Recovery of property improvements barred by statute of limitations; appeal void for plaintiff’s loss of legal capacity due to company deregistration.

Şedinţa publică din data de 21 aprilie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 9 noiembrie 2016 pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., solicitând instanţei să dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 217.613,014 RON, reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse de reclamantă imobilului - spaţiu comercial situat în Constanţa, str. x şi instituirea unui drept de retenţie asupra imobilului.

Prin încheierea nr. 895 din 11 noiembrie 2016, Tribunalul Constanta, secţia a II-a civilă a declinat cauza spre competentă soluţionare secţiei I Civile, ca urmare a admiterii excepţiei necompetentei funcţionale.

Prin sentinţa civilă nr. 2 C din 25 ianuarie 2017, ca urmare a soluţionării conflictului de competenţă ivit între cele două secţii, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civilă a Tribunalului Constanţa.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei secţii, la 15 martie 2017, sub număr de dosar x/2016

Prin sentinţa civilă nr. 357/28.02.2019, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a Ii-a Civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâţi, fiind respins, ca prescris, dreptul la acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 25/2020 din 20 ianuarie 2020, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator statutar X. împotriva sentinţei civile nr. 357/28.02.2019 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă.

La 2 aprilie 2020, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 25/2020 din 20 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine, în esenţă, că instanţa de apel a reţinut motive contradictorii în raport cu datele din dosarul nr. x/2009, date valorificate în favoarea reclamanţilor.

Astfel, arată că, pe de o parte, instanţa a reţinut că în acel dosar reconvenient este persoana fizică, iar pe de altă parte că a administrat probe persoana juridică citată, dispoziţie asupra căreia s-a revenit, momentul fiind important sub raportul datei naşterii dreptului la acţiune.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă consideră că s-a încălcat autoritatea de lucru judecat în raport cu sentinţa pronunţată în dosarul nr. x/2009, în care s-a statuat că reconvenient în cauză şi parte este persoana fizică X. şi nu S.C. A. S.R.L., care a fost scoasă din citativ, aşa cum s-a reţinut prin încheierea interlocutorie din 16.09.2016.

Arată că soluţia s-a confirmat în căile de atac, situaţie în care data depunerii situaţiei de lucrări este irelevantă în cauza de faţă, fiind depusă de persoana fizică pentru care a fost confirmată definitiv calitatea de reconvenient în cauza anterioară. De altfel, cererea reconventională, la care s-a ataşat situaţia de lucrări este ea însăşi formulată de persoana fizică considerată singura reconvenientă cu calitate.

Critica subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la faptul că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 3 şi art. 8 din Decretul nr. 167/1958.

Astfel, recurenta-reclamantă susţine, în esenţă, că termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 a început să curgă la 16.09.2016, când instanţa a statuat că în dosarul nr. x/2009 persoana fizică are calitate de reconvenient, fiindcă acesta a formulat cererea şi a administrat probe, inclusiv depunerea situaţiei de lucrări de către persoana fizică. Odată cu scoaterea din cauză a societăţii în acel dosar, considerând că nu are calitate, s-a născut dreptul recurentei S.C. A. S.R.L. la acţiune pentru valorificarea dreptului său.

Prin urmare, faţă de data introducerii prezentei acţiuni, la 9 noiembrie 2016, recurenta apreciază că aceasta este formulată în termen legal, iar instanţa de apel trebuia să respingă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi să păşească la rezolvarea pe fond a cauzei.

Recurenta-reclamantă mai precizează şi faptul că, în urma anulării sentinţei, este dovedit că s-a produs o mărire a patrimoniului intimaţilor şi o micşorare a patrimoniului societăţii reclamante. Astfel, din actele de proprietate a imobilului rezultă starea şi structura imobilului iniţial, iar din expertiza judiciară alăturată acţiunii rezultă natura lucrărilor, faptul că au fost autorizate şi au adus spor de valoare considerabil imobilului. De acest spor de valoare beneficiază intimaţii, operând un transfer de valoare cu titlu de îmbogăţire fără just temei, neexistând obligaţia la asemenea prestare, în baza unui raport juridic între reclamanta şi pârâţi.

Pentru aceste considerente, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată, întrucât instanţa a soluţionat greşit cauza pe prescripţie, iar nu pe fond.

Intimaţii-pârâţi nu au depus întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 11 noiembrie 2020, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

La termenul de judecată din 10 martie 2021, a fost admis în principiu recursul, fiind acordat termen pentru judecarea acestuia la 21 aprilie 2021.

La 20 aprilie 2021, X. în calitate de fost asociat unic al recurentei A. S.R.L. a transmis prin fax o cerere de introducere în cauză, susţinând, în esenţă, că, potrivit art. 235 din Legea nr. 31/1990, acesta a preluat patrimoniul societăţii recurente A. S.R.L., care a fost dizolvată şi radiată.

Drept urmare, ţinând cont de dispoziţiile art. 38 şi art. 39 C. proc. civ. şi având în vedere faptul că prezentul recurs a fost depus la 6 aprilie 2020, dată la care A. S.R.L., întrucât societatea încă mai avea capacitatea de folosinţă, solicită introducerea în cauză, dată fiind calitatea sa de succesor a persoanei juridice radiate.

