Inadmissibility of recourse in insurance disputes under Article 483(2) of the Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 12 mai 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 5 aprilie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 266.420,43 RON, reprezentând despăgubire datorată ca urmare a producerii riscului asigurat, la plata dobânzii legale calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la data achitării efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3773/2019 din 17 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată şi a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 14.169,03 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 1402 din 16 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul şi a obligat apelanta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă B. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.560,37 RON.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A. S.R.L., solicitând admiterea căii de atac formulate şi casarea deciziei recurate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-reclamantă susţine că decizia atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 1268 alin. (1), (2) şi 3 şi ale art. 1269 alin. (2) C. civ. întrucât instanţa de apel, în mod greşit, a stabilit că evenimentul produs nu reprezintă un risc asigurat şi că nu s-a produs în cadrul perioadei asigurate. Apreciază că nu avea obligaţia de a declara existenţa pe rolul Tribunalului Bacău a dosarului în care avea calitatea de pârâtă. Critică interpretarea clauzelor contractuale raportat la situaţia de fapt şi susţine că nu este incidentă niciuna din situaţiile de excludere a răspunderii contractuale a societăţii de asigurare.

Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 9 februarie 2021, recurenta-reclamantă a depus un înscris prin care a arătat că înţelege să renunţe la judecata cererii de recurs.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului.

Prin notele scrise depuse la 11 mai 2021, intimata-pârâtă arată că se opune cererii de renunţare formulate de recurenta-reclamantă şi solicită judecarea recursului.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Recursul vizează decizia civilă nr. 1402 din 16 octombrie 2020 prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. în cadrul unui litigiu având ca obiect acordarea unor despăgubiri ca urmare a producerii riscului asigurat, astfel cum a fost definit de părţi în condiţiile generale şi speciale ale poliţei pentru asigurarea de răspundere civilă nr. x din 16 martie 2018 privind răspunderea civilă profesională a arhitecţilor şi inginerilor constructori. Ca urmare, prezentul recurs a fost declarat într-un litigiu din materia asigurărilor.

Conform dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite."

Legea nr. 310/2018 a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018, prevederile sale fiind aplicabile acţiunii iniţiate de reclamantă la 5 aprilie 2019, astfel cum prevede art. 24 C. proc. civ.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ., regulă ce are şi valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ. şi dând eficienţă prevederilor art. 496 alin. (1) teza a II-a din acelaşi cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1402 din 16 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1402 din 16 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 mai 2021.