Validity of surface rights constitution via non-authentic association agreement and effect of retroactive annulment of assignment deeds

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2021

Asupra recursurilor de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la 25 ianuarie 2011, sub nr. x/2011, reclamanta Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca a chemat în judecată pe pârâtele A. S.R.L. şi B. S.R.L., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa să dispună constatarea nulităţii absolute a clauzelor contractuale din art. 6.3.1 pct. iii, art. 6.3.2, art. 7.2 şi art. 11.5 din contractul de asociere în participaţiune din 20 aprilie 2007, precum şi din art. 3.2.8 din actul adiţional nr. x din 27 octombrie 2008 la contractul de asociere în participaţiune; rezoluţiunea actului de constituire a drepturilor de superficie şi a drepturilor de servitute - actul adiţional la contractul de asociere în participaţiune pentru neîndeplinirea culpabilă de către pârâte a obligaţiilor contractuale; restabilirea situaţiei anterioare în sensul radierii înscrierilor efectuate în cartea funciară în baza clauzelor considerate nule; rezilierea contractului de asociere în participaţiune din 20 aprilie 2007, cu modificările aduse prin actele adiţionale pentru neîndeplinirea culpabilă de către pârâte a obligaţiilor asumate; suportarea de către pârâte a pierderilor asocierii; ridicarea de către pârâte a construcţiilor edificate până în prezent pe terenul adus ca aport în asociere; restituirea aportului adus de reclamantă în asociere; predarea posesiei terenului adus ca aport în asociere; obligarea pârâtelor la plata daunelor interese pentru pierderea suferită de reclamantă constând în scăderea valorii de piaţă a terenului; obligarea pârâtelor la beneficiului nerealizat constând în clauza penală de 100 euro/zi din contractul de asociere în participaţiune la care se adaugă profitul nerealizat prin exploatarea hotelului până la soluţionarea irevocabilă a litigiului, cu aplicarea dobânzii legale la toate sumele solicitate; predarea terenului înscris în CF sub nr. x ce excedează contractului de asociere şi a construcţiei edificată pe acesta; ridicarea construcţiilor nou edificate pe acelaşi teren; obligarea pârâtelor la plata contravalorii lipsei de folosinţă pentru acelaşi teren începând de la 1 ianuarie 2008 până la predarea efectivă.

Reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că a extins cadrul procesual şi faţă de pârâta C. S.R.L., solicitând anularea contractului de constituire a drepturilor de superficie şi a drepturilor de servitute încheiat între reclamantă şi pârâtele iniţiale ca fiind lipsit de cauză, iar în subsidiar constatarea caducităţii aceluiaşi contract. Totodată, reclamanta a solicitat şi constatarea caducităţii contractului de asociere în participaţiune, rectificarea înscrierilor în cartea funciară efectuate în baza contractului caduc, obligarea pârâtelor la ridicarea construcţiilor de pe teren şi predarea terenului, în subsidiar solicitând autorizarea ei pentru executarea obligaţiei pe cheltuiala pârâtelor; obligarea în solidar a tuturor pârâtelor la suportarea prejudiciului produs prin cesionare contractului de asociere în participaţiune de către pârâta nou introdusă către pârâtele iniţiale.

Reclamanta a renunţat la capătul 5 din cererea iniţială, ca urmare a soluţionării dosarului din cadrul procedurii de insolvenţă (nr. 1478/1285/2011) unde au fost anulate contractele de cesiune dintre pârâte, prin reţinerea fraudării intereselor creditorilor C. S.R.L.

Pârâtele A. S.R.L. şi B. S.R.L. au formulat cerere reconvenţională prin care au solicitat să se dispună în ipoteza respingerii cererii principale, rezilierea contractului de asociere în participaţiune din culpa reclamantei şi obligarea reclamantei la plata sumei de 24.387.000 euro, reprezentând profit nerealizat, cu aplicarea dobânzii legale; în subsidiar au solicitat obligarea reclamantei la executarea clauzei art. 11.2.3 din contract astfel cum a fost modificată prin actul adiţional nr. x din 27 octombrie 2008, obligarea reclamantei la încheierea actului autentic pentru transferul dreptului de proprietate, iar în caz de refuz pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic. În ipoteza admiterii în parte a acţiunii principale au solicitat să se dispună obligarea reclamantei la plata sumei de 14.600.000 euro reprezentând contribuţia constructorilor de bună credinţă şi instituirea unui drept de retenţie asupra terenurilor proprietatea reclamantei până la plata sumei solicitate, cu dobândă legală.

În cauză a formulat cerere de intervenţie principală D., care a solicitat acordarea de daune interese ca urmare a rezoluţiunii antecontractelor de vânzare încheiate la 31 august 2008. A formulat cerere de intervenţie în interes propriu E. SPRL, lichidator judiciar al C. S.R.L., motivat de faptul că în dosarul de insolvenţă s-a solicitat anularea contractelor de cesiune încheiate la 15 iulie 2008 între C. S.R.L şi celelelate două pârâte. Au mai formulat cereri de intervenţie accesorie în interesul pârâtei B. S.R.L. şi o serie de persoane fizice.

Pârâta nou introdusă C. S.R.L. a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat să se dispună constatarea calităţii sale de titular al dreptului de superficie asupra terenurilor ce au făcut obiectul contractului de asociere în participaţiune, respectiv a dreptului de proprietate asupra construcţiilor edificate; constatarea că dreptul de superficie a fost dobândit în temeiul contractului de asociere în participaţiune şi a actelor adiţionale nr. x şi 4, coroborate cu manifestările explicite ale reclamantei în sensul derogării de la prezumţia instituită prin art. 492 C. civ. din 1864 şi să se dispună rectificarea corespunzătoare a înscrierilor în cartea funciară, corespunzător petitelor anterioare. A mai solicitat să se constate încetarea contractului de asociere ca urmare a intrării sale în faliment ori ca urmare a imposibilităţii fortuite de executare, să fie obligată reclamanta la executarea clauzei art. 11.2.3 din contractul de asociere, astfel cum a fost modificată prin actul adiţional nr. x din 27 octombrie 2008, să fie obligată reclamanta la încheierea unui act de schimb prin care să se transfere dreptul de proprietate asupra terenurilor în suprafaţă de 4.176 mp, de 12.900 mp, respectiv de 1.934 mp şi să dobândească dreptul de proprietate asupra construcţiei edificate parţial pe primul teren menţionat, iar în caz de refuz, să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare.

Instanţa de fond a disjuns capetele de cerere principală astfel cum au fost precizate vizând pretenţiile băneşti de despăgubiri şi lipsă de folosinţă formulate în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. şi C. S.R.L., formulând dosar separat, judecata acestuia fiind suspendată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, având în vedere că cele două societăţi se află în procedura insolvenţei. A dispus, totodată, disjungerea cererilor reconvenţionale formulate de pârâtele iniţiale, formând un nou dosar în care a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea prezentului litigiu.

Instanţa de fond a respins ca inadmisibile capetele din cererea reconvenţională formulate de pârâta C. S.R.L. vizând constatarea dreptului de superficie. A dispus, totodată, disjungerea petitului din aceeaşi cerere reconvenţională vizând rezilierea contractului de asociere în participaţiune, formând un nou dosar, judecata acestuia fiind suspendată până la soluţionarea irevocabilă a prezentei cauze.

Prin sentinţa civilă nr. 3555/2015 din 23 decembrie 2015, astfel cum a fost îndreptată, Tribunalul Specializat Cluj a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la cererea reclamantei de anulare a actului adiţional nr. x la contractul de asociere în participaţiune, a admis în parte acţiunea precizată şi a constatat încetarea contractului de asociere în participaţiune la 23 septembrie 2010, data intrării în faliment a pârâtei C. S.R.L. A anulat contractul de constituire a drepturilor de superficie şi a drepturilor de servitute autentificat sub nr. x din 27 octombrie 2008 la F. - act adiţional nr. x la contractul de asociere în participaţiune şi a dispus radierea menţiunilor făcute în cartea funciară în temeiul acestui act. A constatat nulitatea clauzei inserate la art. 3.2.8 în actul adiţional nr. x din 27 octombrie 2008 la contractul de asociere. A respins celelalte cereri ale reclamantei, precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâta C. S.R.L.

Urmare a solicitării reclamantei de completare a sentinţei civile nr. 3555/2015, Tribunalul Specializat Cluj a pronunţat sentinţa civilă nr. 902/2018 din 22 mai 2018 prin care a dispus admiterea cererii de completare a sentinţei menţionate şi în consecinţă a respins acţiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. cu privire la pretenţiile solicitate faţă de aceasta (pierderea efectivă, beneficiul nerealizat şi profitul nerealizat), precum şi cu privire la cererile vizând obligarea aceleiaşi părţi la predarea terenului ce excede contractului de asociere şi la plata lipsei de folosinţă.

Împotriva sentinţei nr. 3555/2015 din 23 decembrie 2015, astfel cum a fost completată, au formulat apel reclamanta Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, solicitând admiterea căii de atac şi schimbarea în parte a hotărârii contestate în sensul admiterii în integralitate a cererii de chemare în judecată, pârâta C. S.R.L. prin G. SPRL, solicitând admiterea căii de atac, schimbarea în parte a hotărârilor contestate în sensul respingerii excepţiei inadmisibilităţii petitelor din cererea reconvenţională, a respingerii cererii de chemare în judecată, a admiterii în totalitate a cererii reconvenţionale, cu menţinerea doar a soluţiei de încetare a contractului de asociere la data intrării sale în faliment, 23 septembrie 2020, şi pârâtele B. S.R.L., prin lichidator judiciar I., solicitând admiterea căii de atac şi schimbarea în parte a sentinţei de fond în sensul înlăturării dispoziţiei de anulare a actului adiţional nr. x din 27 octombrie 2008 şi a dispoziţiei de radiere din cartea funciară a menţiunilor efectuate în baza actului adiţional. Pârâta C. S.R.L. prin G. SPRL a formulat apel şi împotriva încheierii din 17 februarie 2015.

În faţa instanţei de apel J. S.R.L. a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea apelantei-pârâte C. S.R.L., reluând, în principiu, solicitările părţii pentru care a intervenit în proces.

