Exclusive territorial jurisdiction for consumer claims: domicile interpreted as effective residence rather than registered address

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 6 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 5.642,45 RON, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale emise şi neachitate şi la plata sumei de 199,33 RON, reprezentând dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 194 şi următoarele, art. 94 şi art. 112 C. proc. civ., art. 1270, art. 1350, art. 1538 C. civ.

La termenul din 15 februarie 2021, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Iaşi şi a rămas în pronunţare cu privire la aceasta.

Prin sentinţa civilă nr. 1535/2021 din 15 februarie 2021, Judecătoria Iaşi, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. în favoarea Judecătoriei Piatra Neamţ.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a arătat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura, iar, potrivit art. 130 alin. (2) din Cod, necompetenţa teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

În privinţa noţiunii de profesionist, instanţa a reţinut că art. 2 alin. (2) din Legea nr. 193 din 6 noiembrie 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori defineşte profesionistul ca fiind persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, precum şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop în numele sau pe seama acesteia.

Totodată, a arătat că Legea nr. 287/2009 privind C. civ., în vigoare începând cu 01.10.2011, defineşte la art. 3 alin. (2) şi (3) profesionistul ca fiind cel care exploatează o întreprindere, iar exploatarea întreprinderii presupune exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ. Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., noţiunea de profesionist prevăzută de art. 3 din C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege la data intrării în vigoare a C. civ.

În continuare, instanţa reţine că, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.

Analizând dispoziţiile anterior enunţate, instanţa a constatat că, în prezenta cauză, reclamanta are calitatea de profesionist, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea 193/2000 şi art. 3 din C. civ., acţionând în vederea exploatării unei întreprinderi şi în scopul realizării unui profit. De asemenea, pârâtul are calitatea de consumator, neexistând niciun element care să conducă la ideea că acesta acţionează în scopuri comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.

Prin urmare, instanţa a apreciat că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., întrucât art. 121 din Cod instituie un caz de competenţă teritorială exclusivă, cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator putând fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului.

Arată că regula de competenţă este de ordine publică, raţiunea acesteia constând în protejarea consumatorului, prezumat a avea o poziţie mai slabă din punct de vedere economic decât profesionistul.

Totodată, a reţinut că, din interogarea bazei de date D.E.P.A.B.D., a rezultat faptul că, începând cu data de 17.03.2016, pârâtul are domiciliul în judeţul Neamţ.

Pe cale de consecinţă, instanţa a constatat că domiciliul pârâtului consumator nu se află în circumscripţia Judecătoriei Iaşi, ci, în circumscripţia Judecătoriei Piatra Neamţ.

Astfel, invocând prevederile H.G. nr. 337 din 09.06.1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Piatra Neamţ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ la 24 februarie 2021, sub acelaşi număr de dosar.

Instanţa a dispus citarea părţilor pentru termenul de judecată din 25.05.2021, pârâtul fiind citat la adresa rezultată din D.E.P.A.B.D.

La termenul din 25 mai 2021, instanţa a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Piatra Neamţ prin raportare la menţiunile de pe dovada de înmânare a citaţiei.

Prin sentinţa civilă nr. 1802 din 25 mai 2021, instanţa a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Iaşi. Totodată, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata şi a dispus înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut cu titlu prealabil faptul că, fiind citat pârâtul în cadrul dosarului înregistrat pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ, dovada de înmânare a citaţiei s-a întors la dosar cu menţiunea "destinatar mutat din localitate - casă vândută". În accepţiunea instanţei de conflict, acest aspect a ridicat problema determinării domiciliului, aşa cum a fost el avut în vedere de către Judecătoria Iaşi, fiind evident că pârâtul nu mai domiciliază la adresa rezultată din interogarea D.E.P.A.B.D.

Totodată, instanţa de conflict a evocat dispoziţiile art. 87 C. civ., precum şi observaţiile făcute în cadrul Deciziei nr. 210/22.01.2014 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea unui conflict negativ de competenţă, care a hotărât că, în materia determinării competenţei teritoriale, noţiunea de domiciliu, prevăzută la art. 5, teza I vechiul C. proc. civ. (art. 107 noul C. proc. civ.), trebuie interpretată într-un sens larg, respectiv adresa unde pârâtul locuieşte efectiv.

De asemenea, a mai arătat că, prin Decizia nr. 1302/2019, Înalta Curte a reţinut că noţiunea de domiciliu la care fac trimitere textele de lege într-o speţă în care s-a pus o problemă asemănătoare privind competenţa teritorială exclusivă, în sens procedural, reprezintă locuinţa unde se găseşte în fapt persoana a cărei ocrotire se solicită.

Prin urmare, instanţa de conflict a reţinut că noţiunea de "domiciliu" trebuie interpretată în sens larg, prezentând relevanţă nu atât locuinţa statornică sau principală a acestei persoane, ci adresa unde locuieşte efectiv.

Totodată, Judecătoria Piatra Neamţ, în acord cu Judecătoria Iaşi, a constatat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 121 C. proc. civ. şi a reţinut că cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului, regula de competenţă fiind de ordine publică, raţiunea acesteia constând în protejarea consumatorului, prezumat a avea o poziţie mai slabă din punct de vedere economic decât profesionistul.

