Revision for contradictory judgments: prerequisite of non-invocation of res judicata exception in prior proceedings

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 502/16.10.2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenţii A. şi Cabinet de Avocat A. împotriva deciziei civile nr. 1099/18.07.2018 a Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii S.C. B. S.R.L. şi C..

Pentru a decide astfel, instanţa de revizuire a constatat că autorul căii de atac a susţinut că decizia civilă nr. 1099/18.07.2018, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă este potrivnică deciziei civile nr. 897/06.06.2018 a aceleiaşi instanţe.

După ce a notat, cu privire la fiecare dosar în care s-a susţinut că s-au pronunţat hotărâri potrivnice, evoluţia litigiului, obiectul acestuia şi părţile, curtea de apel a reţinut că atât timp cât "revizuentul nu a manifestat preocupare în a invoca incidenţa în cauză a autorităţii de lucru judecat, astfel cum a fost dată de prima decizie, decizia civilă nr. 897/06.06.2018, nu se poate susţine ulterior că o eventuală diferenţă de argumentare din decizia civilă nr. 1099/18.07.2018 o face pe aceasta din urmă contrară primeia, situaţie premisă pentru invocarea revizuirii."

Împotriva acestei decizii, Cabinetul de Avocat A. a declarat recurs, solicitând casarea ei.

În motivare, după ce a reiterat criticile formulate prin cererea de revizuire, subliniind că în speţă era îndeplinită condiţia existenţei triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, a arătat că în mod corect a apreciat instanţa de revizuire că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a căii de atac extraordinare de retractare întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă în mod nelegal a respins cererea de revizuire cu motivarea că nu a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat. În continuare, recurentul a prezentat argumentele pentru care nu a putut invoca excepţia autorităţii de lucru judecat.

De asemenea, a susţinut că decizia atacată este nelegală şi din perspectiva încălcării dreptului la apărare, în condiţiile în care i-a fost respinsă cererea de amânare a judecăţii, în motivarea căreia a arătat că trebuie să se prezinte la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un alt dosar.

Potrivit recurentului, respingerea cererii de amânare a judecăţii a condus la imposibilitatea invocării unei alte excepţii, respectiv a lipsei dovezii calităţii de reprezentant.

În concluzie, recurentul a apreciat că cele reţinute de instanţa de revizuire, în sensul că nu a manifestat vreo preocupare în a invoca incidenţa în cauză a autorităţii de lucru judecat, sunt rezultatul aplicării greşite a legii şi al săvârşirii unui abuz.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Prin încheierea din 07.04.2021, Înalta Curte a admis în principiu recursul, stabilind termen în şedinţă publică la 09.06.2021, în vederea soluţionării acestuia.

La termenul din 09.06.2021, după închiderea dezbaterilor şi reţinerea cauzei în pronunţare, recurentul a transmis prin e-mail o cerere de recuzare a membrilor completului de judecată învestit cu soluţionarea recursului de faţă şi a depus la dosar note de şedinţă.

Prin încheierea din 10.06.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia II-a civilă în dosarul nr. x/2018, cererea de recuzare a fost respinsă.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Prima chestiune de drept pusă în discuţie de autorul căii de atac vizează încălcarea de către instanţa de revizuire a dreptului la un proces echitabil. Astfel, a arătat recurentul că prin respingerea cererii de amânare a judecării cauzei, a fost pus în imposibilitate de a invoca excepţii şi, astfel, de a-şi exercita dreptul la apărare.

Referitor la această critică, Înalta Curte reţine că potrivit art. 222 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., "Amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei. Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise."

Din interpretarea dispoziţiilor legale citate anterior, rezultă că amânarea judecării cauzei pentru lipsă de apărare poate fi dispusă în mod excepţional şi numai pentru motive temeinice, neimputabile părţii sau reprezentantului ei, întrucât normele legale evocate mai sus nu instituie în sarcina instanţei vreo obligaţie de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare. Numai în cazul în care instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna pronunţarea asupra cauzei la cererea părţii, în vederea depunerii, de către părţi, a concluziilor scrise.

Aşadar, în vederea garantării exercitării dreptului la apărare, obligaţia stabilită de legiuitor în sarcina instanţei vizează doar amânarea pronunţării, în situaţia în care cererea de amânare nu a fost încuviinţată, şi aceasta numai în cazul în care partea o pretinde, iar nu amânarea cauzei.

