Cassation appeal against reduction of moral damages for road accident personal injury dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 21 aprilie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 6 februarie 2018 pe rolul Tribunalului Ilfov, sub număr de dosar x/2018, reclamantul A. a solicitat instanţei obligarea pârâtei B. S.A. la plata următoarelor sume: 7.624,50 RON reprezentând cheltuieli materiale; 209.084 euro, în echivalent RON la cursul BNR de la data plăţii efective, cu titlu de daune morale pentru prejudiciile nepatrimoniale suferite în accidentul rutier din data de 18.07.2012, soldat cu vătămarea sa corporală; 163,64 RON reprezentând cheltuieli judiciare efectuate în dosarul penal nr. x/2016 de pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, unde instanţa a pronunţat soluţia de încetare a procesului penal ca urmare a decesului autorului faptei şi, de asemenea, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu promovarea şi susţinerea prezentei acţiuni.

Prin sentinţa civilă nr. 105 din 16 ianuarie 2019, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 7624,50 RON reprezentând daune materiale, a sumei de 209,084 euro reprezentând daune morale, a sumei de 163,64 RON, reprezentând daune materiale, respectiv cheltuieli judiciare în dosarul penal nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, precum şi la plata sumei de 6000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 18 martie 2019, tribunalul a admis cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamant şi a îndreptat erorile materiale strecurate în minută, considerente şi dispozitiv, în sensul că suma acordată cu titlu de daune morale este de 209.084 euro, iar nu cum din eroare a fost tehnoredactat 209,084 euro.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel atât reclamantul A., cât şi pârâta B. S.A.

Prin decizia civilă nr. 1880 din 12 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul formulat de reclamantul A., împotriva sentinţei civile nr. 105/16.01.2019, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2018, ca rămas fără interes.

A admis apelul formulat de pârâta B. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 105/16.01.2019, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2018 şi a schimbat sentinţa apelată în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 7.522,50 RON daune materiale, 75.000 euro daune morale (echivalent RON la cursul BNR de la data plăţii) şi 163,64 RON daune materiale (cheltuieli judiciare din dosarul penal); a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Invocând în drept dispoziţiile 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1880 din 12 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, apreciind ca fiind nelegală hotărârea atacată sub aspectul modului de soluţionare al daunelor morale.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul susţine că decizia recurată este lipsită de temei legal, aceasta fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la motivele pe care se întemeiază hotărârea pronunţată.

Invocând dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, recurentul-reclamant consideră că instanţa de apel, pentru respectarea normelor privind motivarea hotărârii, avea obligaţia să analizeze şi să răspundă motivat criticilor formulate şi să motiveze decizia, astfel încât să creeze părţilor garanţia că aspectele supuse analizei în apel au fost serios examinate.

Recurentul apreciază că instanţa de apel, în considerentele hotărârii, nu a analizat, în stabilirea criteriilor de acordare a despăgubirii, toate tipurile de prejudicii invocate, reţinându-le sau înlăturându-le motivat, pentru a se putea verifica dacă aceste elemente au fost luate în considerare la stabilirea prejudiciului. Prin urmare, din această perspectivă, consideră o incompletă cercetare a fondului, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii, aşa cum reţine Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Decizia nr. 3833 din 2018.

Totodată, susţine că instanţa de apel avea obligaţia să argumenteze motivele pentru care şi-a însuşit în parte considerentele de drept sau de fapt reţinute de prima instanţă.

Recurentul arată că instanţa de apel a redat consecinţele traumatice ale accidentului, aşa cum a făcut şi instanţa de fond, însă, deşi a apreciat hotărârea de fond ca având o motivare cuprinzătoare şi pertinentă, a procedat la diminuarea semnificativă, respectiv cu 65 %, a valorii daunelor morale, fără a invoca şi implicit a argumenta motivul acestei diminuări. Astfel, instanţa de apel nu a arătat care este diferenţa specifică în raţionamentul juridic propriu, în raport cu cel al instanţei inferioare. Consideră că obligaţia privind motivarea, cu suficiente argumente, a diferenţelor existente în raţionamentul juridic, era cu atât mai necesară având în vedere că în realitate, în cazul analizat, existau două hotărâri de fond, în care instanţele ajunseseră la aceleaşi concluzii: Judecătoria Lehliu Gară - în cauza penală şi Tribunalul Ilfov- în cauza civilă, după decesul autorului faptei.

