Unjust enrichment claim barred by cassation appeal nullity due to mere reiteration of factual criticisms instead of legal illegality

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2021

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 03 iunie 2004 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Comercială, sub nr. x/2004, reclamanta A. S.A. prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistem Bancar a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 12.801.000.000 Rol, primită în contul bancar, fără just temei, cont deschis la sucursala din Bucureşti a A. S.A., precum şi la plata dobânzii legale ce se va calcula la suma de 12.801.000.000 Rol, care curge de la data alimentarii contului pârâtei, respectiv din 31.05.2001 şi 31.07.2001, până la data plăţii efective a datoriei sus-menţionate, către bancă.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 992 din C. civ. de la 1864, art. 43 din Codul comercial, art. 109, 112 şi 7201 din C. proc. civ. de la 1865, precum şi îmbogăţirea fără justă cauză.

Prin încheierea din 16 februarie 2005 s-a dispus în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865 suspendarea judecăţii cauzei, până la soluţionarea dosarului nr. x/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin sentinţa civilă nr. 1035 din 8 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2004, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca neîntemeiată şi s-a respins acţiunea formulată de reclamantă.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A. S.A. prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistem Bancar, solicitând schimbarea în tot a acesteia, în sensul admiterii cererii sale de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 625 din 7 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins apelul formulat de reclamantă ca nefondat şi a fost obligată la plata sumei de 800 RON către intimata-pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a fost învestită cu o acţiune al cărei temei juridic a fost, de la început, precizat în mod ambiguu, atât cu referire la plata nedatorată cât şi la îmbogăţirea fără justă cauză, motiv pentru care au fost analizate condiţiile de aplicare a celor două instituţii juridice.

Astfel, în ceea ce priveşte instituţia plăţii nedatorate, astfel cum era aceasta reglementată de art. 992 din C. civ. de la 1864, curtea de apel a reţinut că instanţa de fond în mod corect a motivat că nu este îndeplinită condiţia ca plata să fi fost realizată din eroare, întrucât transferurile de sume s-au făcut de către reprezentanţii băncii cu intenţie frauduloasă, iar nu din eroare.

În ceea ce priveşte instituţia îmbogăţirii fără justă cauză, contrar susţinerilor apelantei, curtea de apel a reţinut că instanţa de fond, în mod corect, a motivat că nu este îndeplinită condiţia erorii, întrucât, astfel cum s-a reţinut în hotărârea penală, transferurile s-au realizat chiar de către reprezentanţii de la acel moment ai apelantei, în desfăşurarea unei activităţi ilicite extinse, ceea ce exclude eroarea.

Mai mult, instanţa de apel a motivat că între părţi a fost încheiat un contract de cont curent în temeiul căruia apelanta-reclamantă ar fi putut solicita restituirea sumelor încasate.

3. La 6 mai 2021, reclamanta A. S.A. prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistem Bancar a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 625 din 7 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 din C. proc. civ. de la 1865, prin care a solicitat modificarea integrală a hotărârii atacate iar, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivului prevăzut la art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. de la 1865, recurenta-reclamantă susţine că instanta de apel nu a analizat corect probele din dosar, interpretând eronat starea de fapt reclamată şi pronunţând o hotărâre neîntemeiată.

Recurenta arată că atât la fond cât şi în apel, instanţele de judecată nu au reţinut mecanismul delapidării A. S.A., astfel cum a fost descris şi probat, inclusiv prin actul de voinţă al intimatei-pârâte, dovedindu-se participarea acesteia în lanţul operaţiunilor de delapidare a băncii.

Mai susţine recurenta că intimata pârâta nu a probat în faţa instanţei că sumele de bani primite în cont au avut la bază raporturi contractuale, respectiv că ar fi fost primite în mod legal.

În susţinerea motivului prevăzut de la art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865, recurenta a arătat că îmbogăţirea fără justă cauză este acel fapt juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama micşorării patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe o cauză legitimă. Din acest fapt juridic, susţine recurenta că se naşte obligaţia pentru cel care îşi vede mărit patrimoniul său de a restitui sumele către cel care şi-a diminuat averea în acest fel.

