Liability for retention money under post-eligibility contract addendum in EU-funded infrastructure works

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 10 octombrie 2014 sub dosar nr. x/2014 reclamanta S.C. A. S.A. Spania Sucursala Bucureşti Sector 2, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 192.763,28 Euro, reprezentând rest de plată conform Addendumului 10 din 8 august 2013 la contactul de lucrări nr. x/28.12.2006 şi la plata sumei de 71.136,72 Euro, reprezentând diferenţa de sume reţinute corespunzător lucrărilor efectuate de reclamanta conform contractului de lucrări.

Ulterior, reclamanta a formulat completare la cererea de chemare în judecată, solicitând suplimentar să se constate executarea în totalitate a contractului de lucrări nr. x/28.12.2006.

Pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive arătând că este doar un intermediar în derularea contractului, plăţile fiind efectuate de Ministerul Finanţelor Publice prin Oficiul de Plăţi şi Contracte.

Pârâta a solicitat respingerea acţiunii motivat de faptul că sumele solicitate reprezintă garanţia de bună-execuţie, iar nu valoarea unor lucrări executate; a mai arătat că aceste sume erau reţinute de Ministerul Finanţelor Publice din valoarea fiecărei facturi de plată achitate.

Pârâta S.C. B. a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Fondurilor Europene solicitând ca, în cazul în care va fi admisă acţiunea, chematul în garanţie să fie obligat la plata sumei de 192.763,28 Euro, reiterând totodată şi apărările din întâmpinare. Mai arată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (3) din O.U.G. nr. 96/2012, chematul în garanţie gestionează potrivit competenţelor sale instrumentele de preaderare PHARE şi ISPA.

În cauză a fost formulată de către S.C. C. S.R.L. cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantei, interesul de a interveni fiind determinat de cele dispuse în Adunarea creditorilor din 18 iulie 2013, în sensul continuării contractului încheiat de debitoare (reclamanta din prezenta cauză) prin subcontractor desemnat ca fiind intervenienta.

Prin sentinţa civilă nr. 2153 din 18 iulie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a admis acţiunea, s-a admis cererea de intervenţie accesorie în favoarea reclamantei, s-a constatat executarea în totalitate a contractului de lucrări nr. x/2006, fiind obligată pârâta să plătească reclamantei sumele de 192.763,28 euro + 71.136,72 euro, reprezentând rest plată conform Addendum-ului nr. 10 la contract, respectiv diferenţa de sume reţinute corespunzător lucrărilor efectuate de reclamantă în baza contractului menţionat; s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanţie; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta S.C. B. solicitând modificarea în tot a sentinţei în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. B. şi respingerii acţiunii sub acest considerent, iar în subsidiar, admiterea cererii de chemare în garanţie.

Prin decizia civilă nr. 460 din 2 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de pârâta S.C. B. împotriva sentinţei civile nr. 2153 din 18 iulie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii, pârâta S.C. B. a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta S.C. B. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată, având în vedere că instanţa de apel, în mod eronat, a dispus respingerea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a recurentei admiţând acţiunea reclamantei, precum şi respingerea cererii de chemare în garanţie formulată de pârâtă.

În acest context, recurenta susţine că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material statuate în art. 969, art. 973, art. 977, art. 983, art. 1128-1131 C. civ. din 1864, precum şi a principiului de drept accesorium sequitur principale.

Cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtei, recurenta apreciază că raţionamentul instanţei de apel este unul eronat, bazat pe interpretarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză.

Astfel, consideră că, în conformitate cu principiul accesorium seguitur principale un act adiţional la un contract tripartit nu poate fi încheiat în mod valabil decât prin exprimarea consimţământului de către toate părţile contractuale iniţiale. Acest raţionament reiese cu atât mai mult din faptul că S.C. B., în prezenta speţă, nu a fost decât beneficiarul final al contractului 2004/RO/16/P/PE/001-05, asigurând, în acelaşi timp doar o intermediere de tip corespondenţial între finanţator şi prestator. Pe cale de consecinţă, într-adevăr, aspectele inserate în Addendum-ul nr. 10 din 8 august 2013 încheiat între S.C. B. şi S.C. A. S.A. ar fi trebuit să nască drepturi şi obligaţii, dar strict raportat la cadrul contractual iniţial şi nicidecum prin crearea unor obligaţii suplimentare în sarcina pârâtei, inexistente la momentul încheierii contractului nr. x/RO/16/P/PE/001-05.

