Validity of unilateral termination of grid connection contract for failure to obtain construction permit

Şedinţa publică din data de 14 septembrie 2021

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea formulată la 15 decembrie 2017, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea declaraţiei unilaterale de reziliere a contractului de racordare la RET nr. 85 din 14.03.2011 emisă de C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. la data de 02.03.2016 sub numărul x din 02 martie 2016, obligarea pârâtei la plata sumei de 32.777.167,37 RON, reprezentând prejudiciu ca urmare a rezilierii unilaterale nelegale a contractului menţionat şi a sumei de 45.000.000 Euro reprezentând cuantumul devalorizării societăţii reclamante prin împiedicarea realizării scopului acesteia.

În subsidiar, a solicitat ca, în măsura în care se va aprecia declaraţia unilaterală de reziliere a contractului de racordare la RET nr. 85 din 14 martie 2011 ca fiind rezultatul pactului comisoriu de ultim rang stipulat în contract, să se constate că nu a operat rezilierea nefiind îndeplinite condiţiile pentru invocarea acesteia şi, pe cale de consecinţă, să se dispună obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 969 şi urm. C. civ. de la 1864.

Prin sentinţa civilă nr. 3891 din 28 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată şi s-a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A. S.R.L., prin care a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate iar, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 1191 din 23 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

3. Împotriva acestei decizii reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs la 29 noiembrie 2019, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată şi precizată, având în vedere că instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 942, art. 969 şi art. 1019 C. civ. de la 1864, precum şi a dispoziţiilor H.G. nr. 90/2008 pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele de interes public, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 12 februarie 2008.

Recurenta a arătat că în cauză a fost îndeplinită procedura prealabilă de stingere a diferendului existent între părţi, în faţa A.N.R.E., care a solicitat pârâtei reanalizarea posibilităţii de prelungire a contractului.

Potrivit recurentei, din coroborarea prevederilor art. 942 şi art. 969 C. civ. de la 1864 cu prevederile contractului rezultă condiţiile rezolutorii agreate de părţi pentru dreptul operatorului de reţea, respectiv al intimatei, de a rezilia unilateral contractul de racordare.

În continuare, recurenta a făcut trimitere şi la prevederile art. 1019 C. civ. de la 1864, cu privire la care a susţinut că dreptul pârâtei de reziliere unilaterală a contractului presupune îndeplinirea unor condiţii prealabile.

Prima condiţie privind achitarea la momentul rezilierii a tranşelor datorate conform contractului nu este îndeplinită, întrucât a fost achitată integral suma de 896.660 Euro în contul intimatei.

Cea de a doua condiţie privind respectarea obligaţiilor contractuale asumate de către recurentă, care să fi atras după sine obstrucţionarea sau punerea în imposibilitate a intimatei să îşi îndeplinească propriile obligaţii, nu este îndeplinită deoarece recurenta nu se afla la momentul rezilierii unilaterale, respectiv la 2 martie 2016, în situaţia neîndeplinirii unei obligaţii contractuale şi, prin urmare, nu putea obstrucţiona şi nici pune în imposibilitate intimata să îşi îndeplinească propriile obligaţii.

Recurenta susţine că din modul de redactare al acestei clauze, rezultă necesitatea existenţei unei împiedicări concomitent cu încălcarea obligaţiilor contractuale.

Or, interpretând per a contrario, atât timp cât intimata nu poate face dovada existenţei unei împiedicări ori obstrucţionări la data rezilierii contractului de racordare, respectiv la 2 martie 2016, aceasta nu poate beneficia de dreptul de reziliere, întrucât acest drept există în condiţiile concret stabilite de părţile contractante.

La 2 martie 2016, data rezilierii unilaterale a contractului de racordare, recurenta a precizat că pârâta se afla în etapa la care semnase contractul de execuţie a celulei noi de 400 kv în staţia electrică 400/100kv Tulcea Vest, contract încheiat cu B. S.R.L. sub nr. x la 10 martie 2015.

Astfel, în parteneriat cu B. S.R.L., intimata trebuia să iniţieze lucrările de construcţie a celulei de racordare din cadrul punctului de racordare Tulcea Vest, construcţie ce urma a se realiza independent, din sumele puse la dispoziţie de către recurentă, însă, în repetate rânduri, a invocat ca motiv de neîncepere a lucrărilor tocmai neiniţierea niciunei lucrări de către recurentă la instalaţia de utilizare a parcului eolian.

Recurenta susţine că decizia atacată a fost dată şi cu încălcarea prevederilor H.G. nr. 90 din 23 ianuarie 2008 pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele de interes public, întrucât ordinea cronologică de desfăşurare a lucrărilor pentru racordarea unui utilizator la reţea presupune construirea instalaţiei de racordare anterior construirii instalaţiei de utilizare.

Totodată, potrivit recurentei, conform prevederilor art. 13.5 din contractul de racordare, obligaţia pârâtei era aceea de a asigura recepţia lucrărilor la celula de linie nou construită şi punerea acesteia în funcţiune corelat cu realizarea lucrărilor la instalaţia de utilizare.

S-a învederat că intimata nu poate justifica imposibilitatea de îndeplinire a obligaţiei de începere a lucrărilor la celula nouă de linie, atât timp cât avea contractul de realizare al lucrărilor semnat cu antreprenorul, fusese emisă autorizaţia de construire, iar sumele necesare realizării lucrărilor au fost achitate integral în avans de reclamantă.

Recurenta a mai susţinut că, în cauză, se impune anularea declaraţiei unilaterale de reziliere a contractului de racordare la RET nr. 85 din 14 martie 2011, emisă de pârâta la 2 martie 2016, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile de reziliere a contractului.

