Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1458/2021 AI generated

Inadmissibility of general civil nullity action challenging insolvency liquidator's public auction under special insolvency procedure

Case Number Decizia nr. 1458/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, leaving in force the lower court rulings that declared the plaintiff's action inadmissible and rejected her claim. The dispute centered on whether a party could challenge a public auction notarial record and a resulting sales contract, executed by a judicial liquidator during insolvency proceedings for non-compliance with insolvency law, via a general civil action for nullity rather than the special objection procedure provided for in the Insolvency Law. The court held that the existence of a specific procedural framework in the Insolvency Law, which supplements general civil procedure, precludes the simultaneous use of a general civil action for the same matter; consequently, the plaintiff's failure to utilize the specialized objection mechanism rendered the general action inadmissible. The decisive legal basis included Article 149 of Law No. 85/2006 (Insolvency Law) and Article 118 thereof, which establish the exclusive competence and procedure for challenging measures taken by the judicial liquidator, overriding the general civil code provisions invoked by the appellant.

Legislator headnote

AI generated

art. 118 din Legea nr. 85/2006, art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 7 C. proc. civ, art. 21 din Legea nr. 85/2006, art. 1247 alin. (2) C. civ; Inadmissibility of general civil nullity action challenging insolvency liquidator's public auction under special insolvency procedure: The dispute centered on whether a party could challenge a public auction notarial record and a resulting sales contract, executed by a judicial liquidator during insolvency proceedings for non-compliance with insolvency law, via a general civil action for nullity rather than the special objection procedure provided for in the Insolvency Law. The court held that the existence of a specific procedural framework in the Insolvency Law, which supplements general civil procedure, precludes the simultaneous use of a general civil action for the same matter; consequently, the plaintiff's failure to utilize the specialized objection mechanism rendered the general action inadmissible. The decisive legal basis included Article 149 of Law No. 85/2006 (Insolvency Law) and Article 118 thereof, which establish the exclusive competence and procedure for challenging measures taken by the judicial liquidator, overriding the general civil code provisions invoked by the appellant.

Keywords

AI generated
insolvency judicial liquidator nullity of contract article of civil procedure public auction sale procedural objections

Cited Legislation

AI generated
art. 118 din Legea nr. 85/2006
Având în vedere temeiul de drept invocat pentru soluţionarea cererii - art. 118 din Legea nr. 85/2006, Tribunalul Botoşani a reţinut incidenţa dispoziţiilor art.
art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ
85/2006, Tribunalul Botoşani a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea principiului legalităţii prevăzut de art.
art. 7 C. proc. civ
civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea principiului legalităţii prevăzut de art. 7 C. proc. civ.
art. 21 din Legea nr. 85/2006
Aşadar, a lipsi reclamanta de exerciţiul acestei acţiuni pe motiv că ar fi trebuit să urmeze calea contestaţiei prevăzute de art. 21 din Legea nr. 85/2006, înseamnă pe de o parte a-i încălca dreptul fundamental de acces liber la justiţie pe care nicio lege nu-1 poate îngrădi (art.
art. 1247 alin. (2) C. civ
Totodată, trebuie reţinut că nulitatea absolută pentru încălcarea dispoziţiilor legii în materia vânzării prin licitaţie publică poate fi invocată, potrivit dispoziţiilor art. 1247 alin. (2) C. civ., de orice persoană interesată, pe cale de acţiune sau de excepţie.
art. 174 C. proc. civ
vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.
art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006
Astfel, nicio dispoziţie a legii nu impune o anumită modalitate de exercitare a acţiunii, persoana interesată, pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime, putând opta în mod liber între procedura prevăzută de art. 21 din Legea nr.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive to dismiss the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani la 18 iulie 2019 sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L., prin lichidator judiciar CII C. şi D., a solicitat să se constate nulitatea procesului-verbal de licitaţie nr. x din 29 martie 2019 şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat de E. prin încheierea nr. 2221 din 12 aprilie 2019 şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani la 18 iulie 2019 sub nr. x/2019, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata D., a solicitat să dispună anularea somaţiei emise de BEJ F. în cadrul dosarului nr. x/2019, precum şi a tuturor actelor de executare subsecvente, efectuate în baza titlului executoriu, respectiv sentinţa civilă nr. 390 din 20 mai 2019 a Judecătoriei Botoşani.

