Judicial substitution of shareholder acts in commercial registry registrations and timeliness of material jurisdiction exceptions

Şedinţa publică din data de 21 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 16.10.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele B. şi S.C. C. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să o oblige pe pârâta B. la efectuarea demersurilor privind înregistrarea în Registrul Comerţului a menţiunilor privind majorarea capitalului social, cesiunea părţilor sociale deţinute de reclamant către pârâta B. şi numirea acesteia în calitate de administrator a pârâtei S.C. C. S.R.L.; stabilirea unui termen de executare de 10 zile de la comunicarea sentinţei, iar în caz de neexecutare, sentinţa să ţină loc de act modificator al actelor constitutive ale pârâtei S.C. C. S.R.L., urmând ca modificările aduse să fie înregistrate în Registrul Comerţului în baza hotărârii judecătoreşti definitive; a solicitat cheltuieli de judecată, în cazul opoziţiei procesuale a pârâtei la pretenţiile reclamantului.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 63 şi urm. din Legea nr. 31/1990, art. 6 alin. (1) şi urm. din Legea nr. 26/1990 şi art. 194 C. proc. civ.

Pârâta B. a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat anularea documentaţiei aferente cesiunii, decizia asociatului unic nr. 1/21.06.2013 şi a contractului de cesiune din 21.06.2013, anularea operaţiunii de aport în numerar efectuată de pârâtă şi repunerea părţilor în situaţia anterioară perfectării documentelor, precum şi obligarea recurentului la restituirea aportului vărsat.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 132, art. 194 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Prin sentinţa civilă nr. 757/C/30.05.2019, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.R.L. şi, în consecinţă, a respins acţiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins ca nefondată acţiunea în contradictoriu cu pârâta B., a anulat ca netimbrată cererea reconvenţională şi a respins cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe civile, reclamantul a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1670/Ap/05.12.2019, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a respins excepţia necompetenţei materiale funcţionale a completului de judecată C7 Ap noul C. proc. civ. şi a respins apelul.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a invocat nelegalitatea soluţiei date excepţiei necompetenţei materiale, invocată din oficiu, în condiţiile în care la primul termen de judecată a pus concluzii pe fondul apelului, iar instanţa şi-a stabilit implicit competenţa în soluţionarea cauzei.

Sub acest aspect a susţinut că instanţa a apreciat că aceasta ar fi de ordine privată, contrar celor stabilite prin decizia nr. 17/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) si (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) din C. proc. civ. şi ale art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică".

Astfel, a apreciat că competenţa de a soluţiona prezentul litigiu îi revine unui complet specializat în litigii dintre profesionişti, având în vedere calitatea de comercianţi a administratorilor societăţilor. Or, cauza a fost soluţionată de un complet specializat în materie civilă.

De altfel, în primă instanţă, pricina a fost soluţionată de secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, fiind competentă material şi teritorial.

În concluzie, având în vedere incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., neregularitatea de procedură este prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute şi necondiţionate, conform art. 174 alin. (2) şi art. 176 pct. 3 C. proc. civ.

Recurentul a mai criticat decizia atacată sub aspectul nesocotirii clauzei prevăzute la art. 7 din decizia nr. 1/21.06.2013 emisă de S.C. C. S.R.L., ce instituie în sarcina noului administrator, intimata B., obligaţia de a înregistra menţiunile la Oficiul Registrului Comerţului cu privire la măsurile luate prin decizia aflată în discuţie.

De altfel, cauza acţiunii este clară şi poate fi rezolvată pe cale judiciară, în sensul că la baza demersului său juridic se află nerespectarea de către intimată a obligaţiei asumate la art. 7 din decizia nr. 1/2013, obligatorie potrivit art. 1.270 C. civ., chestiune asupra căreia instanţa de apel nu s-a pronunţat.

Mai mult, prezumţia a fost aplicată de instanţa de apel cu ignorarea clauzei de la art. 7 din decizia nr. 1/2013, motivarea fiind şi contradictorie. Totodată, recurentul a mai arătat că instanţa de apel a apreciat eronat asupra efectelor generate de aceasta, motiv pentru care hotărârea este dată cu încălcarea normelor de drept material.

A mai susţinut că motivarea hotărârii este contradictorie şi nelegală în ce priveşte dispoziţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. C. S.R.L., deoarece societatea trebuia să figureze ca parte din moment ce pricina a fost analizată pe fond.

