Admissibility of civil nullity action versus enforcement objection for adjudication deed in forced sale proceedings

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2021

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal la data de 1 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C. S.A. şi BEJ D. constatarea nulităţii procesului-verbal de licitaţie din 12.04.2017 şi a actului de adjudecare nr. x/10.05.2017, întocmite de BEJ D., privind vânzarea la licitaţie publică a proprietăţii reclamantei, şi anume spaţiul comercial din Bacău, str. x, sc. C - D şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Prin sentinţa civilă nr. 193 din 18.04.2019, Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator E., şi F..

Prin decizia nr. 870/2019 din 16 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei F., cu consecinţa respingerii apelului promovat de apelanta F. împotriva sentinţei civile nr. 193 din 18.04.2019 a Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis apelul promovat de apelanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar, împotriva aceleiaşi sentinţe, a fost anulată, în parte, sentinţa civilă apelată, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii pentru capătul de cerere privind actul de adjudecare şi a fost trimis spre rejudecare la aceeaşi instanţă capătul de cerere privind actul de adjudecare. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate, sub aspectul soluţionării valabilităţii actului de adjudecare, şi menţinerea soluţiei instanţei de fond, ca fiind legală şi temeinică.

În motivarea cererii de recurs, întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. civ., recurentul a susţinut că prin decizia pronunţată s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, pe de o parte, şi că hotărârea a fost dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material, pe de altă parte.

În subsidiar, recurentul a solicitat să se constate acţiunea ca fiind inadmisibilă, sub aspectul analizei motivului de nulitate invocat de intimata-reclamantă, vizând încălcarea art. 75 din Legea nr. 85/2014, acesta neconstituind temei de drept comun.

Sub primul aspect de nelegalitate, prin raportare la prezumţia de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 3/2018 a Tribunalului Bacău, pronunţată în dosarul nr. x/2016, recurentul arată că, deşi cauza invocată a fost soluţionată pe cale de excepţie, părţile sunt ţinute de considerentele instanţei, chiar necompetentă fiind.

Astfel, în soluţionarea dosarului nr. x/2016, instanţa a apreciat că administratorul judiciar avea posibilitatea să promoveze contestaţie la executare în vederea valorificării dispoziţiilor art. 75 din Legea 85/2014. Această dispoziţie a instanţei cu titlu de considerent nu a fost desfiinţată în calea de atac şi, ca urmare, părţile sunt ţinute de efectele acesteia.

A considera că se poate analiza o eventuală încălcare a art. 75 din Legea insolvenţei în cadrul unei alte acţiuni ar însemna, în opinia recurentului, a încalca puterea lucrului judecat, chestiune care nu este permisă de lege, deoarece prin efectul autorităţii de lucru judecat judecătorului nu i se permite sa reia dezbaterile asupra unei chestiuni litigioase deja tranşate de către o jurisdicţie anterioară, asupra căreia instanţa a statuat.

Or, în cauză, instanţa de apel a pronunţat decizia atacată reluând dezbaterile asupra aplicării art. 75 din Legea insolvenţei.

Prin aceasta, consideră recurentul, a fost încălcată autoritatea de lucru judecat, iar în subsidiar, au fost greşit aplicate dispoziţiile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ. referitoare la autoritatea de lucru judecat a considerentelor pe care se sprijină o hotărâre judecătorească.

Cu privire la inadmisibilitatea acţiunii în constatarea nulităţii/anulării actului de adjudecare, recurentul - pârât susţine că instanţa avea obligaţia de a stabili dacă acţiunea în anulare este admisibilă sub toate motivele invocate de către intimata-reclamantă, fiind arătate temeiuri care ţin de dreptul comun, cât şi art. 75 din Legea insolvenţei.

Sub acest aspect, recurentul apreciază că motivele de drept comun trebuie să fie cele reglementate de dreptul comun în materie, în speţă de C. civ., acestea neincluzând şi motivele reglementate de legi speciale, cum este Legea nr. 85/2014.

În consecinţă, apreciază recurentul că, în parte, acţiunea în anulare de drept comun este inadmisibilă sub aspectul criticilor referitoare la aplicarea art. 75 din Legea nr. 85/2014.

