Arbitral award annulment: bar on challenging arbitrator impartiality in annulment proceedings under C. proc. civ. art. 592(1) and art. 608(1)(c), (h)

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Braşov la 11 iulie 2019, sub nr. x/2019, SIF Transilvania S.A. a chemat în judecată pe A., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.575.024 RON, conform art. 3 din contract şi la plata cheltuielilor arbitrale. Prin cererea de arbitrare, SIF Transilvania S.A. l-a nominalizat pe domnul B., în calitate de arbitru titular şi pe doamna C. în calitate de arbitru supleant.

A. a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 28 mai 2019.

Prin hotărârea arbitrală nr. 9 din 13 noiembrie 2019, Tribunalul Arbitral din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Braşov a admis acţiunea formulată de SIF Transilvania S.A., a obligat pârâtul A. la plata sumei de 1.575.024 RON, reprezentând preţul total al acţiunilor şi la plata sumei de 38.258,50 RON reprezentând taxă arbitrală, precum şi la plata sumei de 35.700 RON, reprezentând onorariu avocat.

A. a formulat acţiune în anulare împotriva hotărârii arbitrale nr. 9 din 13 noiembrie 2019.

Prin sentinţa nr. 2/F din 16 septembrie 2020, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a respins acţiunea în anulare formulată de reclamantul A..

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs A., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurentul susţine că hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii (art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.) întrucât în faţa tribunalului arbitral a fost încălcat dreptul recurentului la un proces echitabil, soluţionat de o instanţă imparţială şi independentă, astfel cum prevede art. 6 din CEDO. Menţionează că art. 562 alin. (1) C. proc. civ. prevede o sferă mai largă a cazurilor de incompatibilitate a arbitrilor faţă de cazurile prevăzute pentru judecători, printre care şi art. 42 pct. 13 referitor la existenţa unor elemente care dau naştere în mod întemeiat unor îndoieli privind imparţialitatea arbitrului. Mai arată că art. 562 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. îl obligă pe respectivul arbitru să aducă la cunoştinţa părţilor o astfel de împrejurare, chiar înainte de a accepta numirea sau imediat ce a cunoscut-o şi îi interzice acestuia să participe la soluţionarea litigiului, cu excepţia situaţiei în care părţile precizează în scris că nu vor solicita recuzarea. Autorul căii de atac precizează că arbitrul propus de intimată prin cererea de arbitraj, domnul B., se afla în relaţii de colaborare/parteneriat cu intimata SIF Transilvania S.A. la momentul soluţionării litigiului arbitral, că a aflat despre acest lucru ulterior pronunţării hotărârii arbitrale şi că a depus dovezi la dosar în acest sens.

În opinia recurentului, curtea de apel a aplicat greşit normele de drept material edictate de art. 592 alin. (1) C. proc. civ. atunci când a reţinut că invocarea aspectelor de lipsă de imparţialitate nu este posibilă pe calea acţiunii în anulare întemeiate pe art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.. Argumentează că în susţinerea acţiunii în anulare a invocat încălcarea art. 42 pct. 13, art. 43 şi art. 562 alin. (1), alin. (2) şi alin. (4) C. proc. civ. şi că instanţa învestită cu acţiunea în anulare ar fi trebuit să analizeze dacă arbitrul ar fi avut obligaţia de a se abţine, iar nu să analizeze instituţia recuzării.

Autorul căii de atac susţine că nu a fost analizat cel de-al doilea motiv al acţiunii în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. art. 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., prin care recurentul a susţinut că tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbritală, şi apreciază că aceasta constituie o încălcarea a normelor de drept material.

Într-o altă critică recurentul afirmă că instanţa învestită cu acţiunea în anulare a analizat numai încălcarea dispoziţiilor art. 1352 C. civ., fără a se referi la art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, la art. 1720 alin. (1), art. 1673, art. 1686 alin. (2), art. 1674, art. 1688 şi art. 1724 C. civ.. Arată că nu este corectă statuarea curţii de apel în sensul că norma de la art. 1352 C. civ. nu este imperativă deoarece transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor este reglementat de art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, care este o normă imperativă, şi, în consecinţă, şi celelalte prevederi citate mai sus au acelaşi caracter.

Recurentul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, iar art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Instanţa supremă va înlătura criticile prin care recurentul invocă încălcarea dispoziţiilor art. 42 pct. 13 şi ale art. 562 C. proc. civ. deoarece în soluţionarea acţiunii în anulare, curtea de apel a analizat susţinerile legate de constituirea tribunalului arbitral prin raportare la temeiurile indicate de reclamant, şi a dat eficienţă dispoziţiilor art. 592 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care incidentele privind constituirea tribunalului arbitral pot fi invocate în cadrul procedurii arbitrale, până la primul termen de judecată. În cazul în care acest termen este depăşit, intervine sancţiunea decăderii. Curtea de apel a reţinut, cu ocazia stabilirii situaţiei de fapt, că recurentul a fost informat despre numirea respectivului arbitru şi că ar fi putut invoca aspectele legate de o eventuală incompatibilitate a acestuia la primul termen de judecată în faţa tribunalului arbitral, dar nu a uzat de acest drept. Recurentul reia susţinerile din acţiunea în anulare referitor la presupusa incompatibilitate a arbitrului, dar nu contrazice aspectele factuale reţinute de curtea de apel şi nici nu critică decizia atacată din perspectiva art. 592 alin. (1) C. proc. civ.

În mod corect a constatat instanţa învestită cu acţiunea în anulare că aspectele legate de incompatibilitatea arbitrilor nu pot fi analizate din perspectiva art. 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. care se referă la constituirea tribunalului arbitral în conformitate cu convenţia arbitrală, care reflectă acordul de voinţă al părţilor referitor la soluţionarea litigiului pe calea arbitrajului. Motivul de anulare reglementat de art. 608 alin. (1) lit. h) din acelaşi cod include numai criticile cu privire la încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii de către tribunalul arbitral şi nu permite analiza unor argumente prin care se aduc în discuţie aspecte legate de constituirea instanţei arbitrale, care ar fi putut fi invocate în procedura arbitrală, până la primul termen de judecată stabilit de instanţa arbitrală sau cel mai târziu la acest termen. Astfel, neregularităţile intervenite în legătură cu existenţa şi validitatea convenţiei arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele însărcinărilor arbitrilor, desfăşurarea procedurii sau propunerea unor probe, invocate în calea de atac, nu pot determina ulterior anularea hotărârii.

Înalta Curte nu va reţine criticile prin care recurentul susţine că au fost greşit aplicate dispoziţiile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, la art. 1720 alin. (1), art. 1673, art. 1686 alin. (2), art. 1674, art. 1688 şi art. 1724 C. civ. întrucât în acţiunea în anulare nu s-a invocat încălcarea acestor norme de drept material, astfel că aceste argumente nu au fost analizate de curtea de apel şi nu pot face obiectul examinării direct în recurs. Vor fi înlăturate şi criticile prin care se arată că în mod greşit a reţinut instanţa învestită cu acţiunea în anulare că art. 1352 C. civ. nu este o normă cu caracter imperativ deoarece este corectă statuarea curţii de apel în sensul că susţinerile recurentului din cadrul acţiunii în anulare conform cărora fapta terţului ce nu a mai dorit finanţarea achiziţiei pachetului de acţiuni reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere sunt aspecte de netemeinicie, care nu pot fi analizate din perspectiva art. 608 C. proc. civ.. Hotărârea arbitrală are caracter definitiv, iar anularea sa se poate cere pentru motivele strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinţei civile nr. 2/F din 16 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinţei civile nr. 2/F din 16 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2021.