Validity of promissory notes issued to self and signature requirements under negotiable instrument law

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a la 7 august 2003, sub nr. x/2003, reclamantul Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar în calitate de lichidator al A. S.A., în faliment, prin B. a chemat în judecată C. S.A., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 15.463.990.260,13 RON, din care: 10 miliarde RON, cu titlu de daune (damnum emergens) şi 5.463.990.260,13 RON, cu titlu de beneficiu nerealizat (lucrum cesans), determinat în funcţie de dobânda legală şi calculat până la 30 iunie 2003; obligarea pârâtei C. S.A. să desdăuneze A. S.A., în faliment, cu valoarea beneficiului nerealizat, determinat în funcţie de dobânda legală de la 30 iunie 2003 până la data recuperării integrale a prejudiciului; constatarea nulităţii absolute a celor două documente intitulate "bilete la ordin", în baza cărora pârâta C. S.A. a încasat de la A. S.A. suma de 10 miliarde RON.

Pârâta C. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei ca urmare a inexistenţei unui drept asupra sumei de bani solicitate, excepţia lipsei interesului reclamantei de a promova prezenta acţiune şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei.

La 31 octombrie 2003, A. S.A. a precizat că valoarea daunelor suferite de 16.475.188.174,69 RON, din care 10 miliarde RON, cu titlu de daune (damnum emergens) şi 6.475.188.174,69 RON, cu titlu de beneficiu nerealizat (lucrum cesans) astfel determinat, în funcţie de dobânda legală, şi calculat până la 31 octombrie 2003.

Prin sentinţa comercială nr. 100 din 10 iunie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Comercială a admis excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia Comercială.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Comercială sub nr. x/2004 (număr nou x/2004).

La termenul de la 22 februarie 2005, judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. din 1865 până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2005, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cauza fiind repusă pe rol la 5 iunie 2018.

Prin încheierea din 16 octombrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia perimării.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, excepţia lipsei interesului reclamantei de a promova acţiunea si excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei invocate de pârâtă prin întâmpinare, având în vedere argumentele invocate în susţinerea acestora, tribunalul le-a apreciat ca fiind apărări de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 217/2020 din 18 februarie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, şi a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 26.709,12 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A. prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistem Bancar, iar pârâta E. S.A. (fostă C. a formulat apel incident împotriva sentinţei civile nr. 217/2020 din 18 februarie 2020 şi a încheierii din 16 octombrie 2018.

Prin decizia nr. 1508 din 29 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondate ambele apeluri.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

Cu privire la apelul incident, curtea de apel a apreciat ca nefondate susţinerile pârâtei E. S.A. deoarece prin încheierea din 22 februarie 2005, judecarea cauzei a fost suspendată până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2005, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fără a se face vreo distincţie cu privire la infracţiunile ce au făcut obiectul urmăririi penale în acest dosar sau cu privire la persoanele cercetate. Curtea de apel a mai reţinut că s-a impus măsura suspendării până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2010, dosar în care a fost pronunţată decizia nr. 424A din 22 martie 2018, dată de la care curge termenul de perimare de 6 luni. S-a constatat că acest termen nu era împlinit la 3 aprilie 2018, data formulării cererii de repunere pe rol.

În ceea ce priveşte apelul principal, instanţa de apel a apreciat că acesta este nefondat întrucât, faţă de temeiul cererii de chemare în judecată, nu sunt îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C. civ. din 1864 în raport de situaţia de fapt stabilită pe baza înscrisurilor de la dosar şi a raportului de expertiză contabilă.