Mai arată recurentul că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile legale referitoare la valabilitatea şi posibilitatea de contestare a unui act de adjudecare.

Menţionând că legiuitorul prevede în mod expres calea juridică de urmat în cazul în care se invocă vicii ale vânzării silite, a făcut trimitere la textul art. 849 din C. proc. civ. referitor la contestaţia împotriva procesului-verbal de licitaţie, apreciind că motivele invocate de apelantă: preţul prea mic de adjudecare, eventuale vicii de procedură, încălcarea art. 75 din Legea insolvenţei, sunt tot atâtea chestiuni care puteau face obiectul contestaţiei prevăzute de articolul menţionat.

Recurentul susţine că posibilitatea de a ataca actul în cadrul unei acţiuni de drept comun este prevăzută doar în cazul vânzării de bunuri mobile, astfel cum prevede textul art. 777 din C. proc. civ., dar nu se regăseşte şi în capitolul referitor Ia vânzarea imobiliară, neputându-se adăuga la lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 860 din C. proc. civ., orice cerere de evicţiune, totală sau parţială, privind imobilul adjudecat este definitiv stinsă, recurentul precizând că, prin instituirea acestei norme, legiuitorul a dorit sa ofere o măsură de protecţie participanţilor la adjudecare, în caz contrar ajungându-se la o descurajare a acestora, ceea ce ar îngreuna considerabil orice executare silită imobiliară.

Pornind de la ideea că procesul-verbal de licitaţie nu poate fi atacat pe cale specială, recurentul apreciază că nu se poate anula un act de adjudecare cu menţinerea ca valabilă a vânzării, dacă procesul-verbal de vânzare rămâne valabil, deoarece o anulare a actului subsecvent apare ca fiind lipsită de finalitate.

Cu privire la posibilitatea formulării unei acţiuni de drept comun, se mai susţine că, potrivit art. 715 din C. proc. civ., doar terţii au posibilitatea de a-şi realiza dreptul pe o cale separată, însă, în acest caz, sub rezerva drepturilor definitiv dobândite de adjudecatari.

Acţiunea în anulare pe dreptul comun nu este la îndemâna administratorului judiciar, acesta neavând această competenţă prevăzută de legea insolvenţei şi, în plus, având obligaţia de a acţiona strict în interesul creditorilor.

Legea nr. 85/2014 prevede tipul de acţiuni în anulare care pot fi formulate, respectiv cele prevăzute de art. 117-122 din Lege, recurentul subliniind că o acţiune în anulare formulată în condiţiile dreptului comun nu este prevăzută în cuprinsul acestor texte.

În ipoteza în care se apreciază că o astfel de acţiune este admisibilă, recurentul susţine că motivele de nulitate trebuie să exceadă celor care putea fi invocate pe cale de contestaţie la executare, motivele de nulitate de drept comun neputând face referiri la neregulile executării silite.

Însă, în cauză, motivele prezentate în acţiune puteau fi invocate pe cale de executare silită, care ar fi putut fi promovată de administratorul judiciar, dacă ar fi manifestat minimul de diligentă (stabilirea unui preţ neconform realităţii putea face obiectul unei contestaţii la încheierea de stabilire a preţului imobilului, eventualele inadvertenţe constatate cu privire la procedura propriu-zisă de ţinere a licitaţiei, de asemenea constituie motiv de contestaţie, iar încălcarea art. 15 din Legea insolvenţei nu constituie drept comun şi nu poate fi invocată în cazul unei acţiuni în nulitate).

Recurentul susţine că motivarea care stă la baza cererii demască o contestaţie la executare tardivă, deoarece se invocă motive ce califică cererea ca fiind contestaţie la executare (vătămări şi nereguli ale actelor de executare silită, ce trebuiau invocate în termen, în cadrul reglementat de legiuitorul de procedură civilă).

Deşi admisibilă, o acţiune cu acest obiect nu poate deghiza o contestaţie la executare împotriva actului de adjudecare sau a actelor de executare efectuate în cadrul procedurii de executare silită anterior emiterii actului de adjudecare.

