Cassation annulled for failure to allege specific legal errors in personal injury compensation dispute

Şedinţa publică din data de 14 septembrie 2021

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 19 februarie 2018, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A., a chemat în judecată pârâta B. S.A., cu citarea în calitate de intervenient forţat a d-lui C., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.600,66 RON daune materiale şi 100.000 Euro, reprezentând daune morale ca urmare a vătămării sale corporale, în urma evenimentului rutier din 11 mai 2016, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 205 şi art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 3500 din 16 noiembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi cu intervenientul C., a obligat societatea pârâtă la plata în favoarea reclamantului a sumei de 396,88 RON cu titlul de daune materiale şi a sumei de 3.000 euro, în RON la cursul BNR de la data plăţii, cu titlul de daune morale.

2. La 12 februarie 2019, reclamantul A. a formulat apel împotriva acestei sentinţe, prin care a solicitat schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul admiterii în tot a cererii de chemare în judecată.

În drept, apelantul reclamant a invocat prevederile art. 466 C. proc. civ.

3. Împotriva considerentelor aceleiaşi sentinţe, respectiv în ceea ce priveşte nereţinerea culpei concurente a reclamantului în producerea accidentului rutier, pârâta a formulat apel la 18 februarie 2019, prin care a solicitat înlăturarea acestora şi înlocuirea cu propriile considerente, iar în rest menţinerea soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate.

În drept, apelanta pârâtă a invocat dispoziţiile art. 461 alin. (2), art. 466 şi art. 470 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1759A din 29 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-au admis apelurile formulate de reclamantul A. şi pârâtă B. S.A., s-a schimbat în parte sentinţa civilă atacată, în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 30.000 RON cu titlu de daune morale şi 1279,09 RON cu titlu de daune materiale şi s-a dispus înlăturarea considerentelor privind culpa în producerea accidentului, înlocuindu-le cu propriile considerente.

Curtea a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, a obligat apelanta-pârâtă la plata către apelantul-reclamant a sumei de 243,15 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel şi, totodată, a obligat apelantul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel. A compensat în parte cheltuielile de judecată şi a obligat apelanta-pârâtă să plătească apelantului-reclamant suma de 143,15 RON.

4. La 5 martie 2020 reclamantul A. a formulat recurs împotriva acestei decizii în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea în tot a deciziei atacate şi rejudecarea fondului de către instanţa de recurs.

În susţinerea motivului de casare prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul arată că instanţa de apel nu a analizat probele administrate în cauză, nu a stabilit împrejurările de fapt esenţiale, s-a limitat la a face simple menţiuni cu privire la normele substantiale şi procedurale incidente fără a proceda la o aplicare concreta a acestora, motiv pentru care soluţia pronunţată este nesusţinută şi pur formală.

Recurentul-reclamant subliniază că instanţa de apel nu a stabilit în mod clar situaţia de fapt, întrucât nu s-a raportat la totalitatea repercusiunilor evenimentului rutier şi nu a determinat criteriile pentru acordarea daunelor morale în conditiile în care, prin cererea de apel, a prezentat o serie de argumente de natură să susţină solicitarea sa de majorare a cuantumului daunelor morale, pe care instanţa de apel fie nu le-a analizat, fie le-a analizat în mod superficial.

Potrivit recurentului instanţa de apel nu a analizat criticile privind problema stabilirii cuantumului daunelor morale în raport de criteriile statuate de practica judiciară, de circumstanţele particulare ale cauzei şi de consecinţele pe care le-a suportat în urma accidentului.

În dezvoltarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că, prin hotărârea atacată, instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 50 pct. 1 lit. f) din Normele aprobate prin Ordinul A.S.F. nr. 23 din 2014, precum şi dispoziţiile art. 1385 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 1391 alin. (1) C. civ., care prevăd obligaţia reparării integrale a prejudiciului.

Recurentul susţine că instanţa de apel, în determinarea în concret a cuantumului daunelor morale, nu a procedat la o analiză amplă a repercusiunilor evenimentului rutier din anul 2016.

