Insurance bankruptcy cessation: appellate annulment of first-instance judgment quashed and remanded for procedural error.

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2021

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 25.08.2016, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 20.000 euro, reprezentând daune materiale şi a sumei de 1.000.000 euro, cu titlu de daune morale, suferite de reclamanta A., în calitate de parte vătămată în urma accidentului rutier, precum şi la plata sumei de câte 2.500.000 euro pentru fiecare reclamant, în calitate de părinţi ai defunctei D..

La 14.02.2017, reclamanţii au depus la dosar precizări cu privire la cuantumul daunelor materiale, indicând că valoarea acestora este de 1.698 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 546/16.02.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamanta A. a sumei de 1.048 de RON, reprezentând daune materiale şi 120.000 de euro, în echivalent RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de daune morale, precum şi la plata către reclamantul B. a sumei de 100.000 de euro, în echivalent RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei sentinţe civile, au formulat apel reclamanţii, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinţei apelate şi admiterea cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost formulată şi precizată.

La 10.07.2017, intimata a înştiinţat instanţa că societatea pârâtă se află în faliment şi că este reprezentată de lichidatorul judiciar E., numit prin sentinţa nr. 132/16.02.2017, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016.

Prin decizia civilă nr. 935/29.07.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în temeiul art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, a constatat încetarea acţiunii şi a anulat sentinţa civilă apelată.

Împotriva acestei decizii, reclamanţii au declarat recurs, solicitând casarea ei, cu consecinţa admiterii acţiunii, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După prezentarea situaţiei de fapt şi a etapelor procedurale parcurse, recurenţii-reclamanţi au susţinut că instanţa de apel, în mod greşit, a constatat încetată acţiunea.

Sub acest aspect, au relevat că sentinţa nr. 132/16.02.2017, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost deschisă procedura falimentului împotriva intimatei, a rămas definitivă prin neapelare.

Au mai arătat că până la 29.07.2020 a fost menţinută suspendarea judecării apelului, în cauză nepunându-se în discuţie cazul de încetare a acţiunii pe motiv că hotărârea de deschidere a falimentului a rămas definitivă. De altfel, prin încheierea din 13.07.2018, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut măsura suspendării, moment la care hotărârea de deschidere a procedurii falimentului era deja definitivă.

Recurenţii-reclamanţi au considerat că în speţă sunt incidente prevederile art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, întrucât cererea introductivă provine dintr-un proces penal îndreptat împotriva debitorului.

La 19.11.2020, intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în argumentarea căreia a arătat că potrivit art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte nu poate pronunţa o hotărâre de casare cu reţinere spre rejudecarea fondului, solicitarea recurenţilor în acest sens fiind inadmisibilă.

Pe fondul recursului, a solicitat respingerea lui şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală, având în vedere incidenţa în cauză a art. 75 alin. (2) teza finală din Legea nr. 85/2014.

Recurenţii-reclamanţi au răspuns la întâmpinare, reluând argumentele dezvoltate prin cererea de recurs.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Prin încheierea din 07.04.2021, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii recursului, iar acesta a fost admis în principiu.

Astăzi, în şedinţă publică, Înalta Curte a invocat din oficiu motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu referire la art. 75 din Legea nr. 85/2014, în ceea ce priveşte dispoziţia de anulare a sentinţei civile nr. 546/16.02.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cuprinsă în decizia recurată.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor de nelegalitate invocate şi a motivului de casare invocat din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurenţii-reclamanţi au criticat decizia instanţei de apel în ceea ce priveşte măsura de încetare a procesului dispusă în cauză, au afirmat incidenţa, în speţă, a cazului prevăzut de art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014.

Autorii căii de atac au susţinut că încetarea procesului nu putea fi dispusă de instanţa de apel, atât timp cât măsura suspendării cauzei a fost menţinută ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului. Totodată au apreciat că în cauză este incidentă ipoteza prevăzută de art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

Criticile sunt nefondate.

Astfel, potrivit art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, "Hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare. (...)"

Conform dispoziţiilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, "(...) La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează."

Ambele reglementări se regăsesc în Titlul II (Procedura insolvenţei) al Legii nr. 85/2014; dacă art. 242 se află în Capitolul IV, cele ale art. 75 se află în Capitolul I.

Articolul 242 din Legea nr. 85/2014 prevede că dispoziţiile Capitolului I, (ce cuprind şi art. 75), cu excepţia celor din secţiunea a 6-a (privind reorganizarea), se aplică în mod corespunzător şi procedurii falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute de Capitolul IV.

Din interpretarea textelor legale evocate mai sus, rezultă că după rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii încetarea acţiunii judiciare intervine ope legis şi în cazul litigiilor îndreptate împotriva unei societăţi de asigurare.