La termenul din 23 septembrie 2019, cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 a fost conexată la dosarul nr. x/2019.

Prin sentinţa civilă nr. 3184 din 10 octombrie 2019, Judecătoria Botoşani a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Tribunalului Botoşani.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 21 octombrie 2019, iar la termenul de judecată din 26 noiembrie 2019, din oficiu, instanţa a invocat excepţia disjungerii capătului de cerere, având ca obiect constatare nulitate proces-verbal de licitaţie nr. x din 29 martie 2019 şi contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 12 aprilie 2019 - E. de capătul de cerere având ca obiect contestaţie la executare; excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Botoşani în soluţionarea contestaţiei la executare; excepţia necompetenţei funcţionale a completului de judecată în soluţionarea capătului de cerere având ca obiect constatare nulitate proces-verbal de licitaţie nr. x din 29 martie 2019 şi contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 12 aprilie 2019.

Prin sentinţa civilă nr. 555 din 26 noiembrie 2019, Tribunalul Botoşani a admis excepţia disjungerii şi a disjuns capătul de cerere având ca obiect constatare nulitate proces-verbal de licitaţie nr. x din 29 martie 2019 şi contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 12 aprilie 2019 - E.;

A dispus formarea unui nou dosar în vederea soluţionării capătului de cerere având ca obiect constatare nulitate proces-verbal de licitaţie nr. x din 29.03.2019 şi contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 12 aprilie 2019, formulat de către A. în contradictoriu cu D. şi S.C. B. S.R.L.;

A admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Botoşani în soluţionarea contestaţiei la executare, formulată de către A. în contradictoriu cu D. şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Botoşani;

A constatat ivit conflict negativ de competenţă în ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiei la executare şi a înaintat cauza spre soluţionarea conflictului Curţii de Apel Suceava, a suspendat judecata contestaţiei la executare, până la soluţionarea conflictului de competenţă.

Urmare a admiterii excepţiei disjungerii şi formării unui nou dosar, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2019, iar la termenul de judecată din 12 decembrie 2019 s-a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei funcţionale a completului COMN2 - litigii civile, apreciindu-se că se impune soluţionarea cauzei de către judecătorul sindic învestit cu soluţionarea insolvenţei S.C. B. S.R.L. - C.dosar nr. x/2013.

Având în vedere temeiul de drept invocat pentru soluţionarea cererii - art. 118 din Legea nr. 85/2006, Tribunalul Botoşani a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a înaintat cauza judecătorului sindic spre competentă soluţionare.

La data de 15 ianuarie 2020 s-a înregistrat dosarul sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 131 din 8 iulie 2020, Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. B. S.R.L.;

A respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimaţii D. şi S.C. B. S.R.L. G., comuna H., judeţul Botoşani, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă C..

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatoarea A..

Prin decizia nr. 307 din 5 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de contestatoarea A. împotriva sentinţei civile nr. 131 din 8 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, contestatoarea A. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea principiului legalităţii prevăzut de art. 7 C. proc. civ. şi regulilor de procedură privind accesul la justiţie.

In acest sens, se arată că instanţa a fost învestită cu o acţiune de drept comun în nulitatea actului de vânzare-cumpărare prin licitaţie pentru încălcarea legii în materia licitaţiilor publice şi că nicio dispoziţie a legii procesuale nu impune titularului acţiunii, sub sancţiunea inadmisibilităţii, obligaţia de a urma exclusiv calea procesuală prevăzută de legea specială.

Astfel, nicio dispoziţie a legii nu impune o anumită modalitate de exercitare a acţiunii, persoana interesată, pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime, putând opta în mod liber între procedura prevăzută de art. 21 din Legea nr. 85/2006 şi procedura de drept comun în materia nulităţilor actelor de vânzare-cumpărare.