Astfel, instanţa de apel a analizat fapta ilicită indicată de reclamantă sub aspectul celor două componente, neîndeplinirea obligaţiilor legale privind validitatea formală a celor două bilete la ordin, ce sunt lovite de nulitate absolută întrucât lipseşte semnătura cambială a emitentului (a reprezentantului emitentului), şi lipsa raportului juridic obligaţional, aceeaşi persoană fiind atât emitent cât şi beneficiar, motiv pentru care reclamanta a arătat că a intervenit confuziunea (art. 1154 C. civ. din 1864). Curtea de apel a reţinut că nu se poate imputa pârâtei că nu ar fi verificat validitatea formală a celor două bilete la ordin şi că pârâta a manifestat diligenţă în a solicita şi obţine de la banca reclamantă confirmarea valabilităţii avalului, împrejurare care garanta faptul că angajamentul băncii este unul valabil. A mai reţinut că cele două bilete la ordin nu sunt lovite de nulitate absolută în ceea ce priveşte semnătura şi că nu au fost încălcate de către prima instanţă ispoziţiile art. 104, art. 8 şi art. 105 din Legea nr. 58/1934, iar Norma cadru nr. 6/1994 a BNR, emisă în aplicarea legii nr. 58/1934, nu poate reglementa cazuri suplimentare de nulitate pe care legea nu le prevede.

S-a constatat că împrejurarea că aceeaşi persoană are şi calitatea de emitent şi de beneficiar nu este de natură a conduce la concluzia că biletele la ordin ar fi lovite de nulitate, cauzele de nulitate fiind expres prevăzute în Legea nr. 58/1934, iar Legea nr. 58/1934 şi Norma nr. 6/1994 nu impun societăţilor bancare obligaţia de a verifica existenţa raportului juridic obligaţional care a stat la baza emiterii titlului de credit, ci doar cerinţele formale ale biletului la ordin (în acest sens fiind prevederile pct. 509 din Normă).

Referitor la prejudiciu, curtea de apel a constatat că patrimoniul reclamantei nu a fost diminuat deoarece din cuprinsul probelor administrate în cauză nu a rezultat că suma de bani solicitată prin cerere ar fi provenit din sursele reclamantei, ci că aceasta a fost transferată de către F. S.R.L. din contul acesteia deschis la A. în contul aceleiaşi societăţi deschis la D. S.A. prin procedura compensării interbancare.

În decizia atacată s-a mai reţinut că nu sunt îndeplinite nici condiţiile relative la existenţa unei legături de cauzalitate şi a culpei deoarece pârâta nu avea nicio obligaţie legală în sensul de a verifica care au fost sursele prin care a fost alimentat contul societăţii F. S.R.L. deschis la A., cu alte cuvinte de a verifica provenienţa acestei sume de bani, dacă aceasta a fost sau nu obţinută din activităţi ilicite.

Faţă de considerentele de mai sus, nefiind întrunite în cauză condiţiile răspunderii civile delictuale, curtea de apel a concluzionat că nu au fost greşit aplicate de către tribunal dispoziţiile art. 998-999 C. civ. din 1864 şi că sentinţa apelată nu contravine nici dispoziţiilor Legii nr. 58/1934, nici prevederilor invocate din Norma nr. 6/1994 şi nu se poate reţine nici încălcarea sau greşita aplicare a dispoziţiilor art. 43 şi 370 Codul comercial întrucât reclamanta nu a arătat în ce ar consta nelegalitatea hotărârii atacate în raport de aceste texte de lege.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A. prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistem Bancar prin B., solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, iar în subsidiar, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii apelului reclamantei, desfiinţarea în parte a sentinţei civile nr. 217/2020 din 18 februarie 2020, reţinerea cauzei spre rejudecare şi admiterea cererii de chemare în judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-reclamantă solicită în principal casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi 5 şi art. 312 alin. (3) ultima teză C. proc. civ. din 1865, iar în subsidiar modificarea acestei decizii întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 din acelaşi cod.