În cauză au mai formulat cereri de intervenţie accesorie în interesul apelantelor-pârâte şi persoanele fizice şi juridice K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., S.C. BB. S.R.L., CC., DD., EE., FF., GG. S.R.L., HH., II., JJ., KK., LL., S.C. MM. S.R.L., NN., OO. şi PP., care au arătat că susţin demersul procesual al apelantelor-pârâte, motivând admisibilitatea cererii pe calitatea lor de părţi în antecontractele de vânzare a apartamentelor/spaţiilor din proiectul imobiliar.

Prin decizia civilă nr. 154/2019 din 19 martie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins ca neîntemeiate apelurile declarate de apelanta-reclamantă Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca şi de apelantele-pârâte C. S.R.L. prin G. SPRL, B. S.R.L. prin lichidator judiciar I. împotriva sentinţei civile nr. 3555 din 23 decembrie 2015 şi a încheierilor premergătoare şi a respins, totodată, cererile de intervenţie accesorie formulate în favoarea C. S.R.L. şi B. S.R.L.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C. S.R.L. prin G. SPRL, care a solicitat admiterea recursului şi în principal casarea deciziei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei de apel, admiterea apelului propriu, cu consecinţa schimbării sentinţei de fond în sensul respingerii excepţiei de inadmisibilitate, respingerii cererii de chemare în judecată şi admiterii cererii reconvenţionale.

Prin decizia nr. 537 din 5 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. prin G. SPRL, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a decide astfel, instanţa supremă a apreciat ca fondată critica recurentei vizând nemotivarea deciziei de apel şi a reţinut, în esenţă, că decizia instanţei de apel este voluminoasă şi că s-a reluat istoricul dosarului de mai multe ori, fără a se delimita momentul în care s-a trecut la analiza efectivă a criticilor aduse sentinţei de fond, neputând fi urmărit un fir logic al raţionamentului instanţei. S-a mai reţinut că unele considerente păreau a fi reluări ale argumentaţiei primei instanţe, în puţine paragrafe fiind identificate argumentele proprii ale instanţei de apel, şi că aparent instanţa de apel a analizat doar unul din apelurile cu care a fost învestită (cel al pârâtei C. S.R.L.), nefiind identificate considerente care să poată fi puse în relaţie cu memoriile de apel formulate de reclamantă ori de pârâtele B. S.R.L., prin lichidator judiciar I. Chiar şi în ce priveşte apelul ce pare a fi analizat, Înalta Curte a reţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la toate criticile acestei părţi.

Înalta Curte a stabilit ca în rejudecare instanţa de apel să aibă în vedere toate apelurile declarate în cauză, faţă de interdependenţa existentă între criticile invocate prin memoriile de apel, şi stabilirea cadrului procesual urmare a închiderii procedurii de insolvenţă a intimatei A. S.R.L. şi radierii societăţii.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă sub nr. x/2011*.

Prin decizia nr. 596/2020 din 27 noiembrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei A. S.R.L. şi, în consecinţă, a anulat apelul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3555/2015 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2011, ca fiind formulat de o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosinţă şi a anulat apelul declarat de reclamanta Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca în contradictoriu cu intimata A. S.R.L., ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă. A anulat cererile de intervenţie accesorie în favoarea intimatei A. S.R.L. formulate de intervenienţii II. şi S., precum şi de intervenienţii AA., JJ., T., K., S.C. BB. S.R.L., KK., U., L., CC., LL., V., M., DD., S.C. MM. S.R.L., W., N., EE., QQ., X., O., FF., OO., Y., P., S.C. GG. S.R.L., PP., Z., Q. şi R., ca fiind formulate în favoarea unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca în contradictoriu cu pârâtele C. S.R.L. şi B. S.R.L., în faliment, reprezentată prin lichidator judiciar I. SPRL, împotriva sentinţei civile nr. 3555/2015 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2011.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta B. S.R.L., în faliment, reprezentată prin lichidator judiciar I. SPRL în contradictoriu cu intimata Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca împotriva sentinţei civile nr. 3555/2015 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2011.

A respins cererile de intervenţie accesorie în favoarea pârâtei B. S.R.L. formulate de de intervenienţii II. şi S., precum şi de intervenienţii AA., JJ., T., K., S.C. BB. S.R.L., KK., U., L., CC., LL., V., M., DD., S.C. MM. S.R.L., W., N., EE., QQ., X., O., FF., OO., Y., P., S.C. GG. S.R.L., PP., Z., Q. şi R..

A admis apelul declarat de pârâta C. S.R.L. în contradictoriu cu intimata Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca împotriva încheierii din 17 februarie 2015 pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2011 pe care a schimbat-o în tot în sensul respingerii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în constatare formulate de pârâta C. S.R.L. prin cererea reconvenţională, având ca obiect petitele I.A şi I.B din cererea reconvenţională.

A admis apelul declarat de apelanta C. S.R.L. în contradictoriu cu intimata Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca împotriva sentinţei civile nr. 3555/2015 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2011 pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a înlăturat dispoziţia de admitere în parte a cererii de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, cu consecinţa constatării încetării contractului de asociere din 20 aprilie 2007, la data intrării în faliment a societăţii C. S.R.L., a admis în parte cererea reconvenţională formulată de S.C. C. S.R.L., cu consecinţa constatării încetării contractului de asociere din 20 aprilie 2007, la data intrării în faliment a societăţii C. S.R.L. şi a menţinut în rest sentinţa civilă nr. 3555/2015 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2011.

A admis cererile de intervenţie accesorie în favoarea pârâtei C. S.R.L. formulate de intervenienţii J. S.R.L., D., II. şi S., HH., AA., JJ., T., K., S.C. BB. S.R.L., KK., U., L., CC., LL., V., M., DD., S.C. MM. S.R.L., W., N., EE., QQ., X., O., FF., OO., Y., P., S.C. GG. S.R.L., PP., Z., Q. şi R..

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că instanţa de recurs

a desfiinţat în integralitate decizia nr. 154/2019 a instanţei de apel, astfel că, într-o asemenea situaţie, trimiterea cauzei spre rejudecare nu se poate face decât pentru întreaga cauză, mai mult, instanţa supremă a stabilit în mod expres limitele devoluţiunii în cuprinsul deciziei citate precizând că în rejudecare instanţa de apel a avut în vedere toate apelurile declarate în cauză, deci nu doar apelul societăţii C. S.R.L., ci şi apelurile declarate de reclamantă şi respectiv apelul declarat de B. S.R.L. şi A. S.R.L. A mai reţinut că prin încheierea din 22 ianuarie 2019, a fost disjunsă soluţionarea petitelor F şi G din memoriul de apel al reclamantei Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, astfel că instanţa de apel a rămas învestită cu A, B, C, D şi E din memoriul de apel al reclamantei. În aceste limite precizate, apelanta RR. a depus şi concluzii scrise în faţa instanţei de apel, în primul ciclu procesual.

Instanţa de apel a constatat că la 15 mai 2019 societatea A. S.R.L. a fost radiată din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj, ca o consecinţă a închiderii procedurii insolvenţei faţă de această debitoare, potrivit sentinţei executorii nr. 879 din 15 mai 2019 pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Specializat Cluj (rămasă definitivă, prin neapelare). În aceste condiţii, la termenul de judecată de la 2 octombrie 2020, curtea de apel a pus în discuţie lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a S.C. A. S.R.L., iar prin decizia nr. 596 din 27 noiembrie 2020 a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a acestei pârâte, anulând apelul declarat de această parte, cât şi pe cel formulat în contradictoriu cu aceasta. Totodată, a anulat şi cererile de intervenţie accesorie în favoarea acestei părţi.

Analizând motivele de apel şi apărările referitoare la caducitatea sau încetarea contractului de asociere din 20 aprilie 2007, curtea de apel a constatat că, în urma pronunţării sentinţei civile nr. 293/2013 a Tribunalului Specializat Cluj prin care au fost anulate ca frauduloase contractele de cesiune şi de novaţie încheiate între cedenta S.C. C. S.R.L. şi cesionarele S.C. B. S.R.L. şi S.C. A. S.R.L., la momentul analizei cererilor de apel, părţi ale contractului de asociere încheiat la 20 aprilie 2007 sunt Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, în calitate de beneficiar, şi S.C. C. S.R.L., în calitate de investitor, aspect necontestat în cauză. Investitorul S.C. C. S.R.L. se află în faliment începând din 23 septembrie 2010, fiind în această situaţie şi la 31 ianuarie 2013, momentul la care a redevenit parte în contractul de asociere.

Prin apelurile formulate, reclamanta Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca invocă falimentul asociatului investitor drept cauză care generează caducitatea contractului de asociere, cu efecte retroactive, iar pârâta S.C. C. S.R.L. susţine că acest contract de asociere a încetat pentru imposibilitatea fortuită de executare a contractului sau pentru intrarea în faliment a investitorului C. S.R.L. Curtea a constatat că atât caducitatea, cât şi încetarea sunt cauze de ineficacitate a convenţiilor încheiate între părţi, dar care sunt generate de cauze diferite şi produc efecte juridice distincte. Contractul de asociere din 20 aprilie 2007 dintre reclamantă şi pârâtă este supus regimului juridic al C. civ. din 1864 şi al Codului comercial sub imperiul cărora a fost întocmit, având natura juridică a unui contract de asociere în participaţiune (potrivit art. 2.2. din această convenţie se prevede expres faptul că prezenta asociere nu are şi nu va dobândi personalitate juridică), iar obiectul acestui contract îl constituie asocierea şi înţelegerea părţilor semnatare cu privire la condiţiile şi etapele în care, asupra terenului proprietatea beneficiarului Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca şi cu finanţarea asigurată de către investitorul S.C. C. S.R.L., vor fi edificate construcţii, urmând ca împărţirea beneficiilor să aibă loc în condiţiile art. 5 şi următoarele din acest contract, respectiv beneficiarul Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca urma să dobândească dreptul deplin de proprietate asupra hotelului, iar investitorul urma să dobândească dreptul de proprietate asupra terenului ce deserveşte Amplasamentul nr. 2. A mai reţinut că participaţiunea acordată beneficiarului nu poartă asupra întregului comerţ al investitorului, fiind un contract cu executare uno ictu.