Dacă s-ar permite ca, pe această cale, să se repună în discuţie legalitatea şi temeinicia unor acte de executare ce nu au fost contestate în termenele imperative prevăzute de lege, prevederile de procedură execuţională ar fi golite de conţinut, iar ceea ce s-a statuat în mod irevocabil ar putea fi repus oricând în discuţie de către debitorul nediligent, care a lăsat să treacă termenul de exercitare a contestaţiei la executare.

Recurentul a mai invocat şi încălcarea art. 1246 C. civ. referitor la nulitatea contractelor, arătând că legiuitorul a prevăzut, în mod expres, că orice contract încheiat cu nerespectarea condiţiilor cerute de lege este supus nulităţii, dacă prin lege nu se prevede o altă sancţiune. Textul de lege menţionat stabileşte, în opinia recurentului, caracterul subsidiar al acţiunii în anulare/constatarea nulităţii contractului faţă de contestaţia la executare.

Intimata - reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator E. SPRL, a formulat întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea recursului declarat de recurentul-pârât, având în vedere nulitatea recursului, raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., şi, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 16 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata - reclamantă, şi a admis, în principiu, recursul declarat de recurentul - pârât.

Analizând recursul formulat de recurentul - pârât B., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată formulate în cauză de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B., C. S.A. şi BEJ D., îl constituie o acţiune în constatarea nulităţii procesului-verbal de licitaţie din 12.04.2017 şi a actului de adjudecare nr. x/10.05.2017, întocmite de BEJ D., privind vânzarea la licitaţie publică a proprietăţii reclamantei, şi anume spaţiul comercial din Bacău, str. x, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară, fiind invocată, alături de alte cauze de nulitate, şi încălcarea art. 75. alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Prin sentinţa civilă nr. 193 din 18.04.2019, prima instanţă a respins acţiunea ca inadmisibilă, reţinând că procesul-verbal de licitaţie din 12.04.2017 şi actul de adjudecare nr. x/10.05.2017, întocmite de BEJ D., sunt acte de executare silită, ceea ce face ca orice neregularitate a acestora să poată fi invocată numai pe calea contestaţiei la executare reglementate de art. 712 C. proc. civ., procedură specială pe care legiuitorul a pus-o la îndemâna debitorului şi în cadrul căreia acesta avea posibilitatea de a pune în discuţie preţul bunului vândut, neaplicarea dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 şi orice alt aspect de nelegalitate a actelor de executare care fac obiectul cauzei.

S-a statuat, aşadar, asupra faptului că reclamanta nu are deschisă calea dreptului comun pentru a obţine constatarea nulităţii procesului-verbal de licitaţie din 12.04.2017 şi a actului de adjudecare nr. x/10.05.2017, întocmite de BEJ D..

Prin decizia nr. 870/2019 din 16 decembrie 2019, ce face obiectul recursului dedus judecăţii, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar, şi a anulat în parte sentinţa mai sus menţionată, respingând excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru capătul de cerere privind nulitatea actul de adjudecare, cu trimiterea acestui capăt de cerere la prima instanţă, în vederea rejudecării.

Această decizie a fost criticată de pârâtul B. pe calea recursului, motivele de nelegalitate invocate, circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., fiind însă nefondate, după cum se va arăta în continuare.

Astfel, sub un prim aspect de nelegalitate, recurentul arată că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat/nesocotirea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, statuat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa era ţinută de chestiunea litigioasă tranşată prin considerentele sentinţei civile nr. 3/2018, pronunţată de Tribunalul Bacă în dosarul nr. x/2016, în sensul că administratorul judiciar avea posibilitatea să promoveze contestaţie la executare în vederea valorificării dispoziţiilor art. 75 din Legea 85/2014.

