RCA compensation: Valuation of foreign vehicles using brand representative price lists versus specialized catalogs under CSA Order No. 14/2011

Şedinţa publică din data de 21 aprilie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 4 decembrie 2017 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia a Ii-a Civilă, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele B. şi B. prin reprezentant de despăgubiri C., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea acestora la plata sumei de 695.532 RON reprezentând diferenţă despăgubiri RCA în dosarul de daună externă nr. 14/385/G.

A solicitat, totodată, citarea în cauză a intervenientului forţat D., precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349, art. 1357, art. 1521-1525 coroborate cu art. 2199 şi art. 2223 şi următoarele C. civ., Legea nr. 136/1995 cu completările şi modificările ulterioare, Anexa la Ordinul CSA nr. 14/29.11.2011.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta B. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. A invocat, de asemenea, excepţia necompetenţei instanţelor româneşti în judecarea cauzei, iar cu privire la legea aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii, a menţionat că este legea germană.

Prin încheierea de şedinţă din 9 octombrie 2018, Tribunalul Dolj a respins excepţia de necompetenţă generală invocată de pârâte prin întâmpinare având în vedere că beneficiar al asigurării este persoana care are dreptul de a încasa despăgubirea, fără a fi însă parte în contractul de asigurare, cât şi dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. b) din Regulamentul nr. 1215/2012, conform cărora asigurătorul poate fi acţionat în justiţie în faţa instanţelor de la locul unde are domiciliul reclamantul-beneficiar al asigurării.

Având în vedere Directiva 2009/103/CE din 19 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere auto, art. 4 din Regulamentul nr. 864/2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale, conform cărora legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale care decurg dintr-o faptă ilicită, este legea ţării în care s-a produs prejudiciul, indiferent în ce ţară are loc faptul cauzator de prejudicii, cât şi art. 2 alin. (1) din acelaşi regulament care stabileşte că în sensul Regulamentului, termenul de prejudiciu reprezintă orice consecinţă a unei fapte ilicite, instanţa a constatat că întrucât prejudiciul a fost produs în România, ţara în care reclamantul are sediul, legea aplicabilă în speţă este legea română.

Prin precizarea formulată la 19 martie 2019, reclamanta a majorat câtimea obiectului cererii, în ceea ce priveşte contravaloarea lipsei de folosinţă, solicitând obligarea la plata sumei de 452.152 RON, conform valorii stabilite prin raportul de expertiză contabilă.

Prin sentinţa nr. 132 din 7 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a Ii-a Civilă a fost admisă în parte acţiunea precizată la data de 19.03.2019 formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii C. S.A. şi B. PRIN REPREZENTANT DE DESPĂGUBIRI C. şi terţul intervenient D.; a fost obligată pârâta B. PRIN REPREZENTANT DE DESPĂGUBIRI C. către reclamant la plata sumei de 641.070,17 RON despăgubiri reprezentând diferenţă despăgubire pentru autocamionul avariat (175.743,17 RON), lipsa de folosinţă (452.152 RON) şi cost retragere camion fără notificare (13.175 RON); a fost obligată pârâta către reclamant Ia plata sumei de 18.115 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâtele C. S.A. şi B. PRIN REPREZENTANT DE DESPĂGUBIRI C. au declarat apel.

Prin decizia nr. 991/2019 din 12 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, au fost admise apelurile declarate de pârâtele C. S.A. şi B. PRIN REPREZENTANT DE DESPĂGUBIRI C. împotriva sentinţei nr. 132/2019 din 7 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. şi cu intimatul - intervenient D..

A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul ca a fost obligată pârâta către reclamantă la plata sumei de 22848,87 RON reprezentând diferenţa de despăgubire pentru autovehicul.

S-au menţinut dispoziţiile referitoare la contravaloarea lipsei de folosinţă şi la costul retragerii fără notificare, precum şi dispoziţiile vizând admiterea în parte a acţiunii.

A fost obligată pârâtă la 12322 RON cheltuieli de judecată aferente fondului, către reclamantă.

A fost obligată intimata reclamantă la 2081,44 RON cheltuieli de judecată aferente apelului către apelanta B..

La 7 februarie 2020, A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 991/2019 din 12 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea cererii de recurs, susţine, în esenţă, că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză, respectiv a art. 53 lit. b) din Anexa la Ordinul CSA nr. 14/2011.

În opinia recurentei, instanţa de apel a aplicat în mod greşit prevederile art. 53 lit. b) teza iniţială din Anexa la Ordinul CSA nr. 14/2011, deşi incidenţa în cauză era teza a doua a art. 53 lit. b), întrucât nu există depusă la dosarul de daună o listă de preţuri valabilă la data producerii accidentului pentru autocamionul avariat, iar calculul a fost efectuat în mod corect şi legal de către cei 3 experţi tehnici pe baza cataloagelor de specialitate.