Curtea de apel a constatat că sancţiunea caducităţii este o cauză de ineficacitate ce constă în lipsirea actului juridic civil de orice efecte datorită intervenirii unei împrejurări ulterioare încheierii sale şi care este independentă de voinţa autorului actului juridic civil, care presupune un act juridic valabil încheiat, iar cauza de ineficacitate va produce efecte numai pentru viitor, pentru că în trecut acest act juridic nu a produs nici un efect, iar împrejurarea care a produs caducitatea are natură obiectivă, exterioară voinţei autorului sau autorilor actului juridic civil. A apreciat că falimentul societăţii S.C. C. S.R.L. nu poate genera caducitatea contractului de asociere, întrucât, deşi reprezintă o împrejurare independentă de voinţa reclamantei, nu reprezintă o împrejurare independentă de voinţa S.C. C. S.R.L., ci o faptă generată prin acţiunile acestei societăţi. A reţinut că nu este îndeplinită nici condiţia ca actul juridic să nu îşi fi produs nici un efect întrucât contractul de asociere din 20 aprilie 2007 a fost pus în executare de ambele părţi, prin încheierea actelor adiţionale nr. 2-4 (în scopul punerii în practică a proiectului), a obţinerii autorizaţiilor de construire şi prin începerea construirii până la un anumit nivel a hotelului şi a ansamblului rezidenţial asumat de investitor.

Astfel curtea de apel a respins apelul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca sub aspectul constatării caducităţii contractului de asociere în participaţiune din 20 aprilie 2007, ca o consecinţă a falimentului S.C. C. S.R.L. (aferent pct. B din memoriul de apel), menţinând astfel soluţia primei instanţe, şi a respins şi petitul D din memoriul de apel având ca obiect schimbarea sentinţei civile apelate în sensul rectificării înscrierilor de carte funciară ca o consecinţă a constatării caducităţii contractului de asociere.

Curtea de apel a constatat că prima instanţă a procedat în mod nelegal prin respingerea cererii reconvenţionale a S.C. C. S.R.L. sub aspectul încetării contractului de asociere din 20 aprilie 2007 ca o consecinţă a falimentului asociatului S.C. C. S.R.L. Astfel a reţinut că imposibilitatea obţinerii finanţării din partea băncilor anterior intrării în procedura falimentului nu reprezintă o cauză care să excludă orice culpă a acestui asociat şi că, prin contractul de asociere în participaţiune, investitorul şi-a asumat riscul de a nu putea obţine transferul dreptului de proprietate asupra terenului aferent Amplasamentului nr. 2, risc pe care nu îl poate contesta şi transforma ulterior în eveniment imprevizibil, independent de voinţa părţilor, iar blocajul financiar nu poate fi considerat forţă majoră. Ca urmare, instanţa de apel a apreciat nefondat motivul de apel al S.C. C. S.R.L., potrivit căruia se impunea constatarea încetării contractului de asociere din cauza imposibilităţii fortuite de executare.

Aceeaşi instanţă a considerat că încetarea contractului de asociere din cauza falimentului investitorului justifică admiterea apelului deoarece este expres prevăzută de art. 11.2.4 din contractul de asociere din 20 aprilie 2007 ca o cauză de încetare anticipată a valabilităţii asocierii. Astfel, faţă de dispoziţiile sentinţei civile nr. 2394/2010 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2010 prin care societatea C. S.R.L. a intrat la 23 septembrie 2010 în procedura generală a falimentului, curtea de apel a apreciat că se impune constatarea încetării la 23 septembrie 2010 a contractului de asociere din 20 aprilie 2007 încheiat între Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca şi S.C. C. S.R.L. din cauza falimentului societăţii S.C. C. S.R.L. Instanţa de apel a reţinut că soluţia tribunalului de admitere a cererii reclamantei de constatare a încetării contractului de asociere nu este corectă deoarece această parte a invocat sancţiunea caducităţii, iar petitul de încetare a contractului din cauza falimentului asociatului a fost solicitat de reclamanta reconvenţională C. S.R.L., acesta fiind respins în mod nejustificat.

Ca urmare, reţinând ca fiind corectă soluţia de drept material a încetării contractului de asociere ca o consecinţă a falimentului investitorului, s-a impus schimbarea sentinţei primei instanţe, constatând depăşirea limitelor învestirii prin acordarea a ceea ce nu s-a cerut reclamantei.

În continuare, instanţa de apel a analizat motivele de apel şi a apărările referitoare la existenţa dreptului de superficie în patrimoniul S.C. C. S.R.L.

Curtea de apel a apreciat că în mod nelegal a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare formulate de reclamanta reconvenţională S.C. C. S.R.L. având ca obiect petitele I.A şi I.B din cererea reconvenţională prin care aceasta a solicitat să se constate că deţine dreptul de superficie asupra construcţiilor şi terenurilor identificate în regim de carte funciară, fie ca o consecinţă a pronunţării sentinţei civile nr. 293/2013 a Tribunalului Specializat Cluj, fie în baza contractului de asociere din 20 aprilie 2007 şi a actului adiţional nr. x, fie prin efectul conversiunii acestor acte juridice. Analizând admisibilitatea acţiunii în constatare, instanţa s-a raportat la starea de fapt şi de drept invocată de reclamanta reconvenţională, şi nu la caracterul întemeiat al susţinerilor sale, şi a reţinut că aceasta pretinde că este titulara unui drept de superficie născut fie din contractul de asociere coroborat cu actul adiţional nr. x, fie din efectele unei sentinţe judecătoreşti, fie din efectele conversiunii actelor juridice, inclusiv prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat de S.C. C. S.R.L. cu S.C. J. S.R.L., şi că nu este împiedicată în exercitarea acestui drept de către pârâta reconvenţională Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, astfel încât nu are nevoie de dobândirea unui titlu prin formularea unei acţiuni în realizare. Având în vedere aceste considerente, curtea a admis apelul declarat de S.C. C. S.R.L. împotriva încheierii civile din 17 februarie 2015 pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj pe care a schimbat-o în tot în sensul respingerii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în constatare formulate de reclamanta reconvenţională S.C. C. S.R.L. având ca obiect petitele I.A şi I.B din cererea reconvenţională.

Curtea de apel a mai reţinut că S.C. C. S.R.L. nu a fost şi nu este titulara dreptului de superficie asupra construcţiilor şi terenurilor aferente acestora ce formează obiectul contractului de asociere întrucât dreptul de superficie este un drept real imobiliar pentru a cărui naştere valabilă se impune cu necesitate forma autentică în conformitate cu dispoziţiile art. 2 Titlul X din Legea nr. 247/2005, incidentă la momentul la momentul încheierii contractului de asociere în participaţie şi a actelor adiţionale ulterioare, iar contractul de asociere din 20 aprilie 2007 nu îmbracă forma autentică, iar actul adiţional nr. x, singurul care a constituit în mod legal dreptul de superficie, a fost încheiat cu alte părţi decât S.C. C. S.R.L., iar aceste părţi sunt succesorii săi în drepturi, astfel încât pârâta nu poate avea calitatea de având-cauză în raport de aceştia. A apreciat că dreptul de superficie nu s-a născut în temeiul contractului de asociere din 20 aprilie 2007 întrucât contractul de asociere nu îmbracă forma autentică, chiar dacă din prevederile art. 6.1.2 şi art. 6.3.1 lit. i) ar rezulta o astfel de aparenţă, şi nici nu a putut fi confirmat prin declaraţia autentică nr. 8739 din 8 noiembrie 2007 deoarece lipsa formei autentice a contractului de asociere este o cauză de nulitate absolută din perspectiva constituirii dreptului de superficie, în mod incontestabil, care nu poate fi, de plano, acoperită prin confirmare.

Instanţa de apel a apreciat că sunt nefondate criticile S.C. C. S.R.L. potrivit cărora dreptul de superficie există, existenţa sa fiind constatată cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 11063/2013 a Curţii de Apel Cluj deoarece în speţă nu s-a invocat efectul autorităţii de lucru judecat, ci al puterii de lucru judecat înţeles ca situaţie de fapt calificată juridic ce are legătură cu prezentul litigiu. Prin sentinţa pronunţată în dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Specializat Cluj, judecătorul sindic, învestit cu soluţionarea acţiunii în anularea actelor frauduloase formulată de lichidatorul judiciar E. SPRL, acţiune întemeiată pe prevederile art. 80 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, a dispus anularea contractului de cesiune încheiat la 15 iulie 2008 între pârâtele S.C. C., în calitate de cedent şi S.C. B., S.C. A. S.R.L. (fostă S.C. A. S.R.L.), în calitate de cesionare, a contractului de cesiune şi actului adiţional privind novaţia contractului de asociere din 20 aprilie 2007, identificat cu numărul x din 14 iulie 2008, încheiat între pârâtele S.C. C., în calitate de cedent şi S.C. B., în calitate de cesionar şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj Napoca, în calitate de beneficiar, precum şi a contractului de cesiune şi actului adiţional privind novaţia contractului de asociere din 20 aprilie 2007, identificat cu numărul x din 14 iulie 2008, încheiat între pârâtele S.C. C., în calitate de cedent şi S.C. A. S.R.L. (fostă S.C. A. S.R.L.), în calitate de cesionar şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, în calitate de beneficiar. A dispus generic repunerea părţilor în situaţia anterioară. Această hotărâre a rămas definitivă la 18 noiembrie 2013 prin respingerea recursului declarat în cauză prin decizia nr. 11063 din 18 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2011.

Curtea a stabilit că nu pot fi opuse părţilor din prezenta cauză considerentele prin care s-a reţinut că dreptul de superficie a fost recunoscut din punct de vedere juridic în patrimoniul S.C. C. S.R.L. încă de la data semnării contractului de asociere întrucât privesc un litigiu cu un alt obiect şi altă cauză, iar instanţa de recurs, răspunzând motivelor invocate, a extins limitele învestirii primei instanţe, sub aspectul petitului repunerii părţilor în situaţia anterioară. A mai reţinut că nici faptul edificării construcţiilor, nici emiterea autorizaţiilor de construire asupra terenurilor proiectului nu sunt de natură a complini lipsa formei autentice a contractului de asociere din 20 aprilie 2007. A apreciat ca nefondate şi susţinerile legate de instituţia conversiunii contractului de asociere, a actului adiţional nr. x şi nr. 4 (invocate în petitul II.B al cererii reconvenţionale) deoarece actul adiţional nr. x şi nr. 4 privesc alte părţi faţă de care pârâta C. nu are calitatea de succesor în drepturi (având-cauză), ci de antecesor în drepturi, şi care nu pot genera în patrimoniul acesteia drepturi şi obligaţii.