Pe cale de consecinţă, ca urmare a anulării declaraţiei se impune obligarea pârâtei la plata sumei de 32.747.886,25 RON, reprezentând prejudiciul produs ca urmare a rezilierii unilaterale nelegale, şi sumei de 45.000.000 Euro, reprezentând cuantumul devalorizării societăţii prin împiedicarea realizării scopului acesteia, pe de altă parte.

Referitor la atragerea răspunderii contractuale, recurenta a apreciat că sunt întrunite condiţiile pentru atragerea răspunderii civile contractuale a intimatei,

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a, la 6 decembrie 2019.

La 7 februarie 2020, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât, deşi recurenta invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din analiza conţinutului recursului nu transpare niciuna dintre ipotezele prevăzute de legiuitor în motivele de nelegalitate înscrise în textul legal vizat iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 12 mai 2020, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.

Prin încheierea din 13 octombrie 2020, pentru considerentele menţionate în cuprinsul acesteia, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare şi a admis în principiu recursul.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta arată că instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 942, art. 969 şi art. 1019 C. civ. de la 1864, precum şi a dispoziţiilor H.G. nr. 90/2008 pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele de interes public.

Recurenta invocă îndeplinirea procedurii prealabile la A.N.R.E, care a solicitat intimatei reanalizarea posibilităţii de prelungire a contractului, însă aceasta nu reprezintă o critică de nelegalitate aptă să conducă la casarea deciziei pronunţate în apel.

Potrivit recurentei, instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 942 şi art. 969 C. civ. de la 1864 şi 20.3 lit. a) pct. (ii) din contractul de racordare la RET nr. 85 din 14 martie 2011, considerând contractul reziliat potrivit pactului comisoriu de grad IV.

Această critică este nefondată, întrucât instanţa de apel, în mod corect, a analizat şi considerat ca fiind îndeplinite condiţiile aplicării pactului comisoriu prevăzut la art. 20.3 lit. a) pct. (ii) din contract.

În acest sens, Înalta Curte constată că în mod corect s-a argumentat prin decizia recurată că reclamanta nu a respectat obligaţia de a obţine autorizaţia de construire a parcului eolian şi de a începe lucrările de edificare a obiectivului, deşi a fost notificată de nenumărate ori de intimată în vederea respectării graficului de execuţie asumat.

La data notificării rezilierii contractului, respectiv 2 martie 2016, recurenta nu obţinuse autorizaţia de construcţie în vederea demarării lucrarilor de construcţie a obiectivului, deşi de la data încheierii contractului cu intimata s-au împlinit 5 ani. Mai mult, se constată că durata contractului a fost prelungită de mai multe ori, la solicitarea recurentei, pentru lipsa fondurilor în realizarea investiţiei.

Prin urmare, s-a reţinut că reclamanta a încălcat obligaţia prevăzută la art. 14.10 din contract prin neprezentarea autorizaţiei de construcţie a obiectivului.

De asemenea, potrivit art. 13.9 din contract privind obligaţia intimatei de a efectua inspecţii la instalaţiile recurentei pentru a se asigura de respectarea graficului de racordare iar, în caz contrar, să suspende contractul de execuţie şi art. 14.13, 14.14 şi 14.15 din contract, părţile au prevăzut obligaţii din care rezultă premisa construirii parcului eolian, activitate care nu se putea efectua fără obţinerea, în prealabil, a autorizaţiei de construire.

Având în vedere că obiectul contractului îl reprezintă operaţiunea de racordare a instalaţiei de utilizare a parcului eolian la RET a CEE 399 MW din zona localităţii Valea Nucărilor, judeţ Tulcea, fără edificarea construcţiei acest obiectiv nu se putea realiza.

Recurenta argumentează, în mod greşit, că lipsa construcţiei şi a instalaţiei de utilizare nu împietează asupra obligaţiei intimatei de a efectua lucrările de racordare la care urma să se conecteze instalaţia de utilizare a parcului eolian.

Potrivit art. 13.5 din contract, obligaţia intimatei de a asigura recepţia lucrărilor de racordare este corelată cu realizarea de către recurentă a instalaţiei de utilizare a parcului eolian, context în care intimata, la data notificării rezilierii, era practic în imposibilitatea de a-şi respecta propriile obligaţii constând în lucrările de racordare la noua celulă de linie, deoarece parcul eolian nu a fost construit, nefiind eliberată autorizaţia de construire.

Critica recurentei privind încălcarea de catre instanţa de apel a prevederilor H.G. nr. 90 din 23 ianuarie 2008 pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele de interes public, referitor la ordinea cronologică de desfăşurare a lucrărilor pentru racordarea unui utilizator la reţea, respectiv construirea instalaţiei de racordare anterior construirii instalaţiei de utilizare, este invocată omisso medio.

Prin urmare, aplicarea dispoziţiilor art. 7 din H .G. nr. 90 din 23 ianuarie 2008 pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele de interes public, invocate direct în recurs, fără însă a fi reiterate pe calea apelului, nu vor fi analizate în virtutea principiului omisso medio prevăzut de art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Toate celelalte criticile ale recurentei privind interpretarea în mod eronat de către instanţa de apel a situaţiei de fapt şi a probelor administrate în cauză, prezentate în derularea contractului, nu vor fi analizate întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate şi nu se subsumează cazurilor de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

De asemenea, în privinţa criticilor recurentei privind îndeplinirea condiţiilor răspunderii contractuale, Înalta Curte constată că în realitate sunt reluate susţinerile formulate în apel, fără o dezvoltare corespunzătoare a unor critici de nelegalitate pentru a fi examinate din perspectiva motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. C., împotriva deciziei civile nr. 1191 din 23 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. C., împotriva deciziei civile nr. 1191 din 23 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 septembrie 2021.