Recurentul subliniază că suma acordată cu titlu de daune morale de instanţa de apel constituie o limitare disproporţionată, nejustificată a dreptului de despagubire prin raportare la jurisprudenţă şi la criterii stabilite în practică.

Se arată că instanţa de apel nu a avut în vedere că despăgubirea acordată nu trebuie să aibă numai un caracter pur simbolic, ci trebuie să fie necesară pentru a uşura sau compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat şi pe care trebuie să le mai îndure.

Consideră recurentul că instanţa de apel nu s-a raportat la criteriul echităţii şi la principiul proporţionalităţii daunei cu despagubirea acordată, consacrate pe cale jurisprudenţială în materia stabilirii daunelor.

Mai arată recurentul că instanţa a reţinut în mod neîntemeiat o culpă comună a reclamantului şi a conducătorului auto în producerea evenimentului, faţă de dinamica descrisă în declaraţiile conducătorilor auto.

5. La data de 6 martie 2020 cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 9 februarie 2021, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.

Prin încheierea din 11 mai 2021, Înalta Curte a prorogat discutarea excepţiei nulităţii recursului şi a fost admis în principiu recursul, fiind acordat termen în sedinţă publică la 14 septembrie 2021.

Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 248 alin. (1) din acelaşi cod, excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează să anuleze recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Art. 483 alin. (3) C. proc. civ. prevede că "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat" iar, potrivit art. 486 alin. (3) din acelaşi cod, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din acelaşi cod.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Prin urmare, controlul judiciar exercitat pe calea recursului nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În cauză, se constată că, în expunerea argumentelor circumscrise motivului de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant nu a învederat motive care să poată fi încadrate în vreuna din ipotezele vizate de norma legală redată, respectiv nemotivare, motivare contradictorie sau străină de natura cauzei.

Astfel, recurentul s-a rezumat la a releva chestiuni teoretice în ceea ce priveşte obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti, ca mai apoi să afirme că instanţa de apel nu a analizat probele administrate, nu a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauză, nu s-a raportat la totalitatea repercusiunilor accidentului rutier, nu a făcut aplicarea corectă a normelor substanţiale şi procedurale incidente şi nu a determinat criteriile pentru acordarea daunelor morale, aspecte ce tind la restabilirea situaţiei de fapt prin reaprecierea probatoriului administrat şi care nu pot avea aptitudinea de a declanşa un control de legalitate în raport de motivul invocat.

În consecinţă, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs a fost invocat formal, fără a fi susţinut de veritabile critici de nelegalitate.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant arată că instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit dispoziţiile legale privind repararea integrală a prejudiciului, în sensul că la determinarea în concret a cuantumului daunelor morale instanţa de apel nu a procedat la o analiză amplă a repercusiunilor evenimentului rutier, nu a avut în vedere criteriile consacrate pe cale jurisprudentială în materia stabilirii daunelor morale şi în mod greşit a reţinut o culpă comună a reclamantului şi a conducătorului auto în producerea evenimentului.

Cu toate că recurentul-reclamant tinde să demonstreze încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 50 pct. 1 lit. d) din Norma nr. 23/2014 precum şi a dispoziţiilor art. 1385 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 1391 alin. (1) C. civ., susţinerile acestuia relevă, de fapt, nemulţumirea exprimată cu privire cuantumul daunelor morale acordate de către instanţa de apel urmare a evaluării eronate a probelor administrate şi a situaţiei de fapt, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

Înalta Curte reţine că susţinerile recurentului referitoare la cuantificarea despăgubirilor morale acordate în funcţie de criteriile jurisprudenţiale în materie nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate şi nu se subsumează cazurilor de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, întrucât din motivele de casare invocate de recurent nu este identificată nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod intervine sancţiunea nulităţii recursului pentru motivare necorespunzatoare, care de asemenea nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute strict şi limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate conform art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) raportat la art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, anulează recursul declarat de reclamatul A. împotriva deciziei civile nr. 1759A din 29 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamatul A. împotriva deciziei civile nr. 1759A din 29 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 septembrie 2021.