Analizând motivele de apel şi apărările referitoare la anularea actului adiţional nr. x privind constituirea dreptului de superficie şi a dreptului de superficie, curtea de apel a reţinut că prima instanţă a respins în mod legal excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiunea în invocarea nulităţii actului adiţional nr. x întrucât nulitatea actului adiţional nr. x a fost invocată de reclamantă ca o consecinţă, ca un efect în lanţ al desfiinţării contractelor de cesiune şi de novaţie, prin sentinţa civilă nr. 293 din 31 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2011, devenită irevocabilă la 18 noiembrie 2013, în mod corect, judecătorul fondului raportându-se la momentul 18 noiembrie 2013 pentru a stabili calculul termenului de prescripţie extinctivă. Faţă de faptul că precizarea de acţiune a reclamantei a avut loc la 1 aprilie 2014, prin care a solicitat nulitatea contractului de constituire a dreptului de superficie şi de servitute, şi faţă de dispoziţiile art. 2523 şi art. 2517, pe care le-a considerat aplicabile în cauză, s-a constatat că termenul de prescripţie de 3 ani nu era împlinit la 1 aprilie 2014.

Instanţa de apel a mai reţinut că în mod legal a fost anulat contractul de constituire a drepturilor de superficie şi a drepturilor de servitute prin sentinţa civilă nr. 3555/2015 deoarece cererea de constatare a nulităţii actului adiţional nr. x, astfel cum a fost formulată de reclamantă, se referă la lipsa de cauză a actului adiţional nr. x, generată de efectul retroactiv al nulităţii actelor de cesiune şi de novaţie. Aşadar, răspunzând motivelor de apel formulate de C. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., curtea a stabilit că prima instanţă nu a încălcat limitele învestirii şi nu a schimbat cauza juridică a cererii reclamantei, întrucât cauza nulităţii actului adiţional nr. x a fost justificată prin efectele principiului retroactivităţii nulităţii absolute a actului adiţional nr. x, cauză pe care reclamanta a invocat-o şi pe care judecătorul fondului a analizat-o întocmai. A mai constatat că susţinerile apelantelor privind motivarea contradictorie a primei instanţe relativ la analiza excepţiei prescripţiei extinctive sunt întemeiate, că reclamanta Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca a expus în mod corect efectele nulităţii actului adiţional nr. x asupra contractului de asociere din 20 aprilie 2007, decurgând din principiul retroactivităţii nulităţii absolute a actului adiţional nr. x, şi anume că societăţile B. S.R.L. şi A. S.R.L. şi-au pierd cu efect retroactiv calitatea de asociaţi în contractul de asociere, iar S.C. C. S.R.L. a redevenit parte în acest contract. În consecinţă, la 27 octombrie 2008, când a fost încheiat actul adiţional nr. x, reclamanta a constituit dreptul de superficie în favoarea a două persoane juridice care nu aveau calitatea de asociaţi, fiind evident că aceasta a devenit lipsită de contraprestaţie şi, deci, de cauză, ca o consecinţă a efectului retroactiv al nulităţii actului adiţional nr. 2.

Instanţa de apel a apreciat că principiul consacrat doctrinar resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis nu este incident într-o asemenea ipoteză, întrucât acesta are ca premisă transmiterea succesivă a aceluiaşi drept către un terţ şi efectele nulităţii actului juridic faţă de terţ în aplicarea principiului nimeni nu poate transmite ceea ce nu are, ceea nu este cazul în situaţia de faţă, dreptul de superficie nu s-a născut anterior actului adiţional nr. x, iar părţile sunt identice în cele două acte adiţionale nr. x şi nr. 4. A reţinut că actul adiţional nr. x este accesoriu şi că subzista desfiinţării actului adiţional nr. x, cum corect a reţinut şi prima instanţă, pentru că actul mijloc (actul adiţional nr. 4) nu poate avea o existenţă de sine stătătoare faţă de actul scop (actul adiţional 2) devenind automat şi cu efect retroactiv lipsit de cauză (în mod evident, prin pierderea calităţii de asociaţi şi, astfel, prin excluderea oricăror obligaţii corelative dreptului de superficie astfel constituit).

Faţă de susţinerile pârâtei S.C. C. S.R.L. în sensul că actul adiţional nr. x trebuie analizat ca un act de conservare şi de administrare, fiind o excepţie de la aplicarea principiului anulării actului subsecvent, ca urmare a anulării actului iniţial, instanţa de apel a reţinut că acestea sunt neîntemeiate deoarece la momentul pronunţării deciziei, contractul de asociere din 20 aprilie 2007 îşi încetase efectele juridice încă din 23 septembrie 2010, odată cu intrarea în faliment a pârâtei S.C. C. S.R.L., cea care a pretins ocrotirea bunei sale credinţe şi a propriului interes economic şi social, iar constituirea unui drept de superficie nu poate duce la conservarea sau la buna administrare a unor construcţii inexistente sau a unor construcţii aflate în stadiul de 1% sau de 15% de construire, construcţii care nici măcar nu mai subzistă la moment soluţionării apelului în patrimoniul S.C. C. S.R.L., fiind înstrăinate din octombrie 2018. A mai reţinut că nu poate fi asimilată unei asemenea excepţii constituirea unui drept real imobiliar şi că este aplicabil principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans în privinţa S.C. C. S.R.L. care a pretins, prin redobândirea calităţii sale de asociat în contractul de asociere(desigur, formal, contractul fiind încetat deja), ca efect al principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară încheierii actului adiţional nr. x, că a devenit automat titulara dreptului de superficie şi a dreptului de servitute care nu au fost născute în patrimoniul său şi care nu au valoarea unor acte de conservare sau de administrare, invocându-şi astfel, în mod nepermis, propria incorectitudine.

Cu privire la apelul S.C. B. S.R.L., faţă de puterea de lucru judecat a sentinţei nr. 293/2013, rămasă irevocabilă la 18 noiembrie 2013, s-a reţinut intenţia frauduloasă a cedentei S.C. C. S.R.L. raportat la creditorii săi (dedusă din fapta personală şi intenţionată a acestui profesionist) şi prezumţia de fraudă aplicată beneficiarei Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca prin prezumţia de cunoaştere a împrejurării deţinerii dreptului de administrare a cedentei şi a cesionarelor de către aceeaşi persoană. S-a mai reţinut că este legală şi temeinică soluţia primei instanţe privind constatarea nulităţii actului adiţional nr. x, impunându-se respingerea motivelor de apel invocate de C. S.R.L. şi de S.C. B. S.R.L., ca nefondate.

Referitor la motivele de apel şi a apărările referitoare la nelegala constatare a nulităţii art. 3.2.8 din cuprinsul actului aditional nr. 3, curtea de apel a apreciat că prima instanţă nu a depăşit limitele învestirii şi nu a schimbat cauza cererii de chemare în judecată atunci când a dat efect temeiului de drept invocat de reclamantă şi a constatat nulitatea actului adiţional nr. x ca o consecinţă a pierderii calităţii de parte a asociaţilor B. S.R.L. şi A. S.R.L. prin constatarea nulităţii absolute a actului adiţional nr. 2.

Referitor la constatarea nulităţii art. 6.3.1 pct. iii, a art. 6.3.2, a art. 7.2, precum şi a art. 11.5 din contractul de asociere din 20 aprilie 2007, instanţa de apel a constatat că reclamanta a invocat un raport de accesorialitate între admiterea petitului principal privind constatarea caducităţii contractului de asociere din 20 aprilie 2007 şi nulitatea celor patru articole de mai sus, în măsura aplicării efectelor pretinse de reclamantă (desfiinţarea cu efect retroactiv a convenţiei ca o consecinţă a constatării caducităţii contractului principal), notă în lumina căreia a fost şi analizată în mod corect de către prima instanţă cauza acestui petit, prin respingerea acestui petit accesoriu, ca o consecinţă a respingerii petitului privind constatarea caducităţii contractului de asociere. A mai reţinut că în mod corect a arătat reclamanta că prima instanţă nu a analizat şi critica referitoare la menţinerea efectelor contractului de asociere în lipsa oricărui titlu, fapt de natură a lipsi de cauză obligaţia asumată de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, referindu-se la cauze de nulitate existente la momentul încheierii convenţiei.

Cercetând cele patru articole invocate de reclamantă, curtea a constatat că acestea reglementează într-o manieră simplificată şi incompletă efectele desfiinţării culpabile sau a încetării contractului de asociere din 20 aprilie 2007 asupra drepturilor recunoscute investitorului, mai precis art. 6.3.2. face vorbire despre "dreptul de proprietate asupra construcţiilor şi despre dreptul de folosinţă asupra terenului amplasament 2", art. 7.2 face vorbire despre reglementarea dreptului de superficie; de pe altă parte, art. 11.5, stipulează că încetarea contractului, chiar şi prin reziliere, respectiv din culpa uneia din părţi, nu poate afecta drepturile anterior dobândite. Curtea a stabilit că aceste clauze contractuale asumate în mod bilateral de părţile contractului de asociere reflectă principiul disponibilităţii părţilor, iar modalitatea de desocotire a părţilor la încetarea efectelor acestui contract, ca formă de asumare a riscurilor acestei afaceri comerciale, nu poate fi apreciată lipsită de cauză pentru reclamantă, ci este o expresie a libertăţii sale de a contracta, cu consecinţele juridice inerente, motiv pentru acest motiv de apel invocat de reclamantă a fost respins.

Analizând motivele de apel şi a apărărilor referitoare la respingerea cererii de obligare a pârâtelor C. S.R.L. şi B. S.R.L. la ridicarea lucrărilor şi predarea terenului în deplină posesie sau, în caz de refuz, autorizarea instanţei de a le executa, curtea de apel le-a apreciat ca nefondate şi a constatat că în faţa primei instanţe, reclamanta şi-a întemeiat acest petit pe consecinţele desfiinţării contractului de asociere, respectiv a contractelor de cesiune şi a contractului de constituire a dreptului de superficie, în temeiul principiului restitutio in integrum. Aşadar, având în vedere că efectele juridice pretinse de reclamantă se circumscriu efectelor nulităţii actului juridic civil, iar cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă nu a fost admisă cu privire la constatarea nulităţii contractului de asociere (fiind modificată cererea de chemare în judecată prin precizarea de acţiune din 1 aprilie 2014), un asemenea efect al nulităţii (restitutio in integrum) reclamat în apel de reclamantă nu poate fi analizat mai departe, acest petit având caracter accesoriu, cum corect a reţinut şi prima instanţă.

