Suspension of judgment pending resolution of prejudicial property title challenges during bankruptcy asset recovery proceedings

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 7 mai 2014 pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în materia faliment, sub nr. x/2012/a35, reclamanta Centrala Electrică de Termoficare (C.E.T.) S.A. Iaşi, prin lichidator judiciar A. S.P.R.L., a solicitat în contradictoriu cu Municipiul Iaşi, constatarea încetării de drept a contractului de locaţiune nr. x din 10.10.2011, care a intervenit în conformitate cu dispoziţiile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85 din 2006 privind procedura insolvenţei, obligarea pârâtului la predarea bunurilor care au făcut obiectul contractului, precum şi la plata daunelor moratorii până la data îndeplinirii efective a obligaţiei de predare.

Prin încheierea din 18 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în complet de faliment, s-a dispus transpunerea cauzei la completul D8 comercial, raportat la calificarea dată de instanţă cererii de chemare în judecată, aceasta urmând a fi soluţionată potrivit dreptului comun, în cadrul secţiei a II-a Civilă - contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Iaşi. Dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2012/a35*.

Din verificarea actelor dosarului, rezultă că prin sentinţa civilă nr. 679 din 17 aprilie 2012 a Tribunalului Iaşi, s-a deschis procedura generală a insolvenţei împotriva debitoarei Centrala Electrică de Termoficare (C.E.T.) S.A. Iaşi, iar prin sentinţa civilă nr. 461 din 11 martie 2014 a Tribunalului Iaşi s-a dispus începerea procedurii generale a falimentului debitoarei, desemnând ca lichidator judiciar pe A. SPRL.

Prin sentinţa civilă nr. 303 din 2 iunie 2015 a Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Centrala Electrică de Termoficare (C.E.T.) S.A. Iaşi prin lichidator judiciar A. S.P.R.L şi, în consecinţă, s-a constatat încetat de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85 din 2006, contractul de locaţiune înregistrat sub nr. x din 10 octombrie 2011. Totodată, s-a dispus restituirea către reclamantul locator a bunurilor ce au format obiectul contractului de locaţiune, menţionate în Anexa 1 la procesul-verbal de predare primire din 19 octombrie 2011. A fost respinsă cererea având ca obiect obligarea pârâtului la plata de daune moratorii, constând în dobânda legală calculată de la data de 05 mai 2014 si până la data îndeplinirii efective a obligaţiei de predare a bunurilor.

2. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta Centrala Electrică de Termoficare (C.E.T.) S.A. Iaşi prin lichidator judiciar A. S.P.R.L. şi pârâtul Municipiul Iaşi.

Prin decizia nr. 12/2016 din 13 ianuarie 2016, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a respins apelurile declarate de reclamantă şi de pârât şi a menţinut ca fiind temeinică şi legală sentinţa atacată.

3. La 11 martie 2016, atât reclamanta, cât şi pârâtul au formulat recurs împotriva deciziei nr. 12/2016 din 13 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Prin decizia nr. 1495 din 3 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă a admis recursurile declarate de reclamantă şi pârâtă împotriva deciziei nr. 12/2016 din 13 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe, care, în rejudecarea cauzei, urma să analizeze criticile privind inadmisibilitatea acţiunii în constatare, data punerii în întârziere a pârâtului, precum şi valoarea prejudiciului, în conformitate cu datele concrete ale cauzei şi regulile stabilite prin dispoziţiile legale analizate

4. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia Civilă, sub nr. x/2012/a35.

La 9 septembrie 2020, apelantul-pârât Municipiul Iaşi, prin primar, a solicitat suspendarea cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865 până la soluţionarea definitivă a cauzelor înregistrate sub nr. x/2019 şi nr. y/2019, aflate pe rolul Tribunalului Iaşi.