În acest context, instanţa învestită cu soluţionarea unui astfel de litigiu va constata incidenţa prevederilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 şi, pe cale de consecinţă, va dispune încetarea judecării procesului, în etapa procesuală în care se află.

În continuare, recurenţii-reclamanţi au susţinut că ar fi incidentă ipoteza de excepţie prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. a) C. proc. civ., potrivit căruia "Nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1) căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii şi nici acţiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului (...)."

Aşadar, pentru a fi exceptată de la măsura supendării de drept, norma legală impune fie ca debitorul să fie titularul căii de atac - ipoteză neincidentă, în speţă -, fie ca acţiunea civilă să decurgă dintr-un proces penal îndreptat împotriva debitorului.

În speţă, analiza ordonanţei de clasare din 03.03.2016, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău în dosarul nr. x/2016, relevă că actele de urmărire penală au vizat faptele suspectului F. şi pe cele ale făptuitorului G., procesul penal nefiind îndreptat împotriva S.C. C. S.A.

De aceea, măsurile dispuse în dosarul penal au vizat atragerea răspunderii penale a persoanelor mai sus arătate, iar nu pretenţiile recurenţilor-reclamanţi îndreptate împotriva intimatei-pârâte.

În aceste condiţii, având în vedere prevederile art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014 şi faptul că acţiunea civilă din prezenta cauză nu provine dintr-un proces penal îndreptat împotriva intimatei-pârâte, Înalta Curte reţine că în cauză nu este incidentă ipoteza de excepţie reclamată de autorii căii de atac.

Cum în cauză, hotărârea de deschidere a procedurii falimentului împotriva intimatei-pârâte, pronunţată în aceeaşi zi cu sentinţa primei instanţe, a rămas definitivă prin neapelare ulterior, în condiţiile art. 634 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că în etapa apelului, au devenit aplicabile dispoziţiile art. 75 alin. (1) teza finală din aceeaşi lege, astfel că, în mod legal, instanţa de prim control judiciar a dispus încetarea judecării apelului declarat.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că potrivit art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motivele de casare de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

În cauză, acţiunea a fost pornită la 25.08.2016, iar sentinţa civilă nr. 546 a fost pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 16.02.2017.

La aceeaşi dată, 16.02.2017, Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 132, prin care a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva S.C. C. S.A.

La 17.03.2017 hotărârea a rămas definitivă, prin neapelare, conform art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

Potrivit art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, citat mai sus, la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, acţiunea judiciară îndreptată împotriva debitorului, suspendată încetează.

Aşa fiind, încetarea acţiunii judiciare nu putea opera decât de la 17.03.2017, iar efectele ei nu pot fi extinse către actele de procedură anterior efectuate.

De aceea, faţă de soluţia ce intervine prin efectul legii, ca efect al rămânerii definitive a sentinţei de deschidere a procedurii falimentului împotriva intimatei-pârâte, în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014, Înalta Curte constată că instanţa de apel trebuia să constate doar încetarea judecării apelului, fără să dispună şi anularea hotărârii pronunţate de prima instanţă.

În aceste condiţii, dispoziţia din decizia recurată de anulare a sentinţei civile apelate, excedează art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 şi anihilează efectele hotărârii judecătoreşti intrate în circuitul civil anterior rămânerii definitive a sentinţei de deschidere a procedurii falimentului împotriva S.C. C. S.A.

Prin anularea sentinţei civile nr. 546/16.02.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, instanţa de prim control judiciar a încălcat principiul legalităţii procesului civil şi dreptul recurenţilor-reclamanţi la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, acestora fiindu-le creată o incertitudine juridică în raport cu alte persoane, aflate în aceeaşi situaţie.

Totodată, prin art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, legiuitorul a instituit acestor dispoziţii legale caracterul de normă specială în raport cu prevederile C. proc. civ.

Întrucât norma specială este de strictă interpretare şi aplicare, Înalta Curte constată că în cauză nu exista nicio premisă pentru aplicarea analogiei în ceea ce priveşte incidenţa ipotezei renunţării la judecată prevăzută de art. 406 C. proc. civ., în temeiul principiul ubi eadem este ratio, ibi eadem solutio esse debet.

Renunţarea la judecată reprezintă manifestarea de voinţă a reclamantului, fiind reglementată de prevederi legale imperative, care se aplică în limitele şi condiţiile prevăzute de art. 406 C. proc. civ., iar în speţă, prin interpretarea şi aplicarea greşită a regulilor de procedură de instanţa de apel, s-a adus recurenţilor-reclamanţi o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii recurate.

În concluzie, este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Aşa fiind, dând eficienţă textelor de lege menţionate mai sus, în temeiul art. 496 şi 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 935/29.07.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iunie 2021.