Fără a se face o analiză a constatării încetării efectelor contractului de asociere din 20 aprilie 2007, pentru că reclamanta Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca nu a învestit prima instanţă cu un asemenea petit, curtea a dat prevalenţă apărărilor intervenienţilor accesorii în favoarea pârâtelor S.C. C. S.R.L. şi Sterling din cadrul etapei apelului şi a constatat faptul că asupra acestor construcţii a fost instituit sechestrul penal prin ordonanţa de luare a măsurilor asigurătorii din 13 mai 2014 dispusă de Serviciul Teritorial Cluj din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. O asemenea măsură de indisponibilizare este obligatorie inclusiv în cazul reclamantei şi chiar dacă are caracter temporar, până la soluţionarea cu titlu definitiv a litigiului penal, aceasta este obligatorie pentru toţi terţii care au luat cunoştinţă de conţinutul său.

A mai reţinut că aceste construcţii a căror ridicare este solicitată de către reclamantă nu se mai află în patrimoniul nici uneia din societăţile A. S.R.L. şi C. S.R.L., acestea fiind înstrăinate prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu intervenienta J. S.R.L. la 7 septembrie 2018, niciuna dintre părţi nesolicitând introducerea în cauză în calitate de continuator în drepturi a societăţii J. S.R.L.

Cu privire la motivele de apel şi a apărările privind nelegala respingere a petitului II principal B din cererea reconvenţională a C. S.R.L., având ca obiect obligarea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca la executarea art. 11.2.3 din contractul de asociere, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional nr. x din 27 octombrie 2008 şi pct. C de obligare a reclamantei să încheie un act de schimb care să transfere către C. S.R.L. dreptul de proprietate asupra terenurilor şi prin care aceasta să dobândească dreptul de proprietate asupra construcţiei cu destinaţia de hotel în stadiul de construire actual, curtea a constatat că la momentul soluţionării apelului contractul de asociere din 20 aprilie 2007, începând de la 31 martie 2013, are ca părţi investitorul S.C. C. S.R.L. şi beneficiarul Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, iar acest contract a încetat ca urmare a falimentului investitorului din 23 septembrie 2010. A mai reţinut că actele adiţionale nr. x şi 4 au fost anulate în integralitate, iar actul adiţional nr. x exclusiv în limitele învestirii, pentru modificările aduse art. 3.2.8 din contractul de asociere din 20 aprilie 2007, reţinându-se în considerente, atât de către prima instanţă, cât şi de către instanţa de apel, lipsa efectelor juridice a acestui act adiţional nr. x faţă de asociatul S.C. C. S.R.L. A stabilit că art. 11.2.3 din contractul de asociere se impune a se aplica în forma sa iniţială care reglementează cauza de încetare a contractului dacă, din cauze independente de voinţa asociaţilor, executarea acestui contract nu mai este posibilă legal sau material, în cauză, constatându-se deja încetarea acestui contract de asociere.

Curtea a apreciat că se impune respingerea celui din urmă motiv de apel al S.C. C. S.R.L., având ca obiect obligarea reclamantei la încheierea unui act de schimb care să transfere investitorului S.C. C. S.R.L. dreptul de proprietate asupra terenurilor, iar reclamanta să dobândească dreptul de proprietate asupra construcţiei cu destinaţia de hotel în stadiul de construire actual, întrucât o asemenea desocotire a părţilor în caz de încetare a contractului de asociere nu este reglementată prin contractul de asociere şi nu decurge în mod legal din încetarea efectelor unui contract juridic, iar pârâta se află în imposibilitate obiectivă de a-şi executa propria obligaţie de a transfera un drept de proprietate care a fost deja transferat intervenientei accesorii J. S.R.L.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj şi pârâta S.C. C. S.R.L. prin G. S.P.R.L.

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj a solicitat admiterea căii de atac formulate, modificarea în parte a deciziei recurate, admiterea apelului formulat de această parte, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată sub aspectul capetelor de cerere precizate în cererea de recurs şi respingerea cererilor de intrervenţie accesorie, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Referitor la capătul de cerere privind constatarea caducităţii contractului de asociere în participaţiune din 20 aprilie 2007, cu consecinţa desfiinţării integrale, ca urmare a intrării în faliment a asociatului titular, recurenta-reclamantă arată că prin cererea introductivă a solicitat anularea contractului autentificat sub nr. x din 27 octombrie 2008 ca fiind lipsit de cauză, iar în subsidiar, constatarea caducităţii contractului de constituire a dreptului de superficie şi a drepturilor de servitute autentificat sub nr. x din 20 aprilie 2007. Apreciază că este greşită motivarea curţii de apel în sensul că existenţa cauzei se apreciază la data încheierii actului juridic şi că actul adiţional nr. x a avut o cauză valabilă în considerarea calităţii de asociat a pârâtelor S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. Susţine că motivarea este şi contradictorie faţă de cele reţinute de instanţa de fond referitor la efectul retroactiv al desfiinţării actelor de cesiune în urma căruia S.C. C. a redevenit parte a contractului de asociere în participaţie din 20 aprilie 2007, curtea de apel reţinând că prin anularea cu efect retroactiv a cesiunilor se consideră că cele două societăţi nu au fost niciodată parte în contractul de asociere din 20 aprilie 2007.

În opinia recurentei, contractul prin care se transferă un drept real este un contract cu executare uno ictu ale cărui efecte nu se defiinţează numai pentru viitor, iar caducitatea poate interveni şi în cazul contractelor care şi-au produs integral efectele, aceasta fiind imposibilitatea de producere a efectelor unui contract, survenită ulterior momentului încheierii valabile a acestuia, ca urmare a dispariţiei unui element esenţial din angrenajul contractual. Astfel, susţine, recurenta-reclamantă, odată cu anularea celor două contracte de cesiune, S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. au pierdut cu efect retroactiv calitatea de părţi în contractul de asociere în participaţiune, S.C. C. S.R.L. a redevenit asociat titular în respectivul contract, iar ca urmare a intrării în faliment a acestei societăţi, contractul de de asociere în participaţiune, încheiat intuituu personae, a încetat la momentul la care asociatul şi-a încetat existenţa. Apreciază că acest contract de asociere este susceptibil numai de desfiinţare retroactivă pentru că nu implică prestaţii repetate.

Se mai arată că instanţa de apel nu a înţeles relaţia dintre contractul de superficie din 27 octombrie 2008 şi contractul de asociere în participaţiune în sensul că scopul asocierii nu putea fi atins prin încheierea contractului de superficie, iar la încheierea acestui contract, recurenta-reclamantă s-a întemeiat pe falsa aparenţă generată de cesiunile intervenite anterior în beneficiul S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L.

Autoarea căii de atac afirmă că desfiinţarea cu efect retroactiv, ca urmare a intervenirii nulităţii, a celor două contracte de cesiune şi de novaţie lipseşte de cauză contractul de constituire a dreptului de superficie deoarece cele două societăţi în favoarea cărora au fost constituite drepturile de servitute şi superficie nu au fost niciodată asociaţi titulari în contractul de asociere în participaţiune.

În ceea ce priveşte obligarea S.C. C. S.R.L. şi a S.C. A. la ridicarea lucrărilor edificate de pârâte pe terenul recurentei-reclamante şi predarea terenului în deplină posesie, în starea în care se găsea la momentul încheierii contractului de asociere, recurenta-reclamantă critică statuarea curţii de apel în sensul că restituirea prestaţiilor este un efect al nulităţii, fiind un petit accesoriu, care nu poate fi analizat faţă de faptul că cererea de chemare în judecată nu a fost admisă cu privire la constatarea nulităţii contractului de asociere. Aceeaşi parte arată că deşi instanţa nu a fost învestită cu identificarea unor drepturi ipotetice ale S.C. C. S.R.L. asupra părţilor de construcţii care se găsesc pe terenurile aflate în proprietatea recurentei-reclamante, curtea de apel a reţinut că recurenta-pârâtă "are doar un drept de proprietate sub condiţie asupra construcţiilor edificate pe aceste terenuri, până la eventuala invocare a accesiunii imobiliare de către RR.". Apreciază că normele în materie de accesiune se aplică cu titlu subsidiar faţă de principiul repunerii părţilor în situaţia anterioară.

Referitor la constatarea nulităţii clauzelor cuprinse în art. 6.3.1 pct. (iii), art. 6.3.2, art. 7.2 şi art. 11.5 din contractul de asociere din 20 aprilie 2007, precum şi în art. 3.2.8 din actul adiţional nr. x din 27 octombrie 2008, recurenta-reclamantă susţine că în mod greşit curtea de apel a menţinut soluţia instanţei de fond prin care s-a apreiat că nu poate opera o caducitate cu efect retroactiv a contractului de asociere şi a respins această solicitare ca neîntemeiată, considerând-o accesorie petitului de desfiinţare cu caracter retroactiv. Autoarea căii de atac susţine că respectivul capăt de cerere are o existenţă de sine stătătoare faţă de solicitarea de constatare a caducităţii contractului şi se referă la nulitatea unor clauze care stabilesc menţinerea, în lipsa oricărui titlu, a unor efecte ale contractului chiar în ipoteza desfiinţării acestuia. Afirmă că se impune şi anularea prevederilor art. 3.2.8 din actul adiţional nr. x deoarece societăţile S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. nu au avut niciodată calitatea de părţi în contractul de asociere astfel că nu puteau modifica acest contract printr-un act adiţional, şi mai arată că solicitarea privind anularea acestei clauze a fost formulată în etapa de fond.

Recurenta-reclamantă apreciază că nu este corectă soluţia dată capătului de cerere referitor la rectificarea înscrierilor din cartea funciară, care nu au fost deja radiate, dispuse în temeiul contractului de asociere, care urmare a caducităţii acestuia întrucât contractul de asociere a fost desfiinţat.

