Revision for res judicata rejected: collective dismissal disputes involving distinct factual grounds do not create positive effect of authority of the thing adjudicated
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the revision request filed by the dismissed employee, thereby upholding the appellate court's decision that had previously rejected his claim for reinstatement and damages. The dispute concerned a labor law challenge to a collective dismissal decision, where the applicant argued that the appellate ruling violated the positive effect of res judicata by contradicting a prior favorable judgment in a separate but similar case involving a different dismissed employee from the same employer. The court held that the statutory conditions for revision under Article 509(1) point 8 of the Code of Civil Procedure were not met because there was no identity of the disputed issue between the two cases; the prior judgment relied on discriminatory grounds related to family situation, whereas the challenged decision was based on the actual abolition of a job position, meaning the factual elements and legal grounds were distinct, and therefore the prior ruling did not bind the later judgment.
Legislator headnote
AI generatedart. 480 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 435 C. proc. civ, art. 509 pct. 8 din C. proc. civ, art. 431 alin. (2) C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ; Revision for res judicata rejected: collective dismissal disputes involving distinct factual grounds do not create positive effect of authority of the thing adjudicated: În fundamentarea acestei sentinţe s-a reţinut, în esenţă, că în lumina art. 59 din Codul muncii, concedierea contestatorului făcută pe baza departajării privind situaţia sau responsabilitatea familială este nelegală, contravenind, totodată, şi dispoziţiilor art. 5 din Codul muncii.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 25 mai 2021
Deliberând asupra cererii de revizuire, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la data de 26 noiembrie 2019 pe rolul Tribunalului Arad, contestatorul A. a chemat în judecată intimata Compania de Apă Arad S.A., solicitând anularea deciziei de concediere nr. 491/28.10.2019, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, la care se adaugă celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, potrivit art. 80 alin. (1) din Codul muncii, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi reintegrarea în muncă potrivit art. 80 alin. (2) din cod, precum şi obligarea intimatei la plata de daune morale în cuantum de 5 salarii medii pe unitate conform art. 64 din Contractul colectiv de muncă nr. 1277/29.12.2017, potrivit art. 253 alin. (1) şi (2) din Codul muncii (în calculul salariului mediu pe unitate va intra şi cuantumul salarial al personalului de conducere aferent), cu cheltuieli de judecată.
În drept, a invocat dispoziţiile Codului muncii şi ale Legii nr. 62/2011.
Prin sentinţa civilă nr. 93/17.02.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Arad a admis în parte cererea de chemare în judecată şi, în consecinţă, a anulat decizia de concediere nr. 491/28.10.2019, a obligat intimata să-l reintegreze pe contestator în funcţia deţinută anterior şi să-i plătească despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data de 01.11.2019, respingând doar capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, fără cheltuieli de judecată.
În fundamentarea acestei sentinţe s-a reţinut, în esenţă, că în lumina art. 59 din Codul muncii, concedierea contestatorului făcută pe baza departajării privind situaţia sau responsabilitatea familială este nelegală, contravenind, totodată, şi dispoziţiilor art. 5 din Codul muncii.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta Compania de Apă Arad S.A., solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii introductive în totalitate.
Prin decizia civilă nr. 563/05.08.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale a respins apelul pârâtei.