Autoarea căii de atac arată că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile pct. 490 din Norma BNR nr. 6/1994, emise în aplicarea Legii nr. 58/1934, întrucât a ignorat faptul că aceeaşi persoană este şi emitent şi beneficiar, deci obligaţia de plată a fost stinsă prin efectul confuziunii, conform art. 1154 C. civ. din 1864, context în care cele două bilete la ordin nu există ca titluri cambiale, fiind nule de drept. În mod greşit, arată recurenta, curtea de apel a reţinut că s-a invocat lipsa menţiunii din act, şi nu neîndeplinirea condiţiei formale de legalitate, respectiv lipsa semnăturii cambiale a administratorului emitentei biletelor la ordin.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. din 1865, se arată că în apel nu s-a verificat aplicarea legii de către prima instanţă deoarece nu a fost stabilit cadrul procesual în raport de toate părţile interesate în sensul că nu a introdusă în cauză societatea F., care a emis biletele la ordin.

Subsumat aceluiaşi motiv de recurs, autoarea căii de atac susţine că instanţa nu a aplicat legea în vigoare la data emiterii biletelor la ordin, încălcând principiul tempus regit actum, în sensul că a aplicat varianta din 2008 a Normei nr. 6/1994 şi a Legii nr. 58/1934 şi a constatat în mod eronat că cele două titluri nu sunt nule, textul iniţial referindu-se la existenţa unei semnături cambiale, şi nu a unei semnături olografe.

Recurenta apreciază că se impune casare deciziei atacate pentru administrarea de probe noi deoarece tribunalul şi curtea de apel au respins solicitarea părţii întemeiată pe dispoziţiile art. 201 alin. (3) C. proc. civ. din 1865 în sensul depunerii unui punct de vedere al unei personalităţi specializate în drept cambial.

Autoarea căii de atac apreciază că se impune modificarea deciziei atacate pentru că include considerente contradictorii şi străine de natura acţiunii cu privire la fapta ilicită întrucât instanţa de apel a reţinut că prin cele două bilete la ordin emitentul acestor a dispus transferul unor sume de bani, ceea ce contravine scopului biletului la ordin, astfel cum este definit de Norma BNR nr. 6/1994. Susţine că statuările instanţei de apel în sensul utilizării procedurii de compensare multilaterală prevăzută de Regulamentul BNR nr. 10/1994 ar putea fi corecte dacă instrumentele de plată folosite ar fi fost valide şi afirmă că aceeaşi instanţă a reţinut o altă faptă ilicită decât aceea menţionată în cererea de chemare în judecată. Precizează că nu a susţinut că cele două bilete la ordin nu sunt semnate, ci că nu poartă semnătura cambială a reprezentantului societăţii emitente, şi afirmă că nu este corectă statuarea curţii de apel în sensul că semnătura olografă nu a fost contestată, arătând că semnătura este indescifrabilă şi nu este validă conform art. 8 din Legea nr. 58/1934. Reiterează criticile subsumate motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. din 1865 din perspectiva încălcării principiului tempus regit actum. Aceeaşi parte susţine că este greşit raţionamentul prin care instanţa de apel a reţinut că identitatea dintre emitentul şi beneficiarul biletului la ordin nu constituie o cauză de nulitate întrucât nu a ţinut cont de prevederile art. 105 şi art. 106 din Legea nr. 58/1934 şi art. 1154 C. civ. din 1864. Arată că nu a reclamat în sarcina pârâtei fapta de a nu fi verificat existenţa raportului juridic obligaţional care a stat la baza emiterii titlului de credit şi că a invocat inexistenţa obligaţiei de plată asumate prin aceste titluri, şi nu a raportului juridic obligaţional iniţial.

Recurenta susţine că starea de fapt nu a fost corect determinată de curtea de apel cu privire la existenţa prejudiciului deoarece a fost probat caracterul ilicit al încasării şi că intimata recunoaşte că a încasat suma de 10 miliarde RON, dar că această sumă nu a fost transferată în patrimoniul său, deşi era cesionara biletelor la ordin. Arată că operaţiunea a fost efectuată în beneficiul intimatei-pârâte şi că aceasta nu a fost numai o unitate bancară iniţiatoare. Afirmă că legătura de cauzalitate s-a manifestat sub forma dolului întrucât intimata-pârâtă a avut interes propriu în încasarea respectivei sume.

