Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1191/2021 AI generated

Provisional mortgage-payment suspension barred as inadmissible before High Court; prior appellate ruling stands.

Case Number Decizia nr. 1191/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the petitioner's application for a provisional order (ordonanță președințială) seeking suspension of monthly payments under a mortgage credit contract, pending resolution of the underlying case; the dismissal is final and without appeal, leaving the prior appellate decision (which had rejected the main appeal and noted abandonment of certain claims) in force. The dispute arose from a credit contract containing clauses previously declared abusive (lack of DAE, abusive interest clauses) and involved a subsequent assignment of the claim to a third party; the petitioner sought to avoid paying amounts allegedly exceeding the remaining debt and to prevent enforcement against her home. The court held the application inadmissible because, under Articles 996–998 of the Civil Procedure Code, a provisional order must be filed with the court competent to hear the merits at first instance—here the tribunal, not the High Court—and the petitioner had not sought suspension of the challenged appellate decision under Article 484(2), which is the only route available in the High Court’s appellate jurisdiction.

Legislator headnote

AI generated

art. 5 din O.U.G. nr. 99/2006, art. 997 alin. (1) din C. proc. civ, art. 484 alin. (2) din C. proc. civ, Art. 997 alin. (1) C. proc. civ, Art. 998 C. proc. civ, Art. 97 C. proc. civ; Provisional mortgage-payment suspension barred as inadmissible before High Court; prior appellate ruling stands: The dispute arose from a credit contract containing clauses previously declared abusive (lack of DAE, abusive interest clauses) and involved a subsequent assignment of the claim to a third party; the petitioner sought to avoid paying amounts allegedly exceeding the remaining debt and to prevent enforcement against her home. The court held the application inadmissible because, under Articles 996–998 of the Civil Procedure Code, a provisional order must be filed with the court competent to hear the merits at first instance—here the tribunal, not the High Court—and the petitioner had not sought suspension of the challenged appellate decision under Article 484(2), which is the only route available in the High Court’s appellate jurisdiction.

Keywords

AI generated
suspension of payments provisional payment mortgage enforcement article of civil procedure assignment of contract standing to appeal

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 997 alin. (1) C. proc. civ.

Sets out the requirements for the provisional measure request, which the court found not met as the request was inadmissible.

Art. 998 C. proc. civ.

Determines the competent court for the provisional request, which must be the one to rule on the merits at first instance; the court here was not that court.

Art. 97 C. proc. civ.

Lists the cases that fall under the jurisdiction of the High Court, which did not include the present provisional request.

Art. 484 alin. (2) C. proc. civ.

Addresses suspension of the challenged decision in appeal, which was not the measure requested; the request was directed at the loan payment obligations.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 mai 2021

Asupra cererii de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 17 octombrie 2016 pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A., B. S.A. - Sucursala Arad şi C.., a solicitat să se constate că, potrivit deciziei civile nr. 98/C/2015/A, definitivă şi executorie, pronunţată în şedinţa publică din data de 1 aprilie 2015 de către Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011, s-a constatat lipsa DAE din contractul de credit ipotecar nr. x din 08.06.2007 încheiat între reclamantă şi pârâta B. S.A. - Sucursala Arad; prin aceeaşi decizie, s-au constatat abuzive clauzele din contract ce se regăsesc la art. 4, punctul 4.1, teza a II-a şi art. 4.2, teza a II-a; reclamanta a solicitat să se constate că o clauză declarată abuzivă este, în fapt, o nulitate absolută parţială care nu se converteşte, nu se înlocuieşte, nu se modifică, ci se elimină pur şi simplu, ca şi când nu ar fi existat; să se constate că, potrivit susţinerilor B. S.A. creanţa a fost cesionată către pârâta de ordinul al III-lea, respectiv C.., societate privată cu răspundere limitată din Olanda care nu este autorizată de Banca Naţională a României să desfăşoare activităţi bancare pe teritoriul României; prin urmare, nu are dreptul să perceapă niciun fel de dobânzi aplicate soldului cesionat, potrivit prevederilor art. 5 din O.U.G. nr. 99/2006, în caz contrar, orice acţiune a sa putând să fie caracterizată drept cămătărie, infracţiune prevăzută şi sancţionată de C. pen. al României, atât în cel vechi, cât şi în cel nou; în contract nu a fost menţionat un drept de a cere dobânda legală asupra soldului, calculată în baza normelor BNR, fiindu-i cesionat doar dreptul de a percepe dobânda declarată abuzivă prin decizia anterior menţionată.

Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1354/PI din 27 octombrie 2017, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de către pârâta B. S.A.; a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A., B. S.A. - Sucursala Arad şi C..; a constatat că între pârâta B. S.A. şi pârâta C.. a intervenit cesiunea creanţei rezultată din contractul de credit ipotecar nr. x din 08.06.2007; a respins, în rest, acţiunea; a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 79/A din 4 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a luat act de renunţarea apelantei-reclamante A. la judecata capetelor de cerere prin care s-a solicitat:

- să se constate că o clauză declarată abuzivă este, în fapt, o nulitate absolută parţială care nu se converteşte, nu se înlocuieşte, nu se modifică, ci se elimină pur şi simplu, ca şi când nu ar fi existat;

- să se constate că la data de 11 iulie 2008 creanţa a fost cesionată de către pârâta B. S.A. către C..

