Bank prevailed on consumer credit commission clauses; appeal dismissed and litigation costs ordered

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 20 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor din contractul de credit de consum nr. x din 30 iulie 2008 (cu modificările ulterioare), stipulate la art. 3.1.5 lit. a) (partea I - Condiţii generale) şi pct. 10 (partea a II-a - Condiţii speciale); să oblige pârâta la restituirea sumei încasate cu titlu de comision de acordare, în RON, la cursul de schimb de la data plăţii, sumă ce va fi actualizată până la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente, calculată de la data plăţii şi până la data restituirii; să constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor din contractul de credit de consum nr. x din 30 iulie 2008 (cu modificările ulterioare) stipulate la art. 3.1.5. lit. b) (partea I - Condiţii generale) şi pct. 11 (partea a II-a - Condiţii speciale); să oblige pârâta la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de administrare, în RON, la cursul de schimb de la data plăţii, sume ce vor fi actualizate până la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente, calculată de la data plăţii şi până la data restituirii; cu cheltuieli de judecată.

Pârâta B. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului.

Prin sentinţa civilă nr. 7611 din 5 decembrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A..

Împotriva acestei sentinţe, A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 2287 din 19 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei primei instanţe.

Împotriva deciziei instanţei de apel, A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 1110 din 21 mai 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2287 din 19 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2015*.

Prin decizia civilă nr. 1488/A din 2 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul formulat de reclamantul A., ca nefondat, şi a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea deciziei (cu excepţia părţii în care se constată calitatea sa de consumator) şi trimiterea cauzei spre rejudecare curţii de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurentul-reclamant arată că solicită casarea hotărârii pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând încălcarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000. De asemenea, în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. invocă încălcarea art. 501 C. proc. civ.. Recurentul-reclamant arată că instanţa de apel, în rejudecare, a pronunţat o soluţie identică şi cu aceeaşi motivare ca cea din primul ciclu procesual, fără să ţină cont de problemele de drept dezlegate în recurs. Astfel, în opinia autorului căi de atac, instanţa de apel a încălcat în rejudecare hotărârea din recurs deoarece nu a avut în vedere că cerinţa caracterului clar şi inteligibil presupune detalierea în contractul de credit a activităţilor întreprinse de bancă.

Recurentul-reclamant şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 Cod procedură civilă.

La 31 ianuarie 2020, recurentul-reclamant a depus precizări din perspectiva hotărârii pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-621/17.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse şi a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu, în raport de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă.

Prin încheierea din 4 noiembrie 2020 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurentul-reclamant a depus punct de vedere cu privire la raport prin care a susţinut că recursul său este admisibil şi în raport de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 aprilie 2021 a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1488/A din 2 octombrie 2019 şi s-a fixat termen în şedinţă publică la 16 iunie 2021, cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Criticile prin care recurentul-reclamant susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 501 C. proc. civ. vor fi înlăturate deoarece din considerentele hotărârii atacate rezultă că rejudecarea cauzei s-a făcut în acord cu cele reţinute şi indicate de instanţa supremă.

Astfel, prin decizia nr. 1110 din 21 mai 2019 s-a reţinut, în esenţă, că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 1 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, când a apreciat că cerinţa caracterului clar şi inteligibil al clauzelor care instituie comisioane bancare nu presupune detalierea în contractul de credit a activităţilor întreprinse de bancă. În al doilea ciclu procesual, curtea de apel a analizat susţinerile părţilor şi prevederile contractului de credit şi a ajuns la concluzia că prevederile contractuale referitoare la comisionul de acordare şi de administrare îndeplinesc cerinţa de transparenţă prevăzută de art. 4 alin. (2) şi art. 5 din Directiva 93/13 şi în lipsa menţionării serviciilor furnizate în schimbul acestor comisioane, cu condiţia ca natura serviciilor furnizate efectiv să poată fi în mod rezonabil înţeleasă sau dedusă pornind de la contract în ansamblul său.

Această statuare a instanţei de apel este în acord cu cele reţinute de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-621/17 Kiss. Astfel cum rezultă din hotărârea pronunţată în această cauză C-621/17 Kiss, art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că "cerinţa potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar şi inteligibil nu impune că acele clauze contractuale care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale cuprinse într-un contract de împrumut încheiat cu consumatori, care stabilesc în mod precis cuantumul costurilor de administrare şi al unui comision de acordare care urmează să fie suportat de consumator, metoda de calcul şi data de exigibilitate a acestora, trebuie să detalieze de asemenea toate serviciile furnizate în schimbul sumelor în cauză." Valoarea comisionului de acordare şi de administrare, precum şi modalitatea lor de calcul sunt detaliat exprimate în contract, iar recurentul-reclamant a luat cunoştinţă de aceste aspecte la încheierea contractului, nefiind obligatorie descrierea amănunţită în contractul de credit a tuturor serviciilor prestate de intimata-pârâtă în schimbul acestor sume.

Prin aceeaşi decizie, instanţa europeană a reţinut că "simpla împrejurare că cele două clauze contractuale în discuţie, referitoare la comisionul de acordare şi comisionul de administrare, nu permit identificarea fără ambiguitate a serviciilor concrete furnizate în schimbul acestora, nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contractul de credit în detrimentul consumatorilor recurenţi, în contradicţie cu cerinţa de bună-credinţă." Aşadar, criticile de nelegalitate analizate mai sus nu justifică reformarea hotărârii recurate.

Înalta Curte constată că recurentul a invocat în mod formal dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. întrucât redarea în memoriul de recurs a susţinerilor părţii referitoare la calea extraordinară de atac din primul ciclu procesual şi a concluziilor pentru admiterea acţiunii nu constituie veritabile critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva cazului de casare indicat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1488/A din 2 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanţa supremă apreciază că onorariul solicitat este proporţional cu munca depusă de avocatul intimatei-pârâte, că este justificat raportat la complexitatea cauzei şi că nu se impune diminuarea acestuia.

Faţă de soluţia de respingere, ca nefondat, a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va obliga recurentul-reclamant A. la plata către intimata-pârâtă B. S.A. a sumei de 2.841,01 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1488/A din 2 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Respinge cererea de reducere a cheltuielilor de judecată.

Obligă recurentul-reclamant A. la plata către intimata-pârâtă B. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.841,01 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2021.