Wage revision request held time-barred; union ordered to pay costs after dismissal as inadmissible.

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2021

Asupra cererii de revizuire de faţă, reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1664/PI/18.12.2019, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a luat act că reclamanta A. a renunţat la judecată, a admis în parte acţiunea formulată de Sindicatul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, în numele reclamanţilor B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., dar şi de Z. şi AA., în calitate de moştenitori ai lui AA., de BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II. şi JJ., împotriva pârâtelor Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. şi Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, a admis în parte cererea de intervenţie principală formulată de intervenientul KK., a obligat pârâtele la plata către reclamanţi şi către intervenient a diferenţelor salariale pentru perioada 01.07.2013 - 31.05.2014 şi a dobânzii legale aferente debitului, a respins cererea reclamanţilor şi a intervenientului de anulare a actelor adiţionale la contractele individuale de muncă şi de acordare a cheltuielilor de judecată şi a obligat pârâtele la plata către expert a unei diferenţe de onorariu.

Împotriva acestei sentinţe, Sindicatul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, în numele membrilor de sindicat indicaţi şi CNAIR S.A., prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Timişoara, au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1023/25.11.2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a respins cererea principală şi cererea de intervenţie în interes propriu, a menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate şi a respins ca nefondat apelul apelantului-reclamant.

La 29.01.2021 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de Sindicatul Direcţiei Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, în numele membrilor de sindicat indicaţi, prin care a solicitat anularea deciziei civile nr. 1023/25.11.2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi rejudecarea apelurilor; totodată, a solicitat să fie repus în termenul de exercitare a căii de atac.

În motivare, a arătat că fondul cauzei a fost soluţionat prin decizia civilă nr. 1075/A/13.11.2014, prin care Curtea de Apel Timişoara, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus anularea punctelor g) şi i) din Hotărârea nr. 7/2013, adoptată de Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale S.A., prin care salariile reclamanţilor reprezentaţi de sindicat fuseseră diminuate cu 15%. Iar prin decizia civilă nr. 509/A/09.04.2015, pronunţată în acelaşi dosar, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că punctele g) şi i) din Hotărârea nr. 7/2013 nu sunt producătoare de efecte juridice, conform principiului quod nullum est, nullum producit efectum, astfel că nu era necesar ca instanţa să motiveze în considerentele hotărârii ce consecinţe produce un act anulat.

Autorul căii de atac a subliniat că, anulându-se punctele din hotărârea sus-menţionată, a operat de drept principiul restitutio in integrum, aşa încât se impunea restabilirea situaţiei anterioare adoptării hotărârii, respectiv plata integrală a drepturilor salariale şi acordarea zilelor libere.

Totodată, a menţionat că în considerentele deciziei a cărei revizuire o solicită, instanţa, în mod greşit, a reţinut că salariaţii nu pot solicita acordarea salariului negociat prin contractele individuale de muncă iniţiale, fără a solicita şi obţine lipsirea de efecte a actelor adiţionale prin care şi-au exprimat acordul la diminuarea acestuia.

În acest context, autorul căii de atac a susţinut că instanţa de apel a dat mai mult decât s-a cerut, fiind incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 teza finală C. proc. civ., deoarece în considerentele deciziei instanţa s-a pronunţat şi asupra altor motive de apel, decât cele care fuseseră invocate de intimata-pârâtă.

În opinia revizuentului, nu se impunea anularea actelor adiţionale, întrucât se aplica principiul accesorium sequitur principale, în raport cu care, anulându-se parţial punctele g) şi i) din Hotărârea nr. 7/2013 a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale S.A., actele adiţionale încheiate în baza acestui act administrativ nu mai produceau nici ele efect juridic.

Totodată, a arătat că prin considerentele sentinţei primei instanţe, s-a reţinut că "cererea reclamanţilor şi a intervenientului de anulare a actelor adiţionale este lipsită de interes câtă vreme urmează a le fi acordate diferenţele salariale", ceea ce dovedea că actele adiţionale sunt nule de drept, aşa încât nu se mai impunea anularea lor.

De asemenea, a afirmat că anularea actelor adiţionale este lipsită de interes, întrucât ele sunt nule de drept, prin anularea actului în baza căruia au fost întocmite, respectiv Hotărârea nr. 7/30.05.2013 a Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale S.A.

