Pension revision partly declined for lack of jurisdiction, partly time-barred; costs awarded to respondent.

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2021

Deliberând asupra revizuirii, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa De Asigurări a Avocaţilor din România, pronunţarea unei hotărâri prin care instanţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 320.890 RON actualizată, reprezentând drepturi de pensie cuvenite şi neachitate soţului său, avocat pensionar şi a sumei de 44.124 RON, actualizată, reprezentând diferenţe de drepturi de pensie cuvenite şi neachitate, începând cu data de 01.01.2014, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 73 lit. a) şi art. 100 alin. (1) din Statutul CAA, art. 194 şi 355 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 6943 din 04 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016, cererea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 3916 din 3 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinţei civile nr. 6943/04.12.2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa de Asigurări a Avocaţilor din România.

Împotriva acestei decizii, A. a formulat cerere de revizuire, invocând dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Revizuenta susţine că prin decizia atacată, Curtea de Apel Bucureşti, în calitate de instanţă de apel, pe de o parte "s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut", iar pe de altă parte "nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut".

Arată că instanţa a respins apelul în temeiul art. 480 alin. (1) C. proc. civ., fără a indica temeiul de drept (material), corelat cu cel cu care a sesizat instanţa - art. 100 alin. (1) şi art. 73 lit. a) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor din România, în vigoare la data înregistrării acţiunii - 17.05.2016.

Aşa cum a precizat Curtea de Apel Bucureşti în considerentele deciziei (pag. 4 alin. (2) "cauza a fost soluţionată pe fond" de unde rezultă şi condiţia admisibilităţii privind "pronunţarea asupra fondului sau care evocă fondul".

Considerentele deciziei civile nr. 3196/2020 reprezintă o compilaţie de fragmente preluate, mai exact copiate din motivarea sentinţei instanţei de fond şi întâmpinarea intimatei.

Prin urmare, revizuenta susţine că temeiul de drept pe care şi-a întemeiat acţiunea lipseşte atât din dispozitivul deciziei cât şi din considerente.

Din perspectiva celei de a doua teze a art. 509 (1) pct. 1 C. proc. civ.:

"nu s-a pronunţat asupra lucrului cerut", aşa cum s-a statuat în doctrină şi jurispudenţă prin sintagma "lucru cerut" se înţeleg acele cereri care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia, au stabilit obiectul dedus judecăţii. Ceea ce caracterizează aceste cereri şi le delimitează de alte cereri pe care le pot formula părţile în cadrul litigiului este faptul că, "prin pronunţarea asupra lor, instanţa pune capăt litigiului"; or, în noul C. proc. civ., motivul privind nepronunţarea instanţei asupra unui lucru cerut este o chestiune care ţine de abordarea fondului cauzei.

Arată că art. 397 alin. (1)şi art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. sunt norme de drept procesual cu caracter imperativ, exprimând unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv principiul disponibilităţii, consacrat expressis verbis de art. 9 alin. (2) din acelaşi cod.

Acest lucru impune judecătorului sa respecte şi să dea eficienţă dreptului de dispoziţie al părţilor -în fapt, o aplicaţie a principiului potrivit căruia judecătorul este obligat să statueze asupra cauzei, întrucât altminteri se face vinovat de denegare de dreptate.

Cu alte cuvinte, consideră că revizuirea pe acest motiv (509 alin. pct. 1) este consecinţa a nesocotirii de către instanţă a principiului disponibilităţii, art. 9 (2) C. proc. civ., care guvernează procesul civil, în virtutea căruia reclamantul este acela care stabileşte limitele judecăţii, prin obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv pretenţia concret formulată. (Decizia nr. 191 din 20.02.2019 a Curţii de Apel Suceava publicată în Buletinul jurisprudenţei pe 2019).

Încălcarea acestor norme şi reguli presupune "extra petita", "minus petita" şi "plus petita", remedierea unei asemenea greşeli realizându-se pe calea revizuirii.

Orientările doctrinare, cât şi cele jurisprudenţiale au argumentat faptul că instanţa de judecată este ţinută, în virtutea principiului disponibilităţii, să se pronunţe exclusiv asupra celor solicitate de părţi, iar încălcarea acestei obligaţii, printr-o pronunţare extra petita, fie plus petita sau minus petita este de natură să prejudicieze părţile, ceea ce este şi cazul în speţă.

Mai arată că instanţa de apel a încălcat obligaţiile prevăzute de lege privind soluţionarea cauzei, potrivit celor 2 petite întemeiate pe art. 100 alin. (1) şi 73 lit. a) din Statutul CAA, ignorând obiectul concret al cererilor revizuentei, decizia pronunţată fiind lăsată - atât în dispozitiv cât şi în considerente fără soluţie în dosar, în raport de obiectul dedus judecăţii.

