Jurisdictional conflict settled: Section IV Civil of Bucharest Court of Appeal competent to hear law firm's fee appeal

Şedinţa publică din data de 18 mai 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 26 aprilie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. şi Asociaţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - C.N.A.I.R. S.A., obligarea pârâtei la plata sumei de 669.107,25 euro (cu TVA) reprezentând parte din onorariul neachitat, datorat potrivit Contractului de asistenţă juridică nr. x din data de 13.10.2008, anexă la Contractul Cadru de Asistenţă şi Reprezentare Juridică nr. 2427/26.01.2004 încheiat între părţi.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1547, art. 1548, art. 969, art. 970, art. 1073 din C. civ. de la 1864.

Prin întâmpinarea depusă odată cu cererea reconvenţională, pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - C.N.A.I.R. S.A. a înţeles să invoce excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a VI-a Civilă, arătând că, în accepţiunea sa, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal este instanţa competentă.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a solicitat instanţei respingerea excepţiilor şi apărărilor formulate, opinând în sensul că litigiul este unul de drept comun, astfel încât, acesta urmează a fi soluţionat de o secţie civilă a tribunalului şi nu de secţia de contencios administrativ.

Prin încheierea de şedinţă din 19 decembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a VI-a Civilă şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea uneia din Secţiile a III-a, a IV-a sau a V-a Civile din cadrul Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a IV-a Civilă din cadrul Tribunalului Bucureşti la data de 15 februarie 2019, sub nr. x/2018.

La termenul din 18 septembrie 2019, astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată (aflată la dosarul x/2018 vol. II), Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a pus în discuţie excepţia necompetenţei invocată de pârâta-reclamantă, faţă de care reprezentantul pârâtei-reclamante a arătat că nu o mai susţine, iar apărătorul reclamantei-pârâte a menţionat că secţia Civilă a Tribunalului este competentă în soluţionarea cauzei. Totodată, Tribunalul a apreciat că este competent să soluţioneze cauza, fiind vorba de un litigiu care izvorăşte dintr-un contract de asistenţă juridică, cu multiple anexe şi acte adiţionale, fiind, aşadar, de competenţa instanţei civile.

Prin sentinţa civilă nr. 2514 din 15 noiembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei civile menţionate a formulat apel reclamanta A. şi Asociaţii, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 10 septembrie 2020, sub număr unic x/2018.

În şedinţa publică din 21 ianuarie 2021, instanţa, verificându-şi propria competenţă, a ridicat, din oficiu, excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a IV-a Civilă din cadrul Curţii de Apel Bucureşti în soluţionarea cererii de apel, raportat la Decizia Î.C.C.J. nr. 40/2020 privind interpretarea dispoziţiilor art. 53 şi 55 din Legea nr. 101/2016.

Apelanta-reclamantă, prin avocat, a solicitat respingerea excepţiei ca neîntemeiată. A susţinut că, pornind de la ipoteza că această excepţie are natura unei excepţii similare excepţiei materiale, ar fi trebuit dedusă judecăţii în faţa primei instanţe, ceea ce nu s-a întâmplat, cauza judecându-se de secţia a IV-a civilă din cadrul Tribunalului. A arătat că această excepţie nu poate fi invocată direct în apel. A solicitat instanţei să-şi menţină competenţa în judecarea apelului.

Intimata-pârâtă, prin avocat, a solicitat respingerea excepţiei. A învederat instanţei faptul că pricina a fost iniţial promovată la secţia a VI-a civilă unde s-a pus în discuţie competenţa funcţională a acestei secţii, dispunându-se declinarea către secţia a IV-a, punându-se în discuţie natura contractului.

Apelanta-reclamantă, prin avocat, a confirmat susţinerile intimatei-pârâte şi a arătat că acest conflict s-a clarificat întrucât cauza s-a declinat la secţia a IV-a civilă, unde nu s-a mai invocat nicio excepţie.

Prin încheierea din 21 ianuarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a IV-a Civilă din cadrul Curţii de Apel Bucureşti cu privire la soluţionarea apelului ce formează obiectului dosarului nr. x/2018 şi a trimis cauza la secţiile specializate, a V-a sau a VI-a Civilă, din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.