A afirmat că obiectul cauzei l-a reprezentat, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, obligarea celor două pârâte la plata sumei de 950.000 RON, reprezentând drepturi salariale stabilite şi neachitate în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive, astfel că existenţa dreptului lor nu mai depindea de anularea sau neanularea actelor adiţionale.

Conchizând, revizuentul a subliniat că decizia a cărei revizuire o solicită este netemeinică şi nelegală, obiectul cauzei reprezentându-l doar stabilirea în concret a cuantumului drepturilor băneşti, obiect care nu permite reanalizarea temeiniciei şi legalităţii pe fond a pretenţiilor lor, temeinicie şi legalitate care izvorăşte din decizia civilă nr. 1075/A/13.11.2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale.

Totodată, a solicitat repunerea sa în termenul pentru declararea căii de atac în ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de repunere în termen, revizuentul a arătat că nu a putut să prevadă considerentele deciziei, aşa încât nu a putut promova cererea de revizuire în termenul de o lună de la data rămânerii definitive a deciziei, care coincide cu data pronunţării acesteia.

Astfel, a precizat că decizia a cărei anulare o solicită a fost pronunţată la data de 25.11.2020 şi a fost redactată la 21.01.2021, iar motivul revizuirii nu a putut fi cunoscut la data pronunţării hotărârii.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 8 C. proc. civ.

La data de 10.02.2021 intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii în ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă.

Prin decizia civilă nr. 163/25.02.2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia Litigii de Muncă a respins cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi a declinat competenţa de soluţionare a căii de atac întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând cererea de repunere în termenul de declarare a căii de atac şi excepţia tardivităţii cererii de revizuire, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri."

Revizuirea are ca obiect decizia civilă nr. 1023/25.11.2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în apel, într-un conflict de muncă, fiind definitivă de la pronunţare, potrivit art. 214 din Legea nr. 62/2011, cu aplicarea art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Prin urmare, calculând termenul de revizuire cu respectarea dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 şi alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că pentru ipoteza revizuirii prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul s-a împlinit la 28.12.2020.

Revizuentul a pretins să fie repus în termenul de declarare a căii de atac, susţinând că hotărârea pe care o atacă nu a fost redactată până la data împlinirii acestui termen şi că doar după comunicarea hotărârii de apel a constatat că aceasta încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1075/A/13.11.2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale.

Analizând această cerere, Înalta Curte reţine că potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. civ., "partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive justificate."

Reglementarea art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care se poate anula o hotărâre a instanţei, vine să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătoreşti, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică.

Autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată şi presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv şi relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, caz în care chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior; aşadar, în cazul efectului pozitiv, instanţa nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situaţii juridice.

În forma anterioară modificărilor aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, analiza soluţiilor pe care instanţa de revizuire le putea adopta a impus concluzia că numai efectul negativ al autorităţii de lucru judecat putea fi valorificat, ca motiv de revizuire.

Aceasta pentru că, în măsura identificării triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză între litigii, este justificată anularea ultimei hotărâri (care încalcă autoritatea de lucru judecat a celei dintâi), căci legea nu îngăduie ca unul şi acelaşi litigiu să fie judecat de două ori; dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Dacă s-ar afirma, ca temei al revizuirii, nesocotirea, în hotărârea atacată, a unor chestiuni litigioase dezlegate anterior, în cadrul altui proces, anularea ultimei hotărâri, nedublată de posibilitatea rejudecării, ar lăsa noul litigiu nesoluţionat.

Până la modificarea C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, o atare soluţie nu era reglementată.

De aceea, efectul pozitiv poate fi invocat, ca temei al revizuirii, în procesele pornite după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, întrucât noua formă a art. 513 alin. (4) reglementează posibilitatea instanţei de revizuire de a "trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat".

După apariţia Legii nr. 310/2018, conţinutul art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu a fost însă modificat; ca atare, legea nu a îngăduit ca termenul de revizuire să curgă de la un alt moment decât cel al rămânerii definitive a ultimei hotărâri, spre exemplu de la cel al comunicării ei.

