Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1427/2021 AI generated

Cassation appeal annulled for failure to articulate valid legal grounds in construction contract dispute

Case Number Decizia nr. 1427/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's challenge to the stamp duty and admitted the exception of nullity, thereby annulling the cassation appeal and leaving the appellate court’s decision, which had dismissed both the initial claim and the counterclaim, definitively in force. The dispute arose from a construction and installation contract where the plaintiff-company sought payment for penalties, unperformed works, and damages resulting from alleged delays and the death of planted trees, while the defendant-counterclaimant sought contractual interest, unpaid invoices, and confirmation of contract termination. The decisive legal basis was the procedural requirement under Articles 486 and 488 of the Code of Civil Procedure, wherein the court found that the appellant’s arguments merely reiterated factual disputes and re-evaluated evidence regarding liability and utility obligations, rather than establishing specific grounds for cassation such as contradictory motives or a concrete violation of material law, thus failing to meet the statutory conditions for an extraordinary appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 486 alin. (2) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Cassation appeal annulled for failure to articulate valid legal grounds in construction contract dispute: Sub acest aspect, a invocat dispoziţiile art. 4 paragraf 1 din contract potrivit cărora obligaţiile de livrare, instalare şi punere în funcţiune a produselor comercializate aparţineau intimatei-pârâte, subliniind că obligaţia de a asigura utilităţile nu era prevăzută în sarcina recurentei-reclamante.

Keywords

AI generated
grounds for cassation construction contract annulment of contract Civil Procedure Code counterclaim statutory basis

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă la 02.05.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.448,0195 euro, reprezentând penalităţi de 5% din valoarea materialelor şi a preţului manoperei, aferente fazelor de lucrări la care s-au înregistrat întârzieri, conform cap. VI paragraful 4 din contractul de antrepriză şi montaj încheiat de părţi la 19.04.2018; a sumei de 27.240,25 euro, reprezentând avansul de 25% aferent lucrărilor neefectuate; a sumei de 271.055,32 RON, reprezentând valoarea lucrărilor achitate şi neefectuate; a sumei de 22.204,23 euro la care se adaugă TVA, reprezentând daune materiale directe, cauzate de neexecutarea de către pârâtă a contractului nr. x/21.06.2018, fapt care a dus uscarea a 70% din materialul săditor plantat, cu cheltuieli de judecată.

La 04.06.2019, pârâta a depus cerere reconvenţională solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige reclamanta-pârâtă să-i plătească suma de 3.076,32 euro, reprezentând dobânda contractuală aferentă plăţii cu întârziere a tranşelor I şi II, suma de 1.819,03 euro, reprezentând dobânda contractuală aferentă tranşei de plată IV, suma de 21.427,92 euro, reprezentând preţul plasei antigrindină achitată furnizorului, suma de 1.193,06 euro, reprezentând dobânda legală aferentă debitului de 21.427,92 euro, suma de 12.262,86 RON, reprezentând facturi neachitate, suma de 613,14 RON, reprezentând dobânda contractuală aferentă debitului de 12.262,86 RON, suma de 81,81 euro, reprezentând dobândă contractuală aferentă plăţii cu întârziere a tranşei III; să constate rezilierea contractului de antrepriză şi montaj din 19.04.2018 şi să o oblige pe reclamanta-pârâtă şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 275/LP/19.12.2019, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a respins cererea de chemare în judecată şi cererea reconvenţională ca nefondate.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. au declarat apel.

Prin decizia nr. 311/C/2020-A/27.11.2020, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondate apelurile.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.

În motivare, recurenta-reclamantă a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Subsumat primului motiv de recurs, autoarea căii de atac a arătat că cele reţinute de curtea de apel în paragraful al doilea, pagina 17 din hotărârea atacată sunt contradictorii celor reţinute de aceeaşi instanţă la pagina 20, paragraful patru din decizie. În acest sens, recurenta-reclamantă a menţionat că deşi la fila x din hotărârea recurată s-a constatat că toate obligaţiile ce ţineau de executarea contractului erau în sarcina antreprenorului, inclusiv asigurarea sursei de energie electrică, la fila x din aceeaşi decizie s-a reţinut că obligaţia de a asigura sursa de energie electrică era în sarcina recurentei-reclamante.

A reclamat că atât contractul, cât şi Legea nr. 50/1991 şi alte acte normative incidente în domeniul construcţiilor prevedeau că din momentul predării amplasamentului către antreprenor şi până în momentul recepţionării lucrării, beneficiarul nu avea nicio obligaţie în ceea ce priveşte executarea şi conservarea lucrărilor, paza locaţiei şi asigurarea utilităţilor (apă, curent etc.)