În dezvoltarea motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. din 1865, se arată că instanţa de apel a interpretat greşit efectele juridice ale celor două bilete la ordin în sensul că le-a considerat instrumente de transfer interbancar între două conturi ale aceleiaşi persoane, fără a avea un temei legal. Se mai arată că în mod eronat a reţinut instanţa de apel că intimata-pârâtă era absolvită de obligaţia de a verifica validitatea formală a biletelor la ordin înainte de le introduce în circuitul bancar deoarece acestea fuseseră avalizate de recurenta-reclamantă, cu atât mai mult cu cât din probele de la dosar reieşea că una din persoanele semnatare ale avalului nu era autorizată în acest sens.

Autoarea căii de atac susţine că hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material edictate de Legea nr. 58/1934, de Norma cadru nr. 6/1994 şi de C. civ. din 1864 deoarece nu a fost respectată regula tempus regit actum cu privire la tipul de semnătură de pe biletele la ordin. Arată că în mod nejustificat instanţa de apel a înlăturat argumentele întemeiate pe dispoziţiile art. 948 C. civ. din 1864, referitoare la consimţământul valabil al părţii care se obligă, în sensul că nu a reţinut că nu poate exista un astfel de consimţământ în situaţia în care partea se obligă către sine. Recurenta susţine că a fost dovedită îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale şi că instanţa de apel a calificat în mod greşit ca faptă licită efectuarea unui transfer în temeiul unor bilete la ordin lovite de nulitate. Apreciază că identitatea dintre emitentul şi beneficiarul biletelor la ordin a determinat stingerea obligaţiei prin confuziune, conform art. 1154 şi art. 1091 C. civ. din 1864, şi că instanţa de apel ar fi trebuit să analizeze cauza şi din perspectiva art. 43 şi art. 370 Codul comercial, raportat la Legea nr. 58/1934.

Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 304 pct. 3, 5, 7, 8, 9 şi art. 312 alin. (3) ultima teză C. proc. civ. din 1865.

Prin încheierea din 23 decembrie 2020, termenul stabilit la 13 ianuarie 2021 a fost preschimbat la 14 aprilie 2021, în contextul adoptării unor măsuri de protecţie în scopul prevenirii unor eventuale situaţii generate de pandemia de COVID-19.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de la 14 aprilie 2021, judecarea cauzei a fost amânată la 16 iunie 2021, pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale a apărătorului intimatei-pârâte.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. din 1865, modificarea sau casarea unei hotărâri se poare cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii. Criticile prin care recurenta arată că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile pct. 490 din Norma-cadru BNR nr. 6/1994, emise în aplicarea Legii nr. 58/1934, întrucât a ignorat faptul că aceeaşi persoană este şi emitent şi beneficiar, deci obligaţia de plată a fost stinsă prin efectul confuziunii, conform art. 1154 C. civ. din 1864, nu se circumscriu cazului de nelegalitate indicat în memoriul de recurs întrucât încălcarea competenţei de ordine publică presupune nerespectarea normelor de competenţă generală, materială sau teritorială de ordine publică. Interpretarea textului de lege în alt sens decât cel pretins de recurentă nu reprezintă o critică de nelegalitate în sensul textului de lege indicat mai sus.

Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. din 1865, modificarea sau casarea unei hotărâri se poare cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 105 alin. (2) din acelaşi cod.

Referitor la criticile prin care recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat normele de procedură în sensul că nu a dispus introducerea în cauză a societăţii F. S.R.L., emitentul biletelor la ordin, Înalta Curte reţine că acestea sunt invocate omisso medio. Recurenta-reclamantă nu a prezentat aceste argumente în memoriul de apel şi nici în întâmpinarea la apelul incident, astfel că ele nu au fost supuse dezbaterii şi unei dezlegări proprii a instanţei de apel şi nu pot fi aduse în discuţie direct în calea de atac a recursului.