De asemenea, susţine că se observă şi existenţa unor aspecte contradictorii în silogismul juridic al instanţei de apel (hotărârea instanţei de fond este cuprinzătoare şi pertinentă, dar, de fapt, nu este suficientă, fără a se identifica eventualele lipsuri) ce scot în evidenţă motive contradictorii existente în considerentele hotărârii analizate.

Consideră că decizia trebuie motivată în raport cu principiile ce stau la baza aprecierii în astfel de cauze, regăsite în jurisprudenţa CEDO şi cea a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi anume, integralitatea despăgubirii, rezonabilitatea şi echitatea, astfel că în motivarea deciziei trebuie să se regăsească aspecte clare cu trimitere la aceste principii, nu doar o simplă enunţare a lor. În acest sens, Curtea Supremă de Justiţie a României, secţia Civilă, prin decizia nr. 62 din 10 ianuarie 2001, a reţinut cu valoare de principiu că aprecierea judecătorului privind evaluarea daunelor morale este subiectivă, dar criteriile care stau la baza cuantumului despăgubirilor sunt, trebuie să fie obiective şi trebuie exprimate clar, fără echivoc, de natură a putea forma obiectul controlului instanţei de recurs.

Recurentul-reclamant apreciază că instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., atunci când s-a pronunţat asupra hotărârii apelate, în sensul că din silogismul juridic detaliat în considerentele deciziei se conturează lipsa unei motivări reale, precum şi o contradicţie evidentă în anumite raţionamente juridice.

Astfel, arată că instanţa de apel, deşi oferă în considerentele hotărârii, la fila x, ultimul paragraf, o definiţie elocventă a prejudiciului moral pe care l-a suferit, în momentul în care procedează la evaluarea acestui prejudiciu nepatrimonial ţine cont de criterii precum: realităţile economico-sociale specifice şi de oferta de despăgubire a apelantei-pârâte (penultimul paragraf de la fila x din decizia recurată).

Recurentul susţine că instanţa de apel aminteşte în considerentele hotărârii de durerile fizice şi psihice suferite de victimă, pe care oricum nu le ia în calcul atunci când evaluează prejudiciul moral şi elimină în acelaşi timp, toate celelalte prejudicii morale cuprinse în cererea de chemare în judecată, considerând astfel, fără temei, că nu trebuie să facă obiectul evaluării prejudiciului moral.

Totodată, consideră că în silogismul juridic al instanţei de apel există în mod evident aspecte contradictorii ce au influenţat hotărâtor decizia, prin faptul că instanţa de apel reţine că se impune repararea integrală, ceea ce presupune în principiu înlăturarea tuturor consecinţelor dăunătoare ale acesteia, în scopul repunerii victimei, pe cât posibil, în situaţia anterioară, dar în momentul în care procedează la evaluarea daunelor morale, ţine cont de factori economici sau de suma propusă de asigurător prin oferta de despăgubire.

Faţă de toate aceste aspecte, recurentul-reclamant susţine că instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., atunci când s-a pronunţat asupra hotărârii apelate, în sensul că, pe de o parte nu a realizat o cercetare completă a fondului, nu arătat motivele de fapt şi de drept în considerentele hotărârii pronunţate în temeiul cărora şi-a format convingerea cu privire la cuantumul daunelor morale la care reclamantul este îndreptăţit, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii, iar pe de altă parte considerentele conţin motive contradictorii, motiv pentru care solicită casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant apreciază că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea cadrului compensatoriu-reparator al răspunderii civile prin efectul legii, având în vedere faptul că repararea prejudiciului, în privinţa cuantumului daunelor morale acordate, trebuie să se facă într-un cuantum rezonabil, cu respectarea normelor de drept material prevăzute în art. 1.385 şi 1.391 C. civ.

Astfel, arată că instanţa de apel avea obligaţia, conform normelor de drept material incidente, de a contura un silogism juridic potrivit căruia, valoarea daunelor morale să reprezinte o reparare integrală a prejudiciului, dar şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.

Recurentul consideră că documentele cu valoare tehnică şi ştiinţifică ce fac parte din dosarul cauzei scot în evidenţă, din punct de vedere al aplicabilităţii principiului proporţionalităţii, raportat la normele de drept material, atât o intensitate ridicată, cât şi o durată lungă, respectiv permanentă, a întinderii traumelor, cu un evident impact negativ major în viaţa victimei.

