Validity of post-share-sale business analysis contract and characterization of nullity defense as counterclaim

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2021

Asupra recursurilor de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 19.04.2017, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 93.558,51 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x seria x din data de 01.11.2016 şi pârâtei C. la plata sumei de 374.234,06 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x seria x din data de 01.11.2016, facturi emise în baza contractului de analiză de business nr. 171 din 03.11.2015, precum şi obligarea pârâţilor la plata penalităţilor de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, conform art. 8.1. din contractul menţionat, de la data scadenţei facturilor până la data plăţii efective.

Totodata, reclamanta a solicitat obligarea celor doi pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1270, art. 1271, art. 1272, art. 1350, art. 1516, art. 1518, art. 1527 din C. civ., art. 59, art. 95 si art. 126 din C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 442 din 21 februarie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, prescripţiei dreptului material la acţiune şi de neexecutare a contractului (calificată ca apărare de fond), ca neîntemeiate, a luat act că reclamanta renunţă la capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata penalităţilor de întârziere şi a admis acţiunea. În consecinţă, a obligat pârâta C. să plătească reclamantei suma de 374.234,06 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x seria x din data de 01.11.2016 emisă în baza contractului de analiză de business nr. 171 din 03.11.2015, şi pârâtul B. să plătească reclamantei suma de 93.558,51 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x seria x din data de 01.11.2016 emise în baza contractului menţionat.

Totodată, tribunalul a obligat pârâţii să plătească reclamantei suma totală de 10.379,05 RON, cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu interpret.

2. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel pârâţii C. şi B., prin care au solicitat desfiinţarea sentinţei şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin decizia civilă nr. 2175 A din 24 decembrie 2019, a respins apelurile formulate de pârâţi.

Curtea a reţinut că prima instanţă a concluzionat în mod corect că beneficiarii reali ai activităţii desfăşurate de către reclamanta A. S.R.L. până la data de 3 noiembrie 2015, în legătură cu negocierea şi încheierea contractului de vânzare părţi sociale, au fost pârâţii din prezentul litigiu. Astfel, instanţa a motivat că transferul părţilor sociale ale societăţii D. S.R.L. determină consecinţe în patrimoniul asociaţilor vânzători, iar nu al societăţii, împrejurare care justifică, nemijlocit, şi poziţia exprimată de reprezentantul legal al cumpărătoarei, dar şi clauza nr. 2.5.2. pct. iii) din contractul de vânzare cumpărare din 03.11.2015.

În aceeaşi măsură, Curtea reţine ca fiind fundamentată şi constatarea primei instanţe potrivit căreia contractul de analiză business nr. 171 din 3.11.2015 a acoperit şi activitatea pe care societatea a continuat să o presteze în favoarea pârâţilor şi după data de 3.11.2015 pentru întocmirea rapoartelor de "due diligence" şi pentru finalizarea contractului de vânzare.

În ceea ce priveşte excepţia de neexecutare, instanţa de apel a motivat că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia de a asigura serviciile de consultanţă pentru perfectarea vânzării părţilor sociale, acestea fiind prestate şi după data de 3 noiembrie 2015.

Referitor la critica privind soluţionarea excepţiei nulităţii contractului de analiză business nr. 171 din 3.11.2015, instanţa de apel în mod corect a constatat că această apărare nu a fost cuprinsă într-o cerere de anulare/constatare a nulităţii actului pentru a fi calificate ca o cerere reconvenţională.

Totodată, curtea de apel a reţinut că partea reclamantă a probat pretenţiile sale, iar instanţa de fond a evaluat în mod temeinic şi legal dovezile propuse.

3. La 18 mai 2020 apelanţii-pârâţi C. şi B. au formulat recursuri împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, prin cereri separate însă cu aceeaşi motivare şi conţinut.