A depus înscrisuri, respectiv copie de pe rezoluţia nr. 26495/02.11.2020 a ONRC - Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/30.10.2020 şi de pe certificatul constatator nr. x/16.04.2020 emis de ONRC - Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Cererea de introducere în cauză formulată de X., în calitate de fost asociat unic al recurentei este neîntemeiată, motiv pentru care aceasta va fi respinsă, pentru următoarele considerente:

Contrar susţinerilor fostului asociat unic al societăţii recurente, X., transmiterea calităţii procesuale, în sensul dispoziţiilor art. 38 C. proc. civ., nu poate avea loc în cauză, întrucât, în cazul persoanelor juridice transmiterea legală a calităţii procesuale se realizează prin reorganizarea sau transformarea persoanei juridice care are calitatea de parte în proces, ceea ce în speţă nu s-a înfăptuit, reclamanta A. S.R.L. fiind dizolvată şi radiată din registrul comerţului, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar (rezoluţia nr. x/02.11.2020 şi certificatul de radiere filele x), iar despre o transmitere convenţională a calităţii procesuale nu se poate vorbi.

Nu se poate transmite calitatea de succesor în drepturi ope legis a drepturilor persoanei juridice către fostul asociat şi nici nu se poate susţine o preluare a patrimoniului de către acesta fără o procedură în acest sens, astfel cum pretinde X. invocând în drept art. 235 din Legea societăţilor.

Este ştiut că asociaţii au posibilitatea să formuleze o acţiune prin care să solicite să se constate că a fost transmis dreptul de proprietate asupra bunurilor deţinute de societate la momentul radierii, fiind necesară formularea unei cereri la Registrul Comerţului în vederea emiterii unui certificat de atestare a bunurilor respective.

Cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 237 din Legea nr. 31/1990 implică, pentru soluţionarea ei, desfăşurarea unei proceduri contencioase, contradictorii, cu participarea tuturor părţilor interesate, în cauză asociatul societăţii radiate şi Oficiul Registrului Comerţului, având în vedere ca acesta din urmă a înregistrat radierea societăţii.

Procedura privind dobândirea bunurilor din patrimoniul persoanei juridice este reglementată de dispoziţiile art. 237 şi art. 238 din Legea nr. 31/1990, or, în speţă nu s-a desfăşurat o asemenea procedură.

Aşa fiind, va fi respinsă ca neîntemeiată, cererea de introducere în cauză formulată de X., în calitate de fost asociat unic al recurentei.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 25/2020 din 20 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, va fi respins pentru lipsa capacităţii de folosinţă a acesteia, pentru considerentele care succed:

Conform dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, motiv pentru care Înalta Curte va lua în examinare excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a reclamantei A. S.R.L.

În acest sens, se constată că prevederile art. 1 din Legea nr. 31/1990, stabilesc că societăţile comerciale cu sediul în România sunt învestite cu personalitate juridică, iar unul dintre efectele personalităţii juridice este dreptul societăţii de a sta în justiţie ca reclamantă sau pârâtă, drept care subzistă până la radierea societăţii din registrul comerţului, acesta fiind în realitate şi momentul încetării existenţei sale ca persoană juridică.

Capacitatea de folosinţă este capacitatea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii, iar capacitatea procesuală de folosinţă apare ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi de a-şi asuma obligaţii pe plan procesual. Cu alte cuvinte, aceasta este capacitatea de a sta în justiţie. Persoana care are capacitate de folosinţă în sens material, are şi capacitatea procesuală în legătură cu drepturile şi obligaţiile sale.

Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă se invocă pe cale de excepţie în orice stare a pricinii, întrucât este o excepţie de fond, peremptorie, absolută, nu numai în primă instanţă, ci chiar direct în apel sau recurs. Mai mult, excepţia poate fi ridicată nu numai de partea ale cărei interese sunt ocrotite prin consacrarea sancţiunii, dar şi de cealaltă parte, care nu poate fi obligată să accepte o judecată în care actele de procedură ale adversarului, inclusiv hotărârea, stau sub semnul nesiguranţei dedusă din riscul anulării lor. Pot invoca excepţia procurorul şi instanţa din oficiu.

Radierea societăţii recurente are drept consecinţă lipsirea persoanei juridice de a avea drepturi şi obligaţii, reprezentând capacitatea de folosinţă.

Astfel, odată cu radierea, recurenta-reclamantă A. S.R.L. şi-a pierdut capacitatea de folosinţă, încetându-şi existenţa ca subiect de drept şi nu mai poate sta în judecată, potrivit art. 32 alin. (1) coroborat cu art. 56 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport cu prevederile art. 56 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 25/2020 din 20 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru lipsa capacităţii de folosinţă a acesteia.

În condiţiile în care recurenta-reclamantă este o societate radiată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază ca fiind lipsită de justificare cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimaţii-pârâţi B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., S., T., U., V., W., motiv pentru care aceasta va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca neîntemeiată, cererea de introducere în cauză formulată de X., în calitate de fost asociat unic al recurentei.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 25/2020 din 20 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru lipsa capacităţii de folosinţă a acesteia.

Respinge ca neîntemeiată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimaţii-pârâţi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2021.