Civil liability for concealed defects in building acquisition; late modification of claim for absolute nullity as procedural modification

Şedinţa publică din data de 21 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 18.03.2016 pe rolul Judecătoriei Brăila, secţia Civilă, reclamanţii A., B. şi S.C. C. S.R.L. au chemat în judecată pe pârâţii D., E., F., G., S.C. H. S.R.L, H. S.A. şi S.C. I. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâţii să le plătească suma de 50.000 RON, pentru acoperirea prejudiciului intervenit ca urmare a colaborării cu aceştia, precum şi daune materiale şi morale, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, au arătat că pârâţii-persoane fizice, în calitate de asociaţi ai S.C. J. S.R.L., care era în faliment nedeclarat, au avut în anul 2010 intenţia de a vinde părţile sociale pe care le deţineau în cadrul respectivei societăţi, iar reclamanţii-persoane fizice, în calitate de asociaţi ai S.C. C. S.R.L., au început demersurile pentru preluare, care s-au finalizat la 01.10.2010.

Reclamanţii au afirmat că în anul 2011 societatea nu a reuşit să promoveze un audit din cauza unor deficienţe ale clădirii showroom-ului, aflat într-o stare avansată de degradare, de care pârâţii aveau cunoştinţă, dar pe care nu li le-au comunicat. De asemenea, au mai susţinut că pârâta H. S.A., cu nerespectarea unor condiţii contractuale, nu a acordat garanţie proprietarului unui autoturism, care s-a regresat împotriva S.C. C. S.R.L., obligată mai apoi să achite contravaloarea reparaţiilor, împrejurare care i-a produs dezechilibre majore în activitate, determinând deschiderea procedurii insolvenţei la 03.02.2015. În acest context, reclamanţii au arătat că în cursul procedurii colective au fost efectuate reevaluări ale imobilelor, care au relevat că imobilul nu mai poate fi reparat. Aşadar, afirmând că acţiunile întreprinse de pârâţi au dus la intrarea S.C. C. S.R.L. în faliment, au pretins angajarea răspunderii acestora.

La 28.03.2016, reclamanţii A. şi B. au depus precizări scrise, arătând că acţiunea este una în pretenţii, întemeiată pe art. 1.516 şi urm., art. 1527, art. 1.530 şi urm. C. civ. şi au solicitat suma de 1.250.000 euro, cu titlu de daune morale de la pârâţii D., E., F., G. şi S.C. I. S.R.L., suma de 200.000 RON, reprezentând daune materiale, de la S.C. H. S.R.L. şi suma de 2.000.000 euro, cu titlu de daune morale, de la H. S.A. şi S.C. H. S.R.L.

Prin sentinţa civilă nr. 6621/19.11.2016, Judecătoria Brăila, secţia Civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.

Prin sentinţa civilă nr. 4/05.01.2017, Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Galaţi, pe rolul căruia cauza a fost înregistrată la 12.01.2017.

La 21.02.2017, reclamanta S.C. C. S.R.L. a depus o cerere prin care a solicitat instanţei, în principal, să constate, în contradictoriu cu pârâţii D., E., F. şi G., nulitatea absolută a contractului de cesiune de părţi sociale încheiat la 20.09.2010 şi să-i oblige pe aceiaşi pârâţi la plata sumelor de 1.290.200 euro, reprezentând preţul cesiunii, de 471.218 euro, reprezentând dobânzi bancare pe care le-a achitat către K. S.A. şi în continuare, până la plata efectivă a debitului şi de 18.451 euro, reprezentând comisioane bancare pe care le-a achitat către K. S.A. şi în continuare, până la plata efectivă a debitului, dar şi obligarea pârâţilor la plata dobânzilor legale aferente acestor sume.

În subsidiar, în măsura în care contractul ar fi considerată valabil încheiat, aceeaşi reclamantă a solicitat angajarea răspunderii a vânzătorilor (pârâţii persoane fizice), pentru viciile ascunse cu viclenie ale imobilului, în solidar cu proiectantul general S.C. I. S.R.L., pentru calitatea construcţiilor.