În pronunţarea acestei soluţii, instanţa a reţinut, în prealabil, că excepţia necompetenţei funcţionale vizează exclusiv competenţa instanţei de control judiciar, având în vedere că instanţa de fond a devenit competentă ca urmare a aplicării coroborate a dispoziţiilor art. 130 alin. (2) şi ale art. 132 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.. Cum, în speţă, nici judecătorul şi nici părţile nu au invocat excepţia necompetenţei materiale funcţionale la termenul prevăzut de art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., aceasta nu poate face obiectul judecăţii în apel. În consecinţă, în considerarea dispoziţiilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa a arătat că se pronunţă exclusiv asupra propriei competenţe în soluţionarea cauzei.

Evocând dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., instanţa a arătat că obiectul cauzei este reprezentat de cererea apelantei-reclamante de obligare a intimatei-pârâte la plata unei sume de bani în executarea Contractului de asistenţă juridică nr. x din 13.10.2008, anexă la Contractul Cadru de asistenţă şi Reprezentare Juridică nr. 2427/26.01.2004 încheiat de părţi în urma parcurgerii procedurii de achiziţii publice.

Prin urmare, în accepţiunea instanţei, acţiunea reclamantei este întemeiată pe un contract încheiat potrivit legii speciale privind achiziţiile publice, plata onorariului avocaţial ce se pretinde în cauză reprezentând obligaţia pârâtei - C.N.A.I.R. asumată prin contract, astfel încât, raportul juridic litigios este reprezentat de executarea unui contract de asistenţă juridică - procedura de achiziţie publică fiind organizată de intimata-pârâtă.

Având în vedere că încheierea Contractului cadru a fost făcută la data de 26.01.2004, Contractul de asistenţă juridică încheiat în baza acestuia a fost perfectat la data de 13.10.2008, iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă la 26.04.2018, Curtea a constatat că, la data introducerii cererii de chemare în judecată, dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006 nu mai erau în vigoare, prevederile acestui act normativ în ceea ce priveşte competenţa soluţionării litigiilor referitoare la executarea contractelor administrative fiind înlocuite de dispoziţiile art. 55 alin. (3) şi de art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2018.

Prin urmare, instanţa a apreciat că prezentului litigiu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 101/2016, cererea de chemare în judecată fiind introdusă după data intrării în vigoare a acestui act normativ şi a modificărilor aduse prin Legea nr. 212/2018.

În acest sens, instanţa a avut în vedere şi dispoziţiile art. I din Legea nr. 101/2016, arătând că, prin acest act normativ, a fost reglementat în mod distinct regimul juridic al remediilor şi căilor de atac, aplicabil în mod unitar şi valabil în materie de atribuire a contractelor de achiziţii publice, achiziţii sectoriale, concesiuni de lucrări şi concesiuni de servicii, conform art. I alin. (3) din lege.

Totodată, făcând trimitere la considerentele Deciziei nr. 40/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa a reţinut că, în ceea ce priveşte competenţa instanţei ierarhic superioare, aceasta se verifică în funcţie de competenţa stabilită prin lege pentru judecata cauzei în primă instanţă, şi nu în funcţie de competenţa câştigată prin omisiunea de a invoca necompetenţa de către instanţa inferioară.

De asemenea, a evocat o altă decizie (13/2020) pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, în care instanţa supremă a arătat că problema de drept pusă în discuţie (stabilirea competenţei materiale funcţionale) prezintă importanţă deoarece aplicarea unitară a regulilor de competenţă a instanţelor judecătoreşti are rol esenţial în asigurarea încrederii destinatarilor legii sistemului judiciar şi în modul său de acţiune - cu trimitere la cele statuate anterior prin Decizia nr. 2/14.01.2019 pronunţată în recurs în interesul legii - analiza acestor apărări necesită valorificarea specializării judecătorului într-o anumită materie, întocmai ca în cazul cererilor formulate pe calea dreptului comun. Or, în accepţiunea instanţei, acest principiu referitor la valorificarea specializării judecătorului se aplică şi la judecata în apel, cu atât mai mult cu cât se pune problema competenţei de soluţionare între secţii civile ale aceleiaşi instanţe ierarhic superioare, diferenţa fiind dată de specializarea completelor de judecată.

Nu în ultimul rând, evocând dispoziţiile art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016, arată că textul a fost interpretat prin Decizia nr. 40/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel:

"Hotărârea pronunţată în primă instanţă în procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se atacă cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare la instanţa ierarhic superioară, secţia sau completul specializat în litigii cu profesioniştii, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 101/2016".