Recurenta susţine că a făcut dovada alimentării în mod nejustificat a contului intimatei cu suma de 1.280.100 RON, fapt ce a determinat diminuarea nejustificată a patrimoniului băncii concomitent cu mărirea averii intimatei.

În aceste condiţii, recurenta arată că intimatei îi revine obligaţia legală de a restitui suma de 1.280.100 RON, fiind dovedită implicit şi existenţa legăturii de cauzalitate dintre mărirea patrimoniului intimatei si diminuarea patrimoniului băncii cu aceeaşi sumă.

Recurenta subliniază că deşi îmbogăţirea fără justă cauză are caracter subsidiar, a dovedit că nu are la îndemână un alt mijloc juridic pentru recuperarea sumei de 1.280.100 RON, în lipsa altor înscrisuri care să dovedească faptul că suma de bani i se cuvenea intimatei în baza unor raporturi contractuale.

Mai mult, precizează recurenta că obligaţia de a dovedi efectuarea plăţii sumei de bani în temeiul unui contract, respectiv cauza reală şi licită a plăţii, astfel încât să fie valabilă, îi revenea intimatei, însă aceasta nu a depus nicio dovadă în acest sens.

La 11 iunie 2021 intimata a depus la dosar note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Cauza a fost înregistrată la 20 mai 2021 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă.

La termenul din 15 iunie 2021, în şedinţă publică, Înalta Curte luând în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii în temeiul art. 137 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, urmează să constate nulitatea recursului, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ. de la 1865, cererea de recurs va cuprinde sub sancţiunea nulităţii "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul si dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat" iar potrivit art. 306 alin. (3) din acelaşi cod "indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304".

Conform art. 304 din C. proc. civ. de la 1865 "modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate".

Înalta Curte, reţine că pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din C. proc. civ. de la 1865, criticile formulate trebuie să vizeze argumentele reţinute de instanţe în justificarea soluţiei pronunţate.

În situaţia în speţă, în care s-a exercitat calea de atac a apelului, care a fost respins ca nefondat, cauza a fost analizată sub aspectele temeiniciei şi legalităţii soluţiei pronunţate de prima instanţă, a fost, deci examinată la un grad de jurisdicţie superior, astfel încât recursul nu mai poate fi exercitat decât pentru motivele concret şi limitativ determinate, ce vizează legalitatea deciziei pronunţate în apel.

Motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătoreşti recurate, iar nu doar reiterarea susţinerilor de la judecata în instanţa de prim control judiciar devolutiv. Aceasta deoarece recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care priveşte analiza măsurii în care criticile aduse prin motivele formulate hotărârii instanţei anterioare pot fi încadrate ori nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din C. proc. civ. de la 1865.

Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ. de la 1865, motivarea recursului constă nu doar în indicarea motivelor de nelegalitate la care se referă art. 304 din acelaşi cod, ci şi în dezvoltarea lor, care constituie motivarea în concret, adecvată căii extraordinare de atac, având în vedere că motivele de nelegalitate sunt prevăzute sub aspect general în art. 304 menţionat.

Or, Înalta Curte constată, cu majoritate, că recursul este o copie fidelă a motivelor de apel, prin care se reiterează criticile privind situaţia de fapt reţinută, interpretarea probelor administrate la instanţele de fond şi a condiţiei privind subsidiaritatea acţiunii în îmbogăţire fără justă cauză, invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 din C. proc. civ. de la 1865 fiind, însă, formală.

Din expunerea argumentelor circumscrise motivului de recurs reglementat de prevederile art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. de la 1865, "instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia", recurenta a evocat aspecte vizând fondul cauzei, privind modul în care au fost interpretate probele şi situaţia de fapt reţinută în mod eronat de către instanţele de fond, care nu ar fi relevat întregul mecanism al delapidării sumelor pretinse prin acţiune, inclusiv prin actul de voinţă al intimatei.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865, "hotărârea atacată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii", recurenta a criticat situaţia de fapt reţinută de instanţele de fond.