Pentru a statua astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că în mod corect tribunalul a anulat decizia de concediere contestată, urmare împrejurării că la concedierea reclamantului angajatorul a utilizat un criteriu prohibit de normele legale menţionate în considerentele hotărârii.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, la data de 28 noiembrie 2019, contestatorul B. a solicitat anularea deciziei nr. 447/28.10.2019, prin care, începând cu data de 01.11.2019, a încetat contractual individual de muncă nr. x/17.02.2010, conform art. 65 alin. (1) din Codul muncii, reintegrarea în funcţia deţinută anterior, obligarea intimatei Compania de Apă Arad S.A. la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi toate drepturile de care ar fi beneficiat, obligarea pârâtei la acordarea daunelor morale în cuantum de 10.000 euro, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 218/25.05.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019 Tribunalul Arad a admis în parte cererea de chemare în judecată, dispunând anularea deciziei de concediere nr. 447/28.10.2019, obligarea intimatei să-l reintegreze pe contestator în funcţia deţinută anterior şi să-i plătească despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data de 01.11.2019, fiind respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale. Totodată, intimata a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut, în esenţă, că nu s-a conturat caracterul real şi serios al concedierii, în condiţiile în care ulterior finalizării procedurii de concediere colectivă s-a aprobat sistarea unui număr de 8 posturi ca urmare a imposibilităţii de funcţionare a departamentelor reorganizate. Pârâta a manifestat inconsecvenţă în respectarea criteriilor de eficienţă elaborate, procedând de o manieră echivocă în funcţie de situaţiile ivite ulterior şi care pun la îndoială seriozitatea raportului de concediere, astfel cum a fost aprobat prin Hotărârea nr. 32/03.05.2019 a consiliului de administraţie.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind daunele morale solicitate, acesta a fost respins reţinându-se, în sinteză, că prin conduita sa, pârâta nu a înţeles să procedeze de o manieră reprobabilă ţintită la reclamant, ci a dispus concedierea acestuia în baza unor motive care nu ţin de persoana sa, în considerarea unei stări de fapt existente la nivelul societăţii la un moment dat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel principal pârâta Compania de Apă Arad S.A., solicitând anularea ei, în sensul respingerii acţiunii în totalitate.
De asemenea, a declarat apel incident reclamantul B., solicitând modificarea în parte a sentinţei apelate, în temeiul art. 480 C. proc. civ., în sensul admiterii în întregime a cererii de chemare în judecata, respectiv acordarea daunelor morale solicitate.
Prin decizia civilă nr. 781/2.10.2020 Curtea de Apel Timişoara a admis apelul principal formulat de pârâta Compania de Apă Arad S.A. împotriva sentinţei civile nr. 218/25.05.2020 pronunţate de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2019, pe care a schimbat-o în parte, în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată, fiind respins şi apelul incident formulat de reclamantul B..
Pentru a statua în acest sens, instanţa de apel a constatat, în esenţă, că decizia de concediere întruneşte exigenţele art. 65 şi 76 din Codul muncii, respectiv caracterul legal şi temeinic, motiv pentru care în mod eronat prima instanţă a procedat la anularea acesteia; în condiţiile în care apelul pârâtei a fost admis, iar cererea de chemare în judecată a fost respinsă, a fost respins şi apelul incident formulat de reclamant, constatându-se ca fiind rămasă fără suport solicitarea acestuia privind acordarea daunelor morale.
Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 4 noiembrie 2020 sub dosar nr. x/2020, revizuentul B. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., să se constate admisibilitatea cererii de revizuire, iar în temeiul art. 513 alin. (4) din cod, să se schimbe în întregime hotărârea atacată, în sensul respingerii recursului, avându-se în vedere ca s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, revizuentul a arătat că pe rolul Tribunalului Arad au fost înregistrate acţiuni ce au avut ca obiect contestaţie împotriva deciziei de concediere emise de aceeaşi pârâtă, Compania de Apă Arad S.A., respectiv dosarele nr. x/2019 şi nr. y/2019 Tribunalul Arad a pronunţat în aceste cauze soluţii de admitere a contestaţiilor şi de reîncadrare a contestatorilor. Împotriva acestor soluţii a declarat apel Compania de Apă Arad S.A., iar Curtea de Apel Timişoara a pronunţat soluţii de respingere a apelului în doua dintre cauze, iar în dosarul nr. x/2019, care îl priveşte pe revizuent, a admis apelul angajatorului.
Revizuentul a susţinut că hotărârile irevocabile anterioare care nu trebuie contrazise sunt clasificate în două categorii: hotărârea irevocabilă anterioară a fost pronunţată cu privire la aceleaşi părţi şi a tranşat problema judiciară pe cale incidentală, respectiv hotărârea irevocabilă anterioară a fost pronunţată cu privire la alte persoane, dar problema judiciară tranşată este identică.
Revizuentul a învederat că cererea sa de revizuire are în vedere această din urmă categorie, invocând dispoziţiile art. 435 C. proc. civ.
În continuare, a arătat că, potrivit art. 513 alin. (4) din cod, în cazul hotărârilor potrivnice, instanţa anulează cea din urmă hotărâre şi, după caz, trimite cauza spre rejudecare, atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat. Legiuitorul a asigurat accesul efectiv la cazul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.
În fine, revizuentul a precizat că până la momentul formulării prezentei cereri nu a primit hotărârea motivată, astfel că nu cunoaşte motivele avute în vedere de instanţă la pronunţarea hotărârii atacate, urmând a completa cererea după comunicarea deciziei motivate.
