Appeal over suspension of labor judgment execution rejected for lack of imminent irreparable prejudice.

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 22 ianuarie 2019 pe rolul Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, sub nr. x/2019, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat a se constata nulitatea deciziei nr. 56 din 30.11.2011 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii acesteia.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 16 şi urm., art. 56, art. 76 - 80, art. 266-275 din Codul muncii.

Prin cererea modificatoare depusă prin email la 11 martie 2019, reclamantul a solicitat să se constate nulitatea înregistrarii contractului individual de munca nr. x din 10.05.2018 al B. S.R.L. în Revisal şi faptul că între acesta şi pârâtă a intervenit un contract de muncă pe perioadă nedeterminată începând cu data de 07.05.2018. De asemenea, a solicitat achitarea drepturilor salariale neplătite aferente perioadei 07-10.05.2018, constatarea că în cadrul contractului de muncă este inclusă clauza de mobilitate, obligarea pârâtei la achitarea unui procent de 50% din venitul net lunar realizat, compus din salariul fix plus prime şi bonusuri, începând cu data de 07.05.2018, până la data plăţii efective, actualizate şi indexate conform legii.

De asemenea, reclamantul a solicitat instanţei acordarea de daune morale în cuantum de 100.000 euro, ce urmează a fi achitate în RON, la cursul BNR de la data plăţii efective, pentru traumele psihice suferite de acesta şi familia sa, urmare a abuzului de putere, a deciziilor manageriale discriminatorii şi încălcării dispozitiilor legale în vigoare de către pârâtă.

Prin sentinţa civilă nr. 990 din 30 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale, s-a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind constatarea nulităţii înregistrării contractului individual de muncă nr. x din 10.05.2018, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., s-a constat că la data de 10.05.2018 s-a încheiat între părţi un contract pe perioadă nedeterminată, s-a anulat decizia nr. 56 din 30.11.2018 emisă de pârâtă, s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii acesteia şi s-a obligat pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi salariale de care acesta ar fi beneficiat, începând cu data de 01.12.2018 şi până la data pronunţării sentinţei.

Totodată, s-au respins capetele de cerere privind obligarea la plata drepturilor salariale aferente perioadei 07-10 mai 2018, constatarea includerii în contract a unei clauze de mobilitate, obligarea pârâtei la achitarea unui spor de 50% din venitul net începând cu 07.05.2018 şi obligarea la plata daunelor morale de 100.000 euro, ca neîntemeiate.

2. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamantul A. şi pârâta B. S.R.L., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti-Sectia I Civilă.

La 30 septembrie 2020 pârâta B. S.R.L. a formulat cererea de suspendare a executării provizorii a sentinţei civile nr. 990 din 30.07.2020, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, până la soluţionarea căii de atac pe care a declarat-o împotriva acestei hotărâri.

În drept, apelanta-pârâtă şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 450 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti-Sectia I Civilă, s-a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii invocată de intimat şi s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de apelanta-pârâtă B. S.R.L de suspendare a executării provizorii a sentinţei civile nr. 990 din 30.07.2020, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, până la soluţionarea apelului pe care l-a declarat împotriva acestei hotărâri,

3. Împotriva încheierii din 19 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti-Sectia I Civilă, a formulat recurs pârâta B. S.R.L., în temeiul art. 450 din C. proc. civ., solicitând casarea încheierii atacate şi admiterea cererii, astfel cum a fost formulată.

Recurenta-pârâtă susţine că încheierea atacată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 450 din C. proc. civ., în sensul că aceste dispoziţii nu condiţioneză cererea de suspendare a executării hotărârii de existenţa unor motive excepţionale, singurele cerinţe fiind formularea căii de atac şi plata cauţiunii.

Potrivit recurentei-pârâte, instanţa a apreciat, în mod greşit, că suportarea riscului insolvabilităţii creditorului şi imposibilitatea întoarcerii executării silite nu reprezintă motive întemeiate pentru admiterea cererii de suspendare a executării hotărârii. Măsura suspendării executării hotărârii are caracter temporar, fiind dispusă pănâ la soluţionarea apelului, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele prejudicii aduse recurentei-pârâte.

Recurenta-pârâtă subliniază că, în situaţia admiterii cererii de apel formulate de aceasta împotriva hotarârii, întoarcerea executării silite împotriva intimatului-reclamant A. va fi dificilă sau chiar imposibilă. Aceasta susţine că starea actuală a intimatului-reclamant rezultă din existenţa mai multor executări silite pornite împotriva acestuia, precum şi din informaţiile existente pe portalul instanţelor de judecată. Din aceste informaţii, recurenta-pârâtă apreciază că intimatul-reclamant nu este angajat în prezent, ceea ce ar echivala cu lipsa veniturilor acestuia.

4. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a, la 21 decembrie 2020, sub nr. x/2019/a1.

La 6 februarie 2021 intimatul-reclamant a formulat întampinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac a recursului şi a cererii de suspendare, excepţia necompetenţei materiale si teritoriale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar, pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat.

De asemenea, a solicitat calcularea cuantumului cauţiunii la suma de 240.409 RON, depunerea sumei de 240.409 RON într-un cont bancar la dispoziţia instanţei şi instituirea sechestrului asigurător pe patrimoniul pârâtei.