Referitor la soluţionarea cererilor de intervenţie accesorie formulate în cadrul apelului, recurenta solicită modificarea hotărârii atacate cu consecinţa respingerii acestora deoarece societatea J. S.R.L., ca parte din grupul SS. S.R.L., este terţ faţă de contractul de asociere, nu deţine nici un drept asupra terenului sau asupra părţilor de construcţie, iar calitatea J. S.R.L. de creditor majoritar al S.C. C. S.R.L. nu justifică vreo legătură cu contractul în discuţie.

Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. din 1865.

Prin recursul formulat, recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. prin lichidator judiciar a solicitat în principal admiterea căii de atac declarate şi casarea în parte a deciziei atacate în ceea ce priveşte respingerea apelului acestei părţi în privinţa capetelor I.A, I.B şi I.C din cererea reconvenţională şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, cu stabilirea următoarelor obligaţii, în rejudecare: respectarea deciziei nr. 11063/2013 în ceea ce priveşte repunerea părţilor în situaţia anterioară inclusiv în privinţa aspectelor tranşate prin această decizie, iar în subsidiar modificarea parţială a deciziei nr. 596 din 19 martie 2019, în sensul admiterii apelului şi modificării sentinţei civile nr. 3555/2015 în sensul admiterii capetelor I.A, I.B, I.C, II.B şi II.C din cererea reconvenţională precizată, respectiv admiterea cererii de constatare a dreptului de superficie al recurentei-pârâte şi rectificarea cărţii funciare în sensul înscrierii acestei părţi ca titulară a dreptului de superficie. A invocat, în esenţă, următoarele:

Prin memoriul de recurs se arată că instanţa de apel a încălcat limitele învestirii în rejudecare analizând şi apelul declarat de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj deşi această parte nu a recurat decizia de apel din primul ciclu procesual, încălcând astfel autoritatea de lucru judecat şi principiul non reformatio in peius. Susţine că, deşi prin decizia de casare nr. 537/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat faptul că în rejudecare vor fi avute în vedere toate apelurile declarate în cauză, aceasta nu înseamnă că instanţa de apel era îndreptăţită să încalce principiile mai sus menţionate.

Se mai arată că, deşi a admis apelul declarat de recurenta-pârâtă împotriva încheierii din 17 februarie 2015 şi a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare (capetele I.A şi I.B din cererea reconvenţională), curtea de apel nu s-a pronunţat în fond prin dispozitivul deciziei recurate asupra acţiunii în constatare. În opinia autoarei căii de atac, instanţa de apel a înrăutăţit situaţia părţii în propria cale de atac deoarece s-a negat existenţa dreptului de superficie fără a fi învestită cu o cerere negatorie.

Recurenta-pârâtă susţine că decizia recurată încalcă puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 11063 din 18 noiembrie 2013 întrucât cele reţinute în decizia nr. 596/2020 sunt contrare celor deja stabilite prin decizia nr. 11063 din 18 noiembrie 2013, iar instanţa de apel a apreciat că se poate face proba contrară împotriva lucrului judecat. Afirmă că statuările curţii de apel în sensul că instanţa supremă a extins limitele învestirii primei instanţe sub aspectul petitului repunerii părţilor în situaţia anterioară şi că în faţa judecătorului sindic părţile nu şi-au exprimat opinia cu privire la legala sau nelegala constituire a dreptului de superficie nu sunt corecte deoarece instanţa de rejudecare nu poate critica decizia nr. 10063/2013

Autoarea căii de atac apreciază că motivarea deciziei atacate este contradictorie deoarece pe de o parte se contestă puterea de lucru judecat a deciziei nr. 11063 din 18 noiembrie 2013, iar pe de altă parte se face referire la cele constatate prin această decizie.

Recurenta-pârâtă susţine că nu este corect raţionamentul curţii de apel în sensul că singura modalitate de naştere a dreptului de superficie ar fi pe cale convenţională şi doar în formă autentică şi că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că prin cererea reconvenţională s-ar fi solicitat constituirea unui drept de superficie pe cale judiciară, când de fapt s-a solicitat constatarea unui drept de superficie pe care l-a dobândit anterior de la proprietarul terenurilor în cauză. Se critică raţionamentul prin care curtea de apel stabileşte că, dată fiind lipsa formei autentice a contractului de asociere, acesta nu este apt de a da naştere unui drept de superficie, şi mai stabileşte că dreptul de superficie nu s-a născut nici în temeiul declaraţiei autentice nr. 8739 din 8 noiembrie 2007. În opinia recurentei-pârâte, dreptul de superficie se poate naşte atât prin convenţie, cât şi prin acordul dat de proprietarul terenului pentru amplasarea construcţiilor.

Se mai arată că instanţa de apel a aplicat greşit normele legale referitoare la prezumţia relativă de proprietate, respectiv art. 492 C. civ. din 1864, şi a schimbat natura şi înţelesul vădit neîndoielnic al actelor şi clauzelor deduse judecăţii. Autoarea căii de atac susţine că este proprietarul construcţiilor şi are asupra acestora toate atributele dreptului de proprietate, iar dreptul de folosinţă asupra terenului trebuie să fie exercitat în conformitate cu scopul constituirii sale şi nu poate fi limitat la suprafaţa de teren aflată efectiv sub construcţie. Mai susţine că dreptul de superficie poate fi dobândit prin act sau fapt juridic în sens restrâns (realizarea unei construcţii cu acordul proprietarului).

Recurenta apreciază că instanţa de apel s-a pronunţat extra petita în ceea ce priveşte faptul că recurenta-pârâtă nu este titulara unui drept de superficie deşi nu s-a pronunţat prin dispozitiv asupra cererii de constatare a existenţei dreptului de superficie.

Se mai susţine că instanţa de apel nu a analizat motivele de apel ale recurentei-pârâte şi nu s-a pronunţat asupra cererii de rectificare a cărţii funciare (petitul I.C) nici în motivare şi nici în dispozitiv şi că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei privind capătul de cerere având ca obiect anularea actului adiţional nr. x a fost soluţionat cu aplicarea greşită a normelor de drept, cu aplicarea eronată a Noului C. civ.

Recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1176 C. civ. din 1864 întrucât a reţinut că nu se putea constitui dreptul de superficie prin contractul de asociere din 20 aprilie 2007 din cauza lipsei formei autentice, fomră ce ar fi fost cerută conform art. 2 din Titlul X din Legea nr. 247/2005 şi apreciază că actul sub senmnătură privată are aceleaşi efecte ca şi actul autentic deoarece a fost recunoscut de recurenta-reclamantă. Mai susţine că lipsa formei autentice a contractului de asociere a fost complinită prin declaraţia autentică nr. 8739 din 8 noiembrie 2007 care menţionează existenţa unui drept de superficie şi că intenţia părţilor a fost materializată în executarea de către recurenta-pârâtă a construcţiilor. Critică statuările prin care curtea de apel a reţinut că nu poate fi confirmat un drept care nu s-a născut şi că declaraţia autentică a fost emisă în scopul recunoscut al obţinerii autorizaţiei de construire şi susţine că aceasta ar fi trebuit să analizeze existenţa acordului proprietarului pentru edificarea construcţiilor plecând de la faptul că nu a fost contestat dreptul de proprietate al recurentei-pârâte asupra construcţiilor, constatând că acest acord a fost expres. Afirmă că în mod nelegal curtea de apel a lipsit de efecte juridice acordul proprietarului terenului exprimat prin contractul de asociere din 20 aprilie 2007 şi prin declaraţia autentică nr. 8739 din 8 noiembrie 2007 şi a ignorat faptul că existenţa dreptului de superficie este o consecinţă legală a dreptului de proprietate asupra clădirilor edificate parţial. Menţionează că dreptul de superficie a existat în patrimoniul său înainte de încheierea contractelor de cesiune şi că recurenta-reclamantă nu a contestat acordul exprimat.

Se apreciază că instanţa de apel, nerecunoscând dreptul de superficie, a acordat mai mult decât s-a cerut deoarece recurenta-reclamantă nu a solicitat a se constata inexistenţa dreptului de superficie şi nici nu a afirmat că nu ar exista şi că aceeaşi instanţă a pronunţat o soluţie greşită deoarece nu a pronunţat şi radierea menţiunilor din cartea funciară, deşi a constatat inexistenţa dreptului de superficie.

Recurenta-reclamantă susţine că nu este corectă nici soluţia de anulare a actelor adiţionale nr. x şi nr. 4, ca acte subsecvente în raport de anularea contractelor de cesiune deoarece acestea au caracter de acte de conservare, asigurând opozabilitatea faţă de terţi şi conturând întinderea dreptului de superficie, iar prin redobândirea drepturilor cesionate, recurenta-pârâtă a redobândit întregul fond de comerţ transferat iniţial, astfel cum acesta a evoluat între data cesiunii şi data anulării contractelor de cesiune. Arată că intimatele-pârâte nu au dobândit un nou drept de superficie, ci dreptul de superficie constituit iniţial recurentei-pârâte şi transmis intimatelor prin actele adiţionale nr. x şi nr. 4 şi că acţiunea în rectificarea cărţii funciare este distinctă de acţiunea în constatare a dreptului de superficie. Afirmă că cele două acte adiţionale nu se supun principiului resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis deoarece sunt acte de conservare şi administrare.

Referitor la respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al recurentei-reclamante Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj în ceea ce priveşte capătul de cerere relativ la anulare actului adiţional nr. x, autoarea căii de atac arată că în mod greşit a reţinut curtea de apel că dreptul de a invoca nulitatea s-a născut în anul 2013, în urma desfiinţării contractelor de cesiune, deoarece recurenta-reclamantă a învestit instanţa cu acest capăt de cerere la 1 aprilie 2014 prin precizarea de acţiune, iar actul a cărui anulare se cerea a fost încheiat la 27 octombrie 2008. Curtea de apel a aplicat greşit dispoziţiile Noului C. civ., susţine recurenta-pârâtă, iar termenul de prescripţie a început să curgă la 27 aprilie 2008 şi s-a împlinit la 27 aprilie 2013, deci anterior formulării cererii precizatoare, momente faţă de care nu ar fi fost incidente dispoziţiile art. 2523 C. civ., cum greşit a reţinut curtea de apel.

