Contestação în anulare inadmisibilă din cauza depășirii termenului legal de un an pentru atacarea hotărârii definitive

Şedinţa publică din data de 12 mai 2021

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 2 martie 2021, sub nr. x/2021, A., în contradictoriu cu B., C. S.R.L. prin lichidator judiciar CII D., E., F., G., H., I. şi J., a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 413 din 14 februarie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Contestatoarea a solicitat anularea hotărârii atacate, invocând, în esenţă, următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, contestatoarea a chemat în judecată pe intimaţii B., C. S.R.L. prin lichidator judiciar CII D., E., F., G., H., I. şi J., solicitând constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie autentificat sub nr. x din 29 decembrie 1993 de Notariatul de Stat Judeţean Cluj, având ca obiect imobilul situat în Cluj Napoca, Judeţul Cluj, pentru lipsa consimţământului la donaţie a proprietarilor imobilului, restabilirea situaţiei anterioare prin radierea dreptului de proprietate şi înscrierea acestuia pe numele vechilor proprietari.

Contestatoarea arată că prin decizia atacată cu contestaţie în anulare a fost respins ca nefondat recursul declarat de aceasta împotriva deciziei civile nr. 51/A/2018 din 21 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă şi au fost respinse ca nefondate recursul principal şi recursul incident declarate de recurenta-pârâtă C. S.R.L. prin lichidator judiciar CII D. împotriva aceleiaşi decizii.

Autoarea căii de atac apreciază că soluţionarea recursului este rezultatul unei erori materiale întrucât instanţa de recurs nu a sesizat că intimaţii I. şi soţia acestuia, care au semnat actul de donaţie, nu sunt proprietarii respectivului imobil, aflat în proprietatea părinţilor lui I., şi au profitat de identitatea de nume pentru a transfera imobilul pe numele societăţii pe care o deţin.

Contestatoarea susţine că instanţa de recurs a omis să cerceteze unul din motivele de casare invocate, respectiv cel întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., şi că intimaţii H. şi F. nu au fost citaţi în nicio fază procesuală.

Contestatoarea şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 503 C. proc. civ.

Intimata C. S.R.L. prin lichidator judiciar CII D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare.

Prin întâmpinarea depusă, intimaţii B., I., G. şi E. au arătat că lasă la aprecierea instanţei soluţia asupra contestaţiei în anulare.

Analizând contestaţia în anulare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Autoarea căii de atac a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 413 din 14 februarie 2020 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins recursurile declarate împotriva deciziei civile nr. 51/A/2018 din 21 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015.

Conform dispoziţiilor art. 506 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă.

Înalta Curte reţine că decizia atacată, prin care au fost soluţionate recursurile, a rămas definitivă la 14 februarie 2020, data pronunţării, iar cererea de contestaţie în anulare a fost depusă la 1 martie 2021, cu depăşirea termenului de un an prevăzut de lege, care se calculează conform prevederilor art. 181 alin. (1) pct. 3 coroborat cu art. 181 alin. (2) C. proc. civ. şi care s-a împlinit la 15 februarie 2021.

Fiind un termen legal peremptoriu, nerespectarea sa atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac, concluzie ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că nerespectarea termenului în care trebuie exercitat un drept procesual atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel.

Astfel cum s-a stabilit în jurisprudenţă şi în doctrină, termenul de un an prevăzut de art. 506 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. are rolul de a contribui la certitudinea raporturilor juridice şi de a limita în timp durata unui proces, cu respectarea termenului optim şi previzibil, în sensul art. 6 din acelaşi cod şi al art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru aceste considerente, faţă de dispoziţiile art. 506 alin. (1) teza a II-a coroborat cu art. 185 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 413 din 14 februarie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 413 din 14 februarie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 mai 2021.