Prin urmare, atunci când pentru realizarea unui drept există o procedură specială şi alta de drept comun, putem întrebuinţa pe oricare dintre ele, cu condiţia de a nu le întrebuinţa pe amândouă în acelaşi timp şi de a nu fi intervenit o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă în cauză.

Concursul acţiunilor creează în favoarea celui interesat un drept de opţiune, căile deschise fiind alternative, iar dreptul părţii de a alege între mai multe căi procedurale, nu poate fi considerat închis decât în ipoteza în care partea care s-a pronunţat pentru o cale, recurge la alta, fără ca cea dintâi să fi fost închisă şi când prima cale a dat loc unei hotărâri cu irevocabilă autoritate în fondul cauzei.

În acest context, recurenta evocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia, considerând că nu trebuie să tranşeze problema consecinţelor în dreptul român a alegerii unei anumite căi pentru realizarea dreptului în detrimentul alteia, a stabilit că respingerea acţiunii de drept comun pe considerentul că reclamantul ar avea deschisă calea prevăzută de legea specială şi astfel nu ar mai avea acces la procedura comună, reprezintă un refuz de acces la o instanţă, astfel încât există o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenţie (Cauza Smoleanu împotriva României hotărârea din 3 decembrie 2002).

În acest sens, recurenta susţine că atunci când reclamantului i s-a respins acţiunea de drept comun ca inadmisibilă, fără a fi examinat fondul cauzei, există o încălcare a dreptului de acces la instanţă.

Astfel, din această hotărâre rezultă şi dreptul de opţiune al reclamantului între acţiunea de drept comun şi cea prevăzută de legea specială.

Prin urmare, în cazul existenţei în paralel a acţiunii de drept comun şi a celei prevăzută de legea specială, reclamantul are dreptul suveran de a indica preferinţa sa pentru acţiunea de drept comun, iar instanţa va trebui să o examineze pe fond, iar atunci când reclamantului i s-a respins acţiunea de drept comun ca inadmisibilă, fără a fi examinat fondul cauzei, există o încălcare a dreptului de acces la instanţă.

Tot în acelaşi context au fost evocate - cauza Faimblat împotriva României, hotărârea din 13 ianuarie 2009 şi cauza Miu împotriva României, hotărârea din 6 noiembrie 2012 .

Aşadar, a lipsi reclamanta de exerciţiul acestei acţiuni pe motiv că ar fi trebuit să urmeze calea contestaţiei prevăzute de art. 21 din Legea nr. 85/2006, înseamnă pe de o parte a-i încălca dreptul fundamental de acces liber la justiţie pe care nicio lege nu-1 poate îngrădi (art. 21 Constituţie), iar pe de altă parte, înseamnă a accepta menţinerea în vigoare a unor acte juridice încheiate cu încălcarea dispoziţiilor legii.

Prin urmare, opunerea de către instanţele de fond privind procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006 şi refuzul examinării fondului cauzei acţiunii în nulitate constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil în componenta sa privind accesul la justiţie. Totodată, trebuie reţinut că nulitatea absolută pentru încălcarea dispoziţiilor legii în materia vânzării prin licitaţie publică poate fi invocată, potrivit dispoziţiilor art. 1247 alin. (2) C. civ., de orice persoană interesată, pe cale de acţiune sau de excepţie.

În cauză nu s-a depus întâmpinare de către intimata D..

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-contestatoare A. este nefondat pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În argumentarea acestui motiv de casare, recurenta susţine că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea principiului legalităţii prevăzut de art. 7 C. proc. civ. şi regulilor de procedură privind accesul la justiţie.

In acest sens, se arată că instanţa a fost învestită cu o acţiune de drept comun în nulitatea actului de vânzare-cumpărare prin licitaţie pentru încălcarea legii în materia licitaţiilor publice şi că nicio dispoziţie a legii procesuale nu impune titularului acţiunii, sub sancţiunea inadmisibilităţii, obligaţia de a urma exclusiv calea procesuală prevăzută de legea specială.