Contrar opiniei autoarei căii de atac, casarea deciziei recurate nu se impune nici în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. din 1865 întrucât curtea de apel în mod corect a respins solicitarea reclamantei de a obţine un punct de vedere al unei personalităţi în drept cambial privind legalitatea biletelor la ordin. Art. 201 din acelaşi cod are ca scop lămurirea unor împrejurări de fapt, respectivul specialist nefiind în măsură să aprecieze asupra modului de aplicare a prevederilor legale printr-un punct de vedere pe care instanţa să fie obligată să îl ia în considerare.

Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. din 1865, modificarea sau casarea unei hotărâri se poare cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Instanţa supremă constată că din considerentele deciziei recurate rezultă că în cauză au fost respectate dispoziţiile art. 261 C. proc. civ. din 1865. Acest text de lege consacră în mod expres structura hotărârii judecătoreşti, stabilind că aceasta conţine, pe lângă arătarea obiectului cererii şi susţinerilor pe scurt ale părţilor, şi motivele de fapt şi de drept, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască temeiurile care au format convingerea instanţei la pronunţarea soluţiei, şi pentru ca instanţa de recurs să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii hotărârii, considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Înalta Curte apreciază că motivarea curţii de apel întruneşte exigenţele art. 261 C. proc. civ. din 1865 deoarece din considerentele deciziei recurate se observă că instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt în baza probelor din dosar, analizând relaţiile dintre părţi şi construind un raţionament logico-juridic care susţine soluţia din dispozitiv, inclusiv din perspectiva art. 105 şi art. 106 din Legea nr. 58/1934 şi art. 1154 C. civ. din 1864. Contrar celor arătate de recurenta-reclamantă, curtea de apel a analizat fapta ilicită astfel cum aceasta reiese din cererea de chemare în judecată şi din memoriul de apel, sub aspectul obligaţiei de verificare a condiţiilor de validitate a biletelor la ordine, a existenţei semnăturii cambiale şi a raportului juridic obligaţional. Recurenta apreciază că nu este corectă statuarea curţii de apel în sensul că semnătura olografă nu a fost contestată, dar nu argumentează această susţinere, astfel că Înalta Curte nu va avea în cerere această afirmaţie.

Contrar susţinerilor autoarei căii de atac, instanţa de apel a analizat critica prin care aceasta a invocat inexistenţa obligaţiei de plată asumate prin biletele ordin şi a apreciat că nu se impune constatarea nulităţii absolute a acestora în raport de identitatea dintre emitent şi de beneficiar şi nici de prevederile art. 1154 C. civ. din 1864, iar nemulţumirea recurentei faţă de modul în care curtea de apel a aplicat prevederile legale şi faţă de soluţia la care a ajuns nu constituie motiv de casare sau modificare a hotărârii atacate.

Înalta Curte nu va avea în vedere criticile prin care recurenta arată că starea de fapt nu a fost corect determinată de curtea de apel cu privire la existenţa prejudiciului şi la legătura de cauzalitate deoarece acestea reprezintă aspecte de netemeinicie care nu pot fi analizate în calea de atac a recursului.

Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. din 1865, modificarea sau casarea unei hotărâri se poare cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Având în vedere că, subsumat acestui caz de nelegalitate, recurenta-reclamantă arată că instanţa de apel a interpretat greşit efectele juridice ale celor două bilete la ordin în sensul că le-a considerat instrumente de transfer interbancar între două conturi ale aceleiaşi persoane, instanţa supremă apreciază că aceste critici nu se circumscriu temeiului legal invocat şi le va analiza din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865. Nici susţinerile referitoare la greşita statuare a curţii de apel în sensul că intimata-pârâtă era absolvită de obligaţia de a verifica validitatea formală a biletelor la ordin înainte de le introduce în circuitul bancar deoarece acestea fuseseră avalizate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în ipoteza art. 304 pct. 8 C. proc. civ. din 1865, putând fi subsumate art. 304 pct. 9 din acelaşi cod.