Astfel, pe acest temei şi cu titlu de despăgubiri, a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumelor de 1.290.200 euro, reprezentând preţul cesiunii, de 471.218 euro, reprezentând dobânzi bancare achitate către K. S.A. şi în continuare, până la plata efectivă a debitului şi de 18.451 euro, reprezentând comisioane bancare pe care le-a achitat către K. S.A. şi în continuare, până la plata efectivă a debitului, dar şi obligarea pârâţilor la plata dobânzilor legale aferente acestor sume.

La data de 21.02.2017, reclamanţii A. şi B. au renunţat la judecată, iar reclamanta S.C. C. S.R.L. a renunţat doar la judecata în contradictoriu cu pârâtele H. S.A. şi S.C. H. S.R.L.

Prin încheierea din 21.02.2017, Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă a luat act de renunţarea reclamanţilor A. şi B. la judecată în contradictoriu cu toţi pârâţii şi de renunţarea reclamantei S.C. C. S.R.L. la judecata în contradictoriu cu pârâtele H. S.A. şi S.C. H. S.R.L., stabilind noul cadru procesual, în care S.C. C. S.R.L. are calitatea de reclamantă, iar D., E., F., G. şi S.C. I. S.R.L. au calitatea de pârâţi. La acelaşi termen, aceştia din urmă au invocat decăderea reclamantei din dreptul de a depune la dosar cererea din 21.02.2017, pe care au apreciat-o ca fiind modificatoare.

Prin încheierea din 03.04.2017, Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă a admis excepţia tardivităţii modificării cererii de chemare în judecată, invocată de pârâţi şi a respins cererea de modificare a acţiunii ca tardiv formulată, iar prin sentinţa civilă nr. 254/22.05.2019, a respins acţiunea ca nefondată şi a obligat-o pe reclamantă să achite pârâţilor D., E., F. şi G., suma de 8.439,13 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva tuturor încheierilor premergătoare şi sentinţei civile, reclamanta a declarat apel.

Prin decizia nr. 406/18.12.2019, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat împotriva încheierii date în 03.04.2017 de Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2016 şi a stabilit un nou termen, pentru soluţionarea apelului declarat împotriva celorlalte încheieri şi sentinţei civile.

Ulterior promovării prezentului recurs, la 12.02.2020 Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a suspendat judecata apelului declarat împotriva celorlalte încheieri şi sentinţei civile, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea căii de atac de faţă.

Împotriva deciziei nr. 406/18.12.2019 a Curţii de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, reclamanta a declarat recurs, apreciind-o ca fiind pronunţată cu încălcarea şi greşita aplicare a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După prezentarea detaliată a situaţiei de fapt care a generat prezentul litigiu, recurenta a susţinut în esenţă că a cumpărat un imobil afectat de vicii ascunse şi că acţiunea sa s-a întemeiat pe art. 1.516, 1.527, 1.530 şi urm. C. civ., actele juridice ce reprezintă izvorul obligaţiilor fiind supuse C. civ. de la 1864.

În continuare, a arătat că, astfel cum i-a solicitat instanţa la termenul din 19.11.2018, temeiul de drept al acţiunii este reprezentat de dispoziţiile art. 1.352, art. 1.354, art. 1.356 din C. civ. de la 1864 şi de cele ale Legii nr. 31/1990, în ce priveşte răspunderea contractuală a pârâţilor-persoane fizice pentru vânzarea cu rea-credinţă a unui imobil afectat de vicii ascunse, iar referitor la răspunderea civilă delictuală a pârâtei-persoană juridică, reglementată de art. 998 şi 999 C. civ., a relevat că fapta ilicită constă în executarea cu gravă neglijenţă a unui proiect de execuţie de construcţii, neviabil. A mai susţinut că potrivit art. 1483 din C. civ. de la 1864, proiectantul este răspunzător de daune pentru edificarea unor construcţii pe un teren necorespunzător şi care sunt ameninţate cu dărâmarea prin proiectarea unei fundaţii neconforme.

