Extraordinary appeal in cassation dismissed: scope of "material error" excluding substantive errors of judgment and procedural misinterpretations under Art. 503(2)(b) CPC

Şedinţa publică din data de 14 septembrie 2021

Asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 28 august 2018 pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I. au chemat în judecată pârâtul Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, solicitând anularea dispoziţiilor colective nr. 112A din 30.03.2018 şi nr. 207A din 29.05.2018, prin care s-a dispus reducerea sporului grupa I de la 75% la 55%, fiind retribuiţi ulterior cu 10% spor grupa I şi obligarea pârâtului la acordarea sporului salarial grupa I în procent de 85%, iar, în subsidiar, au solicitat obligarea pârâtului la plata sporului grupa I în procent de 75% şi a sporului grupa II în procent de 15%, aferente salariului de bază.

De asemenea, reclamanţii au solicitat anularea actelor adiţionale nr. x din 30.03.2018 şi nr. 4 din 29.05.2018 la contractele individuale de muncă, în sensul menţinerii salariilor de bază avute anterior reducerii acestora, obligarea pârâtului la plata diferenţei de drepturi salariale dintre salariul cuvenit, indexat, majorat şi reactualizat cu dobânda legală şi cel acordat efectiv, calculată de la data emiterii deciziei până la acordarea efectivă şi obligarea pârâtului la calcularea sporurilor prin raportare la salariul de bază şi nu la salariul de încadrare.

Totodată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 17, 37 şi 41 din Codul Muncii, prevederile Regulamentului cadru din 29.03.2018 privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. III a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare, sănătate şi asistenţă socială.

Prin sentinţa civilă nr. 461 din 27 februarie 2019, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea.

2. Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii au declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 859/A din 12 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.

3. Împotriva acestei decizii, reclamanţii au formulat la 5 iulie 2019 contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 şi 503 alin. (3) C. proc. civ., înregistrată pe rolul aceleaşi instanţe, sub nr. x/2019.

La 13 septembrie 2019, reclamanţii au formulat o cerere de recuzare împotriva unui membru al completului de judecată, întemeiată pe dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 septembrie 2019, instanţa a respins cererea de recuzare, iar prin decizia civilă nr. 1301/A din 18 octombrie 2019, curtea de apel a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare.

4. Împotriva încheierii din 19 septembrie 2019, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I. au declarat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., solicitând casarea acesteia, constatarea stării de incompatibilitate relativă invocată, şi, în consecinţă, casarea hotărârii pronunţate în contestaţia în anulare. Prin decizia 2040 din 21 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins recursul ca nefondat.

5. Împotriva acestei decizii, recurenţii B. şi D. au formulat la 7 aprilie 2021 contestaţie în anulare în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., prin care au solicitat anularea în totalitate a hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea recursului, casarea încheierii din 19 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosar nr. x/2019, şi, în consecinţă, casarea hotărârii pronunţate şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea contestaţiei în anulare.

De asemenea, recurenţii au solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Contestatorii au susţinut că hotărârea atacată este rezultatul unor erori materiale evidente, care rezultă din interpretarea eronată a hotărârilor civile anexate recursului, privind situaţia de fapt.

O primă eroare indicată de contestatori vizează reţinerea, în mod greşit, în practicaua hotărârii atacate, a faptului că "recurenţii prin avocat, au solicitat trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel", întrucât, în realitate, aceştia au formulat recurs împotriva unei decizii pronunţate în procedura contestaţiei în anulare. Contestatorii susţin că au solicitat să se constate starea de incompatibilitate a unui singur membru al completului de judecată şi, în consecinţă, nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate pe toată procedura contestaţiei în anulare, nu în apel.

A doua eroare relevată de contestatori are în vedere faptul că instanţa a interpretat eronat că, prin decizia pronunţată în recurs, s-a reţinut inadmisibilitatea schimbării cauzei juridice, în apel, privind motivele referitoare la discriminarea salarială.

Contestatorii mai susţin că instanţa de revizuire nu s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii apelului, invocate din oficiu, privind schimbarea cauzei juridice în apel, deoarece apelul referitor la motivul de discriminare salarială era admisibil, fiind invocat la instanţa de fond. Prin urmare, contestatorii consideră că este incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Contestatorii subliniază că în motivarea deciziei atacate se reţine, în mod greşit, că nu este necesar a se răspunde tuturor criticilor părţilor, ci doar celor fundamentale.

Prin urmare, contestatorii apreciază că încheierea de respingere a cererii de recuzare a fost motivată succinct, prin arătarea faptului că nu există identitate între cele doua căi extraordinare de atac, fără a se realiza o analiză propriu-zisă a motivului pe care părţile şi-au întemeiat cererea de recuzare, raportat la situaţia concretă din cauză şi la dispoziţiile legale invocate.