Conform dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, modificarea sau casarea unei hotărâri se poare cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii când instanţa.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel, pe baza înscrisurilor depuse de părţi şi a raportului de expertiză efectuat în cauză, a stabilit că biletele la ordin emise de F. S.R.L. au fost introduse în circuitul de compensare multilaterală, prevăzut de Regulamentul BNR nr. 10/1994 şi că în urma operaţiunilor de decontare interbancară, recurenta-reclamantă a efectuat o plată în valoare de 10 miliarde de RON în numele clientului său, F.. A mai reţinut că cele două bilete la ordin erau avalizate de recurenta-reclamantă. Faţă de faptul că instanţele devolutive sunt suverane în aprecierea probelor, instanţa supremă va înlătura criticile prin care se aduc în discuţie lipsa autorizării uneia din persoanele care au semnat avalul, greşita stabilire a situaţiei de fapt relativ la îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale şi existenţa consimţământului emitentei biletelor la ordin, acestea fiind chestiuni de netemeinicie care nu pot face obiectul examenului de nelegalitate din recurs.

Criticile prin care se arată că instanţa de apel a interpretat greşit efectele juridice ale celor două bilete la ordin în sensul că le-a considerat instrumente de transfer interbancar între două conturi ale aceleiaşi persoane şi că nu există un raport juridic obligaţional între emitent şi beneficiar vor fi înlăturate întrucât în decizia atacată curtea de apel s-a raportat la prevederile Legii nr. 58/1934 şi ale Norme-cadru nr. 6/1994 şi a reţinut că între cauzele de nulitate prevăzute, în esenţă, de art. 104 din Legea nr. 58/1934 raportat la pct. 509 din Norma-cadru nr. 6/1994 nu este menţionată expres şi condiţia extrinsecă a existenţei a două entităţi diferite, emitentul şi beneficiarul. Curtea de apel a aplicat corect legea atunci când a statuat că referirile recurentei la prevederile art. 1154 C. civ. din 1864 nu sunt de natură să atragă nulitatea celor două titluri deoarece confuziunea despre care face vorbire textul de lege ar putea avea în vedere stingerea obligaţiei din raportul juridic în temeiul căruia au fost emise cele două bilete la ordin, dar nu se poate considera că influenţează validitatea obligaţiei cambiale care s-a născut într-un raport juridic diferit.

Mai mult decât atât, în mod corect a reţinut curtea de apel că intimata-pârâtă nu avea obligaţia verificării condiţiilor de validitate a celor două titluri, întemeiat şi pe aspectul că însăşi recurenta-reclamantă a avalizat cele două bilete la ordin. Conform dispoziţiilor art. 33 şi urm. raportat la art. 106 alin. ultim. din Legea nr. 58/1934 avalul reprezintă o garanţie în favoarea beneficiarului biletului la ordin, valabilă şi în situaţia în care "obligaţiunea pe care a garantat-o ar fi nulă din orice altă cauză decât un viţiu de formă". Instanţa de apel a observat că intimata-pârâtă a manifestat diligenţă şi a solicitat confirmarea avalului, iar recurenta-reclamantă, în calitate de avalist, a avut posibilitatea să verifice condiţiile de validitate atât la momentul avalizării, cât şi la momentul decontării.

Instanţa supremă nu va reţine nici criticile prin care autoarea căii de atac susţine că au fost nesocotite dispoziţiile pct. 490 din Norma-cadru nr. 6/1994 deoarece interpretarea textului de lege într-o manieră diferită de cea dorită de parte nu este un motiv de modificare a deciziei recurate. Curtea de apel s-a referit în mod expres la textul de lege mai sus menţionat şi a reţinut că identitatea dintre emitentul şi beneficiarul biletului la ordin nu constituie o cauză de nulitate absolută în sensul celor precizate de recurenta-reclamantă.