Recurenta a apreciat însă că fondul cauzei, dincolo de precizările referitoare la temeiul de drept al acţiunii, solicitate de instanţă şi de pârâţi, a rămas acelaşi, respectiv despăgubiri pentru motivele deja precizate în cererea introductivă.

Astfel, a susţinut că prin cererea precizatoare din 21.02.2017, respinsă ca tardivă, a făcut referiri la cuantumul despăgubirilor băneşti la care intimaţii-pârâţi ar trebui să fie obligaţi, în vederea reparării prejudiciilor cauzate prin executarea defectuoasă a obligaţiilor contractuale ce le reveneau, respectiv prin neexecutarea cu bună-credinţă a procedurii de vânzare a societăţii şi prin executarea cu gravă neglijenţă, de către S.C. I. S.R.L., a unui proiect de execuţie.

În opinia recurentei, menţinerea în apel a încheierii din 03.04.2017 relevă o aplicare greşită a normelor de drept material, deoarece cererea din 21.02.2017 nu a conţinut decât precizarea cuantumului despăgubirilor.

Recurenta a mai arătat că cererea privind constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune părţi sociale a fost soluţionată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Vrancea, însă cererea de antrenare a răspunderii civile pentru viciile ascunse ale imobilului nu a fost judecată, deşi a fost formulată chiar prin cererea iniţială de chemare în judecată.

A arătat că analiza conţinutului celor două cereri, introductivă şi precizatoare din 21.02.2017, relevă intenţia sa de a preciza atât temeiul de drept, cât şi nivelul despăgubirilor, făcând referire expressis verbis la viciile ascunse ale construcţiei achiziţionate, valoarea iniţială a despăgubirilor (50.000 RON) urmând a fi majorată, ulterior efectuării unei expertize de specialitate.

Recurenta a reiterat că prin cererea din 21.02.2017 a indicat temeiul de drept al acţiunii, conduită repetată la 08.05.2019, când a precizat câtimea despăgubirilor materiale, la 1.779.869 euro, valoare ce urma a fi stabilită şi eventual majorată în baza unei expertize, precum şi a celor morale, la 2.000.000 RON.

A mai afirmat că problema antrenării răspunderii civile contractuale nu a format obiect al analizei niciunei instanţe, deşi a fost pusă în discuţie prin cererea introductivă, iar prin respingerea cererii precizatoare ca tardiv formulată i-a fost refuzată soluţionarea problemei ridicate în faţa instanţei de judecată, apreciindu-se eronat că aceasta ar fi o nouă cerere de chemare în judecată care o modifică pe cea iniţială.

Susţinând, aşadar, că cererea din 21.02.2017 nu reprezintă o modificare a acţiunii în sensul art. 204 alin. (1) C. proc. civ., recurenta a apreciat că nu este necesar acordul expres al intimaţilor-pârâţi, conform art. 204 alin. (3) C. proc. civ. de asemenea, a mai arătat că, astfel cum rezultă din conţinutul art. 22 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ., nu este obligatoriu ca o cerere precizatoare să fie făcută doar în procedura prealabilă de regularizare. De altfel, a apreciat că în mod eronat instanţa nu a făcut aplicarea art. 152 C. proc. civ. cu privire la obiectul cererii şi la cuantumul despăgubirilor.

În considerarea celor expuse, recurenta a considerat că prin menţinerea dispoziţiei de respingere, ca tardivă, a cererii din 21.02.2017, instanţa de apel a dat o calificare eronată respectivei cereri, în sensul că ar fi una modificatoare, cu toate că ea nu a urmărit decât să clarifice modul de antrenare a răspunderii tuturor pârâţilor-intimaţi, implicaţi în tranzacţionarea imobilului, pentru viciile ascunse ale construcţiei, aspecte pe care le invocase şi în cererea introductivă.

