Contractual damages in public works: Nullity of cassation appeal for failure to link material law critiques to specific cassation grounds

Şedinţa publică din data de 12 mai 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin la 8 noiembrie 2018 sub nr. x/2018, reclamantul Municipiul Reşiţa prin Primar a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 701.463,08 RON compusă din: 62.301,96 RON penalităţi contractuale conform facturii nr. x din 9 martie 2016 şi 639.161,12 RON daune-interese.

Prin încheierea civilă nr. 222 din 13 noiembrie 2018, Tribunalul Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a completului C8 LP (0) din cadrul secţiei, complet specializat în soluţionarea litigiilor cu profesioniştii, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I Civile a Tribunalului Caraş-Severin - completurile specializate în soluţionarea litigiilor civile.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul secţiei I Civile a Tribunalului Caraş-Severin la 14 noiembrie 2018 sub nr. x/2018*.

Prin sentinţa civilă nr. 899/F/2019 din 3 iunie 2019, Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Reşiţa prin Primar, a obligat pârâta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 62.301,96 RON penalităţi contractuale conform facturii nr. x din 9 martie 2016 şi a respins petitul nr. 2 al acţiunii.

Reclamantul Municipiul Reşiţa prin Primar a declarat apel împotriva sentinţei pronunţate.

Prin decizia civilă nr. 215 din 23 octombrie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant.

Împotriva deciziei nr. 215 din 23 octombrie 2019, Municipiul Reşiţa prin Primar a declarat recurs, solicitând instanţei să admită calea de atac formulată şi să caseze în parte hotărârea atacată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă sub nr. x/2018*. Prin încheierea nr. 724 din 12 martie 2020 a fost declinată competenţa de soluţionare a recursului în favoarea secţiei a II-a Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei secţii sub nr. x/2018.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurentul-reclamant critică soluţia prin care instanţa de apel a respins calea de atac formulată de reclamant împotriva sentinţei referitor la obligarea pârâtei la plata daunelor interese în cuantum de 639.161,12 RON. Recurentul-reclamant susţine că au fost aplicate greşit normele materiale edictate de art. 1350, art. 1516, art. 1518, art. 1530, art. 1531 şi art. 1547-1548 C. civ., ale O.U.G. nr. 28/2013 şi ale Ordinului MDRAP nr. 1851/2013 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală.

Se mai arată în memoriul de recurs că soluţia instanţei de apel este greşită şi pentru că nu s-a stabilit corect situaţia de fapt şi nu au fost corect interpretate prevederile contractuale aplicabile în speţă. Astfel, în mod eronat s-a reţinut că prin art. 18 din contractul de proiectare şi execuţie lucrări nr. x din 10 decembrie 2014, părţile ar fi stabilit cuantumul daunelor-interese pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale, acest articol referindu-se de fapt la penalităţile de întârziere.

Autorul căii de atac critică şi concluzia instanţei de apel potrivit căreia nu a fost dovedită legătura directă dintre neexecutarea lucrărilor de către pârâtă şi pretinsul prejudiciu, reprezentând diferenţa dintre costul proiectării şi valoarea totală a lucrărilor. În opinia acestuia, în conformitate cu dispoziţiile Ordinului nr. 1815/2013, sumele necesare finanţării obiectivului de investiţii puteau fi transferate numai după executarea lucrărilor/prestarea serviciilor.

Recurentul-reclamant a indicat în cererea de recurs motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe baza cererii de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că recursul declarat este nul.

Prin încheierea din 17 martie 2021 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurentul-reclamant a depus punct de vedere cu privire la raport prin care a susţinut că recursul său este admisibil.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în complet de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că instanţa de recurs are obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Din interpretarea acestor norme, rezultă că nu orice nemulţumire a părţilor poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează obiectul recursului.

În ceea ce priveşte critica formulată de recurentul-reclamant, referitoare la aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa supremă apreciază că aceasta nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, deoarece dispoziţiile referitoare la răspunderea contractuală (art. 1350 C. civ.), drepturile creditorului (art. 1516 C. civ.), răspunderea debitorului (art. 1518 C. civ.), dreptul la daune-interese (art. 1530 C. civ.), prejudiciu (art. 1531 C. civ.) şi vinovăţia debitorului şi prezumţia de culpă (art. 1547-1548 C. civ.), cele ale O.U.G. nr. 28/2013 şi ale Ordinului MDRAP nr. 1851/2013 sunt invocate în mod formal fără a se arăta în concret cu ce a greşit instanţa de apel.

Criticile prin care se invocă reţinerea unei situaţii de fapt eronate şi greşita interpretare a prevederilor contractuale prin care părţile au stabilit cuantumul daunelor-interese pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale aduc în discuţie aspecte de netemeinicie care nu pot fi analizate în stadiul procesual al recursului. În această cale extraordinară de atac se analizează exclusiv aspectele de nelegalitate, fără a se proceda la o devoluare a fondului cauzei.

Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurentul-reclamant nu şi-a respectat obligaţia impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va da eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de recurentul-reclamant Municipiul Reşiţa prin Primar împotriva deciziei civile nr. 215 din 23 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant MUNICIPIUL REŞIŢA prin Primar împotriva deciziei civile nr. 215 din 23 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 mai 2021.