţiune este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

Art. 489 alin. (2) din acelaşi cod stipulează că sancţiunea nulităţii recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pentru a putea fi circumscrise cazurilor de nelegalitate cuprinse în art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze soluţia şi argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte reţine că în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici la adresa deciziei atacate, recurenta reiterând situaţia de fapt prezentată instanţelor de fond şi urmărind doar o reevaluare a materialului probator precum şi a situaţiei de fapt.

Deşi recurenta arată că hotărârea atacată este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar hotărârea recurată nu corespunde motivelor de apel, în realitate nu sunt indicate în mod concret criticile pretins neanalizate de instanţa de apel, motivul fiind invocat în mod formal.

În ceea ce priveşte critica formulată de recurenta-pârâtă, referitoare la aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa supremă apreciază că aceasta nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, deoarece dispoziţiile referitoare la daunele moratorii în cazul obligaţiilor băneşti (art. 1535 C. civ.), vinovăţia debitorului şi prezumţia de culpă (art. 1547-1548 C. civ.), cheltuielile predării (art. 1667 C. civ.), pactul de opţiune privind contractul de vânzare (art. 1668 C. civ.) şi cele privind predarea bunului (art. 1685 C. civ.), sunt invocate în mod formal fără a se arăta în concret cu ce a greşit instanţa de apel.

Criticile prin care se invocă reţinerea unei situaţii de fapt eronate şi greşita interpretare a prevederilor contractuale aduc în discuţie aspecte de netemeinicie care nu pot fi analizate în stadiul procesual al recursului. În această cale extraordinară de atac se analizează exclusiv aspectele de nelegalitate, fără a se proceda la o devoluare a fondului cauzei.

Se tinde, aşadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o nouă judecată a fondului, fapt ce reiese şi din trimiterea pe care recurenta o face la situaţia de fapt, ceea ce este incompatibil cu calea de atac a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că cererea de recurs reprezintă o copie aproximativ identică a cererii de apel, dispoziţiile legale fiind invocate în mod formal, întrucât recurenta nu invocă greşita interpretare sau aplicare a respectivelor articole de către instanţa de apel, ci urmăreşte stabilirea unei situaţii concrete de fapt, prin interpretarea probatoriului. Or, administrarea probatoriului este atributul instanţei devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluţiei cu normele de drept aplicabile.

Mai mult, reiterarea de către recurentă a situaţiei de fapt privind derularea raporturilor contractuale dintre aceasta şi intimata-reclamantă, cu privire la livrarea de conectori, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., prin prezentarea criticilor de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, respectiv prezentarea greşelilor de judecată săvârşite de instanţa de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din acelaşi cod.

În speţă, deşi recurenta-pârâtă a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei atacate referitoare la obiectul contractului, facturile emise, neexecutarea comenzii, reprezintă doar o succesiune de fapte şi afirmaţii, fiind motive de netemeinicie, fără o argumentaţie în drept care să permită identificarea unor elemente concrete de nelegalitate.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, respectiv nu se arată şi dezvoltă motivele de nelegalitate. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurentei vizează aspecte de fapt, ce ţin de temeinicia deciziei atacate.

Având în vedere cele reţinute mai sus, precum şi dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. AEM S.A. împotriva deciziei civile nr. 560 din 25 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Referitor la cererea intimatei-reclamante S.C. A. S.A. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a solicitat obligarea recurentei la plata sumei de 570 Euro cu titlu de onorariu avocaţial, dovedit prin înscrisurile existente la pagina 139 şi 140 din dosar.

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil şi în recurs, instanţa supremă, constatând îndeplinite cerinţele art. 452 şi pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă S.C. AEM S.A. la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 570 euro exprimat în monedă naţională la data efectuării plăţii.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. AEM S.A. împotriva deciziei civile nr. 560 din 25 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurenta-pârâtă S.C. AEM S.A. la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 570 euro exprimat în monedă naţională la data efectuării plăţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 septembrie 2021.