Contrar acestei susţineri a recurentului, chestiunea litigioasă tranşată de judecătorul sindic prin sentinţa civile nr. 3/2018, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2016, are în vedere inadmisibilitatea acţiunii în anularea vânzării bunului imobil din Bacău, str. x, formulată de S.C. A. S.R.L., prin G., în considerarea faptului că acţiunea, întemeiată de reclamantă pe dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, nu poate fi soluţionată pe fond, întrucât nu face parte dintre tipurile de cereri şi categoriile de litigii ce pot fi soluţionate de judecătorul sindic, potrivit art. 45 şi art. 117 din Legea nrr. 85/2014, în considerentele hotărârii reţinându-se că "a proceda conform solicitării administratorului judiciar, de a analiza o pretinsă cerere de anulare a actului de adjudecare, ar presupune o încălcare a principiilor ce stau la baza reglementării procedurii insolvenţei. Este exclus ca judecătorul sindic să ignore cerinţele de previzibilitate a procedurii (care vizează pe toţi cei implicaţi în procedură, debitor, terţi care au raporturi juridice cu debitorul în cursul perioadei de observaţie, nu doar pe creditori), prin eludarea etapelor procedurii insolvenţei şi a condiţiilor în care poate fi învestit cu soluţionarea unei cereri în procedură."

Împrejurarea că, în conţinutul hotărârii mai sus arătate, judecătorul sindic face aprecieri privind obligaţia lichidatorului judiciar al debitoarei de a depune diligenţele necesare în vederea promovării contestaţiei la executare, prevăzute de art. 712 C. proc. civ., nu poate avea semnificaţia tranşării, cu autoritate de lucru judecat, a mijlocului procesual pe care partea avea posibilitatea să îl exercite pentru a putea obţine constatarea nulităţii actului de adjudecare nr. 31/10.05.2017, întocmit de BEJ D..

O atare statuare, face parte din categoria aşa - numitelor considerentele indiferente sau supraabundente, care nu influenţează în niciun fel soluţia adoptată, ele putând, de altfel, să lipsească din motivarea hotărârii, critica recurentului fiind nefondată.

Subsumat celui de-al doilea aspect de nelegalitate a hotărârii atacate, încadrat în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care priveşte direct problema admisibilităţii acţiunii deduse judecăţii de reclamantă pe calea dreptului comun, respectiv a acţiunii în constatarea nulităţii actului de adjudecare, recurentul - pârât a invocat mai multe argumente.

Astfel, recurentul a susţinut că instanţa avea obligaţia de a stabili dacă acţiunea în anulare este admisibilă sub toate motivele invocate de către intimata-reclamantă, în condiţiile în care reclamanta a indicat atât temeiuri care ţin de dreptul comun (C. civ.), cât şi prevederile art. 75 din Legea nr. 85/2014.

Însă, aşa cum s-a arătat în scurta expunere a soluţiilor pronunţate în cauză, prima instanţă şi-a întemeiat soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii pe considerentul că actul de adjudecare este un act de executare silită, ceea ce face ca orice neregularitate a acestuia să poată fi invocată numai pe calea contestaţiei la executare, fără a distinge între motivele de nulitate.

Aceasta este soluţia cenzurată de instanţa de prim control judiciar, care, pronunţându-se asupra apelului declarat numai de reclamanta S.C. A. S.R.L., a reţinut în mod corect că, în soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii demersului judiciar îndreptat împotriva actului de adjudecare a imobilului, trebuie să se pornească de la calificarea juridică a acestuia: act de executare, pentru care calea de atac specifică, reglementată de art. 172 C. proc. civ., este contestaţia la executare, sau act autentic prin care se confirmă efectuarea unei vânzări-cumpărări forţate, a cărui nulitate poate fi invocată în condiţiile dreptului comun.

De altfel, aşa cum s-a arătat în analiza primului motiv de recurs, un demers judiciar ce urmărea aceeaşi finalitate, respectiv anularea actului de adjudecare, întemeiat pe dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2014 şi dedus spre soluţionare judecătorului sindic, a fost respins ca inadmisibil, prin sentinţa civilă nr. 3/2018, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2016, definitivă.

Pentru aceleaşi motive nu poate fi primită, ca temei de nelegalitate a hotărârii atacate, nici susţinerea recurentului, în sensul că, sub aparenţa unor cauze de nulitate a actului de adjudecare, reclamantul ar invoca motive de contestaţie la executare, căci, aşa cum s-a arătat anterior, reclamantul nu ar putea exercita împotriva acestui act atât contestaţia la executare, cât şi acţiunea de drept comun, ci, în raport cu calificarea juridică dată actului de adjudecare, unul dintre cele două mijloace procedurale amintite. În acest caz, partea nu beneficiază de mai multe căi pentru valorificarea aceloraşi pretenţii, calea dreptului comun nefiind subsidiară şi nici complementară contestaţiei la executare.