În argumentarea celui de-al doilea motiv de casare, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac a menţionat că instanţa de prim control judiciar, în mod greşit, a reţinut că neexecutarea lucrărilor sau executarea cu întârziere a acestora îi este imputabilă, în condiţiile în care a achitat un avans 25% din calculat la valoarea tuturor lucrărilor ce urmau a fi efectuate de intimată, iar aceasta a realizat doar lucrările constând în plantarea pomilor şi realizarea sistemului de irigaţii, cu întârziere.

În acest context, a susţinut că raţionamentul instanţei de apel se întemeiază exclusiv pe declaraţiile subiective şi contradictorii a doi martori, deşi susţinerile recurentei-reclamante din apel au fost dovedite cu înscrisuri.

A arătat că martorul C. este administratorul unei societăţi aflată în parteneriat cu societatea intimată, iar în declaraţia dată în faţa instanţei, acesta a susţinut că el a plantat pomii, chiar dacă nu era angajat al acesteia.

A menţionat că declaraţia martorului conţine afirmaţii contradictorii cu privire la starea pomilor în momentul plantării, care, în opinia recurentei, nu erau afectaţi, potrivit Notei de constatare nr. x/09.10.2018 şi buletinului de analiză fito-sanitară, aceştia uscându-se din cauza lipsei de apă.

În ceea ce priveşte declaraţia martorului privind imposibilitatea montării sistemului antigrindină datorită lucrărilor necorespunzătoare efectuate anterior de o altă societate, recurenta-reclamantă a susţinut că existenţa acestor lucrări nu a fost dovedită.

După evocarea dispoziţiilor Legii nr. 50/1991, autoarea căii de atac a arătat că obligaţia de întreţinere a plantaţiei până la data recepţiei lucrării reprezenta obligaţia legală a intimatei-pârâte.

În ceea ce priveşte considerentele instanţei primei instanţe privind verificarea în REVISAL a calităţii de angajat a consilierului juridic al intimatei-pârâte, recurenta-reclamantă a subliniat că potrivit dispoziţiilor legale, accesarea registrului altei societăţi nu poate fi realizată.

În continuare, autoarea căii de atac a menţionat că instanţa de apel, în mod greşit, a reţinut culpa societăţii şi pentru uscarea pomilor.

Sub acest aspect, a invocat dispoziţiile art. 4 paragraf 1 din contract potrivit cărora obligaţiile de livrare, instalare şi punere în funcţiune a produselor comercializate aparţineau intimatei-pârâte, subliniind că obligaţia de a asigura utilităţile nu era prevăzută în sarcina recurentei-reclamante.

Totodată, a subliniat că uscarea pomilor s-a datorat punerii în funcţiune a sistemului de irigaţii cu o întârziere de aproape 3 luni; conform graficului de lucrări, sistemul ar fi trebuit finalizat la 05.06.2018 şi nu la 31.08.2018.

În continuare, a menţionat că nerespectarea acestui termen s-a datorat exclusiv culpei intimatei-pârâte, întrucât şi materialele componente ale sistemului de irigaţie au fost livrate cu întârziere.

Recurenta-reclamantă a arătat că şi considerentele privind lipsa dovezilor referitoare la neexecutarea de către intimata-pârâtă a obligaţiei de predare a documentelor ce trebuiau depuse la AFIR şi la cauzarea vreunui prejudiciu sunt greşite, întrucât, în opinia sa, acest fapt era imposibil de realizat, iar instanţa avea obligaţia să pună în vedere celeilalte părţi să facă dovada predării documentelor.

Referitor la prejudiciul cauzat recurentei-reclamante, a arătat că acesta a constat în imposibilitatea decontării lucrărilor achitate, pentru care nu a fost predată documentaţia, iar lipsa pierderii finanţării nu poate echivala cu lipsa prejudiciului.

Conchizând, recurenta-reclamantă a subliniat că, spre deosebire de intimata-pârâtă, şi-a îndeplinit toate obligaţiile contractuale, plătind chiar anticipat lucrări ce nu au mai fost realizate şi că toate susţinerile sale au fost dovedite cu înscrisuri sub semnătură şi cu expertize oficiale.

La data de 24.02.2021, intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţiile netimbrării şi nulităţii recursului; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând în mod prioritar, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţiile netimbrării şi nulităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Înalta Curte, constatând că recurenta-reclamantă şi-a îndeplinit obligaţia legală de a achita taxa judiciară de timbru, dovada plăţii taxei judiciare de timbru în cuantum de 4.594 RON regăsindu-se la fila x, va respinge excepţia netimbrării recursului.

