Pension recalculation dispute: Nullity of appeal for failure to identify the challenged judgment and substantiate legal grounds

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12 decembrie 2016 pe rolul Tribunalului Bucureşti sub numărul x/2016, astfel cum a fost precizată la 19 aprilie 2016, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestaţii şi Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, anularea hotărârii nr. 19126/27.03.2017, emisă de Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestaţii şi obligarea intimatelor la recalcularea pensiei prin valorificarea adeverinţei DA nr. x/05.04.2016 şi a deciziei S.C. B. S.A. nr. 9/17.03.1993 şi acordarea drepturilor corespunzătoare grupei a II-a de muncă începând cu luna următoare datei formulării cererii (05.02.2012). În subsidiar, a solicitat ca intimatele să acorde drepturile respective pentru perioada de 3 ani anteriori corespunzătoare termenului general de prescripţie (01.05.2013). Totodată, a solicitat ca pârâtele să dispună reducerea vârstei de pensionare corespunzătoare celor 18 ani, 4 luni şi 29 zile în grupa a II-a şi recalcularea şi acordarea drepturilor băneşti pentru pensia cuvenită integral pentru perioada 05.01.2012-01.12.2015.

Prin sentinţa civilă nr. 2809 din 19 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei. A fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

Prin sentinţa civilă nr. 551 din 23 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a fost admisă cererea contestatorului privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 107 alin. (5) din Legea nr. 263/2010, în sensul de a stabili că textul respectiv este constituţional în măsura în care un drept recunoscut şi câştigat, un stagiu de cotizare realizat anterior pensionării, în condiţiile grupei a II-a de muncă, nu poate fi valorificat decât de la data depunerii documentelor doveditoare, în raport cu art. 47 alin. (2), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44 şi art. 53 din Constituţie, în lumina Primului Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

A fost respinsă acţiunea formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatele Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestaţii şi Casa Judeţeană de Pensii Iaşi.

Prin decizia nr. 45 din 6 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a fost respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile 551 din 23 martie 2018 a Tribunalul Iaşi.

Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a declarat recurs.

La termenul din 14 aprilie 2021, Înalta Curte a dispus înregistrarea unui dosar asociat în vederea soluţionării cererii formulate de recurent, privind sesizarea Curţii a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 din Legea nr. 76/2012 de modificare a art. 155 din Legea nr. 263/2010 - sintagma "numai cu apel".

Prin decizia nr. 1009 din 14 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă s-a respins recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 45 din 6 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, ca inadmisibil.

Recurentul A. a formulat prin e-mail o cerere de recurs în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă referitoare la excepţia de neconstituţionalitate, fără a motiva calea de atac.

La primirea cererii, prin rezoluţia din 20 aprilie 2021, s-a dispus citarea recurentului cu menţiunea de a completa cererea de recurs conform dispoziţiilor art. 486 C. proc. civ., potrivit dovezii de la dosarul de recurs.

Înalta Curte, la termenul de judecată din data de 23 iunie 2021 a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului, pe care o va analiza cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi o va admite şi, în consecinţă, va anula recursul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde indicarea hotărârii care se atacă, acest element reprezentând însuşi obiectul recursului, fără de care instanţa de judecată nu poate analiza criticile părţii care a declarat calea extraordinară de atac, întrucât nu are indicat, ca atare, actul procedural la care să se raporteze pentru a aprecia asupra legalităţii sau nelegalităţii respectivei hotărâri.

Identificarea hotărârii se realizează prin elementele sale caracteristice şi care o individualizează, respectiv arătarea instanţei care a pronunţat-o, numărul hotărârii şi data pronunţării.

Neindicarea hotărârii este sancţionată de alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., conform căruia "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Se constată că în cuprinsul cererii de recurs, se indică "încheierea/decizia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a art. 72 din Legea nr. 76/2012 de modificare a art. 155 din Legea nr. 263/2010 invocată în cauză", fără a motiva în fapt şi în drept cererea.

Or, în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie, secţia a II-a civilă nu a fost pronunţată o astfel de hotărâre.

Prin urmare, recurentul nu indică hotărârea împotriva căreia ar fi înţeles să declare calea de atac, element prevăzut sub sancţiunea nulităţii, conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Chiar şi în situaţia în care s-ar aprecia, în lumina considerentelor Deciziei nr. 321/2017 a Curţii Constituţionale (paragrafele 20-22), că recursul reglementat de Legea nr. 47/1992 republicată, nu poate fi considerat o veritabilă cale extraordinară de atac în condiţiile C. proc. civ., ci o cale de atac specială, lipsa indicării obiectului acestui remediu judiciar se sancţionează tot cu nulitatea cererii, în raport de prevederile art. 461 raportat la art. 148 alin. (1) coroborat cu art. 174 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Concret, neindicarea obiectului oricărei căi de atac este o cauză de nulitate absolută, virtuală, a actului de procedură astfel întocmit şi se sancţionează, în consecinţă, cu anularea căii de atac.

Totodată, din interpretarea art. 486 alin. (1) lit. d), rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus în termenul prevăzut de lege, ci se impune ca acesta să conţină critici care să poată fi încadrate în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ.

În consecinţă, în măsura în care în recurs nu este indicată hotărârea atacată, recursul nu este motivat şi nici nu cuprinde repere minime care să poată face posibilă identificarea hotărârii atacate, calea de atac va fi lovită de nulitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul A., în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul A., în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2021.