În măsura în care s-ar aprecia de către instanţa de fond că motivele de nulitate invocate de reclamanta - debitoare ar viza acte de executare necontestate de aceasta, soluţia ar fi aceea de respingere a acţiunii ca neîntemeiată, iar nu reţinerea inadmisibilităţii, ca fine de neprimire a acţiunii.

De altfel, concordant cu cele anterior reţinute, însuşi recurentul arată că:

"Deşi admisibilă, o acţiune cu acest obiect nu poate deghiza o contestaţie la executare împotriva actului de adjudecare sau a actelor de executare efectuate în cadrul procedurii de executare silită anterior emiterii actului de adjudecare."

Trecând la examinarea naturii juridice a actului de adjudecare, aspect determinant în respingerea de către instanţa de apel a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru capătul de cerere privind nulitatea actul de adjudecare, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut că actul de adjudecare, întocmit de către executorul judecătoresc în procedura urmăririi silite imobiliare, nu are natura unui act jurisdicţional, ci constituie actul translativ de proprietate, care confirmă efectuarea unei vânzări forţate, a cărui eliberare condiţionează trecerea imobilului din proprietatea debitorului în cea a adjudecătorului, terminologia "vânzare", "punere în vânzare", "procedură de vânzare", "spre vânzare imobilul", utilizată de legiuitor în cadrul secţiunii a 4-a din Cartea a V-a, Titlul II, Capitolul II C. proc. civ., nefăcând decât să întărească această concluzie.

Corecte sunt şi celelalte argumente avute în vedere de instanţa de apel: actul de adjudecare este titlu de proprietate şi se înscrie în cartea funciară - art. 854 şi 856 C. proc. civ. dacă adjudecatarul este evins, el îl poate acţiona pe debitorul urmărit pentru a fi despăgubit - art. 862 alin. (1) C. proc. civ. imobilul intră în patrimoniul adjudecatarului liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanţă, creditorii având posibilitatea de a-şi realiza aceste drepturi numai din preţul obţinut - art. 857 alin. (4) C. proc. civ. procedura de adjudecare nu desfiinţează retroactiv dreptul de proprietate al debitorului urmărit, fapt ce rezidă din efectul pur translativ al adjudecării; conform art. 859 alin. (1) C. proc. civ., locaţiunea şi celelalte acte juridice privitoare la imobil rămân în fiinţă sau, după caz, încetează, potrivit legii.

Un argument suplimentar este evidenţiat şi de analiza evoluţiei legislaţiei.

Astfel, Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în forma iniţială, reglementa în mod expres, la art. 844 alin. (1) şi, ulterior, în urma renumerotării textelor, la art. 854 alin. (1), contestarea actului de adjudecare, după cum urmează:

"În termen de o lună de la data înscrierii provizorii în cartea funciară, debitorul sau terţul dobânditor, creditorii urmăritori şi orice altă persoană interesată, după menţiunile cărţilor funciare, vor putea ataca actul de adjudecare, pe cale de contestaţie la executare."

Legea nr. 138/2014 a adus, însă, importante modificări în procedura urmăririi imobiliare, în ceea ce priveşte posibilitatea de a formula contestaţie la executare împotriva actelor îndeplinite la sfârşitul procedurii, respectiv referitoare la intabularea dreptului de proprietate al adjudecatarului.

Astfel, conform acestei reglementări, contestaţia la executare nu mai este îndreptată împotriva actului de adjudecare, ci împotriva procesului-verbal de licitaţie care consemnează adjudecarea; contestaţia la procesul-verbal de licitaţie se notează în cartea funciară. Întabularea dreptului de proprietate al adjudecatarului se face direct, fără a mai fi precedată de o înscriere provizorie, pe baza actului de adjudecare. Întabularea actului de adjudecare conduce la radierea din oficiu a ipotecilor şi sarcinilor reale, precum şi a tuturor notărilor făcute cu urmărirea silită, cu excepţia notării contestaţiei împotriva procesului-verbal de licitaţie.