Prin precizările depuse în 28 ianuarie2021, revizuentul a arătat că solicită revizuirea deciziei civile nr. 781/02.10.2020, iar nu a deciziei civile nr. 592/01.10.2020, cum din eroare a indicat. A solicitat să se constate că această decizie nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare (decizia civilă nr. 563/05.08.2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2019) şi, totodată, să se dispună înlăturarea considerentelor care au făcut ca această decizie să fie potrivnică unei hotărâri definitive anterioare, iar în final, să fie anulată.
Revizuirea pe temeiul art. 509 pct. 8 din C. proc. civ. este admisibilă şi atunci când contrarietatea există numai între considerentele hotărârilor, iar nu neapărat între dispozitivele acestora, câtă vreme prin art. 461 alin. (2) din cod s-a recunoscut posibilitatea atacării doar a considerentelor, ceea ce înseamnă că şi revizuirea poate fi folosită pentru a înlătura autoritatea de lucru judecat a altor considerente.
Revizuentul a arătat că înţelege să se prevaleze de ceea ce Curtea de Apel Timişoara a statuat în considerentele sale, ca instanţă de apel, prin decizia civilă nr. 563/05.08.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, prin conservarea autorităţii lucrului deja judecat, considerentele deciziei sprijinind dispozitivul hotărârii şi rezolvând chestiuni litigioase relevante atât pentru soluţia adoptată, conform art. 430 alin. (2) din cod, cât şi pentru soluţia ce se impunea în cauza care a format obiectul dosarului nr. x/2019
A solicitat să se dea eficienţă efectului pozitiv al autorităţii lucrului judecat, a aceluia care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă prin decizia civilă nr. 563/05.08.2020, care doar au legătură cu ceea ce s-a dedus ulterior judecăţii, în apel, în dosarul nr. x/2019, fără să presupună identitatea de acţiune (obiect, cauză, părţi), situaţie reglementată prin dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.
În pronunţarea soluţiei, instanţa de apel a nesocotit lucrul anterior judecat, prin decizia civilă nr. 563/2020, cu privire la nelegalitatea concedierii prin aplicarea greşită a criteriilor de concediere şi cu privire la discriminarea salariatului - aspecte relevante invocate, care nu au fost soluţionate, cu toate că unul din cei doi judecători a făcut parte din ambele completuri de judecată.
Revizuentul consideră că pentru situaţii similare privitoare la legalitatea şi temeinicia măsurilor de concediere colectivă, dar şi la legalitatea şi temeinicia deciziei civile nr. 781/2020, instanţa de apel a procedat la aplicarea unor criterii de analiză diferite de cele deja statuate prin decizia civilă nr. 563/2020, instanţa înlăturând de la motivare considerentele din prima hotărâre, enunţând doar considerente generale, nefundamentate, fără a indica motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia de admitere a apelului pârâtei, în accepţiunea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
Astfel, instanţa de apel reţine, fără o analiză temeinică şi cu depăşirea limitelor de învestire - prin încălcarea prevederilor art. 79 din Codul muncii şi adăugarea altor motive decât cele prevăzute în decizia de concediere, că "din compararea organigramelor şi statelor de funcţii şi meserii în dosarul de fond, se constată că în timp ce vechea organigramă prevedea postul de Şef departament în cadrul Departamentului Mediu, în noua organigramă acesta nu se mai regăseşte", considerând, astfel, că desfiinţarea postului este una efectivă.
În ceea ce priveşte caracterul real şi serios al concedierii, revizuentul a susţinut că instanţa de apel nu a analizat condiţiile în care a avut loc concedierea şi îndepărtarea sa cu orice preţ din cadrul personalului angajat al intimatei şi, încercând să contureze considerente proprii, a menţionat doar că această concediere pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului trebuie să aibă un caracter obiectiv şi să nu disimuleze realitatea, considerând, nemotivat, doar că reorganizarea societăţii a avut o bază solidă, iar motivele pentru care măsura a fost luată au fost explicate în documentele interne ale societăţii şi în notele de fundamentare. Astfel, instanţa apreciază ca fiind conturat caracterul real şi serios al desfiinţării respectivului post, adăugând şi faptul că reînfiinţarea ulterioară a altor posturi nu are absolut niciun impact cu privire la legalitatea şi temeinicia deciziei privind desfiinţarea postului său, atâta vreme cât nu acesta este în discuţie.