De asemenea, în legătură cu neîndeplinirea condiţiilor privind admisibilitatea acţiunii subsidiare a îmbogăţirii fără justă cauză, recurenta se limitează să invoce lipsa unor înscrisuri probatorii şi sarcina probei ce ar reveni pârâtei, în condiţiile existenţei raporturilor contractuale dintre părţile în litigiu.

Recursul nu cuprinde o argumentaţie juridică a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţa de apel în legătură cu dispoziţiile legale, instanţa de recurs neputându-se substitui reclamantei, în sensul unei completări deductive a argumentaţiei căii extraordinare de atac.

Recurenta îşi expune criticile aduse deciziei din apel doar prin referiri la situaţia de fapt reţinută de instanţele devolutive şi la reaprecierea probelor din dosar. Se tinde, astfel, la cenzurarea aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, incompatibile cu calea extraordinară a recursului. În cadrul său se verifică legalitatea hotărârii atacate, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei, cum se pretinde prin modul în care recurenta şi-a conceput motivarea căii de atac.

Totodată, prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv

Faţă de considerentele precedente, Înalta Curte constată că motivele de recurs au fost invocat formal, fără a fi susţinute de veritabile critici de nelegalitate, sub sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de art. 3021 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ. de la 1865.

Trebuie precizat că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată şi nu se dezvoltă motive de nelegalitate.

O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă, din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurentei vizează, în realitate, doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deşi recursul nu are caracter devolutiv.

Regula privind accesul la justiţie instituită prin dispoziţiile constituţionale presupune ca mijloacele procesuale prin care poate fi atacată hotărârea judecătorească să fie cele prevăzute de lege şi, totodată, ca exercitarea acestora să fie efectuată în condiţiile şi cu respectarea legii.

Prin urmare, criticile nu pot fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din C. proc. civ. de la 1865, nefiind identificate nici alte motive de ordine publică, în sensul art. 306 din acelaşi cod.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu art. 302 1 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte, cu majoritate, va constata nulitatea recursului declarat de A. S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, împotriva deciziei civile nr. 625 din 7 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Constată nulitatea recursului declarat de A. S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, împotriva deciziei civile nr. 625 din 7 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2021.

Cu opinie separată, în sensul respingerii excepţiei de nulitate a recursului, admiterea recursului declarat de reclamanta A. S.A. Braşov, prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, împotriva deciziei civile nr. 625/07.04.2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 1035/08.07.2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cu consecinţa schimbării în parte a acestei sentinţe şi obligarea pârâtei-intimate B. la plata sumei de 270.000.000 ROL, la care se adaugă dobânda legală, respectiv menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă

Opinie separată

În dezacord cu ceilalţi membri ai completului, apreciez că excepţia de nulitate a recursului, invocată din oficiu, nu trebuia să fie primită, iar calea extraordinară de atac formulată de reclamanta A. S.A. Braşov, prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, împotriva deciziei civile nr. 625/07.04.2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, trebuia să fie admisă.

În consecinţă, hotărârea atacată se impunea a fi modificată, în sensul admiterii apelului declarat de banca reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 1035/08.07.2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cu consecinţa schimbării în parte a acestei sentinţe şi obligarea pârâtei-intimate B. la plata sumei de 270.000.000 ROL, la care se adaugă dobânda legală, respectiv menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei.

În ceea ce priveşte excepţia de nulitate, consider că recurenta a respectat dispoziţiile art. 306 din vechiul C. proc. civ., care prevăd că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. (2), adică atunci când există motive de ordine publică, pe care instanţa de recurs le poate invoca şi din oficiu, cu singura obligaţie de a le pune în dezbatere părţilor. Totodată, indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din acelaşi cod.

Chiar dacă este real că în cuprinsul memoriului de recurs sunt preluate mai multe paragrafe din cererea de apel, nu se poate afirma că recursul reprezintă o copie fidelă a apelului (spre ex., pct. II din cererea de recurs conţine critici de nelegalitate, care nu se regăsesc în cererea de apel). Oricum, şi dacă s-ar fi constatat că între cele două cereri ar exista un grad mare de similaritate, această împrejurare nu determină, ipso facto, nulitatea cererii de recurs, raportat la prevederile art. 3021 alin. (1) lit. c) din vechiul C. proc. civ., un asemenea aspect urmând să fie apreciat în raport de speţa concretă dedusă judecăţii, pentru că este posibil, în funcţie de considerentele instanţei de apel, ca motivele de nelegalitate aplicabile în cauză, dintre cele limitativ prevăzute de art. 304 din acelaşi cod, să poată fi dezvoltate prin valorificarea aceloraşi critici, care au format şi conţinutul apelului.