Prin încheierea din 17 septembrie 2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, a suspendat judecata apelurilor formulate de reclamanta Centrala Electrică de Termoficare (C.E.T.) S.A. Iaşi, prin lichidatorul judiciar A. S.A., şi pârâta Municipiul Iaşi, prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 303 din 2 iunie 2015 a Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, până la soluţionarea definitivă a cauzelor înregistrate sub nr. x/2019 şi nr. y/2019, aflate pe rolul Tribunalului Iaşi.

În esenţă, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, pentru a dispune suspendarea, dezlegarea prezentei pricini depinzând de soluţionarea dosarelor menţionate, prin care se contestă valabilitatea actelor de proprietate ale apelantei reclamante Centrala Electrică de Termoficare (C.E.T.) S.A. Iaşi.

5. Împotriva încheierii din 17 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, a formulat recurs reclamanta Centrala Electrică de Termoficare (C.E.T.) S.A. Iaşi, prin lichidatorul judiciar A. S.A. în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, în vederea continuării judecăţii.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a subliniat că, în mod eronat, instanţa de apel a făcut aplicarea C. proc. civ. de la 1865 când, în realitate, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Noului C. proc. civ.

Recurenta a susţinut că suspendarea judecăţii s-a făcut cu nesocotirea limitelor casării, stabilite prin Decizia nr. 496 din 03.03.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2012, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.

Recurenta a subliniat că în hotărârea de casare au fost stabilite, în mod clar, limitele rejudecării apelurilor, cauza fiind timisă spre rejudecare pentru analizarea criticilor privind inadmisiblitatea acţiunii în constatare, stabilirea datei punerii în întârziere a Municipiului Iaşi şi stabilirea valorii prejudiciului.

Or, niciunul dintre aceste aspecte nu depinde, în tot sau în parte, de modalitatea de soluţionare a unor acţiuni prin care Municipiul Iaşi invocă nulitatea societăţii sau solicită constatarea unui drept de proprietate asupra unor bunuri.

În susţinerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., recurenta a arătat că suspendarea judecăţii s-a făcut cu nesocotirea autorităţii unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, respectiv decizia nr. 649/2019 din 21 martie 2019, pronunţată în dosarul x/2012, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I-a Civilă a stabilit dreptul de proprietate asupra celor două termocentrale în favoarea sa.

Recurenta a precizat că dreptul său de proprietate a fost consfinţit printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, în timp ce intimatul Municipiul Iaşi opune o simplă cerere de chemare în judecată.

Având în vedere hotărârea judecătorească opozabilă părţilor, prin care se recunoaşte calitatea de proprietar pe care aceasta o are asupra bunurilor, recurenta apreciază că un simplu litigiu introdus de partea adversă nu poate contracara efectele unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.

Recurenta a mai susţinut că suspendarea cauzei a fost dispusă în mod neîntemeiat, în condiţiile în care, spre deosebire de cererile anterioare de suspendare, la momentul actual niciunul dintre litigiile invocate de Municipiul Iaşi nu are repercusiuni directe asupra validităţii contractului de locaţiune nr. x/10.10.2011, fiind incidente din această perspectivă dispoziţiile art. 488 pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În situaţia de faţă, nulitatea societăţii Centrala Electrică de Termoficare (C.E.T.) S.A. Iaşi, chiar dacă ar fi constatată, nu ar putea produce efecte mutatis mutandis asupra tuturor actelor juridice subsecvente încheiate, deoarece în dreptul civil efectele nulităţii unui act juridic sunt limitate.

În acest sens, recurenta a subliniat că instanţa de apel avea obligaţia de a reevalua situaţia şi de a face o analiză actuală a motivelor de suspendare invocate şi a împrejurărilor actuale ale cauzei, nefiind suficient să suspende cauza pentru simplul motiv că a mai fost suspendată şi în trecut.