Aşadar, deşi vânzarea silită a imobilului, prin licitaţie, prezintă unele particularităţi cât priveşte caracterul ei sinalagmatic, comutativ şi consensual, actul juridic care o materializează, respectiv actul de adjudecare, are natura juridică a unui veritabil act autentic translativ de proprietate, semnificând o vânzare-cumpărare, în sens de negotium juris, şi, prin urmare, acţiunea în nulitate sau anulare poate fi exercitată împotriva acestuia atunci când ar fi incidentă vreo cauză de nulitate absolută sau relativă care poate afecta actul juridic civil.

Având în vedere considerentele mai sus expuse şi constatând că prin recursul deduse judecăţii nu se relevă o încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea hotărârii atacate, Înalta Curte, cu majoritate, urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 870/2019 din 16 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2021.

Cu opinie separată, în sensul admiterii recursului declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 870/2019 din 16 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, casării deciziei recurate şi trimiterii cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Opinie separată

Contrar opiniei majoritare, consider că sunt fondate criticile referitoare la faptul că, sub aparenţa unor cauze de nulitate a actului de adjudecare, reclamantul invocă de fapt motive de contestaţie la executare.

Astfel, în primul rând, în cauză se invocă aceleaşi motive de nulitate în privinţa celor două acte a căror valabilitate este contestată, respectiv procesul-verbal de licitaţie din 12.04.2017 şi actul de adjudecare nr. x din 10.05.2017, fără a se invoca motive distincte pentru fiecare act în parte, şi nici nu s-a susţinut teza nulităţii/anulării actului de adjudecare ca act subsecvent procesului-verbal de licitaţie.

De asemenea, sub aspectul motivelor de nevalabilitate invocate de reclamantă, chiar instanţa de apel a constatat că "deşi formal invocă nulitatea întemeiată pe dreptul comun, criticile sale nu pot fi subsumate decât unei contestaţii la executare, singurul remediu pus la dispoziţie de legiuitor."

Tot instanţa de apel a reţinut în continuare şi că, "încălcări ale normelor specifice în materia executării silite nu ar putea fi invocate pe calea dreptului comun, întrucât s-ar eluda construcţia juridică a executării silite."

Rezultă aşadar că în menţinerea soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată vizând procesul-verbal de adjudecare, instanţa de apel s-a raportat atât la natura juridică a actului contestat, cât şi la pretinsele motive de nevalabilitate invocate în concret în cauză, reţinând atât natura de act de executare silită a procesului-verbal de licitaţie, cât şi natura criticilor formulate în susţinerea acţiunii, şi care "nu pot fi subsumate decât unei contestaţii la executare."

În privinţa soluţiei vizând actul de adjudecare însă, instanţa de apel s-a raportat exclusiv la natura juridică a acestui act, fără nicio referire la motivele de nevalabilitate invocate în concret în cauză, şi care sunt aceleaşi ca şi în cazul procesului-verbal de licitaţie.

Apreciez însă că în cauză este esenţială şi natura motivelor de nevalabilitate invocate în concret de parte, respectiv dacă acestea sunt cu adevărat motive de nevalabilitate de drept comun sau se invocă în realitate încălcarea unor dispoziţii reglementate în cadrul unor proceduri speciale, respectiv procedura executării silite şi procedura insolvenţei, câtă vreme astfel de încălcări nu pot fi invocate şi respectiv analizate decât cu respectarea termenelor şi condiţiilor speciale.

Astfel, nu se poate reţine că partea ar avea deschisă calea dreptului comun pentru a invoca încălcări ale normelor speciale din materia procedurii insolvenţei sau a procedurii executării silite, numai pentru că actul de adjudecare, a cărui nulitate se solicită a fi constatată în cauză, nu ar avea natura juridică a unui act de executare silită.

În raport cu aceste considerente, apreciez ca recursul trebuia admis, exclusiv în privinţa soluţiei instanţei de apel de anulare în parte a sentinţei civile apelate şi de respingere a excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere privind actul de adjudecare, soluţia primei instanţe fiind corectă şi sub acest aspect.