Intimata S.C. I. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului atât pe cale de excepţie - invocând inadmisibilitatea căii de atac -, cât şi ca nefondat.

Intimaţii D., E., F. şi G. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că lipseşte semnătura lichidatorului judiciar al recurentei şi că motivele de recurs invocate nu se încadrează în ipotezele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; doar recurenta şi intimaţii D., E., F. şi G. şi-au prezentat punctele de vedere.

Prin încheierea din 10.03.2021 au fost respinse excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, iar acesta a fost admis în principiu, în condiţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, precum şi decizia atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Chestiunea de drept de a cărei dezlegare depinde soluţionarea prezentei căi de atac constă în calificarea cererii depuse de reclamanta-recurentă la dosar, la data de 21.02.2017; în opinia sa, cererea respectivă este una prin care doar a precizat cuantumul despăgubirilor pe care le-a pretins iniţial, căreia, aşadar, nu-i poate fi aplicată sancţiunea prevăzută de art. 204 alin. (1) C. proc. civ., cea a decăderii.

Din această perspectivă, criticile recurentei vor fi reîncadrate în ipoteza art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru că ele nu aduc în dezbatere nicio încălcare ori aplicare greşită a normelor de drept material, ci, în mod exclusiv, a unora de drept procesual.

În prealabil însă, Înalta Curte subliniază caracterul inadecvat şi, altminteri neuzual, al modului în care curtea de apel, etapizând de o manieră neprevăzută de lege calea de atac cu judecata căreia fusese învestită, a judecat cu prioritate apelul declarat împotriva încheierii din 03.04.2017 şi a suspendat apoi judecata aceluiaşi apel, îndreptat împotriva celorlalte încheieri şi împotriva sentinţei tribunalului, până la soluţionarea prezentului recurs.

O atare desfăşurare a procedurii nu atrage inadmisibilitatea recursului de faţă, aşa cum a apreciat intimata S.C. I. S.R.L., dar conduita parcursă de instanţa de prim control judiciar relevă nerespectarea caracterului unitar al apelului şi a ordinii în care căile de atac trebuie exercitate, într-o succesiune care presupune ca apelul să fie nu numai promovat, ci şi judecat înaintea căilor de atac extraordinare; aceste neregularităţi nu au fost însă invocate de recurentă.

Examenul criticilor expuse în memoriu conduce Înalta Curte spre concluzia că analiza comparativă, pe care curtea de apel a realizat-o, a conţinutului cererii introductive şi a celei din 21.02.2017, relevă că în cea respinsă ca tardivă, autoarea cererii a adăugat un petit nou, acela de constatare a nulităţii absolute a contractului de cesiune de părţi sociale din 20.09.2010 şi unul accesoriu acestuia.

Această manifestare de voinţă îmbracă, din perspectivă juridică, forma unei reale modificări a acţiunii iniţiale.

Recurenta a susţinut că respectivul capăt de cerere a fost deja soluţionat, pe calea unui proces distinct.

Cu toate acestea, ea a fost cea care a ales să formuleze aceste pretenţii în cadrul cererii din 21.02.2017, iar această împrejurare are, într-adevăr, valenţa unei acţiuni modificate.

În rest, însă, sub aspectul cuantumului despăgubirilor şi al temeiului de drept invocat, cererea din 21.02.2017, formulată în subsidiar, nu reflectă o modificare a celei iniţiale.

Astfel, instanţa supremă notează că încă de la debutul procesului, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la acoperirea prejudiciului intervenit ca urmare a colaborării cu pârâtele, invocând răspunderea civilă contractuală şi cea pentru vicii ascunse.

Prin cererea subsidiară din 21.02.2017, reclamanta a solicitat tot despăgubiri, al căror cuantum a fost majorat şi a invocat, drept cauză a demersului său judiciar, tot răspunderea civilă contractuală şi cea pentru vicii ascunse, precizând însă, ca temei de drept, dispoziţiile - în esenţă aceleaşi - ale C. civ. de la 1864, pe lângă cele ale noii reglementări civile şi ale legilor speciale.