Aşa cum se poate observa din simpla lecturare a cererii de recurs formulate de reclamantă, aceasta este motivată, în sensul că partea a indicat expres pe care dintre motivele de nelegalitate, prevăzute limitativ de art. 304 din vechiul C. proc. civ., îşi întemeiază demersul judiciar, respectiv pe pct. 8 şi 9 ale art. 304 din cod, pe care mai apoi le-a dezvoltat. Prin urmare, întrucât criticile formulate de recurentă (care vor fi analizate în cele ce urmează) permit o examinare din perspectiva motivelor de nelegalitate reglementate de normele anterior menţionate, apreciez că nulitatea recursului nu trebuia să fie admisă.

Dacă referitor la primul motiv de modificare - art. 304 pct. 8 - nu am identificat argumente care să fie apte a susţine soluţia de admitere a recursului, în condiţiile în care dispoziţia legală se referă la interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii sau la schimbarea naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, ceea ce, evident, nu se poate afirma în legătură cu pricina dedusă judecăţii (acest motiv de recurs sancţionând hotărârea care a nesocotit principiul înscris în art. 969 din vechiul C. civ., trecând peste voinţa părţilor exprimată în contract), în ceea ce priveşte al doilea motiv invocat - art. 304 pct. 9 - apreciez că sunt temeiuri pentru admiterea recursului reclamantei.

Astfel, norma mai sus evocată statuează că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere în următoarele situaţii, numai pentru motive de nelegalitate: (…) 9. când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii; (...).

Or, recurenta a susţinut că, în opinia sa, instanţa de apel a aplicat greşit principiul îmbogăţirii fără justă cauză, temei juridic invocat de parte, alături de plata nedatorată, prin cererea introductivă de instanţă.

În acest sens, reclamanta recurentă a arătat că a solicitat obligarea pârâtei intimate la restituirea sumei primite în cont "dat fiind faptul că a obţinut această sumă fără justă cauză şi a folosit-o în interes propriu". Mai mult, intimata nu numai că nu şi-a îndeplinit obligaţia de a restitui această sumă, dar şi-a şi însuşit-o, semnând documente bancare, depuse la dosar, care au fost, de altfel, reţinute de instanţa de fond în considerentele hotărârii, mărindu-şi în acest fel patrimoniul în detrimentul micşorării patrimoniului băncii, realizând, astfel, o îmbogăţire fără justă cauză.

Tot în motivarea recursului se relevă definiţia acestui izvor de obligaţii, concluzionându-se că "din acest fapt juridic se naşte obligaţia, pentru cel care îşi vede mărit patrimoniul său, de a restitui sumele către cel care şi-a diminuat averea în acest fel".

În susţinerea cererii de recurs banca reclamantă a mai arătat că, faţă de dispoziţiile art. 1169 din vechiul C. civ. (care este în deplină concordanţă cu un principiu procedural consacrat încă din antichitate - onus oprobandi incumbit actori), consideră că a făcut dovada îndeplinirii tuturor condiţiile impuse de lege pentru actio de in rem verso, şi anume: a) alimentarea în mod nejustificat a contului intimatei pârâte cu suma de 12.801.000.000 ROL, ceea ce a determinat diminuarea nejustificată a patrimoniului băncii concomitent cu mărirea averii (adică, a patrimoniului - n.n.) intimatei; b) lipsa unei cauze legitime (adică îmbogăţirea şi sărăcirea corespunzătoare să fie lipsite de o cauză justă, respectiv de un temei juridic care să le justifice - n.n.); c) existenţa unei legături de cauzalitate între mărirea patrimoniului intimatei şi diminuarea patrimoniului băncii; d) lipsa unui alt mijloc juridic pentru a recupera suma de bani pe care o reclamă, în afară de îmbogăţirea fără justă cauză şi invocarea unei obligaţii legale de restituire a acesteia.

