Waiver of rights in CHF-denominated loan dispute; lower judgments annulled and claim dismissed

Şedinţa publică din data de 12 mai 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 21 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în art. 5.1 lit. a) şi b) din contractul de credit nr. x din 31 martie 2008, a clauzei cuprinse în art. 1 al actului adiţional nr. x din 11 februarie 2014, prin care marja băncii a fost stabilită la 5,8% şi a clauzei prin care restituirea creditului se face în franci elveţieni, conform art. 6.3 alin. (1) combinat cu graficul de rambursare care face parte integrantă din contract; să se dispună obligarea băncii la restituirea sumelor plătite în plus, atât ca urmare a perceperii unei dobânzi în componenţa căreia a intrat o marjă de 6,3%, între mai 2009 şi decembrie 2013, şi de 5,8% de la 1 ianuarie 2014 până la pronunţarea hotărârii, cât şi ca urmare a restituirii creditului în franci elveţieni, la cursul din momentul plăţii fiecărei rate; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2511 din 21 aprilie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată şi a obligat reclamantul să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 4.000 RON, onorariu de avocat redus.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel A. şi B.

Prin decizia civilă nr. 2281A/2017 din 8 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelurile declarate de apelantul-reclamant A. şi de apelanta-pârâtă B., ca nefondate, şi a respins cererile privind cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A., solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurentul-reclamant susţine că decizia atacată nu respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. deoarece curtea de apel nu a avut în vedere apărările prin care se argumentează existenţa dezechilibrului semnificativ determinat de art. 1.2, art. 5.1 şi art. 5.4 teza a II-a din contractul de credit. Apreciază că, în lipsa unei stipulaţii contrare, dobânda este fixă şi că prevederea în conformitate cu care împrumutatul este obligat la rambursarea integrală a creditului în cazul în care nu este de acord cu modificarea dobânzii este abuzivă.

Autorul căii de atac arată că nu au fost corect aplicate prevederile Legii nr. 193/2000, ale art. 969 şi art. 983 C. civ. din 1864 şi ale art. 77 din Legea nr. 296/2004. Apreciază că art. 6.3 referitor la obligaţia de a restitui creditul şi de a plăti dobânzile la un alt curs de schimb decât cel existent la data încheierii contractului are caracter abuziv, că această clauză nu a fost negociată şi că a fost greşit aplicat art. 1578 C. civ. din 1864.

Recurentul-reclamant şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 26 februarie 2019 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 5 iunie 2019 a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii recursului, cu motivarea din respectiva încheiere, şi a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva deciziei civile nr. 2281A/2017 din 8 decembrie 2017, fixându-se termen pentru judecarea recursului la 16 octombrie 2019, cu citarea părţilor.

La termenul de la 16 octombrie 2019 judecata cauzei a fost suspendată în temeiul în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea Cauzei C-269/19, aflate pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, iar ulterior, prin rezoluţie, s-a fixat termen la 12 mai 2021, în vedere repunerii cauzei pe rol şi judecării recursului.

La 9 mai 2021, recurentul-reclamant a depus un înscris prin care a solicitat ca instanţa să ia act de renunţarea la dreptul dedus judecăţii.

Examinând cererea formulată de recurentul-reclamant, în raport de dispoziţiile art. 408 şi art. 409 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Art. 408 C. proc. civ. prevede că reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunţe la însuşi dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului, iar renunţarea se poate face atât verbal în şedinţă, consemnându-se în încheiere, cât şi prin înscris autentic.

Potrivit dispoziţiilor art. 409 alin. (2) din acelaşi cod "când renunţarea este făcută în căile extraordinare de atac, vor fi anulate hotărârile pronunţate în cauză, dispoziţiile art. 408 aplicându-se în mod corespunzător".

Din înscrisul intitulat "Tranzacţie", depus la dosar şi autentificat de C. prin încheierea de autentificare nr. 1536 din 17 septembrie 2020, rezultă că reclamantul A. înţelege să renunţe la drepturile deduse judecăţii ce formează obiectul dosarului nr. x/2015

Prin urmare, instanţa supremă reţine că manifestarea de dispoziţie este neîndoielnică şi neechivocă în sensul renunţării reclamantului la drepturile deduse judecăţii ce formează obiectul dosarului nr. x/2015, iar această manifestare de voinţă a părţii se circumscrie principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil şi întruneşte condiţiile de formă şi fond, pentru a produce efectul juridic prevăzut de dispoziţiile art. 408 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 408 şi art. 409 C. proc. civ., va lua act de renunţarea la drepturile deduse judecăţii în dosarul nr. x/2015, formulată de reclamantul A., va admite recursul declarat de acesta împotriva deciziei civile nr. 2281A/2017 din 8 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe care o va anula. De asemenea, va anula sentinţa civilă nr. 2511 din 21 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, şi va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta D. S.A. (fostă B.).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea la drepturile deduse judecăţii în dosarul nr. x/2015, formulată de reclamantul A..

Admite recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 2281A/2017 din 8 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Anulează decizia civilă nr. 2281A/2017 din 8 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Anulează sentinţa civilă nr. 2511 din 21 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta D. S.A. (FOSTĂ B.).

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare la Completul de 5 judecători.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 mai 2021.