Apelanţii-pârâţi au solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată în faţa instanţei de apel, invocând motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea primului motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. recurenţii au susţinut că hotărârea instanţei de apel nu respectă cerinţele art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât nu a fost analizată critica privind nulitatea contractului de analiză de business nr. 171 din 03.11.2015, provocând părţilor o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Prin al doilea motiv de nelegalitate prevăzut de 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenţii arată că, în mod greşit, instanţa de apel a apreciat că serviciile nu au fost prestate pentru societatea D. S.R.L. ci exclusiv în beneficiul recurenţilor, în calitate de vânzători ai părţilor sociale, şi nu a dat dezlegare cauzei în ceea ce priveşte solicitarea de constatare a nulităţii contractului, reţinând că este o apărare distinctă care nu a fost formulată în condiţiile art. 209 din C. proc. civ.

Deşi instanţa de apel a reţinut că nu s-a pronunţat asupra cererii pârâţilor de constatare a nulităţii contractului de analiză de business nr. 171 din 03.11.2015 întrucât nu este formulată în condiţiile art. 209 din C. proc. civ., recurenţii susţin că o astfel de argumentare este contradictorie, deoarece în ipoteza invocării nulităţii prin întâmpinare, aceasta are un caracter reconvenţional şi a fost formulată în termen.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate, recurenţii precizează că hotărârea atacată cuprinde considerente contradictorii întrucât, pe de o parte, instanţa de apel a reţinut că intimata a fost mandatată de recurenţi să presteze servicii de analiză financiar-contabilă şi fiscală, consultanţă şi negociere în procesul de vânzare a părţilor sociale deţinute de aceştia la societatea D. S.R.L. şi să ducă la îndeplinire toate prevederile raportului de "due diligence" financiar şi fiscal pentru perioada 01.01.2010-30.09.2015 în baza contractului nr. x din 21.08.2015, care a fost ulterior reziliat, iar, pe de altă parte, a constatat ca aceste servicii au fost efectuate potrivit contractului de analiză de business nr. 171 din 03.11.2015.

În expunerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii arată că încheierea contractului de analiză de business nr. 171 din 03.11.2015 a fost fictivă, fiind realizată cu încălcarea condiţiilor esenţiale de validitate prevăzute de art. 1179 din C. civ.

În opinia recurenţilor, sancţiunea aplicabilă contractului de analiză de business nr. 171 din 03.11.2015 este nulitatea, deoarece obiectul acestuia este distinct faţă de obiectul raportului obligaţional. Totodată, recurenţii susţin că instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, că nu poate analiza valabilitatea contractului.

Mai arată recurenţii că deşi contractul de analiză de business nr. 171 din 03.11.2015 a fost încheiat în decembrie 2015, în cuprinsul acestuia se prevăd drepturi şi obligaţii ale părţilor de executat până la data încheierii cesiunii părţilor sociale.

Recurenţii susţin că instanţa de apel a aplicat în mod greşit răspunderea civilă contractuală, întrucât refuzul de a achita sumele invocate de intimată este consecinţa neprestării serviciilor de către aceasta.

În susţinerea motivului de nelegalitate recurenţii arată că, pe de o parte, instanţa nu a analizat în niciun fel succesiunea şi valabilitatea actelor, reţinând că apărarea este lipsită de temeinicie, în condiţiile în care aceştia nu au investit instanţa de judecată cu o cerere în constatarea nulităţii contractului, iar, pe de altă parte, instanţa reţine că recurenţii nu au invocat nulitatea pe cale de excepţie, nefiind administrată niciun fel de dovadă în susţinerea unei eventuale nulităţi a contractului.

La 21.09.2020 intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal anularea cererii de recurs iar, în subsidiar, respingerea cererii de recurs ca nefondată.

La 1 octombrie 2020 recurenţii au formulat răspuns la întâmpinarea formulată de intimată, prin care au solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, au reiterat criticile formulate iniţial şi au solicitat admiterea recursului.