Apreciază că greşita aplicare a normei de drept este evidentă şi din perspectiva în care se arată de instanţa de apel în considerentele deciziei recurate faptul că în mod eronat s-ar fi raportat instanţa de fond la un catalog auto ediţie 2009, în condiţiile în care exista oferta de preţ a reprezentantei E..

Or, nu exista o listă de preţuri la care să ne raportam, la dosarul de daună regăsindu-se doar o ofertă personalizată către F., care nu se poate aprecia că reprezintă o listă de preţuri, astfel că incidenţa avea teza a II-a, iar nu teza iniţială cum în mod greşit a apreciat instanţa de apel.

Respectiva ofertă personalizată, consideră recurenta, este în realitate un înscris pro causa, atât din punct de vedere al caracteristicilor tehnice, cât mai ales al situaţiei în care aceasta a fost emisă şi a modului în care este realizată, astfel că nu putea determina aplicarea în cauză a tezei iniţiale a art. 53 din Norma anexă la Ordinul CSA nr. 14/2011.

Soluţia pronunţată de instanţa de apel este nelegală, iar acest fapt este confirmat chiar şi de faptul că nu au fost formulate de niciuna dintre apelante obiecţiuni în faţa instanţei de fond la raportul de expertiză specialitatea "Autovehicule, circulaţie rutieră".

Solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Intimaţii B. şi D. au formulat întâmpinare prin care au solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 11 noiembrie 2020, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

La termenul de judecată din 20 ianuarie 2021, a fost admis în principiu recursul, fiind acordat termen pentru judecarea acestuia la 21 aprilie 2021.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, însă, în cauză, nu este incident acest motiv de recurs, pentru considerentele care urmează.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut nelegalitatea deciziei pronunţată de către instanţa de apel, contestând cuantumul despăgubirii acordate, raportat la stabilirea valorii autovehiculului asigurat, prin prisma aplicării greşite a dispoziţiilor art. 53 lit. b) din Norma ASF 14/2011, aceasta fiind critica de nelegalitate care poate fi examinată de către instanţa de control judiciar.

Potrivit art. 50 alin. (1) din Norma ASF 14/2011:

"despăgubirile pentru vehicule nu pot depăşi cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului şi nici limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA".

Conform art. 53 lit. b) din Norma ASF 14/2011:

"prin valoarea de nou a vehiculului se înţelege, pentru vehiculele de producţie străină, preţul de comercializare de nou conform listelor de preţuri de la unităţi de specialitate din România, valabile la data producerii accidentului sau, în lipsa acestora, pe baza cataloagelor de specialitate echivalat în RON la cursul de schimb al pieţii valutare comunicat de BNR la data producerii accidentului".

Întreaga argumentare subsumată motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondată, întrucât, contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel a apreciat în mod corect că la stabilirea valorii de despăgubire trebuie respectate dispoziţiile art. 50 alin. (1) şi art. 53 lit. b) din Norma ASF 14/2011.

Pornind de la cadrul legal instituit de art. 50 şi art. 53 lit. b) din Norma ASF 14/2011, instanţa de control judiciar a aplicat corect prevederile legale evocate, reţinând că la stabilirea valorii de despăgubire instanţa de fond în mod eronat s-a raportat la un catalog auto ediţie 2009, omiţând oferta de preţ a reprezentantei mărcii E..

Înalta Curte constată că au fost aplicate corect dispoziţiile art. 53 lit. b) din Norma ASF 14/2011 potrivit cărora numai în lipsa unor liste de preţuri de la unităţile de specialitate din România, valabile la data producerii accidentului, se poate stabili preţul de comercializare de nou pe baza cataloagelor de specialitate.

Oferta reprezentanţei mărcii E. în raport de care instanţa de apel a stabilit formula de calcul a valorii de nou a autovehiculului avariat reprezintă în realitate un preţ indicat de o unitate de specialitate din România, în sensul textului de lege indicat, iar nu o ofertă personalizată, un înscris pro causa, astfel cum pretinde recurenta.

Se impune, totodată, precizarea faptului că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, instanţa de recurs neputând proceda la reevaluarea materialului probator.

Din expunerea argumentelor evocate de către recurenta-reclamantă rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie şi chestiuni de fond (ex. formula de calcul a valorii autovehicului asigurat; concluziile expertizei de specialitate "autovehicule, circulaţie rutieră"; cuantumul diferenţei de despăgubire acordate pentru autovehicul etc.), care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşa fiind, se impune înlăturarea criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 488 C. proc. civ.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi invocat de recurentă, decizia atacată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 991/2019 din 12 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, ca nefondat, menţinând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 991/2019 din 12 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2021.