În continuare, a evocat prevederile art. 63 şi urm. din Legea nr. 31/1990, art. 6 alin. (1) şi urm. din Legea nr. 26/1990, art. 194 şi urm. C. proc. civ., solicitând instanţei ca, în caz de neexecutare a obligaţiei ce îi revine pârâtei, hotărârea să ţină loc de act modificator în ce priveşte actele constitutive ale S.C. C. S.R.L., urmând ca modificările aduse să fie înregistrate în Registrul Comerţului în baza hotărârii judecătoreşti definitive, context în care recurentul apreciază că se impune menţinerea în calitate de parte în proces a societăţii pentru ca înregistrarea operaţiunii în Registrul Comerţului să nu fie respinsă.

Intimata B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului, susţinând că a fost declarat cu nesocotirea termenului legal de 30 de zile; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca fiind temeinică şi legală.

Recurentul a răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepţiei tardivităţii recursului şi înlăturarea apărărilor intimatei.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 10.03.2021, Înalta Curte a respins excepţia tardivităţii recursului şi a admis în principiu recursul, în condiţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reţine următoarele:

În mod expres, recurentul a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susţinut că este greşită dispoziţia de respingere a excepţiei de necompetenţă materială, deoarece instanţa de apel a apreciat că aceasta ar fi de ordine privată, în condiţiile în care natura sa este de ordine publică, astfel cum s-a statuat şi prin decizia nr. 17/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Criticile nu pot fi primite.

Competenţa materială procesuală se stabileşte în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecăţii, iar fiecare complet de judecată, atunci când este învestit cu soluţionarea unei cauze, are obligaţia de a îşi verifica propria competenţă.

În cauză, învestită cu soluţionarea apelului promovat de reclamant, instanţa de apel a reţinut pricina în pronunţare la primul termen de judecată stabilit, 10.10.2019, dată la care a amânat în mod succesiv pronunţarea la 17.10.2019 şi 31.10.2019, când a repus cauza pe rol şi a stabilit termen la 21.11.2019 pentru a pune în discuţia părţilor competenţa materială a completului raportat la obiectul şi natura litigiului, respectiv la existenţa în cadrul curţii de apel a unor completuri specializate în materia societăţilor comerciale.

Astfel, la termenul din 21.11.2019 instanţa de apel a dat posibilitatea părţilor de a pune concluzii asupra excepţiei de necompetenţă materială procesuală a completului de judecată, cu respectarea prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., legiuitorul impunând punerea în dezbatere a excepţiei.

Fără a infirma caracterul de ordine publică al competenţei materiale procesuale, concordant deciziei nr. 17/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, sau faptul că natura şi conţinutul raportului juridic judecat imprimă necesitatea soluţionării litigiului de un complet specializat în judecarea litigiilor cu profesionişti, instanţa de recurs subliniază că, în măsura în care excepţia în discuţie nu a fost invocată condiţiile impuse de legea procesuală, rezultatul respingerii sale nu produce nicio consecinţă de nelegalitate, aptă să conducă la casarea deciziei.

Decizia nr. 17/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat exclusiv asupra caracterului de ordine publică a necompetenţei materiale procesuale a completelor specializate să judece în anumite materii, însă aceste dezlegări de principiu, obligatorii, nu conduc spre un alt regim de invocare a excepţiei decât cel stabilit prin normele de procedură.

Or, conform dispoziţiilor art. 129 alin. (2) coroborat cu art. 130 alin. (2) C. proc. civ., excepţia necompetenţei de ordine publică a instanţei trebuie invocată de parte sau de instanţă, din oficiu, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

În cauză, această condiţie procedurală a fost încălcată, excepţia fiind invocată după închiderea dezbaterilor pe fondul apelului şi reţinerea cauzei în pronunţare, cu ignorarea dispoziţiilor art. 185 C. proc. civ. invocarea tardivă a excepţiei necompetenţei, chiar de ordine publică, are ca efect consolidarea competenţei instanţei, chiar dacă este neregulat învestită.

Pe aceste premise, soluţia ce se impunea a fi pronunţată asupra excepţiei era respingerea sa, pentru considerentele arătate, iar nu pentru argumentele, greşite de altfel, referitoare la caracterul ei relativ.