Instanţa de apel nu a motivat, în fapt şi în drept, decizia nr. 781/2020, nu a ţinut seama de considerentele celeilalte decizii (având nr. 563/2020), nu a ţinut seama de atribuţiile de serviciu, iar nu de denumirea postului, şi nici de faptul că la data notificării concedierii colective exista în noua organigramă un post vacant înfiinţat de Şef departament logistic, cu atribuţii similare, nu identice. Revizuentul susţine că îndeplinea toate cerinţele pentru ocuparea acestui post, însă postul a fost ocupat ulterior fără concurs de o persoană deja angajată a intimatei, instanţa de apel neţinând seama de faptul că are în întreţinere doi minori.
Decizia nr. 781/2020 nu conţine niciun considerent pertinent şi nicio motivare care să susţină caracterul real şi serios al măsurilor de disponibilizare a unui număr mare de angajaţi sub pretextul problemelor economice ale societăţii din cauza insuficienţei veniturilor din activitatea de bază, întrucât în cadrul procesului s-a dovedit că această măsură a fost una neconformă cu scopul enunţat de angajator, acesta fiind nevoit să reîncadreze personal pentru a asigura funcţiunea serviciilor.
Astfel, revizuentul a considerat că prin soluţia nemotivată de admitere a apelului angajatorului şi de respingere pe fond a contestaţiei sale împotriva deciziei de concediere a fost nesocotită autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare (decizia civilă nr. 563/05.08.2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2019), care priveşte desfiinţarea unui post în condiţii nelegale privind criteriile de selecţie în vederea disponibilizării.
Pentru aceste motive, a solicitat instanţei să constate că decizia nr. 781/2020 nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare (decizia civilă nr. 563/2020) şi, totodată, să dispună înlăturarea considerentelor care au făcut ca această decizie să fie potrivnică unei hotărâri definitive anterioare, impunându-se anularea acesteia.
În drept, a invocat art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 510, art. 511 alin. (1) pct. 8, art. 513 alin. (4), art. 430 alin. (1) şi art. 435 alin. (2) C. proc. civ.
În data de 4 decembrie 2020, intimata Compania de Apă Arad S.A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.
În motivare a arătat că cererea de revizuire este inadmisibilă, revizuentul aflându-se în eroare.
Astfel, cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este aplicabil atunci când două sau mai multe instanţe au pronunţat soluţii contradictorii în una şi aceeaşi cauză, fără ca partea interesată să fi invocat excepţia puterii lucrului judecat, deci nu atunci când două sau mai multe instanţe au pronunţat soluţii contradictorii în cauze şi părţi diferite, cum în mod eronat s-a înţeles, relevante fiind dispoziţiile art. 430, art. 431 şi art. 432 din acelaşi cod, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezentând în realitate o constatare cu întârziere a autorităţii de lucru judecat.
Pentru a fi incident cazul de revizuire reglementat în art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, fie prin dispozitiv, fie prin considerente, fie prin dispozitiv şi considerente şi această judecată fiind deja făcută, să nu mai poată fi contrazisă. Este vorba despre ipoteza în care pe calea revizuirii se valorifică efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, adică se invocă acele aspecte care au fost dezlegate anterior de către instanţa de judecată, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii sau evitarea contrazicerilor considerentelor decizorii ale hotărârilor, în acord cu dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.
În concluzie, valorificarea aspectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu presupune întrunirea condiţiilor excepţiei autorităţii de lucru judecat (tripla identitate de elemente: părţi, obiect, cauză), însă în ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti definitive anterioare, trebuie să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleaşi părţi, fapt care obligă instanţa sesizată cu un al doilea litigiu să ţină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre şi să-şi sprijine propriul raţionament pe dezlegările jurisdicţionale anterioare, în măsura în care acestea au legătură şi influenţează chestiunea litigioasă dedusă judecăţii ulterior.
Cu alte cuvinte, existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, nefiind necesară în această ultimă ipoteză întrunirea triplei identităţi de părţi, obiect sau cauză, fără ca între cele două noţiuni să fie pus semnul egalităţii.
Prin notele scrise depuse la dosar, revizuentul şi-a precizat cererea de revizuire, în sensul că hotărârea pronunţată în apel în dosarul nr. x/2019 este decizia civilă nr. 781/2.10.2020, şi nu decizia civilă nr. 592/1.10.2020, cum din eroare a indicat.