În atare situaţie, sunt de părere că sancţiunea nulităţii recursului nu trebuia să fie aplicată, reclamanta recurentă respectând obligaţia care-i era impusă în sarcină de dispoziţiile art. 3021 lit. c) din vechiul C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât doar legiuitorul contemporan a urmărit să disciplineze şi mai mult părţile în etapa procesuală a recursului, sens în care Legea nr. 134/2010, în art. 489 alin. (2), cuprinde o normă nou introdusă în legislaţia procesual-civilă română, potrivit căreia aceeaşi sancţiune (a nulităţii recursului - n.n.) intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

În ceea ce priveşte fondul recursului, apreciez că decizia atacată este nelegală, trebuind a fi modificată, în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 1035/08.07.2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cu consecinţa schimbării în parte a acestei sentinţe şi obligarea pârâtei-intimate B. la plata sumei de 270.000.000 ROL, la care se adaugă dobânda legală, respectiv menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei.

În esenţă, prima instanţă de control judiciar, respingând apelul reclamantei, a confirmat soluţia judecătorului fondului care, la rândul său, a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, arătând în motivare, în ceea ce priveşte instituţia îmbogăţirii fără justă cauză, că în mod corect tribunalul a reţinut că nu este îndeplinită condiţia erorii întrucât, aşa cum s-a stabilit prin hotărârea penală, transferurile s-au realizat chiar de către reprezentanţii de la acel moment ai apelantei, în desfăşurarea unei activităţi ilicite extinse, ceea ce exclude eroarea.

În această privinţă, aplicarea greşită a legii, motiv de nelegalitate invocat de recurentă, constă în aceea că în situaţia îmbogăţirii fără temei legitim, fapt juridic licit considerat de unanimitatea literaturii juridice din perioada vechiul C. civ. ca izvor de obligaţii, chiar şi în lipsa unui text distinct care să consacre principiul îmbogăţirii fără justă cauză drept izvor de obligaţii de sine stătător (reglementare legală existând, însă, în cuprinsul unor articole disparate din acest cod - art. 484, art. 493, art. 494, art. 997, art. 1618, art. 1691 etc.), nici practica judiciară şi nici doctrina de specialitate nu enumeră această cerinţă - a erorii.

Astfel, condiţiile pentru a putea fi intentată cu succes o asemenea acţiune în restituire sunt atât materiale (mărirea unui patrimoniu prin dobândirea unei valori evaluabile în bani; micşorarea unui alt patrimoniu, cu consecinţa măririi altuia; existenţa unei legături între sporirea unui patrimoniu şi diminuarea celuilalt, în sensul că ambele fenomene sunt efectul unei cauze unice), cât şi juridice (absenţa unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia; absenţa oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea, de către cel al cărui patrimoniu a fost micşorat, a pierderii suferite).

De asemenea, instanţa de apel a mai avut în vedere şi faptul că deşi reclamanta apelantă susţine că între litiganţi nu există raporturi contractuale, independent de faptul că nu a fost întocmit un contract în formă scrisă (neputându-se pune semnul egalităţii între lipsa unui contract şi lipsa înscrisului constatator al acestuia), între părţi au existat raporturi contractuale, şi anume cele generate de încheierea contractului de cont curent, iar intimata nu a respectat clauzele contractului de cont curent, nesesizând banca în privinţa transferurilor de sume din contul său.

Consider că şi în această privinţa s-a făcut o aplicare greşită a legii, întrucât existenţa unui contract de cont curent bancar (care nu se confundă cu contractul de cont curent, reglementat, anterior datei intrării în vigoare a noului C. civ., de art. 370-373 din Codul comercial, când se aprecia că primul - contul bancar - era doar o specie a contului curent, însă fără să angajeze particularităţi legale de reglementare), nu determină, aşa cum eronat a reţinut prima instanţă de control judiciar, neîndeplinirea ultimei condiţii juridice pentru intentarea acţiunii în restituire.