Referitor la respingerea apelului privind modalitatea de soluţionare a capătului de cerere relativ la constatarea nulităţii clauzei de la art. 3.2.8. din actul adiţional nr. x din 27 octombrie 2008, se arată că instanţa de rejudecare a reţinut în mod nelegal că acest motiv nu a fost invocat extra petita.

Recurenta-pârâtă critică şi soluţia curţii de apel din prisma respingerii apelului în privinţa petitelor II principal pct. B (obligarea reclamantei la executarea art. 11.2.3 din contractul de asociere, modificat prin actul adiţional nr. 3) şi pct. C (obligarea la încheierea actului de schimb), arătând că actul subsecvent poate fi anulat numai cu privire la acele dipsoziţii indisolubil legate de actul iniţial anulat, ceea ce nu se aplică pentru clauza 3.2.12 din actul adiţional nr. x prin care a fost modificată art. 11.2.3 din contractul de asociere, şi că recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. a redobândit întregul fond de comerţ legat de proiectul Tower, inclusiv drepturile recunoscute intimatelor-pârâte prin actele adiţionale nr. x şi nr. 4.

Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. din 1865.

Recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare faţă de recursul recurentei-reclamante prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului raportat la faptul că reclamanta nu a formulat recurs împotriva deciziei nr. 154 din 19 martie 2019, pronunţate de instanţa de apel în primul ciclu procesual, raportat la limitele rejudecării după casare, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La termenul de la 24 februarie 2021, cauza a fost amânată la 16 iunie 2021, pentru lipsă de procedură cu intimaţii-intervenienţi în numele altei persoane, având în vedere că aceştia au fost citaţi la domiciliul ales, respectiv la sediul apărătorului care a renunţat la mandat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Cu privire la recursul formulat de recurenta-reclamantă, analizând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) raportat la art. 316 Cod procedură civilă din 1865, aspectele legate de timbraj, instanţa supremă constată că prin decizia atacată Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj împotriva sentinţei civile nr. 3555/2015 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2011 şi a admis apelul declarat de S.C. C. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a înlăturat dispoziţia de admitere în parte a cererii de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj, cu consecinţa constatării încetării contractului de asociere din 20 aprilie 2007, la data intrării în faliment a S.C. C. S.R.L., a admis în parte cererea reconvenţională formulată de S.C. C. S.R.L., cu consecinţa constatării încetării contractului de asociere din 20 aprilie 2007, la data intrării în faliment a S.C. C. S.R.L. şi a menţinut în rest sentinţa civilă nr. 3555/2015 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2011.

Prin recursul formulat, reclamanta Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj critică soluţia curţii de apel în ceea ce priveşte încetarea contractului de asociere în participaţiune încheiat între părţi la 20 aprilie 2007 şi în privinţa efectelor pe care această încetare le are asupra transferului dreptului de superficie referitor la terenul proprietatea recurentei-reclamante.

Recursul formulat de recurenta-reclamantă este supus obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 48.498,61 RON, în temeiul dispoziţiilor art. 2 raportat la art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxele fiind datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, iar conform art. 20 din acelaşi act normativ, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

Înalta Curte constată că recurentei-reclamante Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj i s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru conform citaţiei emise la 16 februarie 2021 şi primite de parte la 23 februarie 2021, iar acesta nu a formulat cerere de reexaminare şi nici cerere de ajutor public judiciar.

Faţă de cele de mai sus, şi văzând că până la data soluţionării căii de atac formulate, recurenta-reclamantă nu şi-a îndeplinit obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dând eficienţă prevederilor art. 3021 alin. (2) C. proc. civ. din 1865 va anula, ca netimbrat, recursul declarat de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj.

Cu privire la recursul formulat de recurenta-pârâtă, Înalta Curte va înlătura criticile prin care aceasta susţine că instanţa de apel a încălcat limitele învestirii în rejudecare analizând şi apelul declarat de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj deşi această parte nu a recurat decizia de apel din primul ciclu procesual întrucât prin decizia nr. 537/2020, pronunţată în soluţionarea recursului din primul ciclu procesual, instanţa supremă a stabilit că "în rejudecare, instanţa de apel va avea în vedere toate apelurile declarate în cauză, faţă de interdependenţa existentă între criticile invocate prin memoriile de apel." Se constată că, analizând argumentele prezentate de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj şi de S.C. C. S.R.L., curtea de apel a respectat dispoziţiile art. 315 alin. (1) şi (3) Cod procedură civilă din 1865, potrivit cărora hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, care vor judeca din nou, ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

Potrivit dispoziţiilor art. 311 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, hotărârea casară nu are nicio putere; ca urmare, nu se poate reţine că respectarea indicaţiilor din decizia de casare reprezintă o încălcare a principiului autorităţii de lucru judecat a deciziei casate şi nici a principiului non reformatio in peius deoarece prin decizia nr. 154/2019 din 19 martie 2019, pronunţată de curtea de apel în primul ciclu procesual, a fost respins apelul declarat de S.C. C. S.R.L., în timp ce prin decizia nr. 596/2020 din 27 noiembrie 2020, pronunţată de curtea de apel în al doilea ciclu procesual, apelul declarat de S.C. C. S.R.L. a fost admis, fiind schimbată în parte sentinţa atacată în sensul admiterii în parte a cererii reconvenţionale, şi a fost menţinută în rest sentinţa atacată.

Instanţa supremă nu va primi nici criticile prin care se afirmă că decizia recurată încalcă puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 11063 din 18 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj deoarece instanţa de apel a avut în vedere efectele puterii de lucru judecat a respectivei decizii, care a fost pronunţată într-un dosar asociat dosarului de insolvenţă al recurentei S.C. C. S.R.L., care nu a avut aceleaşi părţi ca prezentul litigiu şi nici aceeaşi cauză. Cadrul în care s-a judecat acţiunea având ca obiect anularea actelor frauduloase încheiate de S.C. C. S.R.L., în calitate de cedent, cu S.C. B. şi cu S.C. A. S.R.L. (fostă S.C. A. S.R.L.), în calitate de cesionare, este stabilit prin raportare la temeiul de drept invocat, respectiv art. 80 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Curtea de apel a reţinut în mod corect că pentru a pronunţa respectiva decizie, instanţa nu a fost învestită şi nu a avut în vedere aspectul legalei sau nelegalei constituiri a dreptului de superficie potrivit contractului de asociere din 20 aprilie 2007 întrucât se constată că nici acest contract de asociere şi nici actele adiţionale ulterioare nu au format obiectul şi cauza acestui litigiu, Curtea de Apel Cluj şi judecătorul sindic pronunţându-se cu privire la anularea contractelor de cesiune şi a actelor adiţionale de novaţie. Afirmaţiile Curţii de Apel Cluj în sensul că se poate vorbi despre un drept de superficie în patrimoniul S.C. C. S.R.L. nu reprezintă un considerent decisiv, care să sprijine soluţia din dispozitiv şi să aibă valoare de lucru judecat.

Criticile prin care se arată că instanţa de apel nu s-a pronunţat în fond prin dispozitivul deciziei recurate asupra acţiunii în constatare cu privire la existenţa dreptului de superficie în patrimoniul recurentei-pârâte vor fi înlăturate deoarece din dispozitivul deciziei rezultă că cererea reconvenţională formulată de S.C. C. S.R.L. a fost admisă în parte, cu consecinţa constatării încetării contractului de asociere din 20 aprilie 2007 la data intrării în faliment a S.C. C. S.R.L. şi că se menţin celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. Prin urmare, celelalte capete ale cererii reconvenţionale au fost respinse, astfel cum reiese şi din considerentele deciziei atacate, instanţa statuând cu claritate că recurenta-pârâtă nu a fost şi nu este titulara unui drept de superficie asupra construcţiilor şi terenurilor aferente acestora ce formează obiectul contractului de asociere.

Nu pot fi reţinute nici criticile relative la înrăutăţirea situaţia părţii în propria cale de atac întrucât recurenta-pârâtă a învestit instanţa cu o cerere reconvenţională prin care a solicitat a se constata existenţa în patrimoniul său a unui drept de superficie. Analizând cererea reconvenţională, tribunalul a înlăturat (în subsidiar admiterii excepţiei inadmisibilităţii) şi fondul pretenţiilor S.C. C. S.R.L. referitoare la aceea ca ar fi titulara unui drept de superficie şi a respins în totalitate cererea reconvenţională, iar curtea de apel a apreciat că o astfel de acţiune este admisibilă, dar că recurenta-pârâtă nu este titulara acestui drept, pentru motivele expuse pe larg în decizia recurată. Înalta Curte apreciază că nu era necesar ca instanţa să fie învestită cu o acţiune negatorie şi că nu a acordat mai mult decât s-a cerut având în vedere că reclamanta a formulat apărări faţă de cererea reconvenţională depusă de pârâtă şi a extins cadrul procesual şi faţă de această pârâtă, formulând capete de cerere prin care a solicitat anularea contractului de constituire a dreptului de superficie.

Instanţa supremă nu va reţine criticile prin care se arată că motivarea deciziei atacate este contradictorie deoarece pe de o parte se contestă puterea de lucru judecat a deciziei nr. 11063 din 18 noiembrie 2013, iar pe de altă parte se face referire la cele constatate prin această decizie întrucât curtea de apel în mod corect a ţinut cont de efectele puterii de lucru judecat a deciziei Curţii de Apel Cluj, în ceea ce priveşte considerentele decisive ale acestei hotărâri.

Nu vor fi avute în vedere nici criticile prin care autoarea căii de atac arată că instanţa de apel nu a analizat motivele sale de apel şi nu s-a pronunţat asupra cererii de rectificare a cărţii funciare (petitul I.C din cererea reconvenţională) întrucât la fila x din decizia recurată curtea de apel reţine că S.C. C. S.R.L. nu este titulara unui drept de superficie, astfel că nu se mai impune analiza petitului accesoriu referitor la rectificarea cărţii funciare (cu apărările accesorii referitoare la schimbarea cauzei în apel şi la netemeinicia pretenţiilor). Se constată astfel că instanţa de apel s-a pronunţat şi cu privire la aceste susţineri formulate de recurenta-pârâtă în apel.