La termenul de judecată din 11 martie 2021, din oficiu, Curtea de Apel Timişoara a pus în discuţie excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea cererii de revizuire, iar prin decizia civilă nr. 201/11.03.2021 a declinat în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de soluţionare a cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, potrivit art. 510 alin. (2) C. proc. civ., în cazul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre.
În speţă, revizuentul a considerat că decizia civilă nr. 781/2.10.2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2019 încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 563/5.08.2020, pronunţată de aceeaşi curte de apel, în dosarul nr. x/2019.
Prin urmare, cum deciziile potrivnice sunt pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cauza, astfel declinată, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 24 martie 2022, sub nr. x/2020.
Analizând cererea de revizuire formulată în cauză, Înalta Curte urmează să o respingă pentru considerentele care succed:
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri definitive, care evocă sau nu fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Potrivit art. 513 alin. (4) C. proc. civ. (forma în vigoare la data demarării litigiului civil - 28.11.2019), "Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat".
Se observă că, în noua sa formulă, textul alin. (4) al art. 513 din C. proc. civ. a extins motivul de revizuire referitor la existenţa unor hotărâri potrivnice, în sensul că acesta vizează şi încălcarea autorităţii de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv al acesteia, concretizat în nesocotirea considerentelor prin care s-a tranşat o chestiune litigioasă.
Prin intermediul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, reglementat de dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., se valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă, care au legătură cu ceea ce se deduce judecăţii în litigiul în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere, fără ca o asemenea operaţiune juridică să presupună tripla identitate, de obiect, cauză şi părţi.
Textul art. 431 are ca finalitate înlăturarea unor contradicţii ce pot apărea între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti, dar şi între dispozitivul şi considerentele unei hotărâri ce au rezolvat un aspect litigios având legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii, şi hotărârea pronunţată în această a doua judecată. De asemenea, urmăreşte evitarea contradicţiilor între considerentele decizorii ale hotărârilor.
Deşi, în privinţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, între cele două procese nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente (părţi, obiect şi cauză), trebuie, însă, să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleaşi părţi (indiferent dacă, de această dată, figurează sau nu şi alături de alte părţi), fapt care obligă instanţa sesizată cu un al doilea litigiu să ţină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre şi să-şi sprijine propriul raţionament pe dezlegările jurisdicţionale anterioare, în măsura în care acestea au legătură şi influenţează chestiunea litigioasă dedusă judecăţii.
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac ce permite remedierea acelor greşeli comise în activitatea de judecată care se înscriu în cazurile punctuale şi pentru motivele specifice admise de legiuitor, iar extinderea acestor cazuri şi motive nu se înscriu în voinţa expresă şi neîndoielnică a legiuitorului, îndepărtându-se de la principiul securităţii juridice întrucât deschide căi de desfiinţare a hotărârilor judecătoreşti acolo unde legislatorul nu a făcut-o.
Pentru a deveni incidente dispoziţiile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce priveşte efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, este necesară îndeplinirea unor condiţii cumulative: hotărârea supusă revizuirii (cea din urmă) să fie pronunţată într-un litigiu început după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, considerentele apreciate a fi contrare să susţină şi să conducă, sub aspectul raţionamentului logico-juridic, spre soluţia pronunţată şi, de asemenea, aceste considerente să tranşeze asupra unei chestiuni litigioase identice cu problema dedusă judecăţii.
În speţă, cea din urmă cerinţă nu este îndeplinită.
Astfel, hotărârea judecătorească invocată de revizuent nu conţine considerente decisive care să fi avut legătură cu litigiul finalizat cu hotărârea supusă revizuirii, şi nici considerente prin care s-a dezlegat o chestiune litigioasă incidentală, care să fi fost pusă în discuţie, din nou, în litigiul intervenit între părţile din prezenta cauză.
Înalta Curte reţine că, în speţă, revizuentul a solicitat instanţei să constate că decizia a cărei revizuire se solicită (nr. 781/2.10.2020) nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare (decizia nr. 563/5.08.2020).
Trebuie arătat că în cele două cauze se contestă decizii de concediere diferite, în baza cărora se conturează elemente de fapt distincte în etapele succesiv avute în vedere de instanţele de judecată.