La 04 martie 2021 recurenta-pârâta a depus răspuns la întampinare prin care a solicitat respingerea excepţiilor şi a cererilor formulate de intimatul -reclamant prin întampinare.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curtea constată că argumentele dezvoltate în memoriul de recurs se circumscriu ipotezei de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârea recurată poate fi casată atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Potrivit art. 448 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., hotărârile primei instanţe sunt executorii de drept, când au ca obiect plata salariilor sau alte drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă iar, potrivit art. 450 din acelaşi cod, "(1) suspendarea executării provizorii va putea fi solicitată fie prin cererea de apel, fie distinct în tot cursul judecăţii în apel"; (3) cererea de suspendare se va judeca de către instanţa de apel. Dispoziţiile art. 719 alin. (6) sunt aplicabile în mod corespunzător"; (4) suspendarea va putea fi încuviinţată numai cu plata unei cauţiuni al cărui cuantum va fi stabilit de instanţă în condiţiile art. 719 alin. (2) şi (3)".

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că încheierea atacată a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale evocate, curtea de apel analizând corespunzător condiţiile necesare pentru a se dispune suspendarea executării sentinţei primei instanţe.

Cu privire la condiţia privind depunerea cauţiunii în cuantumul datorat conform dispoziţiilor art. 719 alin. (2) din C. proc. civ., se constată că recurenta-pârâta a depus, la dosarul de apel, recipisa de plată a cauţiunii în cuantum de 437,5 RON.

Cu privire la măsura suspendării executării hotărârii, Înalta Curte reţine că, pentru adoptarea acestei măsuri, partea care o solicită trebuie să facă, pe de o parte, dovada prejudiciului iminent pe care l-ar suferi prin executare şi, pe de altă parte, dovada imposibilităţii ori a improbabilităţii recuperării acestui prejudiciu pe calea întoarcerii executării.

Totodată, partea trebuie să justifice urgenţa acestei măsuri, condiţionată, la rândul său, de existenţa unor motive temeinice, fundamentate pe situaţii excepţionale care, în ipoteza producerii lor, ar crea prejudicii ce nu ar putea fi reparate nici măcar pe calea întoarcerii executării.

Prin raportare la aceste consideraţii cu valoare principială, Înalta Curte constată că, în cauză, din considerentele încheierii recurate rezultă că instanţa de apel a făcut o judicioasă analiză a oportunităţii suspendării executării hotărârii primei instanţe în raport cu motivele invocate şi împrejurările cauzei, apreciind în mod corect că nu se justifică necesitatea luării măsurii suspendării executării sentinţei, în baza art. 450 din C. proc. civ.

Critica recurentei-pârâte privind faptul că dispoziţiile art. 450 din C. proc. civ. nu condiţioneză cererea de suspendare a executării hotărârii de existenţa unor motive excepţionale, singurele cerinţe fiind formularea căii de atac şi plata cauţiunii, este nefondată.

Simpla achitare a cauţiunii şi formularea căii de atac a apelului nu sunt suficiente pentru admiterea cererii de suspendare a executării hotărârii, atât timp cât petenta nu îndeplineşte celelalte cerinţe, respectiv dovada unui prejudiciu iminent pe care l-ar suferi prin executarea hotărârii primei instanţe şi imposibilitatea recuperării acestui prejudiciu pe calea întoarcerii executării de natură să justifice urgenţa acestei măsuri provizorii, de oprire a cursului execuţional.

Contrar celor susţinute de recurenta-pârâtă, instanţa de apel a reţinut, în mod judicios, în considerentele încheierii atacate, că afectarea patrimoniului este un efect care se produce întotdeauna în cazul executarii, care nu justifică, prin el însuşi, suspendarea acestei proceduri, apelanta-pârâtă fiind cea care era chemată să aducă argumente convingătoare în sprijinul tezei că, în speţă, întoarcerea executarii ar fi fost imposibil sau dificil de efectuat.

Recurenta-pârâtă a susţinut că în situaţia admiterii apelului, întoarcerea executării silite ar fi imposibilă, având în vedere starea de insolvabilitate a intimatului-reclamant, rezultată din executările silite pornite împotriva acestuia, astfel cum rezultă din informaţiile publice existente pe portalul instanţelor de judecată.

Înalta Curte constată că în mod judicios instanţa de apel a reţinut că nu s-a făcut dovada imposibilităţii unei întoarceri a executării, întrucât cererile de executare silită depuse la dosarul de recurs erau din perioada 2012-2018.

În acest sens, se constată că argumentele recurentei-pârâte, reluate şi prin cererea de recurs, s-au concentrat pe eventualul prejudiciu pe care l-ar suferi prin imposibilitatea întoarcerii executării silite, urmare a insolvabilităţii intimatului-reclamant, fără a se dovedi în concret această stare, ori iminenţa acesteia.

Or, în virtutea caracterului excepţional al suspendării executării unei hotărâri judecătoreşti, este necesar ca motivele invocate prin cererea de suspendare să se circumscrie unor argumente temeinice care să justifice luarea unei astfel de măsuri, exprimarea unor simple supoziţii nefiind suficientă.

În aceste condiţii, instanţa de apel a interpretat corect dispoziţiile legale incidente, când a reţinut că petentul nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor necesare pentru a se dispune suspendarea executării provizorii a hotărârii judecătoreşti apelate, astfel că Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută nici incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul promovat de pârâta B. S.R.L. împotriva încheierii din 19 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva încheierii din 19 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2021.