Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1430/2021 AI generated

Revizuire inadmisibilă pentru încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecată în absența triplei identități și în limita legii procedurale aplicabile

Case Number Decizia nr. 1430/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible a request for review filed by a property owner against a first-instance civil decision that had rejected her claim to evict two companies from a commercial space for lack of title. The dispute centered on whether the first-instance court violated the *res judicata* effect of a prior appellate decision which had established that the defendants did not hold ownership title, prompting the applicant to invoke the positive effect of res judicata under Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure. The Supreme Court held that the review was inadmissible because the underlying lawsuit was initiated prior to the entry into force of Law No. 310/2018, meaning the applicable procedural rules did not allow the review court to order re-judgment based solely on the positive effect of res judicata when the negative effect (triple identity of parties, object, and cause) was not met; furthermore, the Court ruled that the applicant could not re-raise the *res judicata* exception on review since it had already been raised and examined in the second proceeding, thereby binding the parties to the outcome of that prior examination. Consequently, the first-instance decision remains in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 513 C. proc. civ, art. 24 C. proc. civ, art. 513 alin. (4) C. proc. civ, art. 431 alin. (1) C. proc. civ, Articolul 27 C. proc. civ; Revizuire inadmisibilă pentru încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecată în absența triplei identități și în limita legii procedurale aplicabile: The dispute centered on whether the first-instance court violated the *res judicata* effect of a prior appellate decision which had established that the defendants did not hold ownership title, prompting the applicant to invoke the positive effect of res judicata under Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure. The Supreme Court held that the review was inadmissible because the underlying lawsuit was initiated prior to the entry into force of Law No. 310/2018, meaning the applicable procedural rules did not allow the review court to order re-judgment based solely on the positive effect of res judicata when the negative effect (triple identity of parties, object, and cause) was not met; furthermore, the Court ruled that the applicant could not re-raise the *res judicata* exception on review since it had already been raised and examined in the second proceeding, thereby binding the parties to the outcome of that prior examination. Consequently, the first-instance decision remains in force.

Keywords

AI generated
eviction order res judicata article of civil procedure procedural review property ownership cassation review

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 513 alin. (1) şi (6) C. proc. civ.

Provisions explicitly cited in the operative order as the legal basis for dismissing the request for review as inadmissible.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2021

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 10025/31.07.2018, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a respins excepţiile inadmisibilităţii, autorităţii de lucru judecat, lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei A., lipsei calităţii procesuale active, lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. B. S.A., a admis acţiunea, a dispus evacuarea pârâtelor S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.R.L. din spaţiul comercial situat la parterul imobilului din Bucureşti, B-dul x, nr. 116, sector 4 şi a respins ca neîntemeiată cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta S.C. D. S.R.L.

Împotriva acestei sentinţe civile, S.C. C. S.R.L. şi S.C. B. S.A. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 2506/22.09.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia de nelegalitate, a admis apelurile şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea ca neîntemeiată şi a admis cererea de intervenţie accesorie; celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate au fost menţinute.

Împotriva acestei decizii, A. a formulat cerere de revizuire întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Revizuirea a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2020, la 21.10.2020.

În motivare, autoarea căii de atac a susţinut că decizia pe care o atacă este potrivnică deciziei civile nr. 443/A/03.06.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi a precizat că înţelege să invoce autoritatea de lucru judecat sub aspectul său pozitiv.

Astfel, a arătat că obiectul dosarului nr. x/2014, în care s-a pronunţat decizia a cărei revizuire o solicită constă în evacuarea intimatelor din imobilul-spaţiu comercial situat în Bucureşti, B-dul x, nr. 116, pentru lipsă de titlu.

A mai arătat că prin decizia civilă nr. 2506/22.09.2020, în urma reformării sentinţei primei instanţe, cererea sa a fost respinsă, considerându-se că pârâtele îi opun un titlu, deşi această chestiune litigioasă, a titlului intimatelor, fusese deja lămurită cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 443/A/03.06.2014, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a stabilit că acestea nu deţin un titlu de proprietate asupra imobilului.

Prin urmare, revizuenta a apreciat că există hotărâri potrivnice cu privire la acest aspect, subliniind că decizia civilă nr. 443/A/03.06.2014 are autoritate de lucru judecat, lipsa titlului intimatelor asupra spaţiului nemaiputând fi contrazisă prin soluţia pronunţată într-un litigiu ulterior, între aceleaşi părţi, dar cu privire la alte aspecte în care nu se regăseşte tripla identitate.