Prin urmare, aşa cum s-a subliniat în orientările doctrinare, cât şi cele jurisprudenţiale, remediul pentru asemenea situaţii rămâne doar cenzura revizuirii prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În legătură cu obiectul dedus judecăţii, de la începutul derulării litigiului, prima instanţă a suspendat cauza sub pretextul "împiedicării desfăşurării normale a procesului" pentru necontestarea deciziei privind pensia de urmaş, iar în urma recursului împotriva încheierii de suspendare din 2.11.2016, Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2016, prin decizia 107/27.04.2017 a stabilit cu caracter definitiv că:

"obiectul cererii de chemare în judecată este clar, recurenta-reclamantă solicitând obligarea intimatei-pârâte la plata unor sume de bani reprezentând drepturi de pensie cuvenite şi neachitate soţului său, respectiv recurentei reclamante", adăugând:

"Cât timp recurenta reclamantă nu a precizat expres că îşi completează/modifică acţiunea ...instanţa trebuia să procedeze la luarea măsurilor necesare soluţionării cauzei, în limitele învestirii sale, sub aspectul obiectului, aşa cum a fost indicat în petitul cererii de chemare în judecată".

Cu alte cuvinte, consideră că instanţa de apel a ignorat faptul că în privinţa obiectului, cauza şi-a găsit deja o dezlegare, statuând în sens contrar Deciziei nr. 107/2017 a Curţii de Apel Bucureşti.

Revizuenta susţine că s-au încălcat principiile fundamentale instituite prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin care nu numai că s-au poziţionat în sens contrar dispoziţiilor CEDO, dar au "soluţionat defectuos", prin ignorarea fără nici o justificare a obiectului cauzei, rămânând astfel în competenţa exclusivă a instanţei de revizuire corectarea acestor erori judiciare .

Intimata Casa de Asigurări a Avocaţilor a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi, inadmisibilitatea cererii de revizuire, iar pe fond respingerea ca neîntemeiată, precum şi cheltuieli de judecată.

Prin rezoluţia din 25 mai 2021, Înalta Curte a stabilit termen pentru soluţionarea cererii de revizuire la 23 iunie 2021.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia tardivităţii cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum şi excepţia de necompetenţă materială a cererii de revizuire fundamentate pe art. 509 alin. (1) pct. 1 din acelaşi act normativ şi a rămas în pronunţare asupra lor.

Soluţia şi considerentele asupra excepţiei de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de revizuire fundamentate pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Potrivit art. 510 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Textul legal citat stabileşte competenţa soluţionării cererii de revizuire fundamentate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., competenţă ce revine instanţei care a pronunţat hotărârea rămasă definitivă.

Raţiunea instituirii acestei norme de competenţă izvorăşte din natura juridică a revizuirii, care este o cale extraordinară de atac, de retractare. Din această perspectivă, numai instanţa care a pronunţat hotărârea are abilitatea conferită de lege să o retracteze.

În speţă, revizuenta a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 3916 din 3 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, susţinând incidenţa motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Faţă de acest aspect, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 132 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 510 alin. (1) C. proc. civ., va declina competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată în baza dispoziţiilor legale mai sus menţionate, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra excepţiei tardivităţii cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Obiectul cererii de revizuire pendinte îl reprezintă decizia civilă nr. 3916 din 3 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020.

Revizuenta susţine că prin decizia menţionată instanţa a încălcat autoritatea de lucru judecat sub aspectul obiectului dedus judecăţii, astfel cum s-a statuat definitiv prin decizia nr. 107 din 27 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

Înalta Curte reţine că, prin decizia civilă nr. 3916 din 3 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinţei civile nr. 6943/04.12.2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa de Asigurări a Avocaţilor din România.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Conform art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din acest act normativ, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Potrivit art. 634 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile prevăzute la alin. (1) al acestui articol devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului sau recursului sau, după caz, de la data pronunţării.

În cauză, ultima hotărâre definitivă, în raport de care se calculează termenul pentru exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, reglementat de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este decizia nr. 3916 din 3 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Această decizie a rămas definitivă, potrivit prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., la data pronunţării, respectiv 3 noiembrie 2020.

Prin urmare, termenul pentru promovarea cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a început să curgă de la 3 noiembrie 2020. Cererea de revizuire a fost formulată la 14 mai 2021 .

Or, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul în care putea fi introdusă, cel mai târziu, cererea de revizuire s-a împlinit la 3 decembrie 2020, termen calculat în raport de prevederile art. 181 alin. (1) pct. 3 şi alin. (2) din acelaşi act normativ.

Art. 185 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că atunci "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

Aşadar, articolul invocat prevede sancţiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege, iar înlăturarea acestei sancţiuni putea avea loc doar în condiţiile admiterii unei cereri de repunere în termenul de revizuire, prevăzut de art. 186 C. proc. civ., însă, în cauză, revizuenta nu a formulat o astfel de cerere.

Faţă de aspectele mai sus menţionate şi de dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ca tardiv declarată.

Faţă de soluţia pronunţată, întrucât revizuenta a căzut în pretenţii, sunt întrunite cerinţele art. 453 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât Înalta Curte o va obliga pe revizuentă doar la plata sumei de 400 RON, din suma de 800 RON, către intimata Casa de Asigurări a Avocaţilor din România, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform dovezilor de la dosarul de revizuire, restul urmând să fie avute în vedere de instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi declină în favoarea Curţii de Apel Bucureşti competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. formulate de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 3916 din 3 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020.

Respinge ca tardivă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., formulată de revizuenta A. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă pe revizuentă la plata sumei de 400 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata CASA DE ASIGURĂRI A AVOCAŢILOR DIN ROMÂNIA.

Fără cale de atac în ceea ce priveşte soluţia de declinare a competenţei de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce priveşte soluţia dată revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2021.