A mai susţinut recurenta că dosarul nr. x/2019 nu are absolut nicio legătură cu prezenta cauză, litigiul invocat vizează alte bunuri şi alt protocol de predare-primire şi, de asemenea, nici modalitatea de soluţionare a dosarului nr. x/2019 nu are o înrâurire hotărâtoare în prezenta cauză, iar în ceea ce priveşte raţiunile de ordin social invocate de Municipiul Iaşi în cuprinsul cererii sale de suspendare, acestea nu se încadrează în prevederile art. 413 din C. proc. civ.

La 3 noiembrie 2020 şi 10 mai 2021, intimatul-pârât Municipiul Iaşi, a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

6. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a, la 12 octombrie 2020.

Prin încheierea din 3 noiembrie 2020, Înalta Curte a dispus scoaterea cauzei de pe rol în vederea efectuării procedurii de filtru conform art. 493 din C. proc. civ., reţinându-se că acţiunea a fost formulată ulterior intrării în vigoare a C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 16 martie 2021, în complet de filtru, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune puncte de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, recurenta depunând punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 11 mai 2021, în complet de filtru, Înalta Curte a admis în principiu recursul şi a stabilit termen de judecată la 15 iunie 2020.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., invocat de recurentă, este nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii". Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, altele decât cele prevăzute la pct. 1-4 al alin. (1) de la art. 488 din acelaşi cod, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Recurenta invocă nerespectarea normei de procedură prevăzută la art. 501 alin. (3) din C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a soluţionat apelul cu nesocotirea limitelor casării, stabilite prin Decizia nr. 496 din 03 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2012.

Prin decizia nr. 496 din 03 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în primul ciclu procesual, s-au admis recursurile declarate de reclamanta Centrala Electrică de Termoficare S.A. CET Iaşi prin lichidator judiciar A. S.P.R.L. şi de pârâtul Municipiul Iaşi, prin primar, împotriva deciziei nr. 12/2016 din 13 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Înalta Curte, potrivit art. 501 din C. proc. civ., a stabilit ca în rejudecarea cauzei să fie analizate criticile privind inadmisibilitatea acţiunii în constatare, data punerii în întârziere a pârâtului, precum şi valoarea prejudiciului, în conformitate cu datele concrete ale cauzei şi regulile stabilite prin dispoziţiile legale analizate.

Instanţa de apel nu a încălcat limitele casării stabilite de instanţa de recurs prin măsura dispusă de suspendare a judecăţii cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, întrucât această măsură reprezintă un incident procedural la îndemâna instanţei de judecată, care apreciază asupra necesităţii întreruperii vremelnice a judecăţii atunci când dezlegarea pricinii atârnă, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

Având în vedere că, în cauză, apelul nu a fost soluţionat pentru a putea verifica dacă instanţa de apel a respectat limitele casării stabilite prin Decizia nr. 496 din 03 martie 2020, pronunţată în recurs, în primul ciclu procesual, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este nefondat.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a subliniat că instanţa de apel avea obligaţia de a reevalua situaţia şi de a face o analiză actuală a motivelor de suspendare invocate şi a împrejurărilor actuale ale cauzei, nefiind suficient ca instanţa să suspende cauza pentru simplul motiv că ea a mai fost suspendată şi în trecut.

Hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze la susţinerile şi apărările părţilor, la probatoriul administrat, precum şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

În cauză, încheierea recurată este motivată, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât în considerentele hotărârii se regăsesc atât motivele de fapt cât şi cele de drept, pe care se întemeiază soluţia de suspendare a judecăţii cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865. Instanţa de apel a pronunţat soluţia de suspendare a judecăţii cauzei avand în vedere situaţia actuală a litigiului, respectiv formularea a doua noi cereri de chemare în judecată, prin care se contestă valabilitatea titlurilor recurentei-pârâte CET Iaşi S.A., care fac obiectul dosarelor menţionate în încheierea de suspendare a judecăţii cauzei.

Întrucât motivarea este clară, precisă şi necontradictorie, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondat.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., prin care recurenta a invocat încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 649 din 21 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I-a civilă, este nefondat.