Cu toate acestea, ţinând cont de cele expuse anterior, instanţa de conflict a reţinut că, în situaţia de faţă, domiciliul efectiv al pârâtului nu se află pe raza Judecătoriei Piatra Neamţ.

Mai mult, faţă de obiectul specific al acţiunii, pretenţii legate de consumul de energie electrică, instanţa a reţinut faptul că locul de consum pentru care se solicită aceste pretenţii este situat în Iaşi, la acest loc fiind, de altfel, comunicată acţiunea către pârât, aşa cum reiese din dovada de înmânare de la dosar, astfel încât, în sens procedural, comunicarea a fost legal îndeplinită, fiind depusă la cutia poştală, fără a exista vreo dovadă că pârâtul nu locuieşte la acea adresă.

Prin urmare, a considerat că protejarea consumatorului şi păstrarea echilibrului între profesionist şi consumator se realizează prin desfăşurarea procesului în faţa instanţei de la domiciliul efectiv al consumatorului, şi nu în faţa unei instanţe unde nu mai domiciliază, fiind chiar efectuată menţiunea de către agentul procedural că acea casă a fost vândută.

Aşadar, constatând că domiciliul pârâtului consumator nu se află efectiv în circumscripţia Judecătoriei Piatra Neamţ, ci în circumscripţia Judecătoriei Iaşi, acolo unde se află şi locul de consum, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Piatra Neamţ şi Judecătoria Iaşi şi a suspendat din oficiu judecata cauzei, înaintând dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 2 iunie 2021, sub acelaşi număr de dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Judecătoria Iaşi şi Judecătoria Piatra Neamţ - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanţă imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict, va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte constată că problema care a generat ivirea prezentului conflict de competenţă priveşte interpretarea diferită pe care instanţele de judecată aflate în conflict au dat-o noţiunii de domiciliu.

Astfel, conform dispoziţiilor art. 87 C. civ., "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală".

Art. 91 din acelaşi act normativ prevede că:

"(1) Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispoziţiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reşedinţa a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune".

Înalta Curte reţine că noţiunea de domiciliu la care fac trimitere textele de lege enunţate mai sus vizează, în sens procedural, locuinţa unde se găseşte în fapt persoana a cărei ocrotire se solicită, pentru a-i putea fi asigurat şi respectat dreptul la apărare şi pentru a se putea facilita administrarea probatoriului în vederea soluţionării cauzei.

Prin urmare, noţiunea de "domiciliu" trebuie interpretată în sens larg, prezentând relevanţă nu atât locuinţa statornică sau principală a acestei persoane, ci adresa unde locuieşte efectiv.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că, din cuprinsul înscrisurilor aflate la dosarele ambelor instanţe, pârâtul a fost citat în faţa Judecătoriei Iaşi, la adresa din municipiul Iaşi, Judeţul Iaşi, procedura fiind legal îndeplinită, iar, la Judecătoria Piatra Neamţ, citarea a avut loc la adresa obţinută în urma interogării bazei de date a evidenţei populaţiei, din satul Duşeşti nr. 74, comuna Ştefan cel Mare, judeţul Neamţ.

Având în vedere că citaţia emisă la adresa din judeţul Neamţ a fost restituită cu menţiunea "destinatar mutat din localitate - casă vândută", aşa cum reiese din înscrisul aflat la fila x aflat în dosarul Judecătoriei Piatra Neamţ, Înalta Curte reţine că, deşi figurează în evidenţele oficiale, în realitate, acea adresă de domiciliu a pârâtului nu poate face nicicum dovada domiciliului în fapt al pârâtului atâta vreme cât procedura de citare de la adresa din judeţul Neamţ nu a fost legal îndeplinită, plicul fiind restituit cu menţiunea mai sus arătată.

Cu toate acestea, aşa cum reiese din alte documente aflate la dosarul Judecătoriei Iaşi, pârâtul figurează în evidenţele reclamantei şi cu alte adrese.

Astfel, Înalta Curte reţine că, pe lângă adresa din str. x, unde a avut loc iniţial procedura de citare, neviciată, şi locul de consum din Iaşi, Strada x nr. 10, la dosarul cauzei există şi alte documente în care numele pârâtului este asociat cu o altă adresă tot din Iaşi. În concret, este vorba de adresa din Iaşi, str. x, cod poştal x, judeţul Iaşi.

Astfel, printre documentele depuse de reclamantă, în care această ultimă adresă este menţionată în dreptul numelui pârâtului, se numără situaţia centralizată a datoriilor din 28.07.2020, somaţia privind plata datoriilor şi confirmarea de primire a acesteia semnată în clar C., la 26 mai 2020, factura fiscală nr. x din 09.12.2019, factura fiscală nr. x din 08.06.2020, factura fiscală nr. x din 28.07.2020 .

Faţă de toate aceste împrejurări, Înalta Curte constată că domiciliul existent în evidenţele oficiale, respectiv sat Duşeşti nr. 74, comuna Ştefan cel Mare, judeţul Neamţ, apare ca fiind lipsit de relevanţă.

Cu toate acestea, în considerarea celorlalte elemente de fapt care reies din documentele depuse de reclamantă la dosarul cauzei, pe care Judecătoria Iaşi nu le-a valorificat, şi care fac dovada faptului că pârâtul locuieşte efectiv tot în municipiul Iaşi, localitate aflată în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Iaşi, Înalta Curte reţine că aceasta este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâtului.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iunie 2021.