Este însă lipsită de utilitate pentru parte invocarea acestui motiv de casare, care urmăreşte statuarea asupra naturii de ordine publică a excepţiei examinate în apel, întrucât rezultatul corectei dezlegări a excepţiei ar fi condus, oricum, spre respingerea ei; substituirea motivelor pentru care s-a justificat respingerea nu procură în această fază procesuală recurentului niciun folos practic şi, cum s-a arătat deja, nu poate conduce la casarea hotărârii.

Cea de-a doua critică se referă la dispoziţia privind lipsa calităţii procesuale pasive a S.C. C. S.R.L., admisă în primă instanţă şi menţinută în apel, cu privire la care recurentul afirmă că este nelegală, apreciind că societatea trebuia să figureze ca parte în prezentul litigiu faţă de analizarea pe fond a cauzei.

Din considerentele hotărârii recurate rezultă că instanţa de apel a apreciat că prima instanţă a admis în mod corect excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. C. S.R.L., în raport cu prevederile art. 36 şi art. 40 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care, prin demersul său judiciar, recurentul-reclamant tinde la obligarea intimatei-pârâte B. la executarea unor îndatoriri ce i-ar reveni acesteia, care decurg din acte juridice încheiate exclusiv între cele două persoane fizice, faţă de care societatea comercială este subiect distinct de drept faţă de asociaţii săi şi care nu are o obligaţie solidară cu privire la înregistrarea la Registrul Comerţului a actelor; de altfel, nicio obligaţie dintre cele urmărite de reclamant nu este stabilită împotriva S.C. C. S.R.L.

În conformitate cu art. 36 din C. proc. civ., calitatea procesuală "rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii", iar prin calitatea procesuală a părţilor se înţelege atât îndreptăţirea unei persoane de a ridica pretenţii împotriva altei persoane, cât şi obligaţia acesteia din urmă de a se apăra şi de a răspunde faţă de pretenţiile care au fost îndreptate împotriva sa.

În cauză, justificarea făcută de recurentul-reclamant în dovedirea calităţii procesuale pasive a S.C. C. S.R.L. din perspectiva soluţionării pe fond a litigiului nu se încadrează în cerinţele reglementate de art. 36 C. proc. civ., astfel că nu poate fi primită nici această critică.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susţinut că motivarea hotărârii este contradictorie în ce priveşte modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. C. S.R.L. şi prezumţia dedusă de instanţa de apel.

Recurentul a mai afirmat că instanţa nu s-ar fi pronunţat asupra motivului de apel privind înlăturarea greşită de către tribunal a clauzei de la art. 7 din decizia nr. 1/21.06.2013 şi că lipseşte motivarea sub acest aspect. Totodată, pe parcursul motivării recursului, recurentul a susţinut că instanţa de apel a apreciat în mod nelegal asupra efectelor generate de clauza aflată în discuţie, fapt ce a condus la interpretarea şi aplicarea greşită a normelor legale incidente speţei.

În prealabil, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt imprecise, în sensul că, pe de o parte, se afirmă că instanţa nu s-ar fi pronunţat asupra clauzei de la art. 7 din decizia nr. 1/21.06.2013, pentru ca, ulterior, acesta să afirme că ar fi apreciat nelegal asupra ei.

De altfel, Înalta Curte arată că acest motiv de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, deoarece sub aparenţa incidenţei ipotezelor referitoare la motivarea contradictorie a hotărârii şi insuficienta motivare, recurentul-reclamant pune în discuţie chestiuni ce ţin de evaluarea situaţiei de fapt, fiind expus raţionamentul său privitor la obligaţia ce îi incumbă pârâtei. Or, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Referitor la fondul litigiului, recurentul a invocat critici privind nelegalitatea prezumţiei reţinute în cauză şi prin care s-a arătat că în mod greşit nu s-a dat eficienţă clauzei de la art. 7 din decizia nr. 1/21.06.2013, emisă de S.C. C. S.R.L. Recurentul a reluat susţinerile referitoare la obligaţia ce incumba intimatei referitoare la efectuarea de către intimată a demersurilor necesare în vederea înregistrării la Oficiul Registrului Comerţului a menţiunilor referitoare la majorarea capitalului social, cesiunea părţilor sociale şi numirea intimatei în calitate de administrator în societatea arătată.