În cauză, prin încheierea recurată s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, nefiind soluţionat pe fond litigiul dintre părţi.

Prin urmare, în recursul împotriva unei încheieri prin care s-a soluţionat un incident procedural fără a se dezlega fondul litigiului, respectiv a fost suspendată judecata cauzei, nu se poate opune autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri, prin care s-a soluţionat un alt litigiu.

Prin motivele de casare invocate recurenta trebuie să argumenteze juridic nelegalitatea invocată, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţa de apel în legătură cu dispoziţiile legale menţionate.

Or, în cauză, recurenta trebuie sa-şi limiteze criticile la măsura suspendării judecării cauzei potrivit art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865 şi nu să antameze fondul litigiului, prin invocarea autorităţii de lucru judecat a unei alte hotărâri.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta susţine că în mod eronat instanţa de apel a făcut aplicarea C. proc. civ. de la 1865, în condiţiile în care în realitate sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Chiar dacă în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865 a fost transpus, în integralitate, la art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, prin urmare lipsesc consecinţele juridice ce decurg din aplicarea uneia sau alteia dintre cele două norme asupra soluţiei adoptate de instanţă.

În consecinţă, fiind incident un caz de suspendare facultativă a judecăţii cauzei în care condiţiile care au condus la măsura suspendării judecăţii cauzei sunt aceleaşi în ambele variante ale actului normativ, critica recurentei privind aplicarea în mod greşit a C. proc. civ. de la 1865 nu vizează aspecte de nelegalitate, prin indicarea în concret a dispoziţiilor legale încălcate de instanţa de apel în pronunţarea soluţiei de suspendare a judecăţii cauzei.

În susţinerea motivului de casare recurenta a mai arătat că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, întrucât dezlegarea pricinii nu depinde de soluţionarea dosarelor x/2019 şi y/2019, aflate pe rolul Tribunalului Iaşi.

Instanţa de apel, a reţinut în mod corect că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a dispune suspendarea judecăţii cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, astfel cum a fost transpus la art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, întrucât dezlegarea pricinii depinde de soluţionarea celor două dosare menţionate.

Astfel, obiectul prezentului litigiu constă într-o acţiune în constatarea încetării de drept a contractului de locaţiune nr. x din 10.10.2011, care a intervenit în conformitate cu dispoziţiile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85 din 2006 privind procedura insolvenţei şi, în consecinţă, reclamanta CET Iaşi S.A. solicită obligarea pârâtului Municipiului Iaşi la predarea bunurilor care au făcut obiectul contractului, precum şi la plata daunelor moratorii până la data îndeplinirii efective a obligaţiei de predare.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu a fost suspendat în faza recursului, în primul ciclu procesual, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2012, având ca obiect acţiunea în revendicare a centralelor de producere a energiei termice CET I şi CET II Holboca, formulată de intimata Municipiul Iaşi.

Prin decizia 649 din 21 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I - a Civilă, cu majoritate, a fost admis recursul declarat de pârâta CET S.A. Iaşi, împotriva deciziei nr. 759 din 24 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia I-a civilă, a fost modificată, în parte, decizia recurată, în sensul admiterii apelului declarat de pârâta împotriva sentinţei civile nr. 726 din 11 aprilie 2017 a Tribunalului Iaşi, secţia civilă, iar pe fond, a fost respinsă acţiunea în revendicare formulată de reclamantul Municipiul Iaşi, prin Primar, ca neîntemeiată.

În motivarea hotărârii, Înalta Curte a reţinut că în lipsa unei cereri de contestare a actelor care au condus la transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate către CET Iaşi S.A., respectiv a actelor administrative de aportare şi a actului constitutiv al CET Iaşi S.A., demersul reclamantului Municipiului Iaşi, sprijinit, exclusiv, pe formularea acţiunii în revendicare, nu poate fi soluţionat în sensul intenţionat de această parte.