De asemenea, instanţa de apel apreciază eronat, cu nerespectarea dispoziţiilor legale aplicabile raportului contractual, că pârâta în mod clar este parte a raportului juridic conflictual dat fiind faptul că a întocmit procesul-verbal de recepţie finală nr. x/30.01.2014 şi Certificatul de Recepţie Finală privind contractul nr. x/RO/16/P/PE/001-05, însă recurenta apreciază că S.C. B. - deşi parte contractuală în calitate de Beneficiar final - nu are mutatis mutandis şi obligaţiile unui finanţator, din moment ce toate contractele de tip FIDIC prevăd obligativitatea Beneficiarului (indiferent dacă acesta are sau nu şi calitatea de finanţator) de a elibera aceste înscrisuri. Astfel, întocmirea acestor documente de către recurentă nu echivalează cu o modificare a calităţii S.C. B. în cadrul contractului sau cu o confirmare ex post facto a asumării statutului de finanţator.

Prin urmare se reiterează aspectul enunţat şi în cererea de apel, conform căruia, sumele solicitate de reclamantă sunt descrise în facturile emise în perioada valabilităţii Memorandumului de finanţare, iar denumirea generică de retention money este dată de faptul că acestea apăreau reţinute la plată direct de la sursă, respectiv de la finanţator. Astfel, cel din urmă - chematul în garanţie în prezenta cauză - nu a achitat niciodată 100% cererile de rambursare, ci a operat o reţinere procentuală generică de 10%, urmând a elibera sumele la momentul emiterii Certificatului de Recepţie Finală.

Totodată, se arată că sumele au fost solicitate la rambursare în perioada de valabilitate a Memorandumului, iar faptul că Certificatul de Recepţie Finală nu s-a emis în perioada de valabilitate a acestuia nu poate denatura caracterul legitim al cererilor de rambursare.

În acest context, se susţine că, în cauză este irelevant pentru stabilirea obligaţiei de plată faptul că între reclamantă şi pârâtă s-a încheiat Addendumul nr. 10, din moment ce sumele solicitate de reclamantă nu au existat niciodată la dispoziţia S.C. B., astfel cum rezultă şi din analiza facturilor fiscale emise de S.C. A. S.A. Spania - Sucursala Bucureşti Sector 2, a aplicaţiilor de plăţi întocmite de către recurentă, precum şi a extraselor de cont, ba mai mult, actul adiţional nu implică obligaţia de plată strict şi exclusiv în sarcina S.C. B..

Astfel, faţă de aspectele evocate, recurenta apreciază că nu este subiect al raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii, neavând calitatea de finanţator, ci doar calitatea de beneficiar în cadrul contractului de lucrări nr. 2004/RO/16/PE/001 - 05, sens în care solicită admiterea cererii de recurs şi respingerea cererii de chemare în judecată.

Cu referire la cea de-a doua problemă supusă apelului, respectiv respingerea cererii de chemare în garanţie, recurenta apreciază că raţionamentul instanţei de apel este unul eronat, bazat pe interpretarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză.

Astfel, din analiza textului Memorandumului de finanţare - Anexa III.l, Secţiunea III - Plăţi, rezultă că plăţile sunt efectuate de către Comisie sub rezerva întocmirii unui raport cu privire la stadiul lucrărilor şi completării unui formular standard. Formula utilizată la Secţiunea III, alin. (3):

"Intermediate payments ...shal be made to refund the expenditure certified and actually paid" nu se poate interpreta în sensul că lucrările realizate, atât timp cât au fost certificate, vor fi plătite doar în proporţie de 90%.

Mai mult, se apreciază că Addendum-ul nr. 10 din 8 august 2013 nu este un înscris prin care "pârâta îşi asumă direct drepturi şi obligaţii modificatoare ale acordului iniţial", ci în fapt şi în drept este un acord novator nul, raportat la dispoziţiile art. 1128-1131 C. civ. din 1864. În cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru incidenţa instituţiei de drept menţionate, dat fiind faptul că autorii novaţiei nu sunt într-adevăr animaţi de intenţia de a nova, dorind în fapt doar modificarea unui vechi raport obligaţional, cu păstrarea unor elemente iniţiale.