Or, în condiţiile în care elementele de fapt din cadrul celor două acţiuni sunt diferite, nu poate exista o legătură între acestea, nefiind vorba despre hotărâri potrivnice prin care să fi fost analizată de către instanţe diferite aceeaşi chestiune litigioasă, aplicarea efectelor puterii de lucru judecat fiind exclusă.
Astfel, în cauza finalizată cu decizia civilă nr. 563/5.08.2020, contestatorul A. a solicitat anularea deciziei de concediere, susţinând că încetarea contractului individual de muncă este nelegală, abuzivă şi discriminatorie, deoarece pe perioada preavizului nu i s-au pus la dispoziţie posturile vacante din unitate, conform art. 76 lit. d) din Codul muncii, fiind discriminatorie departajarea generatoare a disponibilizării care s-a făcut potrivit art. 65 alin. (2) lit. b) din Contractul colectiv de muncă, cu privire la situaţia personală şi familială.
În această cauză, aşa cum a reţinut instanţa de apel printr-o decizie definitivă, concedierea contestatorului a fost făcută pe baza departajării privind situaţia sau responsabilitatea familială.
În schimb, în cauza finalizată cu decizia civilă nr. 781/2.10.2020, a cărei revizuire se solicită, contestatorul B. a solicitat anularea deciziei de concediere susţinând că desfiinţarea locului de muncă nu este efectivă şi nu are o cauză reală şi serioasă, având un caracter abuziv.
În această cauză, aşa cum a reţinut instanţa de apel printr-o decizie definitivă, concedierea contestatorului a fost urmare desfiinţării postului deţinut, de sef departament din cadrul Departamentului mediu - Direcţia tehnic dezvoltare.
Soluţia de admitere a pretenţiilor în primul dosar, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 563/5.08.2020, a fost fundamentată pe o situaţie de fapt diferită de cea dedusă judecăţii în cauza finalizată cu decizia civilă nr. 781/2.10.2020, reţinându-se că, în respectivul litigiu, concedierea contestatorului a fost făcută pe baza departajării privind situaţia sau responsabilitatea familială, ceea ce nu se regăseşte în a doua speţă.
În consecinţă, în condiţiile în care elementele de fapt din cadrul celor două acţiuni civile sunt diferite, între cele două cauze nu există o legătură care să justifice constatarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat. Nu se poate reţine încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, întrucât nici prin dispozitivul, nici prin considerentele deciziei a cărei revizuire se cere, nu s-a încălcat ceea ce prima instanţă a stabilit cu autoritate de lucru judecat.
Cu alte cuvinte, prin hotărârea la care face referire revizuentul nu s-au rezolvat aspecte litigioase care au legătură cu ceea ce s-a dedus judecăţii în primul dosar, ci aceasta este pronunţată în altă cauză, desfăşurată între aceleaşi părţi, şi conţine o soluţie diferită (în opinia revizuentului), pronunţată de către altă instanţă, asupra unor probleme de drept care au fost puse în discuţie şi în cauză, însă în raport cu un context factual diferit.
În aceste condiţii, instanţa reţine că, în speţă, nu este întrunită condiţia cumulativă a identităţii chestiunilor litigioase rezolvate în hotărârea indicată de revizuent cu acelea din cauza dedusă judecăţii, astfel că, împrejurarea că altă instanţă a soluţionat un litigiu similar celui de faţă, chiar purtat între aceleaşi părţi, nu semnifică existenţa puterii de lucru judecat, soluţia pronunţată de către această instanţă neputând să lege instanţa care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii.
Înalta Curte constată că demersul judiciar al revizuentului nu a fost determinat de existenţa unor hotărâri judecătoreşti potrivnice în sensul dispoziţiei legale mai sus amintite, ci de nemulţumirea acestuia faţă de soluţia nefavorabilă pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, spre deosebire de soluţia pronunţată într-o altă cauză, care viza o altă decizie de concediere. De altfel, prin cererea de revizuire de faţă nu se urmăreşte retractarea unei decizii pronunţate cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat sau cu încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, ci rediscutarea modului în care curtea de apel a examinat pe fond temeinicia hotărârii atacate cu apel, operaţiune evident nepermisă.
În consecinţă, întrucât nu se identifică ipoteza legală reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul B. împotriva deciziei civile nr. 781 din 2 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019.
Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 mai 2021.