Prin urmare, aplicând dispoziţiile legale incidente, interpretate potrivit Deciziei nr. 40/2020, Curtea a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a IV-a Civilă din cadrul Curţii de Apel Bucureşti şi a trimis cauza la secţiile specializate a V-a sau a VI-a Civilă din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.

Dosarul a fost repartizat secţiei a V-a Civilă din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, fiind înregistrat la data de 18 februarie 2021, sub nr. x/2021.

La termenul din 24 martie 2021, apărătorul apelantei-reclamante A. ŞI ASOCIAŢII a depus note scrise prin care a invocat necompetenţa secţiei. Apărătorul intimatei-pârâte COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. arată că are aceleaşi concluzii.

Prin încheierea nr. 14 din 24 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Totodată, constatând intervenit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea cauzei la Î.C.C.J., secţia a II-a civilă, în vederea soluţionării acestuia, iar, în temeiul art. 134 C. proc. civ., a constatat suspendarea de drept a judecării cauzei.

În pronunţarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 129-137 din C. proc. civ. guvernează competenţa instanţelor judecătoreşti în a soluţiona o cauză concretă.

După ce a evocat dispoziţiile art. 129 alin. (1) - (2) şi art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa de conflict a menţionat că dispoziţia legală mai sus menţionată (art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.) este completată cu o prevedere particulară aplicabilă pentru ipoteza drepturilor şi obligaţiilor stabilite în sarcina judecătorului sub aspectul examinat, dispunând că, la primul termen la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.

În cauza de faţă, instanţa a arătat că verificarea competenţei potrivit stipulaţiilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ. s-a realizat de judecătorul primei secţii a Tribunalului Bucureşti învestit cu cauza de faţă la termenul din data de 19.12.2018 când, prin încheierea de şedinţă de la acel termen, a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a VI-a Civilă din cadrul Tribunalului Bucureşti şi a fost declinată competenţa de soluţionare în favoarea secţiilor civile III-V ale Tribunalului Bucureşti, cauza fiind înregistrată pe rolul secţiei a IV-a din cadrul Tribunalului Bucureşti la data de 15.02.2019, sub nr. x/2018.

A mai arătat că, ulterior ajungerii acestei cauze la secţia a IV-a Civilă a Tribunalului, nici părţile cauzei, nici completul învestit cu soluţionarea dosarului nu au invocat excepţia de necompetenţă materială funcţională a acestei secţii, astfel încât competenţa acestei secţii a devenit una stabilită cu caracter definitiv, întrucât, în considerarea dispoziţiilor art. 132 alin. (2) din C. proc. civ., niciuna dintre părţi nu a atacat hotărârea pronunţată de prima instanţă sub aspectul lipsei de competenţă materială funcţională a acesteia.

Prin urmare, nefiind contestată competenţa de soluţionare a prezentei cauze de către secţia a IV-a a Tribunalului Bucureşti, aceasta a rămas câştigată instanţelor civile, iar nu celor competente pentru litigii cu profesionişti.

De altfel, faptul că doar în primă instanţă, la primul termen la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii, judecătorul sau părţile pot invoca excepţia necompetenţei materiale (funcţionale sau procesuale) rezultă cu evidenţă din modalitatea de redactare a art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Concluzionând asupra excepţiei necompetenţei materiale şi reţinând argumentele de drept mai sus expuse, Curtea a declinat competenţa de soluţionare a căii de atac în favoarea secţiei a IV-a Civilă a Curţii de Apel Bucureşti. Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competenţă între secţiile a IV-a şi a V-a a Curţii de Apel, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) coroborat cu art. 136 alin. (2) C. proc. civ., Curtea a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă cu soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 15 aprilie 2021.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Dispoziţiile privitoare la conflictul de competenţă sunt aplicabile şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti, conform art. 136 alin. (1) C. proc. civ.

În acest sens art. 136 alin. (1) prevede că:

"Dispoziţiile prezentei secţiuni privitoare la excepţia de necompetenţa şi la conflictul de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol: "Conflictul se va soluţiona de secţia instanţei stabilite potrivit art. 135 corespunzătoare secţiei înaintea căreia s-a ivit conflictul".