Înalta Curte va înlătura şi criticile prin care recurenta-pârâtă susţine că nu este corect raţionamentul curţii de apel în sensul că singura modalitate de naştere a dreptului de superficie ar fi pe cale convenţională şi doar în formă autentică întrucât din dispoziţiile art. 2 Titlul X din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente rezultă că orice drept real asupra unui teren poate fi constituit prin acte între vii încheiate în formă autentică sub sancţiunea nulităţii absolute. În mod corect instanţa de apel a reţinut inexistenţa formei autentice a contractului de asociere din 20 aprilie 2007 şi, ca urmare, a concluzionat că dreptul de superficie pretins de recurenta-pârâtă nu se putea naşte în temeiul acestui contract.

În mod judicios a reţinut curtea de apel că dreptul de superficie nu se putea naşte în patrimoniul S.C. C. S.R.L. nici în temeiul actului adiţional nr. x la contractul de asociere, care, deşi încheiat în formă autentică, a fost încheiat cu alte părţi decât recurenta-pârâtă, şi nici prin declaraţia autentică nr. 8739 din 8 noiembrie 2007 întrucât nulitatea absolută a unui act juridic nu poate fi acoperită prin confirmare.

Referitor la criticile prin care se susţine încălcarea prevederilor art. 1176 C. civ. din 1864 care are în vedere situaţia în care partea căreia i se opune înscrisul sub semnătură privată recunoaşte expres acest înscris, care astfel capătă aceeaşi putere ca şi înscrisul autentic în raporturile dintre părţi, Înalta Curte reţine că acestea sunt invocate omisso medio. Deşi tribunalul a reţinut în sentinţa pronunţată că legislaţia în vigoare la momentul încheierii contractului de asociere (20 aprilie 2007) impunea forma autentică ad validitatem pentru actele inter vivos translative/constitutive de drepturi reale imobiliare, iar recurenta-reclamantă a formulat apărări în acest sens prin întâmpinarea la apelul depus de S.C. C. S.R.L., recurenta-pârâtă nu a susţinut încălcarea dispoziţiilor art. 1176 C. civ. din 1864 nici în memoriul de apel şi nici în întâmpinarea la apelul părţii adverse, astfel că ele nu au fost supuse dezbaterii şi unei dezlegări proprii a instanţei de apel şi nu pot fi aduse în discuţie direct în calea de atac a recursului.

Cu privire la naşterea dreptului de superficie, instanţa supremă reţine că acest drept real imobiliar nu a fost reglementat de C. civ. din 1864, în ceea ce priveşte naşterea sa sau efectele faţă de terţi, existenţa sa putând fi întemeiată pe derogarea de la regula instituită de art. 492 C. civ. din 1864 care instituie o prezumţie relativă de proprietate asupra construcţiilor în favoarea proprietarului terenului. Nu pot fi primite susţinerile recurentei-pârâte în sensul că dreptul de superficie se poate naşte şi în temeiul acordului părţilor, chiar în formă neautentică, sau în temeiul acordului dat de proprietarul terenului deoarece curtea de apel, stabilind în mod corect situaţia de fapt, a reţinut că prevederile din contractul de asociere referitoare la dobândirea de către recurenta-pârâtă a unui drept de superficie exprimă într-adevăr intenţia acesteia de a constitui acest drept, dar nu materialiazează şi naşterea acestui drept în patrimoniul S.C. C. S.R.L. datorită neîndeplinirii condiţiei imperative a formei autentice. Ca urmare, independent de statuările jurisprudenţiale şi doctrinare în sensul că dreptul de superficie poate fi constituit prin convenţia părţilor sau de susţinerile recurentei-pârâte în sensul că acordul proprietarului pentru edificarea construcţiilor răstoarnă prezumţia relativă prevăzută de art. 492 C. civ. din 1864 şi conferă constructorului dreptul de superficie, cerinţa formei autentice ad validitatem se impune cu prioritate.

Referitor la modul de constituire a dreptului de superficie se cuvine a se menţiona şi Hotărârea din 15 februarie 2007 pronunţată în Cauza Bock şi Palade contra României de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a reţinut că dreptul de superficie poate fi dobândit numai prin lege, convenţia părţilor sau prin prescripţie achizitivă, iar simplul fapt de a ridica o construcţie pe terenul altuia, chiar de bună-credinţă, constructorul având convingerea că este proprietarul terenului pe care o construieşte, nu ar fi de natură să conducă la recunoaşterea unui drept de superficie în favoarea celui ce construieşte pe terenul ce nu este proprietatea sa.

Contrar celor susţinute de recurenta-pârâtă, curtea de apel nu a interpretat greşit actele juridice deduse judecăţii şi nici nu a schimbat natura sau înţelesul acestora având în vedere că aceasta a analizat dispoziţiile art. 6.1.2 şi ale art. 6.3.1 lit. i) din contractul de asociere, apreciind că acestea nu pot fundamenta naşterea unui drept de superficie, în absenţa formei autentice, ci pot valora numai o promisiune de constituire a acestui drept în favoarea recurentei-pârâte ca efect al conversiunii actelor juridice. De asemenea, curtea de apel a analizat şi efectele juridice ale declaraţiei nr. 8739 din 8 noiembrie 2007, din care rezultă că proprietarul terenului şi-a exprimat acordul în vederea emiterii autorizaţiei de construcţie în favoarea S.C. Tower S.R.L. (actualmente S.C. C. S.R.L.), acesta fiind scopul emiterii acestui înscris, şi nu constituirea unui drept real imobiliar în favoarea recurentei-pârâte.

Înalta Curte va înlătura şi criticile prin care se susţine că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei privind capătul de cerere având ca obiect anularea actului adiţional nr. x a fost soluţionat cu aplicarea eronată a Noului C. civ., întrucât curtea de apel a stabilit situaţia de fapt şi cadrul procesual ce rezultă din succesiunea actelor juridice şi a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în sau în legătură cu cauza şi în mod corect a reţinut că reclamanta Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj a solicitat anularea actului adiţional nr. x ca o consecinţă a desfiinţării irevocabile, prin decizia nr. 11063 din 18 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, a contractelor de cesiune şi de novaţie, pentru intenţie frauduloasă. În mod corect instanţele devolutive au apreciat că momentul de început al termenului de prescripţie extinctivă este data rămânerii irevocabile a sentinţei nr. 293/2013 pronunţate de judecătorul sindic în dosarul nr. x/2011, respectiv 18 noiembrie 2013, moment la care reclamanta a cunoscut cauza de nulitate raportat la care s-a născut dreptul la acţiune în sensul art. 2523 C. civ.

Instanţa supremă constată că în mod corect curtea de apel a aplicat prevederile Noului C. civ., faţă de faptul că acest act normativ a intrat în vigoare la 1 octombrie 2011, iar dreptul a cărei acţiune s-ar prescrie s-a născut ulterior acestui moment, respectiv la 18 noiembrie 2013. În acest sens sunt prevederile art. 6 alin. (5) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. şi considerentele expuse în Decizia nr. 1/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii care statuează că "legea sub imperiul căreia prescripţia a început să curgă va guverna atât aspectele de drept material, cât şi pe cele de drept procesual referitoare la prescripţie".

Înalta Curte nu va da eficienţă criticilor referitoare la soluţia de respingere a apelului formulat de recurenta-pârâtă privind modalitatea de soluţionare a capătului de cerere relativ la constatarea nulităţii clauzei de la art. 3.2.8. din actul adiţional nr. x din 27 octombrie 2008, apreciind ca fiind corectă statuarea curţii de apel în sensul că reclamanta a solicitat anularea art. 3.2.8 din actul adiţional nr. x şi a obţinut anularea actului pretins, astfel încât nu este incident nici în recurs motivul de nelegalitate extra petita (potrivit căruia judecătorul a dat altceva decât s-a cerut), reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. din 1865. Faptul că recurenta-pârâtă nu este mulţumită de soluţia instanţei de apel şi reiterează aceleaşi argumente şi în faţa instanţei de recurs nu justifică reformarea deciziei atacate.

Nu vor fi reţinute criticile prin care autoarea căii de atac susţine că este greşită soluţia curţii de apel din prisma respingerii apelului în privinţa petitelor II principal pct. B (obligarea reclamantei la executarea art. 11.2.3 din contractul de asociere, modificat prin actul adiţional nr. 3) întrucât actul adiţional nr. x a fost încheiat între recurenta-reclamantă şi intimatele S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., iar aceste intimate nu mai deţin calitatea de asociate în contractul încheiat la 20 aprilie 2007, ca urmare a efectelor deciziei nr. 11063 din 18 noiembrie 2013 prin care Curtea de Apel Cluj a menţinut dispoziţiile sentinţei nr. 296/2013 prin care judecătorul sindic a anulat contractele de cesiune şi actele adiţionale de novaţie în temeiul cărora aceste intimate au dobândit calitatea de asociat. Ca urmare a anulării acestor acte şi în temeiul principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară, se constată că prevederile contractului de asociere se aplică între recurenta-reclamantă şi recurenta-pârâtă în forma iniţială, nemodificată, iar soluţia curţii de apel este corectă şi faţă de faptul că cererea reconvenţională a fost admisă în parte şi s-a constatat încetarea contractului de asociere de la data intrării în faliment a recurentei-pârâte.

Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentei-pârâte în sensul că recurenta-reclamantă ar fi trebuit obligată la încheierea unui contract de schimb astfel cum rezultă din convenţia părţilor în ceea ce priveşte desocotirea lor la încetarea contractului de asociere, precum şi cele legate de caracterul de acte de conservare a actelor adiţionale nr. x şi nr. 4 aduc în discuţie situaţia de fapt, referindu-se la intenţia părţilor la momentul încheierii actelor juridice, la modul în care s-au succedat acestea şi la efectele pe care le-au produs fiecare în raport de prevederile pe care le conţin. Observând şi faptul că, pe aceste aspect, recurenta-pârâtă nu formulează critici concrete raportat la considerentele deciziei atacate, instanţa supremă nu va analiza aspectele de netemeinicie indicate mai sus întrucât acestea exced examenului de nelegalitate al hotărârii atacate în calea de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 3021 alin. (2) C. proc. civ. din 1865, va anula, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta-reclamantă Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj împotriva deciziei nr. 596/2020 din 27 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, iar în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a Cod procedură civilă din 1865, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. prin G. S.P.R.L. împotriva aceleiaşi decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta-reclamantă UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ CLUJ împotriva deciziei nr. 596/2020 din 27 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. PRIN G. S.P.R.L. împotriva deciziei nr. 596/2020 din 27 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2021.