În acest context, se apreciază că intenţia părţilor nu a fost în niciun moment cea de liberare a debitorului iniţial de obligaţia plăţii sumelor reţinute cu titlu de retention money, aceasta intenţie reieşind şi din interpretarea clauzelor Addendum-ului nr. 10 prin prisma prevederilor art. 977 C. civ. din 1864.

Aşadar, pârâta nu şi-a însuşit obligaţia de a achita sumele datorate din surse proprii, ci doar de a acţiona ca un intermediar între debitorul iniţial şi creditoare, dat fiind faptul că sumele constituite drept garanţie nici nu erau la dispoziţia S.C. B.. Dacă instanţa de recurs ar aprecia că această obligaţie de plată a pârâtei este una asumată în mod legal ce ar fi trebuit făcută din surse proprii, s-ar ajunge la situaţia în care în patrimoniul finanţatorului s-ar afla o sumă de bani nejustificată, constituită din retention money. Pe cale de consecinţă, se ajunge la aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 983 C. civ. 1864, conform cărora "când este îndoială, convenţia se interpretează în favoarea celui ce se obligă", deci în favoarea S.C. B..

Mai mult, chiar dacă s-ar accepta raţionamentul instanţei de apel, conform căruia, prin Addendum-ul nr. 10 S.C. B. se obligă la plata către reclamantă a sumelor solicitate în prezenta speţă, acest lucru nu echivalează cu invalidarea obligaţiilor asumate de către părţile contractante iniţiale din contractul de lucrări nr. x/28.12.2006, mai exact obligaţia de plată asumată de către OPCP (direcţie din cadrul Ministerului Finanţelor Publice) faţă de S.C. A. S.A..

Pe cale de consecinţă, recurenta apreciază că Addendum-ul nr. 10 nu are relevanţă în prezenta cauză, suma în litigiu fiind constituită în interiorul perioadei de eligibilitate ori, atât timp cât chemata în garanţie avea obligaţia de a constitui fizic garanţia, indiferent de chestiunea eligibilităţii, urmând a o distribui la cerere - sub rezerva îndeplinirii condiţiilor - consideră că obligaţia de plată a sumelor solicitate de reclamantă revine chematei în garanţie, nicidecum recurentei.

Prin întâmpinarea depusă la 30 septembrie 2020, intimatul Ministerul Fondurilor Europene a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că Addendum-ul nr. 10 a fost încheiat după data de eligibilitate a Memorandumului de Finanţare, astfel încât orice obligaţie de plată revenea beneficiarului ca urmare a depăşirii perioadei de eligibilitate.

Prin întâmpinarea depusă la 16 octombrie 2020, intimata S.C. A. S.A. SPANIA Sucursala Bucureşti Sector 2 prin lichidator judiciar D. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii recurate. Pe cale de excepţie, se invocă excepţia autorităţii de lucru judecat a capătului de cerere privind calitatea procesuală pasivă a recurentului, sens în care solicită respingerea acestuia, ca fiind intrat în autoritatea de lucru judecat, motivat de faptul că excepţia a fost respinsă la fond în şedinţa din data de 6 noiembrie 2015, conform încheierii de la acel termen, iar în apel a fost atacată doar sentinţa de fond, nu şi încheierea interlocutorie de la acea dată.

Prin răspunsul la întâmpinările formulate în cauză, depus la 2 decembrie 2020, recurenta a solicitat înlăturarea susţinerilor intimaţilor şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 28 ianuarie 2021, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 10 februarie 2021, recurenta depunând punct de vedere.

Prin încheierea din 8 aprilie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. împotriva deciziei civile nr. 460 din 2 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi a acordat termen la data de 10 iunie 2021, cu citarea părţilor.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susţine că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât instanţa de apel, în mod eronat, a dispus respingerea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a recurentei admiţând acţiunea reclamantei, precum şi respingerea cererii de chemare în garanţie formulată de pârâtă.