Aşadar, lipsirea reclamantei de exerciţiul acestei acţiuni pe motiv că ar fi trebuit să urmeze calea contestaţiei prevăzute de art. 21 din Legea nr. 85/2006, înseamnă pe de o parte a-i încălca dreptul fundamental de acces liber la justiţie pe care nicio lege nu-1 poate îngrădi (art. 21 Constituţie), iar pe de altă parte, înseamnă a accepta menţinerea în vigoare a unor acte juridice încheiate cu încălcarea dispoziţiilor legii.

Aceste critici sunt nefondate, urmând a fi respinse, în considerarea următoarelor argumente:

Ca urmare a admiterii excepţiei disjungerii şi formării unui nou dosar, în vederea soluţionării capătului de cerere având ca obiect constatare nulitate proces-verbal de licitaţie nr. x din 29.03.2019 şi contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/12.04.2019, formulat de către A. în contradictoriu cu D. şi S.C. B. S.R.L. şi faţă de temeiul de drept invocat pentru soluţionarea cererii - art. 118 din Legea nr. 85/2006, Tribunalul Botoşani a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a înaintat cauza judecătorului sindic spre competentă soluţionare, cauza fiind înregistrată sub dosarul nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă.

Prin precizarea de către reclamantă a temeiului juridic al acţiunii s-a susţinut că cererea este promovată pe dreptul comun, iar prin concluziile scrise, reclamanta a precizat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, instanţa fiind învestită cu o acţiune în nulitatea actelor de vânzare prin licitaţie publică şi nu o contestaţie împotriva măsurilor luate de lichidatorul judiciar, ca temei de drept, invocând dispoziţiile art. 1247 alin. (2) C. civ.

În acest sens, instanţele au reţinut că procesul-verbal de licitaţie nr. x din 29 martie 2019 a fost încheiat de CII C. ca urmare a licitaţiei publice cu strigare de la acea dată ce a avut ca obiect bunurile aparţinând debitoarei B. S.R.L., în cadrul dosarului de insolvenţă al acesteia.

În motivarea acţiuni, reclamanta a susţinut nerespectarea dispoziţiilor art. 118 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, iar în concluziile scrise a apreciat că actele juridice de vânzare-cumpărare prin licitaţie pot fi atacate pentru motive de nulitate, în temeiul prevăzut de art. 1249 C. civ., iar potrivit art. 149 din Legea nr. 85/2006, dispoziţiile acestei legi se completează cu cele ale C. civ., în legea specială nefiind prevăzut un termen special.

Intr-adevăr în cauză, instanţele au reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 149 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora "dispoziţiile prezentei legi se completează, în măsura compatibilităţii lor, cu cele ale C. proc. civ.." şi au apreciat, în mod corect, în sensul că fiind prevăzută o procedură specială, anularea actelor întocmite de lichidatorul judiciar nu poate fi solicitată pe calea dreptului comun, constatând astfel că acţiunea este inadmisibilă.

Din această perspectivă, se constată că în mod greşit, reclamanta a solicitat, pe calea dreptului comun, constatarea nulităţii procesului-verbal de licitaţie nr. x din 29 martie 2019 şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat de E. şi Asociaţia sub nr. x/12.04.2019, susţinând încălcarea dispoziţiilor art. 118 din Legea nr. 85/2006.

Aceasta deoarece, procesul-verbal de licitaţie şi ulterior contractul de vânzare-cumpărare în cauză sunt înscrisuri întocmite de lichidatorul judiciar în cadrul procedurii de insolvenţă ca urmare a licitaţiei publice cu strigare din 29 martie 2019, în temeiul art. 25 lit. i) din Legea nr. 85/2006, în cadrul căruia sunt menţionate principalele atribuţii ale lichidatorului judiciar şi, cum dispoziţiile actului normativ evocat prevăd o cale de atac specială împotriva măsurilor luate de lichidatorul judiciar, în cadrul procedurii insolvenţei, se constată că în mod corect au apreciat cele două instanţe că nu este admisibilă o acţiune în anulare formulată pe calea dreptului comun împotriva aceloraşi măsuri, aceasta nefiind compatibilă cu procedura insolvenţei, în condiţiile art. 149 din Legea nr. 85/2006.