Aceasta, întrucât contractul de cont curent bancar presupune existenţa altor drepturi şi obligaţii în sarcina părţilor contractante, obiectul său fiind acela de a stabili condiţiile de derulare a operaţiunilor bancare din contul curent al clientului la cererea şi după instrucţiunile acestuia.

În esenţă, banca la care o persoană deschide un cont curent are doar dreptul de a reţine comisionul convenit cu clientul său, pentru fiecare dintre operaţiunile realizate în baza contractului de cont curent bancar, titularul contului fiind cel care are dreptul neîngrădit de a dispune de sumele existente în cont şi de a face orice operaţiuni, folosind instrumentele de plată bancare sau retrageri de la ghişeul băncii.

Din această perspectivă, este greşită şi statuarea instanţei de apel, potrivit căreia intimata nu a respectat clauzele contractuale, nesesizând banca în privinţa transferurilor de sume din contul său, de vreme ce tot instanţele de fond au primit apărarea pârâtei, în sensul că nu a dispus de sumele indicate de reclamantă pentru că acestea nu au intrat faptic niciodată în patrimoniul său, sumele fiind înregistrate ca intrate şi ieşite din cont doar din punct de vedere contabil.

Prin urmare, chiar dacă între părţi a existat un contract - contractul de cont curent bancar -, această împrejurarea nu determină înlăturarea caracterului subsidiar al acţiunii fundamentate pe îmbogăţirea fără justă cauză, pentru că reclamanta, în calitate de bancă comercială la care pârâta a avut deschis un cont curent, nu putea să invoce în faţa instanţei răspunderea civilă a cocontractantului său pentru încălcarea obligaţiilor acestui contract comercial în privinţa sumei care a intrat efectiv (prin ridicare de numerar) în patrimoniul pârâtei intimate din sumele care au fost transferate, prin activităţi infracţionale, de unii dintre foştii angajaţi ai băncii, în contul curent al acesteia, iar mai apoi delapidate de cei condamnaţi penal.

Ca atare, singurul mijloc juridic pentru recuperarea de către bancă a pierderii suferite, respectiv a sumei de 270.000.000 ROL, cu privire la care ambele instanţe de fond a stabilit că a fost ridicată personal de către pârâtă de la casieria băncii, prin intermediul chitanţei nr. x/12.08.2001 (aflate în copie la dosarul tribunalului), document care poartă semnătura olografă a pârâtei şi care nu a fost contestată conform art. 177 din vechiul C. proc. civ., îl reprezintă acţiunea în restituire fundamentată pe îmbogăţirea fără justă cauză.

Această stare de fapt a fost reţinută în dosar de către instanţele de fond, ea este "câştigată" cauzei, astfel că nu mai poate forma obiectul vreunei reevaluări din partea instanţei de control judiciar, instanţa de recurs trebuind numai să verifice dacă se susţine critica reclamantei potrivit căreia hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, iar pentru argumentele mai sus prezentare consider că acest motiv de nelegalitate este incident.

Oricum, este de menţionat atât faptul că în faza de recurs, deşi a fost legal citată, intimata nu s-a apărat în niciun fel, iar în ciclurile procesuale anterioare, prin apărările formulate pe cale de întâmpinare, cu toate că a susţinut că nu şi-a însuşit nicio sumă dintre cele care i-au tranzitat contul deschis la reclamanta recurentă, neridicând vreo sumă de la casieria A. S.A., doar referitor la cecul de numerar, anexat cererii de chemare în judecată, a evidenţiat că semnătura care apare pe document aparţine altei persoane decât casierul menţionat pe cec, nepomenind nimic în legătură cu semnătura care-i era atribuită.

Întrucât în privinţa celorlalte sume solicitate prin cererea de chemare în judecată nu s-a făcut dovada intrării lor efective în patrimoniul pârâtei intimate, consider că nu este îndeplinită una dintre condiţiile materiale ale actio de in rem verso, şi anume aceea ca să se mărească patrimoniul pârâtei, soluţia instanţelor de fond fiind legală, sub acest aspect, acţiunea în restituire putând fi admisă numai în parte, iar pârâta intimată obligată doar la plata sumei de 270.000.000 ROL, la care se adaugă dobânda legală.