4. La data de 19 iunie 2020 cauza a fost inregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 26 ianuarie 2020, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

La 23 februarie 2021 recurenţii au depus puncte de vedere la raport prin care au solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului invocată de intimată prin întâmpinare şi admiterea recursului.

Prin încheierea din 30 martie 2020 a fost respinsă excepţia nulităţii recursului invocată de intimată prin întâmpinare şi a fost admis în principiu recursul.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, având în vedere faptul că motivele din cererile de recurs sunt identice, Înalta Curte le va analiza şi va răspunde criticilor formulate prin considerente comune.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii". Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, altele decât cele prevăzute la pct. 1-4 al alin. (1) din art. 488 din acelaşi cod, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenţii susţin că hotărârea atacată nu cuprinde analiza criticilor apelanţilor-pârâţi privind constatarea nulităţii contractului de analiză de business nr. 171/03.11.2015, instanţa de apel nesocotind astfel normele de procedură prevăzute la art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

În realitate, Înalta Curte constată că această critică nu se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât recurenţii nu au invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la sancţiunea nulităţii hotărârii.

Critica recurenţilor privind încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. pentru lipsa motivelor pentru care s-a înlăturat apărările privind constatarea nulităţii contractului se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că instanţa de apel s-a pronunţat cu privire la motivul invocat în apărare de apelanţi, privind nulitatea contractului de analiză de business nr. 171 din 03.11.2015.

Instanţa de apel a reţinut că recurenţii au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, afirmând contextual despre contractul de analiză de business nr. 171 din 03.11.2015 că "a fost numai aparent încheiat, deşi nu îndeplinea condiţiile esenţiale de validitate prevăzute de art. 1179 C. civ., sancţiunea aplicabilă fiind nulitatea".

Instanţele de fond au constatat în mod întemeiat că această apărare nu a fost cuprinsă într-o cerere de anulare/constatare a nulităţii actului, fiind formulată în justificarea excepţiei de neexecutare a contractului, respectiv a obligaţiei de plată a preţului.

Potrivit principiului disponibilităţii prevăzut la art. 9 şi 22 alin. (6) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de apel în mod corect a reţinut că pârâţii nu au înţeles să învestească instanţa cu o cerere reconvenţională, în condiţiile art. 209 din C. proc. civ., şi nu au propus probe, cu respectarea termenului legal, apte să înlăture aparenţa de legalitate a convenţiei părţilor, nefiind cazul unei calificări greşite a actului de procedură.

Critica recurenţilor privind motivarea contradictorie a instanţei de apel referitoare la formularea în termen a solicitării de constatare a nulităţii este nefondată, întrucât cererea nu a fost formulată pe cale reconvenţională ci ca apărare în cadrul excepţiei de neexecutare a contractului, care presupune existenţa unei convenţii valabile.

Argumentul recurenţilor privind lipsa analizei cu privire la succesiunea şi valabilitatea actelor în soluţionarea cererii de nulitate a contractului este neîntemeiat, întrucât instanţele de fond au prezentat în mod corect istoricul actelor întocmite în cauză şi au analizat solicitarea de constatare a nulităţii contractului, considerând că aceasta nu este formulată în condiţiile art. 209 din C. proc. civ., fiind întrunite cerinţele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Totodată, critica recurenţilor privind considerentele contradictorii reţinute de instanţa de apel, care pe de o parte a motivat că cererea de plată a preţului din contractul de analiză de business nr. 171 din 03.11.2015 este întemeiată, întrucât au fost prestate activităţile prevăzute în acest contract, iar, pe de altă parte, reţine că activitatea a fost prestată în temeiul contractului nr. x din 21.08.2015, în beneficiul societăţii D. S.R.L., este neîntemeiată.