Nici aceste critici nu sunt fondate şi vor fi înlăturate.

În cauză, situaţia de fapt relevă că între recurentul-reclamant şi intimata-pârâtă s-a încheiat decizia nr. 1/21.06.2013, emisă de S.C. C. S.R.L., în cadrul căreia s-au adoptat următoarele măsuri: mărirea capitalului social de la 9.830 RON la 10.000 RON, cooptarea intimatei în societate, cesionarea de către recurent a 973 de părţi sociale în favoarea intimatei, revocarea recurentului din funcţia de administrator şi numirea intimatei în această funcţie; ulterior, la 21.06.2013, părţile au încheiat contractul de cesiune părţi sociale, prin care recurentul a cesionat intimatei 973 de părţi sociale, reprezentând 98,98 % din capitalul social, recurentul păstrând calitatea de acţionar cu o participare de 1,02%.

Demersul judiciar al recurentului constă în obligarea intimatei de a efectua înregistrările menţiunilor în Registrul Comerţului, în conformitate cu clauza de la art. 7 din decizia nr. 1/21.06.2013, prin care părţile au stabilit că "ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri şi înregistrarea menţiunilor la Oficiul Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov se însărcinează administratorul societăţii, doamna B.".

De cealaltă parte, intimata a evocat în apărare faptul că a procedat la înregistrarea deciziei nr. 1/21.06.2013 la Registrul Comerţului, astfel cum rezultă din rezoluţia nr. 12890/28.06.2013. Totodată, referitor la înregistrarea contractului de cesiune părţi sociale din 21.06.2013, intimata a evidenţiat că s-a aflat în imposibilitate de a o duce la îndeplinire, deoarece legiuitorul a reglementat două etape, prima dintre ele fiind parcursă, ca urmare a înregistrării deciziei anterior enunţate, iar în lipsa actului constitutiv actualizat pentru care era necesară semnătura recurentului (cesiunea având semnificaţia modificării actului constitutiv) etapa a doua nu a mai fost parcursă.

Pe baza acestor date factuale, în lipsa unor probe adecvat propuse în cauză de către cel căruia i s-au opus apărările intimatei, curtea de apel a aplicat prezumţii simple, privite de legiuitor ca raţionamente deductive necesare pentru stabilirea faptelor.

În acest context, Înalta Curte arată că recurentul nu a demonstrat încălcarea unor dispoziţii legale în apel şi nici nu a justificat de ce raţionamentul judiciar al instanţei cuprinde date şi ipoteze interpretate contradictoriu; recurentul este doar nemulţumit asupra statuărilor de fond ale instanţei, propunând o altă variantă a stării de fapt, deşi acest aspect nu este permis în calea extraordinară de atac a recursului.

Instanţa de control a apelat în mod corect la aplicarea prevederilor art. 329 C. proc. civ., prezumţiile fiind considerate integrate probaţiunii, iar aplicarea lor este necesară în planul statuărilor de fapt nedemonstrate exhaustiv prin probe de altă natură.

Sub acest aspect, instanţa de apel a coroborat susţinerile părţilor din care a desprins concluzia că recurentul a refuzat colaborarea cu intimata pentru întocmirea actului constitutiv modificat al S.C. C. S.R.L. pentru care erau necesare semnăturile atât a cedentului, cât şi a cesionarului, astfel că în lipsa actului constitutiv actualizat nu a putut fi finalizată etapa a doua în ce priveşte înregistrarea cesiunii părţilor sociale la Registrul Comerţului.

Înalta Curte înlătură şi critica referitoare la dispoziţia de respingere a petitului invocat în subsidiar, cel de pronunţare a unei hotărâri care să ţină loc de act modificator al actelor constitutive ale S.C. C. S.R.L., urmând ca modificările aduse să fie înregistrate în Registrul Comerţului, deoarece voinţa asociaţilor nu poate fi suplinită în cauză prin intervenţia instanţei, iar simpla invocare a prevederilor art. 63 şi urm. din Legea nr. 31/1990 şi a celor de la art. 6 alin. (1) şi urm. din Legea nr. 26/1990 nu poate conduce la caracterul neechivoc al prezumptivului act constitutiv actualizat, cum greşit susţine recurentul.

În considerarea celor ce preced, constatând că nu se confirmă motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1670/Ap/05.12.2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 aprilie 2021.