Este de subliniat că dreptul la apărare nu este un drept absolut, ci cunoaşte anumite limitări, pentru a nu determina tergiversarea nejustificată a unui proces, prin formularea unor cereri care nu au caracter excepţional; o astfel de abordare este cea care asigură realizarea dreptului la un proces echitabil, prevederea în cuprinsul legii a condiţiilor în care se poate amâna judecarea cauzei pentru lipsă de apărare neechivalând cu o restrângere a accesului la justiţie şi nici cu o restrângere a dreptului la apărare, în sine.

În procesul civil părţile trebuie, potrivit art. 10 şi 12 C. proc. civ., să-şi exercite drepturile şi să-şi îndeplinească obligaţiile cu bună-credinţă, urmărind finalizarea procesului într-un termen rezonabil.

Totodată, potrivit art. 247 alin. (3) C. proc. civ., ele sunt obligate să invoce toate mijloacele de apărare şi toate excepţiile procesuale de îndată ce le sunt cunoscute.

Astfel, analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că la 19.06.2019 recurentul a primit citaţia pentru termenul din 02.10.2019, stabilit în vederea soluţionării cererii de revizuire, iar din cuprinsul cererii de amânare rezultă că acesta cunoştea persoana care avea calitatea de reprezentant convenţional al societăţii intimate, faţă de care susţine că ar fi intenţionat să invoce lipsa calităţii de reprezentant. În atari condiţii, recurentul a avut la dispoziţie suficient timp pentru a-şi pregăti apărarea şi a invoca în faţa instanţei învestite cu soluţionarea revizuirii toate excepţiile pe care le considera incidente.

În consecinţă, raportat la dispoziţiile legale sus-invocate, la înscrisurile indicate mai sus şi la caracterul extraordinar al revizuirii ce impune soluţionarea cauzei cu celeritate, Înalta Curte constată legalitatea soluţiei date de instanţa de revizuire cererii de amânare, recurentului nefiindu-i îngrădit dreptul la apărare.

În privinţa criticilor care aduc în dezbatere încălcarea prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, iar dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute expres şi limitativ de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, coroborat cu art. 513 alin. (4) C. proc. civ., aplicabile în forma în vigoare la data declanşării procesului, în temeiul art. 24 şi 27 C. proc. civ., anularea unei hotărâri poate fi cerută când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. derivă, aşadar, din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorităţii de lucru judecat.

Astfel, premisa esenţială a invocării motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o reprezintă aceea ca în cadrul celui de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost examinată.

Astfel, în situaţia în care prima hotărâre a fost invocată în cel de-al doilea proces şi instanţa a înlăturat apărarea formulată, partea nu mai poate reitera pe calea revizuirii excepţia autorităţii de lucru judecat, întrucât, în atare situaţie, se opune puterea de lucru judecat rezultând din hotărârea prin care fusese analizată în cadrul celui de-al doilea proces.

În speţă, prin cererea de revizuire formulată, revizuentul a susţinut că decizia civilă nr. 1099/18.07.2018, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă este potrivnică deciziei civile nr. 897/06.06.2018, pronunţată de acelaşi tribunal.

Prin decizia civilă atacată, instanţa de revizuire a reţinut însă că autorul căii de atac nu a invocat în cadrul celui de-al doilea litigiu excepţia autorităţii de lucru judecat şi, în considerarea acestui aspect, a respins cererea de revizuire.

Or, aşa cum s-a arătat mai sus, nu invocarea excepţiei, ci neinvocarea ei constituie una dintre premisele admisibilităţii căii de atac a revizuirii.

De aceea, Înalta Curte constată că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea dispoziţiilor legale sus-menţionate.

Cât priveşte notele de şedinţă transmise de recurent la 09.06.2021, acestea cuprind critici suplimentare în susţinerea recursului promovat, care, faţă de data depunerii lor, nu vor mai fi avute în vedere.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, recursul apare ca fiind fondat, motiv pentru care, în temeiul art. 496 şi 497 C. proc. civ., Înalta Curte îl va admite, va casa decizia atacată şi va trimite cauza, spre o nouă judecată, curţii de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul Cabinet de Avocat A. împotriva deciziei civile nr. 502/16.10.2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2021.