Contrar celor susţinute de aceeaşi parte, curtea de apel nu a încălcat principiul tempus regit actum deoarece din considerentele menţionate la pagina 13 din hotărârea atacată se reţine:

"Conform art. 104 pct. 7 din legea nr. 58/1934 (în forma în vigoare la momentul emiterii celor două bilete la ordin), biletul la ordin cuprinde semnătura emitentului." Din analiza instanţei de apel rezultă că aceasta a avut în vedere prevederile legale de la data emiterii celor două bilete la ordin, pe care le-a aplicat corect statuând, în esenţă, că biletele la ordin au fost semnate şi ştampilate de societatea emitentă reprezentată prin asociatul unic şi că semnătura acestuia trebuie să fie olografă. Astfel, instanţa supremă va înlătura criticile prin care se susţine încălcarea dispoziţiilor art. 104 şi art. 105 din Legea nr. 58/1934 şi ale pct. 34-37 şi pct. 60 din Norma cadru nr. 6/1994 deoarece recurenta susţine că semnătura ar fi trebuit să fie una cambială, dar nu arată în concret de ce au fost aplicate greşit normele invocate, faţă de faptul că biletele la ordin cuprind denumirea emitentului şi semnătura olografă a reprezentantului acestuia.

În acelaşi sens, instanţa supremă va avea în vedere şi considerentele Deciziei nr. 1 din 2 februarie 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie - Secţii Unite în soluţionarea unui recurs în interesul legii cu privire, între altele, la problema dacă dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 58/1934 sunt obligatorii şi în cazul biletului la ordin. Prin această decizie s-a statuat în sensul că "datorită particularităţilor acestui titlu, chestiunea aplicabilităţii dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 58/1934, referitoare la cambie, nu poate fi pusă în cazul biletului la ordin. Deoarece legiuitorul a menţionat expres textele privind cambia care trebuie considerate că se referă şi la biletul la ordin (…), se constată că, faţă de rapiditatea cu care se realizează multitudinea de relaţii comerciale pe baza biletului la ordin, este suficientă reglementarea ce asigură caracterul explicit al acestui act, fără a se mai pretinde şi asigurarea descifrabilităţii, care ar fi de natură a afecta particularităţile semnăturii."

Înalta Curte constată că recurenta nu formulează veritabile critici de nelegalitate referitoare la încălcarea sau aplicarea greşită a prevederilor art. 43 şi art. 370 Codul comercial, raportat la Legea nr. 58/1934, reluând susţinerile relative la lipsa semnăturii cambiale, a obligaţiei de plată şi a intervenirii confuziunii, susţineri care au fost deja analizate mai sus. Art. 43 Codul comercial reglementa momentul de la care se calcula dobânda în cazul datoriilor comerciale, iar art. 370 din acelaşi cod se referea la contractul de cont curent, niciuna din aceste prevederi neavând legătură cu soluţionarea prezentului recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistem Bancar prin B. împotriva deciziei nr. 1508 din 29 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanţa supremă apreciază că onorariul solicitat este proporţional cu munca depusă de avocatul intimatei-pârâte, că este justificat raportat la complexitatea cauzei şi că nu se impune diminuarea acestuia.

Faţă de soluţia de respingere, ca nefondat, a recursului, în temeiul art. 274 alin. (1), raportat la art. 316 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va obliga recurenta-reclamantă A. prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistem Bancar prin B. la plata către intimata-pârâtă E. S.A. a sumei de 14.500,15 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. PRIN LICHIDATOR FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR ÎN SISTEM BANCAR PRIN B. împotriva deciziei nr. 1508 din 29 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Respinge cererea de reducere a cheltuielilor de judecată.

Obligă recurenta-reclamantă A. PRIN LICHIDATOR FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR ÎN SISTEM BANCAR PRIN B. la plata către intimata-pârâtă E. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 14.500,15 RON.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2021.