Prealabil analizării criticilor subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la verificarea susţinerilor intimatei-reclamante vizând invocarea omisso medio a greşitei soluţionării a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

Sub acest aspect instanţa supremă reţine că soluţia dată instanţa de fond asupra excepţiei menţionate anterior a constituit motiv distinct al criticilor formulate de pârâtă în calea devolutivă de atac, fiind analizată, în consecinţă, de instanţa de apel.

În acest context nu poate fi reţinută susţinerea intimatei-reclamante în sensul intervenirii autorităţii de lucru judecat în ce priveşte dezlegarea dată de instanţa de fond excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi nici o invocare omisso medio a acestei critici în calea extraordinară de atac.

Înalta Curte apreciază totodată, că criticile formulate sunt nefondate, având în vedere că, în urma analizării pe fond a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a recurentei, în mod corect a reţinut instanţa de apel că, atât în ceea ce priveşte naşterea obligaţiilor contractuale, cât şi în ceea ce priveşte executarea contractului, pârâta S.C. B. S.A. avea calitate procesuală pasivă.

Astfel, prin contractul ISPA nr. x/RO/16/P/PE001-05 finanţat de Comisia Europeană prin programul ISPA, încheiat la 28 decembrie 2006 între Oficiul de Plăţi Phare, Ministerul Finanţelor Publice şi A. S.A. având ca obiect Reabilitare staţie de epurare din Botoşani, fiind acceptată oferta contractorului A. de proiectare şi executare a lucrărilor. Valoarea acceptată a contractului fiind în valoare de 10556000,02 Euro, iar conform art. 6 din contract cererea de plată se adresează S.C. E. S.A. Botoşani, în calitate de beneficiar final al contractului, care figurează la rândul său ca semnatar al contractului.

Prin actul adiţional nr. x la acest contract, încheiat la data de 31 ianuarie 2008 între Oficiul de Plăţi şi Contractare Phare, Ministerul Economiei şi Finanţelor şi E. S.A. Botoşani, în calitate de beneficiar final pe de o parte şi A. S.A., în calitate de contractor s-a stabilit ca începând cu data semnării Acordului de implementare privind delegarea sarcinilor si responsabilităţilor către beneficiarul final, Autoritatea contractantă/Angajatorul din acest contract devine S.C. E. S.A. Botoşani, în locul Oficiului de Plăţi şi Contractare Phare, Ministerul Economiei şi Finanţelor.

La data de 8 august 2013 s-a semnat Addendumul nr. 10 la contractul supus atenţiei, acesta fiind încheiat între S.C. B. S.A. Botoşani (fosta E. SA) în calitate de achizitor şi S.C. A. S.A. Spania - Sucursala Bucureşti Sector 2 în calitate de executant.

Aşadar, din aspectele evocate rezultă că debitorul obligaţiei de plată a sumelor pretinse de reclamantă este pârâta S.C. B. S.A. Botoşani, care a avut calitatea de beneficiar al lucrărilor, respectiv achizitor, în temeiul actului adiţional nr. x din 8 august 2013, în care pârâta a figurat ca parte, iar în conformitate cu art. 5 din Addendumul nr. 10 plata contravalorii lucrărilor menţionate la art. 3 urma să se facă de către achizitorul B. S.A..

Din această perspectivă, se constată că actul juridic invocat de intimata-reclamantă în justificarea pretenţiilor sale este încheiat cu recurenta-pârâtă, acest aspect fiind suficient pentru a justifica din punct de vedere procesual participarea în proces a pârâtei S.C. B. S.A..

Restul aspectelor vizând condiţiile în care a fost încheiat contractul iniţial şi modalitatea iniţială de efectuare a plăţilor nu au relevanţă din perspectiva calităţii procesuale pasive, fiind argumente ce ar putea fi analizate pe fondul pretenţiilor intimatei-reclamante.

Pe fondul cauzei se reţine că, urmare a hotărârilor Adunării creditorilor, în data de 8 august 2013 a fost încheiat Addendum-ul nr. 10 la contractul de lucrări x/28.12.2006, precum şi contractul de execuţie lucrări de remediere nr. 732/21.08.2013, fiind demarate lucrările de remediere.