În aceste limite, cererea din 21.02.2017 nu reflectă o modificare a acţiunii iniţiale.

De aceea, Înalta Curte impune părţilor concluzia că prin adăugarea, în cuprinsul cererii din 21.02.2017, a petitului privind constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune de părţi sociale din 20.09.2010 şi a celui accesoriu, care priveşte restituirea preţului cesiunii, respectiva cerere a devenit una modificatoare, în sensul art. 204 C. proc. civ. şi stabileşte că celelalte elemente din cuprinsul cererii din 21.02.2017 nu conturează o modificare a acţiunii iniţiale.

Aceasta pentru că potrivit art. 204 alin. (2) C. proc. civ., când reclamantul măreşte sau micşorează cuantumul obiectului cererii, nu se aplică regimul juridic specific modificărilor.

Or, în contra a ceea ce a reţinut instanţa de prim control judiciar, majorarea cuantumului despăgubirilor se încadrează în categoriile exceptate de art. 204 alin. (2) C. proc. civ. şi, deci, cererea având un astfel de obiect nu reflectă modificarea celei iniţiale.

De aceea, doar din cauza adăugării, în cererea din 21.02.2017, a petitului privind constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune de părţi sociale din 20.09.2010 şi doar în aceste limite respectiva cerere este una modificatoare, care este supusă, aşadar, regimului juridic stabilit de art. 204 C. proc. civ.

Alterarea cadrului procesual este îngăduită de lege, care fixeaxă şi o limită temporală în care o cerere de chemare în judecată poate fi modificată; aceasta, potrivit art. 204 alin. (1) C. proc. civ., este reprezentată de primul termen la care reclamantul este legal citat.

Termenul din 21.02.2017 a fost primul în faţa Tribunalului Galaţi, care s-a declarat competent în a soluţiona cererea de chemare în judecată, însă anterior, mai fuseseră acordate alte termene în faţa Judecătoriei Brăila, care apoi şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Brăila şi un termen la Tribunalul Brăila, care şi-a declinat apoi competenţa în favoarea Tribunalului Galaţi, termene pentru care reclamanta a fost legal citată.

În lipsa unei interdicţii a legii, acordarea acestor termene de către instanţele care ulterior s-au declarat necompetente nu înlătură aplicarea sancţiunii decăderii, deoarece legea impune o singură condiţie - aceea ca partea să fie legal citată -, nu şi pe aceea ca citarea să fie făcută în faţa instanţei competente.

De aceea, chiar dacă procesul debutează în faţa unei instanţe necompetente, la primul termen la care partea este legal citată reclamantul este dator să depună cererea modificatoare, care va fi judecată de instanţa competentă.

Prin urmare, cererea din 21.02.2017, care a produs efectul modificării celei iniţiale, prin adăugarea unui nou petit - nu şi sub aspectul majorării pretenţiilor -, a fost depusă cu depăşirea termenului impus de lege, aşa încât, luând act de opoziţia intimaţilor, care nu au fost de acord cu modificarea cererii peste termen, Înalta Curte reţine că în mod legal a fost aplicată sancţiunea decăderii prevăzută de art. 204 alin. (1) C. proc. civ., prin admiterea excepţiei tardivităţii.

Aşa fiind, motivul de recurs invocat nu justifică o soluţie de casare a deciziei, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, însă curtea de apel, procedând la continuarea judecăţii apelului, va reţine că întinderea sancţiunii decăderii vizează cererea din 21.02.2017, doar în limitele stabilite de prezenta decizie.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta la plata către intimata S.C. I. S.R.L. a sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar L. S.P.R.L., împotriva deciziei nr. 406/18.12.2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta la plata către intimata S.C. I. S.R.L. a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 aprilie 2021.