În final, autoarea căii de ataca a mai afirmat că decizia a căreia revizuire o solicită încalcă şi cele statuate de instanţele judecătoreşti prin decizia comercială nr. 580/08.06.2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Comercială, decizia civilă nr. 253/19.11.2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, decizia civilă nr. 497/11.03.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, decizia civilă nr. 279/04.12.2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, decizia civilă nr. 3003/29.09.2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Comercială, decizia civilă nr. 324/25.01.2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Comercială, decizia comercială nr. 582/08.06.2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia Comercială, sentinţa penală nr. 659/22.05.2000 a Judecătoriei Sector 3 Bucureşti şi decizia civilă nr. 2506/22.09.2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

La data de 11.12.2020, intimata S.C. B. S.A. a depus în dosarul curţii de apel întâmpinare, prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii revizuirii, lipsei calităţii procesuale active şi lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a revizuentei. Iar la 14.12.2020, intimata S.C. C. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti şi excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire.

Prin decizia civilă nr. 1909/17.12.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pe rolul acestei Secţii, dosarul a fost înregistrat la 14.01.2021.

Analizând, în mod prioritar, în temeiul art. 248 alin. (1), cu aplicarea art. 513 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri."

Instituirea ipotezei prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care se poate anula o hotărâre a instanţei, vine să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătoreşti, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică.

Autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată şi presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv şi relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior şi, în cazul efectului pozitiv, instanţa nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situaţii juridice.

În speţă, dosarul în care Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a pronunţat decizia civilă nr. 2506/22.09.2020, atacată pe calea revizuirii, a fost iniţial înregistrat pe rolul Judecătoriei Sector 4 Bucureşti la 15.10.2014.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Prin urmare, normele de procedură incidente în cauză sunt cele în vigoare la 15.10.2014, când procesul de faţă a debutat.

Potrivit art. 513 alin. (4) C. proc. civ., în forma aplicabilă în cauză, respectiv cea anterioară modificărilor aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, va anula cea din urmă hotărâre.

Această reglementare legală a soluţiilor pe care le poate pronunţa instanţa de revizuire dă expresie scopului căii de atac în discuţie, care constă, de regulă, în cel de a îndepărta erorile săvârşite în legătură cu starea de fapt stabilită în hotărârea atacată. În schimb, în ipoteza hotărârilor potrivnice, legea prevede că soluţia pe care instanţa de revizuire o va pronunţa, când găseşte calea de atac întemeiată, este cea a anulării celei din urmă hotărâri - în mod firesc, de altfel, pentru că în acest fel se valorifică autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Aceasta pentru că, în măsura identificării triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză între litigii, este justificată anularea ultimei hotărâri (care încalcă autoritatea de lucru judecat a celei dintâi), căci legea nu recunoaşte posibilitatea ca acelaşi litigiu să fie soluţionat de două ori; dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Dacă s-ar afirma, ca temei al revizuirii, nesocotirea, în hotărârea atacată, a unor chestiuni litigioase dezlegate anterior, în cadrul altui proces, anularea ultimei hotărâri, nedublată de posibilitatea rejudecării, ar lăsa noul litigiu nesoluţionat.

Până la modificarea C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, o atare soluţie nu era reglementată.

De aceea, efectul pozitiv poate fi invocat, ca temei al revizuirii, numai în procesele pornite după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018 - ceea ce nu este cazul, în speţă, deoarece procesul de faţă a început la 15.10.2014, întrucât în noua formă a Codului, inaplicabilă însă în cauza de faţă, art. 513 alin. (4) a fost completat, oferind instanţei de revizuire posibilitatea de a anula cea din urmă hotărâre şi de a "trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat".

Articolul 27 C. proc. civ. stabileşte regula că hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Aşadar, hotărârile sunt supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea în vigoare la data la care a început procesul - relevantă fiind, deci, data înregistrării cererii de chemare în judecat -, iar nu legii în vigoare la data promovării căii de atac.

De aceea, Înalta Curte impune părţilor concluzia că atât timp cât procesul de faţă a debutat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, revizuenta nu poate invoca autoritatea de lucru judecat, în manifestarea efectului ei pozitiv, ca temei al promovării căii extraordinare de atac.

Mai mult, cum ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorităţii de lucru judecat, premisa esenţială a invocării acestui motiv de revizuire o reprezintă aceea ca în cadrul celui de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost examinată.

În speţă însă, examenul deciziei atacate relevă că în cel de-al doilea proces s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat.

Într-o asemenea situaţie, în care prima hotărâre a fost invocată în cel de-al doilea proces şi instanţa a înlăturat apărarea formulată, partea nu mai poate reitera pe calea revizuirii excepţia autorităţii de lucru judecat, întrucât se opune puterea de lucru judecat a deciziei prin care excepţia a fost analizată în cadrul celui de-al doilea proces.

Aşa fiind, dând eficienţă textelor de lege evocate, în temeiul art. 513 alin. (1) şi (6) C. proc. civ., revizuirea va fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 2506/22.09.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iunie 2021.