Examinând excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine că potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta-reclamantă aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, deşi autoarea căii de atac a indicat expres motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile dezvoltate prin memoriul de recurs relevă, în realitate, nemulţumirea părţii faţă de interpretarea şi aprecierea probelor administrate şi situaţiei de fapt de către instanţa de apel.

Astfel, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea căii de atac reclamă că decizia atacată conţine motive contradictorii, menţionând, în acest sens, că aspectele de la paragraful al doilea de la pagina 17 sunt contradictorii cu paragraful al patrulea de la pagina 20. Susţine recurenta-reclamantă că deşi, la pagina 17 din hotărârea recurată s-a constatat că toate obligaţiile ce ţineau de executarea contractului erau în sarcina antreprenorului, la pagina 20 din aceeaşi decizie s-a reţinut că obligaţia de a asigura sursa de energie electrică era în sarcina recurentei-reclamante.

Analizând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că acest motiv de nelegalitate a fost invocat în mod formal, sub pretextul reţinerii unor motive contradictorii de către instanţa de apel, recurenta-reclamantă punând în discuţie fondul cauzei în ceea ce priveşte obligaţia de a asigura utilităţile pentru punerea în funcţiune a sistemului de irigaţii.

Această concluzie rezultă din argumentele menţionate în susţinerea motivului de recurs, autoarea căii de atac urmărind, în realitate, o reevaluare a situaţiei de fapt şi a probatoriului existent cu privire la obligaţiile contractuale ale fiecărei părţi în litigiu, asupra cărora instanţele de fond s-au pronunţat.

Cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prin prisma motivelor contradictorii cuprinse în hotărâre, vizează ipoteza unei contrarietăţi între considerentele acesteia, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată sau ipoteza unei contrarietăţi dintre dispozitiv şi considerente, cum este cazul admiterii acţiunii prin dispozitiv şi justificarea în considerente a soluţiei de respingere a cererii sau invers.

Or, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte observă că cele reţinute de instanţa de prim control judiciar la paginile 17 şi 20 nu reflectă o contradicţie în sensul expus anterior; mai mult, aspectele reţinute nici nu sunt potrivnice, de vreme ce la pagina 17, curtea de apel a constatat că sunt în sarcina antreprenorului toate operaţiunile convenite prin contract, nu şi cele colaterale.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, Înalta Curte reţine că, deşi a reclamat încălcarea normelor de drept material, recurenta-reclamantă a făcut trimitere la dispoziţiile Legii nr. 50/1991 din perspectiva temeiniciei susţinerilor sale pe fondul cauzei, fără a menţiona, în concret, prevederile legale care au fost încălcate sau greşit aplicate de instanţa de prim control judiciar.

Toate argumentele expuse în cadrul memoriului din recurs, prin care recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel a reţinut eronat culpa sa în executarea cu întârziere a lucrărilor sau în neexecutarea lor, precum şi pentru uscarea pomilor şi prin care a reiterat argumentele prezentate în apel referitoare la declaraţia martorului C., la posibilitatea efectuării unor verificări în REVISAL, la clauzele contractuale privind obligaţiile părţilor, la starea pomilor în momentul plantării, la nerespectarea de către intimata-pârâtă a obligaţiilor contractuale, la plăţile efectuate în avans reprezintă trimiteri la elemente de fapt, deja analizate de instanţele de fond şi asupra cărora acestea s-au pronunţat.

Prezentarea din nou a motivelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., examinarea instanţei de recurs fiind limitată de însuşi conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta-reclamantă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, nu şi al treilea grad devolutiv.

Criticile dezvoltate de autoarea căii de atac vizează modul în care instanţa de apel a analizat şi a statuat, din perspectiva situaţiei de fapt reţinute şi a probelor administrate, neîntrunirea în cauză a condiţiilor pentru angajarea răspunderii contractuale a intimatei-pârâte.

Or, motivele de recurs trebuie să cuprindă critica hotărârii judecătoreşti recurate, nu doar reiterarea susţinerilor părţilor de la judecata în instanţa de prim control judiciar devolutiv.

Aceasta, deoarece recursul reprezintă o cale de atac extraordinară, de reformare, care priveşte analiza măsurii în care criticile aduse de recurentă prin motivele de recurs hotărârii instanţei anterioare se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşa fiind, nu sunt întrunite nici exigenţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În aceste condiţii, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. au fost invocate doar formal.

În atare condiţii, Înalta Curte constată incidenţa ipotezei sancţionatorii, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Având în vedere toate aceste considerente, excepţia nulităţii urmează să fie admisă şi, în consecinţă, recursul va fi anulat, în temeiul art. 489 alin. (2), coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia netimbrării recursului.

Admite excepţia nulităţii recursului şi, în consecinţă:

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 311/C/2020-A/27.11.2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iunie 2021.