În aceste condiţii, arată că instanţa de apel găseşte echitabil, rezonabil şi legal, prin prisma normelor de drept material incidente, să stabilească o compensare de aproximativ 5 euro/zi. Valoarea de 5 euro a rezultat din următorul calcul: suma de 75.000 euro acordată de instanţa de apel împărţită la 41 ani, ce reprezintă diferenţa între speranţa medie de viaţă în România şi vârsta la data accidentului; a avut în vedere acest reper întrucât probele existente la dosar scot în evidenţă instalarea postraumatică a unei invalidităţi permanente. Totodată, procentul de 40% al incapacităţii adaptative arată o deviere semnificativă a cursului normal al vieţii victimei, cu implicaţii deosebite în ceea ce reprezintă efortul de adaptare şi capacitatea de menţinere a unui curs optim al vieţii.

Întrucât nu există o motivare argumentată a modului de apreciere a cuantumului daunelor morale stabilit de instanţa de apel, consideră că hotărârea este nelegală, atât sub aspectul nemotivării, cât şi al încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material, în condiţiile în care jurisprudenţa relevantă în materie, atât a CEDO, cât şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, arată că sumele de bani acordate sunt necesare pentru a uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat victima sau, eventual, mai trebuie să le îndure.

Astfel, aplicarea greşită a legii, astfel cum aceasta este reliefată prin jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, obligatorie conform articolului 11 şi articolului 20 din Constituţia României, respectiv articolul 4 din Noul C. civ., jurisprudenţă care a statuat că despăgubirile acordate trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora, reprezintă motiv de nelegalitate a deciziei nr. 1880 pronunţate de către Curtea de Apei Bucureşti în ceea ce priveşte evaluarea daunelor morale cuvenite recurentului-reclamant ca urmare a accidentului rutier suferit în data de 18.07.2012.

Arată că principiul integralităţii, precum şi principiul proporţionalităţii în stabilirea despăgubirilor sunt principii omniprezente atât în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi a CEDO, în soluţionarea unor astfel de cauze.

Prin urmare, recurentul-reclamant susţine că instanţa de apel a încălcat normele de drept material, care reglementează principiul reparării integrale a prejudiciului instituit prin articolul 1.385 din C. civ., dar şi obligaţia de despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială, aceasta nereţinând în hotărârea sa o serie de aspecte ce se impuneau a fi avute în vedere în analiza şi dimensionarea unei componente a prejudiciului, respectiv gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora.

Consideră că instanţa de apel şi-a însuşit în totalitate susţinerile pârâtei şi a înlăturat apărările recurentului, fără a ţine seama de probele şi argumentele care dovedesc clar existenţa unor transformări ce l-au lipsit toată viaţa de posibilitatea de a duce un trai normal, fiind nevoit astfel ca într-o fracţiune de secundă să-şi schimbe priorităţile, de la momentul accidentului atenţia acestuia fiind canalizată exclusiv în scopul de a se recupera medical şi psihic, un proces îndelungat ce implică eforturi considerabile şi sprijinul permanent al familiei, considerând, în mod greşit, că prejudiciul suferit în plan nepatrimonial a fost acoperit prin suma derizorie de 75.000 de euro acordată de instanţă.

Mai mult, recurentul arată că practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în sensul abordării distincte a gravităţii/intensităţii, faţă de durată, astfel încât principiul proporţionalităţii între suma acordată şi vătămare (intensitate şi durată) să aibă consistenţă şi să reliefeze o analiză efectivă a cauzei.

În concluzie, recurentul-reclamant solicită, în prealabil, în baza prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ., să se constate admisibilitatea în principiu a recursului formulat, şi, în consecinţă, să se procedeze la analiza acestuia, urmând să fie admis recursul, în baza prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., să fie casată decizia recurată şi trimisă cauza spre o nouă judecată curţii de apel, sub aspectul realizării unei cercetări complete a fondului, cu arătarea motivele de fapt şi de drept în considerentele hotărârii pronunţate în temeiul cărora şi-a format convingerea cu privire la cuantumul daunelor morale la care recurentul este îndreptăţit, a analizei motivate, coerente, temeinice şi efective a tuturor seturilor de prejudicii care au stat la baza cererii de apel, avându-se în vedere întinderea în timp, intensitatea fiecărui prejudiciu, şi respectarea interdependentă a tuturor principiilor privind stabilirea despăgubirilor - caracterul echitabil, proporţional şi care să nu ducă la îmbogăţirea fără just temei.