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două secţii ale aceleiaşi instanţe, secţia a IV-a civilă şi secţia a V-a Civilă din cadrul Curţii de Apel Bucureşti - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între secţiile sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două secţii este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, în considerarea dispoziţiilor art. 136 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Cu toate că, prin Decizia nr. 18/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că:

"competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare", în speţă, prezintă relevanţă Decizia nr. 17/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 872 din 16 octombrie 2018, prin care s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) şi (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) din C. proc. civ. şi ale art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică. Ulterior, modificarea C. proc. civ. adusă prin Legea nr. 310/2018 a valorificat interpretarea dată de instanţa supremă prin Decizia nr. 17/2018.

Astfel cum s-a reţinut şi în considerentele deciziei mai sus amintite, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în cadrul competenţei jurisdicţionale trebuie distins între competenţa materială (de atribuţie) şi competenţa teritorială, iar în cadrul competenţei materiale se distinge între competenţa materială funcţională, stabilită după felul atribuţiilor jurisdicţionale ce revin fiecărei categorii de instanţe (de exemplu, judecata în primă instanţă, judecata în apel, judecata în recurs) şi competenţa materială procesuală, care se stabileşte în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecăţii (a se vedea paragraful 155 din Decizia nr. 18 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 6.04.2017 şi paragraful 29 din Decizia nr. 16 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 24.11.2017).

Totodată, competenţei materiale procesuale i se subsumează şi competenţa specializată, care este reglementată în cuprinsul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi în cuprinsul unor legi speciale.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (2) şi ale art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 207/2018 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 20.07.2018), în cadrul curţilor de apel şi al tribunalelor, funcţionează secţii sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesionişti, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi completuri specializate pentru cauze maritime şi fluviale. De asemenea, potrivit art. 37 alin. (1) din aceeaşi lege, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înfiinţa tribunale specializate.

În consecinţă, s-a reţinut că, dacă la nivelul unei instanţe există secţii sau completuri specializate, o cauză de o anumită natură trebuie repartizată la secţia sau completul specializat corespunzătoare naturii litigiului dedus judecăţii.

După cum s-a arătat, de lege lata, specializarea judecătorilor şi secţiilor instanţelor nu este reglementată în C. proc. civ., ci în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, având caracter de ordine publică.

Având în vedere că specializarea instanţelor/secţiilor şi judecătorilor nu este o chestiune de ordine privată, ci una ce ţine de organizarea şi administrarea justiţiei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că normele care reglementează competenţa materială procesuală (specializată) sunt în mod evident de ordine publică întrucât ocrotesc un interes public - buna administrare a actului de justiţie, prin specializarea judecătorilor, necesară în raport cu complexitatea şi numărul cauzelor.

În speţă, reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 1547, 1548, 969, 970, 1073 din C. civ. de la 1864, solicitând obligarea pârâtei C.N.A.I.R. - S.A. la plata unei sume de bani, reprezentând parte din onorariul neachitat, datorat potrivit Contractului de asistenţă juridică nr. x din data de 13.10.2008, anexă la Contractul Cadru de Asistenţă şi Reprezentare Juridică nr. 2427/26.01.2004 încheiat între părţi, fiind soluţionată în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Împotriva hotărârii tribunalului a declarat apel reclamanta A. ŞI ASOCIAŢII, cale de atac ce a fost înregistrată iniţial pe rolul secţiei a IV-a Civilă din cadrul Curţii de Apel Bucureşti. Ulterior, cauza a fost trimisă la una din secţiile specializate din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, fiind repartizată secţiei a V-a Civilă din cadrul aceleiaşi curţi de apel.

Se reţine faptul că, în cauză, la termenul de judecată din 18 septembrie 2019, completul din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a Civilă a apreciat că este competent să judece cauza.

De altfel, se cuvine amintit inclusiv paragraful 132 din Decizia (RIL) 40/2020, potrivit căruia, în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a mai reţinut deja şi prin Decizia nr. 18 din 17 noiembrie 2016 - Completul competent să judece recursul în interesul legii (paragraful 164) că în căile de atac se păstrează în mod corespunzător competenţa materială procesuală a instanţei care a judecat litigiul în fond.

Având în vedere că, la fond, litigiul a fost soluţionat de o secţie civilă, nespecializată, competenţa materială procesuală de soluţionare a căii de atac revine secţiei corespunzătoare, din perspectiva specializării, celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Aşa fiind, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (2) şi (4), raportate la 136 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a apelului declarat de reclamanta A. ŞI ASOCIAŢII împotriva sentinţei civile nr. 2514 din 15 noiembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în favoarea secţiei a IV-a Civilă a Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a IV-a Civilă a Curţii de Apel Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2021.