Territorial jurisdiction for labor disputes involving prosecution office drivers as non-auxiliary connected personnel under Article 127 of the Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă la 05.10.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Telorman şi Ministerul Public, solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Telorman la plata către reclamant a unor drepturi salariale, actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală, de la momentul scadenţei până la data plăţii efective şi să oblige pârâtul Ministerul Public să efectueze demersurile necesare pentru asigurarea fondurilor băneşti în vederea plăţii sumelor solicitate, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 169/26.01.2021, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman.

Pentru a hotărî astfel, evocând dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. şi ale Legii nr. 567/2004, a reţinut că reclamantul este şofer în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle, astfel că acesta nu se putea prevala de dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. pentru a sesiza Tribunalul Dâmboviţa

De aceea, a apreciat că, în cauză, competenţa de soluţionare a cererii este cea de drept comun.

Astfel, a reţinut că potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii şi art. 208 şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile având ca obiect soluţionarea unor conflicte de muncă individuale se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Constatând că reclamantul nu şi-a indicat domiciliul, iar locul de muncă al acestuia este la Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle, Tribunalul Dâmboviţa a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Teleorman, pe rolul căruia dosarul a fost înregistrat la 26.02.2021.

Prin sentinţa civilă nr. 260/01.04.2021, Tribunalul Teleorman, secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale şi contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, evocând dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. şi ale Legii nr. 567/2004, a reţinut că reclamantul se supune dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., întrucât are locul de muncă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle; a notat şi că Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman are calitatea de pârât în cauză.

De asemenea, a apreciat că faţă de prevederile art. 127 C. proc. civ., intenţia legiuitorului a fost de a stabili, în astfel de cazuri, o competenţă teritorială în cadrul unei curţi de apel învecinate curţii de apel din circumscripţia căreia reclamantul, în calitatea prevăzută de acest text, îşi desfăşoară activitatea.

În acest context, a subliniat că dispoziţiile legale prevăd o competenţă teritorială facultativă în a alege instanţa învecinată curţii de apel în care reclamantul îşi desfăşoară activitatea, faţă de dispoziţiile legale în materia conflictelor de muncă, în raport cu care competenţa teritorială este imperativă.

Reţinând că reclamantul are calitatea de personal conex în cadrul în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle, a apreciat că Tribunalul Dâmboviţa este competent teritorial pentru a soluţiona cauza.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea litigiului, Înalta Curte reţine următoarele:

Reclamantul, şofer la Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle, a învestit Tribunalul Dâmboviţa cu un conflict de muncă, pârâţi fiind Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Telorman şi Ministerul Public.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (3), aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Prin decizia nr. 7/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, s-a statuat că art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noţiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil şi în cazul personalului auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti.

Conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004, "personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT", iar potrivit art. 3 alin. (4) din Legea nr. 567/2004, "Sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea funcţiile de agent procedural, aprod şi şofer".

Din analiza dispoziţiilor legale sus-menţionate, Înalta Curte reţine că legiuitorul face distincţie între personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi personalul conex personalului auxiliar de specialitate.

Cum reclamantul este şofer la Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle, el nu aparţine personalului auxiliar de specialitate al parchetelor, ci este încadrat de lege în categoria personalului care ocupă funcţii conexe personalului auxiliar de specialitate.

De aceea, raportat la cele statuate prin decizia nr. 7/2016, pronunţată în recurs în interesul legii, competenţa teritorială nu poate fi determinată în condiţiile art. 127 C. proc. civ.

Aşa fiind, ea trebuie stabilită fie conform dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, caz în care aparţine instanţei de la domiciliul ori, după caz, de la sediul reclamantului, fie conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, caz în care aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În speţă, locul de muncă al reclamantului se află în judeţul Teleorman, astfel că, raportat la textele de lege mai sus citate, competenţa soluţionării cauzei aparţine Tribunalului Teleorman.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Teleorman.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iunie 2021.