Acest act a fost încheiat între S.C. B. S.A. Botoşani (fosta E. S.A. Botoşani), în calitate de achizitor şi S.C. A. S.A. Spania - Sucursala Bucureşti sector 2, în calitate de executant.

Conform art. 6 din contract, cererea de plată se adresează S.C. E. S.A. Botoşani, acesta fiind beneficiarul final al contractului, care figurează la rândul său ca semnatar al contractului.

De asemenea, trebuie avut în vedere că Addendum-ul nr. 10 a fost încheiat fără ca Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management, să fie semnatar al acestuia.

Astfel, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de chemare în garanţie a Ministerului Fondurilor Europene, se constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor 72 şi urm. C. proc. civ., respingând ca nefondat apelul formulat sub acest aspect, reţinând faptul că odată cu actul adiţional nr. x/14.03.2008, calitatea de Autoritate Contractantă a fost transferată de la OPCP, către E. S.A. Botoşani.

Aşa cum rezultă din Addendum-ul nr. 10, pârâta are calitate de achizitor, iar în conformitate cu art. 6, mai sus evocat, s-a convenit ca plăţile la care se face referire în acest act să se facă de achizitor, acesta fiind şi cel care trebuie să restituie garanţia de bună-execuţie ulterior emiterii certificatului de recepţie finală.

Totodată, se reţine că Addendum-ul nr. 10 a fost încheiat ulterior datei de exigibilitate a Memorandumului de Finanţare din 31 decembrie 2011, astfel că obligaţiile de plată inserate în Addendum revin beneficiarului, ca urmare a depăşirii perioadei de eligibilitate şi nu chematei în garanţie.

Aşadar, chemata în garanţie nu a fost parte semnatară a acestui act adiţional şi nu trebuie omis nici actul adiţional nr. x, conform căruia, începând cu data semnării acordului de implementare privind delegarea sarcinilor şi responsabilităţilor către beneficiarul final, pârâta devine autoritate contractantă/angajator.

Acest aspect a fost reţinut în mod corect de instanţa de apel, care a constatat că odată cu actul adiţional nr. x/14.03.2008, calitatea de Autoritate Contractantă a fost transferată de la OPCP către E. S.A. Botoşani, actuala B., ceea ce conferea posibilitatea de a efectua modificări ale acordului iniţial de voinţă.

În acest context, se poate observa că prin încheierea Addendum-ului nr. 10 la data de 8 august 2013, recurenta-pârâtă B. S.A. Botoşani şi-a asumat direct drepturi şi obligaţii modificatoare ale acordului iniţial, asumându-şi prin urmare şi obligaţia de plată direct în contul de lichidare al reclamantei A. S.A. Spania - Sucursala Bucureşti sector 2.

În raport de aceste aspecte şi faţă de voinţa părţilor asumată explicit prin Addendum-ul nr. 10 la contract, obligaţiile de plată a sumelor precizate în acest act adiţional revin exclusiv recurentei, B., fără ca chemata în garanţie să aibă vreo obligaţie în acest sens, având în vedere că garanţia de bună-execuţie a fost încasată de către pârâtă şi s-a aflat la dispoziţia acesteia.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei-pârâte B. S.A., în sensul că instanţa de apel ar fi pronunţat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 969, art. 973, art. 977, art. 983, art. 1128-1131 C. civ. de la 1864, precum şi a principiului de drept accesorium sequitur principale, se constată că această critică nu poate fi primită, având în vedere că apărările formulate de către recurentă sub acest aspect au fost expuse, pentru prima dată prin cererea de recurs, neregăsindu-se invocate în cauză până la acest moment.

Prin urmare, nu se poate susţine faptul că instanţa de apel nu ar fi soluţionat în mod corect aceste apărări, de vreme ce nu au fost invocate în apel, sens în care, Înalta Curte constată că acestea sunt invocate omisso medio, context în care nu vor mai face obiectul analizei instanţei de recurs.

Pentru ca restul susţinerilor dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită.

În cazul de faţă, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. împotriva deciziei civile nr. 460 din 2 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. împotriva deciziei civile nr. 460 din 2 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.A. SPANIA SUCURSALA BUCURESTI SECTOR 2 prin lichidator judiciar D., intimatul-chemat în garanţie MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE şi intimata-intervenientă în numele altei persoane S.C. C. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2021.