Instanţa de apel a reţinut că beneficiarii reali ai serviciilor prestate de intimată prin cele doua contracte au fost asociaţii vânzători ai părţilor sociale, fapt pe care aceştia l-au recunoscut inclusiv prin clauza nr. 2.5.2. pct. iii) din contractul de vânzare cumpărare din 03.11.2015, prin care au precizat în mod expres că "preţul de cumpărare a fost determinat în baza faptului că orice cheltuieli aferente încheierii prezentului contract (inclusiv dar fără a se limita la cheltuielile cu consultanţii juridici sau financiari) vor fi suportate de vânzători din fonduri proprii şi nu de către societate".

Mai mult, instanţa de apel a reţinut din corespondenţa purtată că această clauză este consecinţa negocierii contractului de vânzare a părţilor sociale, context în care administratorul societăţii cumpărătoare a menţionat în mod expres că nu intenţionează să plătească serviciile de consultanţă juridică şi fiscală prestate societăţii D. S.R.L. pentru perfectarea vânzării.

În consecinţă, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu poate fi reţinut, întrucât instanţa de apel şi-a expus într-o manieră clară şi convingătoare argumentaţia de fapt şi de drept, raţionamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluţiei de respingere a apelului pârâţilor şi de menţinere ca temeinică şi legală a hotărârii instanţei de fond.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurenţi, sancţionează hotărârea care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, dispoziţii de strictă interpretare.

Aceste dispoziţii vizează aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situaţii de fapt determinată, interpretarea şi aplicarea greşită a textului de lege la o anumită situaţie de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept.

În dezvoltarea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii susţin că instanţa de apel, în mod greşit, nu a aplicat dispoziţiile art. 1179 din C. civ., în sensul că încheierea contractului de analiză de business nr. 171 din 03.11.2015 a fost doar aparentă, cu încălcarea condiţiilor esenţiale de validitate ale contractului şi, implicit, instanţa nu a constatat nulitatea acestuia.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond nu a fost învestită de către pârâţi cu o cerere de constatare a nulităţii contractului întemeiată pe dispoziţiile art. 1179 din C. civ. şi probată corespunzător în legătură cu lipsa consimţământului valabil exprimat la încheierea convenţiei, pentru a putea analiza această critică.

Critica recurenţilor privind aplicarea în mod greşit de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1350 şi 1556 din C. civ. privind răspunderea civilă contractuală, motivat de faptul că refuzul de a achita preţul contractului este consecinţa neprestării serviciilor de către intimata, este nefondată.

În mod corect instanţa de apel a analizat excepţia de neexecutare a contractului invocată de către recurenţi şi a reţinut că nu este incidentă în cauză.

Astfel, instanţa a constatat că pentru recurenţi s-au prestat serviciile aferente facturilor invocate de intimată în baza contractului de analiză de business nr. 171 din 03.11.2015, probate prin corespondenţa existentă la dosar şi raportul de "due diligence".

Din prevederile clauzei 2.5.2 pct. iii) din contractul de vânzare cumpărare din 03.11.2015 rezultă că serviciile au fost prestate în condiţiile contractului de analiză de business nr. 171 din 3.11.2015, însă nu s-a respectat obligaţia de plată a facturilor emise de intimată, reprezentând preţul contractului.

Având în vedere faptul că recurenţii fără justificare nu şi-au îndeplinit obligaţiile pe care le-au contractat în mod corect instanţele de fond au aplicat condiţiile răspunderii contractuale şi au obligat recurenţii la plata pretului contractului.

Critica recurenţilor privind interpretarea probatoriului în dosar în legătură cu prestarea serviciilor intimatei până la data vanzării părţilor sociale, ţine de temeinicia stării de fapt reţinută de instanţa de apel şi nu poate fi repusă în discuţie în calea extraordinară de atac a recursului, din perspectiva art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

În acest sens, trebuie subliniat că, în calea extraordinară de atac a recursului, nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

În consecinţă, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este nefondat, recurenţii nefiind în situaţia unei interpretări sau aplicări greşite a dispoziţiilor de drept material privind răspunderea contractuală.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâţii C. şi B. împotriva deciziei civile nr. 2175 A din 24 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta C. şi de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 2175 A din 24 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2021.