Totodată, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a anulat, în parte, sentinţa civilă nr. 1354/PI din 27 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. x/2016, în ceea ce priveşte petitele la judecata cărora s-a renunţat; a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1354/PI/27.10.2017 a Tribunalului Timiş, în contradictoriu cu intimatele-pârâte D. S.A., C.. şi E..

Prin cererea înregistrată la data de 13 aprilie 2021 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2021, petenta A. a solicitat instanţei supreme să dispună de îndată, fără somaţie, fără trecerea vreunui termen şi fără citarea părţilor, provizoriu, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. x/2016, având ca obiect acţiune în constatare şi pretenţii, suspendarea executării obligaţiei de plată a ratelor lunare aferente contractului de credit ipotecar nr. x/08.06.2007, încheiat cu pârâta B. S.A. - Sucursala Arad, în temeiul art. 996-998 din C. proc. civ.

În motivarea cererii, petenta a arătat că urgenţa măsurii pe care o solicită a fi luată rezultă din starea de fapt prezentată în scris. Astfel, a învederat că mai are de achitat din credit suma de 6.500 CHF, însă pârâtele susţin faptul că suma ar fi mult mai mare. Cu alte cuvinte, există o divergenţă cu privire la cuantumul sumei de restituit, acesta fiind, de altfel, obiectul acţiunii formulate în dosarul nr. x/2016.

Aşadar, urgenţa constă în aceea că se impune a fi îndepărtat pericolul iminent care rezultă din faptul că ar putea fi obligată să plătească o sumă de bani mult mai mare decât cea pe care o mai are de achitat.

De asemenea, petenta a menţionat că este în pericol de a fi executată silit şi de a-şi pierde casa achiziţionată pe baza acestui credit, ceea ce i-ar produce nu doar un prejudiciu patrimonial greu de recuperat, dar şi un prejudiciu moral grav, imposibil de reparat în viitor.

În susţinerea cererii de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale, petenta a depus recursul formulat împotriva deciziei civile nr. 79/A din 4 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, dovada înregistrării căii de atac la Curtea de Apel Timişoara şi sentinţa civilă nr. 337/NPL/PI din 8 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, prin care s-a admis cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A., B. S.A. - Sucursala Arad şi C.., cu consecinţa suspendării executării obligaţiei de plată a ratelor lunare aferente contractului de credit nr. x din 8 iunie 2007 până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2016 De asemenea, petenta a depus decizia civilă nr. 405/A din 12 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, prin care s-a respins apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 337/NPL/PI din 8 februarie 2017 a Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă.

În drept, cererea de ordonanţă preşedinţială a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 996-998 din C. proc. civ.

La data de 24 martie 2021, reclamanta A. a declarat recurs împotriva acestei decizii, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2016, la 14 aprilie 2021.

Examinând cererea de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale formulată de petenta A., în raport de dispoziţiile legale incidente şi de înscrisurile aflate la dosar, Înalta Curte o apreciază ca fiind inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 997 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Conform art. 998 din acelaşi cod, cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului.

Art. 97 din Codul de procedură civilă prevede că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

2. recursurile în interesul legii;

3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;

4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa;

În conformitate cu prevederile art. 484 alin. (2) din C. proc. civ., "la cererea recurentului formulată în condiţiile art. 83 alin. (2) şi (3), instanţa sesizată cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea hotărârii atacate cu recurs în alte cazuri decât cele la care se referă alin. (1). Cererea se depune direct la instanţa de recurs, alăturându-se o copie certificată de pe cererea de recurs şi dovada depunerii cauţiunii prevăzute la art. 719. În cazul în care cererea se face înainte de a ajunge dosarul la instanţa de recurs, se va alătura şi o copie legalizată de pe dispozitivul hotărârii atacate cu recurs".

Petenta A. nu a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate cu recurs, respectiv a deciziei civile nr. 79/A din 4 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, până la soluţionarea căii extraordinare de atac a recursului, ci suspendarea executării obligaţiei de plată a ratelor lunare aferente contractului de credit ipotecar nr. x/08.06.2007, măsură care a fost dispusă prin sentinţa civilă nr. 337/NPL/PI din 8 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016 şi care îşi produce efectele până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2016, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie, secţia a II-a civilă.

Faţă de cele anterior expuse, cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de petenta A. privind suspendarea executării obligaţiei de plată a ratelor lunare aferente contractului de credit ipotecar nr. x/08.06.2007 apare ca inadmisibilă, sens în care Înalta Curte urmează a o respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de petenta A. privind suspendarea executării obligaţiei de plată a ratelor lunare aferente contractului de credit ipotecar nr. x/08.06.2007.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 mai 2021.