Aceasta relevă că optica legiuitorului sub aspectul termenului de declarare a căii de atac a revizuirii a rămas neschimbată faţă de fosta reglementare. Aşa fiind, sunt pe deplin incidente considerentele expuse de Curtea Constituţională în decizia nr. 743/22.11.2018, prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care autorul său o motivase din perspectiva, susţinută şi de revizuent, a imposibilităţii celui interesat de a formula o cerere de revizuire a unei hotărâri, pe motiv că ar încălca puterea de lucru judecat derivată din altă hotărâre, atât timp cât ultima hotărâre nu este redactată şi comunicată, pentru a putea fi făcut un examen comparativ al argumentelor instanţelor.

În paragraful 16 al deciziei, instanţa de contencios constituţional a reţinut că hotărârea atacată cu revizuire "nu este criticată în raport cu materialul dosarului existent la data pronunţării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanţa de judecată la data pronunţării. De aceea, formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate (...)". Iar în paragraful 19 al aceleiaşi decizii, a reţinut că "pentru a beneficia de remediul prevăzut de calea extraordinară de atac a revizuirii în situaţia în care se ajunge la încălcarea autorităţii de lucru judecat prin pronunţarea a două hotărâri potrivnice este necesar ca această contrarietate să rezulte din confruntarea dispozitivelor celor două hotărâri" şi că, deşi prin prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., se statuează că autoritatea de lucru judecat are aplicabilitate şi în ceea ce priveşte considerentele pe care dispozitivul se sprijină, aceste dispoziţii "se referă la considerentele care au fundamentat şi condus la soluţiile celor două hotărâri contrare/potrivnice".

Aşa fiind, în condiţiile în care dispozitivul deciziei ce formează obiect al căii de atac de faţă îi era defavorabil, revizuentul ar fi putut să promoveze calea extraordinară de atac de retractare în termenul legal, care a început să curgă de la pronunţarea deciziei instanţei de apel, cu atât mai mult cu cât cunoştea că în dosar formează obiect al disputei efectele anulării actelor adiţionale, aspect de natură a încălca, potrivit celor afirmate, autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2013.

Se cuvine subliniat că în noua reglementare, care permite promovarea căii de atac a revizuirii pentru valorificarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, legiuitorul nu a adaptat şi dispoziţiile art. 511 alin. (4) C. proc. civ., care continuă să pretindă ca revizuirea să fie motivată prin însăşi cererea de declarare sau înăuntrul termenului de exercitare, sub sancţiunea nulităţii. Această normă legală pare a le anihila părţilor, în cazuri asemănătoare celor de faţă, dreptul de a supune instanţei de revizuire o analiză reală, de substanţă, a căii de atac pe care o promovează.

Prin urmare, în măsura în care revizuirea ar fi fost formulată în termenul legal, necomunicarea hotărârii atacate înăuntrul termenului de revizuire ar fi putut să constituie un motiv temeinic care să îl împiedice pe revizuent să-şi prezinte motivele căii de atac în cadrul termenului procedural şi ar releva temeinicia unei cereri de repunere în termenul de motivare - cerere care însă nu a fost formulată în speţă.

Aşadar, reţinând că necomunicarea hotărârii atacate înăuntrul termenului de revizuire nu constituie un motiv temeinic care să îl fi împiedicat pe revizuent să promoveze calea de atac înăuntrul termenului (ci, eventual, care să îl fi determinat să piardă termenul de motivare a cererii de revizuire), Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 186 C. proc. civ., aşa încât va respinge cererea de repunere în termenul de revizuire.

Reţinând, aşadar, că termenul pentru exercitarea dreptului de a promova calea de atac a revizuirii s-a împlinit la 28.12.2020, instanţa supremă notează că revizuentul a declarat revizuirea la 29.01.2021, după împlinirea termenului.

Neexercitarea oricărui act procedural în termenul legal atrage decăderea, în afară de cazul când legea dispune altfel, în conformitate cu art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că cererea de revizuire a fost formulată cu depăşirea termenului legal, aşa încât, făcând aplicarea prevederilor legale mai sus evocate, o va respinge ca tardiv introdusă.

În temeiul art. 453 alin. (1), raportat la art. 451 alin. (2) C. proc. civ., va obliga revizuentul la plata către intimata-pârâtă CNAIR S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, a sumei de 675,35 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termen formulată de revizuentul Sindicatul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara.

Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul Sindicatul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara împotriva deciziei civile nr. 1023/25.11.2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Obligă revizuentul la plata către intimata-pârâtă CNAIR S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, a sumei de 675,35 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iunie 2021.