Road accident moral damages quantum: appellate reasoning sufficiency and limits of cassation review under Romanian civil procedure

Şedinţa publică din data de 12 mai 2021

Asupra recursurilor de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi la 6 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi intervenientul forţat C., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 200.000 euro cu titlu de daune materiale şi morale, reprezentând 10.000 euro daune materiale şi 190.000 euro daune morale, având în vedere prejudiciul pe care l-a suferit ca urmare a accidentului produs la 24 decembrie 2016 pe DN 4, în comuna Şoldanu, sat Negoieşti, jud. Călăraşi; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 747/2018 din 25 octombrie 2018, Tribunalul Călăraşi, secţia Civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta B. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 80.000 euro (în echivalent în RON la data plăţii), reprezentând daune morale, a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 euro reprezentând daune materiale şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 5.000 RON.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta A. şi pârâta B. S.A. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Prin încheierea din 4 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiilor cu completuri specializate în cauze cu profesionişti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2019.

Prin decizia civilă nr. 2095/2019 din 5 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A., a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A., a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 100.000 euro (echivalent în RON la data plăţii) cu titlu de daune morale, a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate şi a obligat apelanta-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs B. S.A., solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-pârâtă susţine că decizia atacată nu este motivată în acord cu exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului deoarece curtea de apel nu a stabilit corect situaţia de fapt şi a reţinut motive contradictorii. Autoarea căii de atac arată că nu a fost avută în vedere jurisprudenţa referitoare la acordarea daunelor morale şi nici incidenţa dispoziţiilor art. 1371 C. civ.. Afirmă că raţionamentul curţii de apel este eronat deoarece nerespectarea unei obligaţii legale trebuie apreciată în acelaşi mod în raport de toate părţile, respectiv instanţa de apel ar fi trebuit să reţină şi să dea efecte juridice împrejurării că intimata-reclamantă nu purta centura de siguranţă, deşi era obligată în acest sens.

Prin memoriul de recurs se susţine şi încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material şi arată că au fost greşit interpretate normele legale care dispun că daunele morale se stabilesc în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România. Afirmă că a fost nesocotită jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului întrucât despăgubirea stabilită echivalează cu o îmbogăţire fără justă cauză, având un cuantum nerezonabil. Apreciază că în lipsa unor criterii exacte, determinarea prejudiciului nepatrimonial trebuie să se realizeze prin raportare la toate consecinţele negative ale evenimentului rutier, dar ţinându-se cont de principiul proporţionalităţii cu dauna suferită şi de factori precum venitul victimei şi posibilitatea reală de a compensa anumite suferinţe ale acesteia.

Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 18 noiembrie 2020, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 27 ianuarie 2021 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2095/2019 din 5 decembrie 2019 şi s-a fixat termen de judecată la 17 martie 2021, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică.

La termenul de la 17 martie 2021, judecata recursului a fost suspendată în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar ulterior, prin rezoluţie, s-a fixat termen de judecată la 12 mai 2021.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că prin încheierea de şedinţă din 27 ianuarie 2021 prin care a fost admis în principiu recursul s-a apreciat că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi că prevederile pct. 8 al aceluiaşi articol au fost invocate în mod formal.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. dispune că hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Criticile prin care se susţine că hotărârea atacată nu este motivată în ceea ce priveşte culpa intimatei-reclamante vor fi înlăturate întrucât din considerentele exprimate de curtea de apel se constată că aceasta a analizat cererile părţilor şi a coroborat probele administrate de instanţa de fond, respectiv declaraţiile martorilor, procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi actele din dosarul de urmărire penală. Aceeaşi instanţă a apreciat că nu este necesară administrarea probei cu expertiză tehnică auto şi, stabilind situaţia de fapt prin raportare la probele aflate la dosarul cauzei, a concluzionat că nu există niciun indiciu care să arate că în fapt culpa ar fi aparţinut altei persoane decât intervenientul forţat.

Astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa instanţei supreme, în motivarea unei hotărâri judecătoreşti este esenţială valoarea juridică a argumentelor şi corectitudinea raţionamentului care a stat la baza pronunţării soluţiei. Înalta Curte reţine că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre care reflectă o analiză proprie suficientă a motivelor deduse judecăţii, cu respectarea prevederilor legale incidente şi pe baza unui raţionament ce determină în mod logic soluţia din dispozitiv, respectând astfel exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Alegaţiile prin care se arată că instanţa de apel nu a ţinut seama de jurisprudenţa naţională în materia acordării daunelor morale nu pot fi avute în vedere, neînscriindu-se în niciuna din tezele art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât recurenta contestă exclusiv cuantumul acestor daune în raport de criteriile aplicabile conform jurisprudenţei în materie, însă nu indică norma materială care a fost încălcată sau aplicată greşit.

De asemenea, nu vor fi avute în vedere criticile prin care se susţine că valoarea despăgubirii este prea mare şi că instanţa de apel ar fi trebuit să se raporteze la împrejurări de fapt, precum venitul victimei sau consecinţele concrete ale accidentului asupra sănătăţii intimatei-reclamante, întrucât aceste aspecte de netemeinicie nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2095/2019 din 5 decembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, formulată de intimata-reclamantă. Instanţa supremă reţine că, în aplicarea art. 494 raportat la art. 452 C. proc. civ., pentru a se acorda cheltuielile de judecată, partea care le solicită trebuie să facă dovada plăţii acestora. Faţă de faptul că partea a depus la dosar factura fiscală, însoţită de o chitanţă care nu poartă semnătura casierului, conform înscrisului aflat la fila x, fără a avea indicat numărul dosarului în legătură cu care a fost acordată asistenţa juridică, instanţa supremă constată că nu a fost făcută dovada cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2095/2019 din 5 decembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Respingere cererea de acordarea a cheltuielilor de judecată formulată de recurenta-pârâtă B. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 mai 2021.