În continuare contestatorii, prezintă situaţia de fapt şi litigiile promovate.

Intimaţii nu au formulat întâmpinare.

Cauza a fost înregistrată la 8 aprilie 2021 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă, sub nr. x/2021.

Înalta Curte, examinând contestaţia în anulare din perspectiva temeiului de drept invocat, constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Semnificaţia noţiunii de "eroare materială" prin opoziţie cu eroarea de judecată vizează greşeli evidente în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, în principal cu caracter procedural.

Scopul acestui caz de contestaţie în anulare este acela de a da posibilitatea instanţei care a comis o greşeală, de fapt, involuntară, iar nu o greşeală de judecată, să îşi retracteze propria hotărâre.

Astfel, ipoteza vizată de acest text de lege are în vedere erori cu privire la aspectele formale, procedurale, ale judecăţii în recurs sau situaţii în care se confundă ori se omit date materiale, factuale, importante ale cauzei pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului ca urmare a unor greşeli de judecată.

În sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., noţiunea de "greşeală materială" reprezintă o greşeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecinţă pronunţarea unei soluţii eronate, rezultată din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluţia respectivă.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, context în care motivul de anulare prevăzut de 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. este reglementat de un text de excepţie, noţiunea de "greşeală materială" fiind restrictiv interpretată, în sensul că pe această cale nu pot fi valorificate greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Dacă s-ar permite un astfel de demers procedural, în realitate, s-ar deschide calea unui veritabil recurs la recurs, adică reanalizarea aceluiaşi recurs prin redeschiderea unei judecăţi soluţionate definitiv, încălcându-se astfel securitatea raporturilor juridice, ceea ce legea nu permite.

În cauză, din perspectiva textului legal contestatorii susţin că s-a reţinut, în mod eronat, în practicaua hotărârii atacate, instanţa la care au solicitat recurenţii trimiterea cauzei spre o nouă judecată, în realitate aceasta fiind cea care a soluţionat contestaţia în anulare.

Această eroare invocată de contestatori nu este esenţială, respectiv să fi determinat hotărârea atacată întrucât solicitarea de a trimite cauza instanţei care a soluţionat contestaţia în anulare nu este în masură să schimbe soluţia pronunţată, instanţa de recurs analizând în mod judicios motivele de casare invocate.

Mai mult, eroarea materială se apreciază în raport cu situaţia rezultată din actele dosarului la data pronunţării hotărârii care se atacă şi nu poate fi confundată cu eroarea materială la care se referă art. 442 C. proc. civ., care poate fi îndreptată din oficiu sau în urma unei cereri. Or, în cauză eroarea privind solicitarea recurenţilor vizează tocmai această procedură de îndreptare a hotarârii.

Motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. are în vedere greşelile evidente, involuntare, săvârşite de instanţă ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante, de natură a schimba soluţia pronunţată.

Susţinerile contestatorilor referitor la interpretarea eronată a instanţei de recurs privind faptul că în decizia pronunţată în recurs, s-a reţinut inadmisibilitatea schimbării cauzei juridice, în apel, pentru motivele referitoare la discriminarea salarială şi, în consecinţă, ar fi incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., vizează eventuale greşeli de judecată a instanţei de recurs şi nu greşeli materiale, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.. Astfel, contestatorii tind să pună în discuţie elemente ale cauzei care, nefiind greşeli care să privească aspecte de ordin formal ale judecăţii, ţin de dezlegarea dată de către instanţa de recurs aspectelor pricinii privind starea de incompatibilitate.

În ceea ce priveşte critica contestatorilor privind nemotivarea hotărârii atacate prin raportare la situaţia concretă din cauză şi la dispoziţiile legale invocate în cererea de recuzare, Înalta Curte constată că nu se invocă o eroare materială propriu-zisă iar din perspectiva celor solicitate de contestatori s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului.

Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, numai erorile de fapt ce nu devin vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securităţii raporturilor juridice motivat de faptul că nu au putut fi corectate prin intermediul căilor ordinare de atac, în acest sens fiind Hotărârea din 14 februarie 2008, pronunţată în Cauza Pshenichny împotriva Rusiei, paragraful 26.

Aşadar, dispoziţia legală cuprinsă în art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. are în vedere erorile materiale de natură procedurală, în legătură cu aspecte formale ale judecăţii, care să determine hotărârea pronunţată şi nu, cum consideră contestatorii prin cererea formulată, greşeli neesenţiale care pot fi înlăturate prin procedura îndreptării hotărârii sau greşeli de judecată.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge conform art. 508 alin. (1) C. proc. civ. contestaţia în anulare formulată de contestatorii B. şi D. împotriva deciziei nr. 2040 din 21 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii B. şi D. împotriva deciziei nr. 2040 din 21 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 septembrie 2021.