În ceea ce priveşte deciziile CEDO, invocate de recurentă în cadrul motivelor de recurs, prin care se susţine încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenţie, în cauza Smoleanu împotriva României - hotărârea din 3 decembrie 2002, se reţine că obiectul acesteia viza restituirea unui imobil înainte de adoptarea legilor de restituire; în cauza Faimblat împotriva României - hotărârea din 13 ianuarie 2009 se reţine dreptul statului pentru instituirea procedurilor admise, dar constată ineficienţa sistemului, iar în cauza Miu împotriva României - hotărârea din 6 noiembrie 2012 se referă la procedura administrativă.

În acest context, Înalta Curte constată că deciziile CEDO invocate sunt nerelevante din perspectiva problemei de drept analizată în recurs - accesul la justiţie - Curtea Europeană nestatuând asupra posibilităţii de formulare, la opţiunea părţii, a acţiunii de drept comun şi a celei reglementate prin legea specială. Toate aceste decizii recunosc dreptul statului de a stabili proceduri speciale, prioritare, CEDO constatând doar lipsa lor de eficienţă. Din această perspectivă au fost adoptate hotărârile de condamnare a României.

Relevant în toate aceste hotărâri este faptul că jurisprudenţa CEDO nu sancţionează statul român pentru instituirea procedurii speciale, prioritare faţă de cea de drept comun, ci pentru ineficienţa acesteia.

Sub acest aspect este importantă hotărârea CEDO în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României - hotărâre pilot în care, fiind recunoscut dreptul statului de a stabili o procedură specială prioritară, sunt determinate direcţiile de acţiune pentru eficientizarea acestei proceduri.

În speţă, procedura specială reglementată de legea insolvenţei este efectivă şi funcţională, garantând accesul liber la justiţie.

Neexercitarea în termen a acestei proceduri nu dă dreptul părţii de a formula o acţiune de drept comun, în raport şi de jurisprudenţa constantă sub acest aspect la nivelul CEDO.

Din această perspectivă, se constată că sunt relevante argumentele Curţii Europene în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, în care la paragraful 114 "Curtea reaminteşte că art. 6 & 1 din Convenţie garantează oricărei persoane dreptul ca o instanţă să se pronunţe asupra oricărei contestaţii referitoare la drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil. Articolul consfinţeşte astfel "dreptul la o instanţă", cu privire la care dreptul de acces, şi anume dreptul de a sesiza instanţa în materie civilă, nu constituie decât unul dintre aspecte; par. 115. Dreptul de acces la instanţe, recunoscut de art. 6 & 1 din Convenţie, nu este absolut: el se pretează la limitări admise implicit deoarece, prin însăşi natura sa, impune o reglementare de către stat. Statele contractante se bucură, în materie, de o anumită marjă de apreciere. Cu toate acestea, Curţii îi revine obligaţia de a statua în ultimă instanţă cu privire la respectarea cerinţelor Convenţiei; ea trebuie să se convingă că limitările implementate nu restrâng accesul oferit individului într-un asemenea mod sau într-o asemenea măsură încât dreptul să fie încălcat în însăşi substanţa lui. În plus, o astfel de limitare nu este conformă cu art. 6 & 1 decât dacă urmăreşte un scop legitim şi dacă există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit; par. 116. În această privinţă, trebuie reamintit faptul că scopul Convenţiei este să protejeze nu drepturi teoretice sau iluzorii, ci concrete şi efective. Remarca este valabilă în special pentru dreptul de acces la instanţe, avându-se în vedere locul eminent pe care îl ocupă dreptul la un proces echitabil într-o societate democratică (I. împotriva Germaniei [MC], nr. 42.527/98, && 43 - 45, CEDO 2001-VIII)".

Aşadar, din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta nu au invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului, astfel încât, pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva deciziei nr. 307 din 5 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva deciziei nr. 307 din 5 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatele D. şi S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar CII C..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2021.