Având în vedere această motivare, Municipiul Iaşi a formulat două acţiunii prin care a contestat valabilitatea titlurilor CET Iaşi S.A.

Astfel, dosarul nr. x/2019, până la soluţionarea căruia a fost suspendată cauza în apel, aflat pe rolul Tribunalului Iaşi, are ca obiect cererea Municipiului Iaşi de constatate a nulităţii absolute a Hotărârilor Consiliului Local al Municipiului Iaşi, prin care s-au aprobat condiţiile de aportare a bunurilor reprezentând centralele termice CET I şi CET II, a Actului Constitutiv al CET Iaşi S.A. şi a încheierii judecătorului delegat având nr. 606/2002.

De asemenea, dosarul nr. x/2019, aflat pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I Civilă la data pronunţării încheierii de suspendare a judecăţii cauzei în apel, a avut ca obiect cererea privind constatarea existenţei dreptului de proprietate a Municipiului Iaşi asupra bunurilor ce au făcut obiectul Protocolului de predare-primire nr. x/23.02.2012 şi asupra investiţiilor efectuate de către CET Iaşi S.A. asupra bunurilor din acelaşi protocol.

Prin urmare, soluţia de suspendare facultativă prevăzută de art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865 pronunţată de instanţa de apel are în vedere existenţa unor chestiuni prejudiciale, a căror soluţionare ar avea o influenţă hotărâtoare asupra rezolvării cauzei, întrucât prin cele două dosare menţionate mai sus, până la a căror soluţionare definitivă a fost suspendată cauza, se contestă valabilitea titlurilor de proprietate opuse de recurenta CET Iaşi S.A. în prezenta cauză, prin capătul de cerere privind restituirea bunurilor urmare a încetării de drept a contractului de locaţiune. De asemenea, dosarele până la a căror soluţionare definitivă a fost suspendată cauza erau pe rolul instanţelor de judecată la data pronunţării încheierii recurate.

Recurenta susţine că soluţia din dosarul nr. x/2019 nu poate influenţa soluţia în prezentul dosar întrucât, indiferent de soluţie, efectele nulităţii se vor produce pentru viitor.

Regula în materia efectelor nulităţii actului juridic este că aceasta produce efecte atât pentru viitor cât şi pentru trecut, chiar de la momentul încheierii actului juridic. Întradevăr, în materia nulităţii persoanei juridice, potrivit art. 198 din C. civ. persoana juridică încetează de la data la care hotărârea judecătorească de constatare sau declarare a nulităţii a devenit definitivă, însă, în dosarul nr. x/2019 intimatul Municipiul Iaşi a solicitat constatarea nulităţii absolute a actelor juridice prin care s-au adus ca aport la capitalul social al recurentei CET Iaşi S.A. bunurile reprezentând centralele termice CET I şi CET II, a căror efecte se produc în trecut, cu posibilitatea redobândirii dreptului de proprietate de către Municipiul Iaşi.

Având în vedere această situaţie, prin care Muncipiul Iaşi ar putea redobândi dreptul de proprietate al bunurilor în litigiu cu consecinţe directe asupra soluţiei care urmează a fi pronunţată în cauză, instanţa de apel în mod corect a aplicat dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Susţinerile recurentei privind raţiunile de ordin social invocate de intimatul Municipiul Iaşi nu sunt veritabile critici ale încheierii atacate întrucât instanţa de apel nu a reţinut acest aspect în justificarea soluţiei pronunţate, pentru a fi combătute.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Centrala Electrică de Termoficare S.A. - CET IAŞI, prin lichidator judiciar A. S.P.R.L., împotriva încheierii din 17 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2012, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă CENTRALA ELECTRICĂ DE TERMOFICARE S.A. - CET IAŞI, prin lichidator judiciar A. S.P.R.L., împotriva încheierii din 17 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimatul-pârât MUNICIPIUL IAŞI, prin Primar.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2021.