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat în principal excepţia netimbrării şi excepţia nulităţii recursului şi, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, sens în care a depus practică judiciară.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiilor şi apărărilor invocate de intimata-pârâtă.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluţia preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.

Prin încheierea din 11 noiembrie 2020 a fost încuviinţat în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 20 ianuarie 2021 au fost respinse excepţia netimbrării şi excpţia nulităţii recursului, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă şi a fost acordat termen pentru judecarea acestuia.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În speţă, hotărârea atacată este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, decizia recurată fiind clară şi concisă, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia.

Nici ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a III-a C. proc. civ. nu este incidentă, deşi a fost invocată de recurent, atât timp cât textul de lege vizează o hotărâre care cuprinde numai motive străine de natura cauzei, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

Argumentat şi legal motivat, instanţa de prim control judiciar a pronunţat o hotărâre în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate reclamantului A. evidenţiind - aşa cum rezultă din considerentele deciziei atacate - elementele care definesc prejudiciul şi încadrarea acestora într-un barem de gravitate, raportat la suferinţele fizice produse reclamantului, numărul de zile de îngrijiri medicale rezultat din expertiza medico-legală, starea actuală de sănătate a acestuia rezultată din înscrisurile aflate la dosar, cât şi consecinţele de ordin psihic.

Din perspectivă jurisprudenţială, trebuie reţinut că atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluţionat cauze similare celei de faţă, s-au raportat nu numai la criteriile de evaluare prestabilite de legislaţia naţională, ci au avut în vedere şi o judecată în echitate, prin raportare şi la consecinţele negative suferite de cel care pretinde daunele morale.

Rolul jurisprudenţei în cuantificarea în bani a unei stări subiective este acela de furniza criterii generale de apreciere fundamentate în practica judiciară.

Este de subliniat că, în sistemul juridic român, jurisprudenţa naţională nu reprezintă izvor de drept, în accepţiunea sa de act juridic cu valoare normativă, hotărârile judecătoreşti producând efecte obligatorii doar între părţi, întemeiate pe principiul relativităţii, iar evaluarea prejudiciului moral se face în funcţie de circumstanţele concrete şi particularităţile fiecărei cauze.

În lipsa unor criterii legale de stabilire a cuantumului daunelor morale, este de menţionat că fixarea acestuia rămâne la aprecierea instanţei, în raport de consecinţele negative suferite de victimă pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, or, în speţă, toate aspectele circumstanţiale situaţiei particulare a cauzei au fost expuse în raţionamentul logico - juridic al soluţiei pronunţate în privinţa determinării despăgubirilor, menite să asigure o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului suferit de reclamant.

Întinderea prejudiciului nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât instanţa trebuie să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, or, în cauză instanţa de apel a aplicat în mod corect regulile de drept şi criteriile de determinare a cuantumului daunelor morale în speţa dedusă judecăţii.

Susţinerile recurentului vizând aprecierea instanţei de apel cu privire la valoarea efectivă a daunelor morale stabilite în favoarea sa nu pot fi analizate, având în vedere că acest aspect ţine de netemeinicia hotărârii, iar nu de nelegalitatea acesteia, controlul judiciar al instanţei de recurs putând fi exercitat doar sub aspectul nelegalităţii hotărârii.

În consecinţă, împrejurarea că recurentul este nemulţumit de argumentele şi soluţia pronunţată în cauză nu determină incidenţa niciuneia dintre tezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: absenţa motivării, contradicţia argumentelor sau invocarea unor motive străine de natura pricinii.

Este de subliniat faptul că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, instanţa de recurs neputând proceda la reevaluarea materialului probator.

Înalta Curte observă că trimiterile recurentului-reclamant la dispoziţiile art. 1385 şi 1391 C. civ. au fost făcute în scopul de a repune în discuţie situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi reanalizată de instanţa de apel, ceea ce nu mai este permis în această etapă procesuală, astfel cum s-a reţinut anterior.

De altfel, recurentul-reclamant a invocat formal motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât argumentaţia adusă în susţinerea acestuia nu conţine referiri directe la dispoziţiile legale încălcate sau greşit aplicate de instanţă, ci referiri la jurisprudenţa în materie, or, astfel cum s-a arătat anterior, jurisprudenţa nu reprezintă izvor de drept.

Pentru toate raţiunile înfăţişate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi invocate de recurentă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1880 din 12 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1880 din 12 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2021.