Road crash insurer upheld: cassation dismissed—€20,000 award stands, secondary victim claims rejected.

Şedinţa publică din data de 20 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 13 februarie 2018, sub nr. x/2018, reclamanţii A., B. şi C., prin reprezentant legal B., în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.R.L., intervenientul forţat E. (introdus în cauză prin încheierea din 7 iunie 2018 - dosar fond) şi S.C. F. S.R.L. (introdusă în cauză, în calitate de pârâtă, prin încheierea din 08 octombrie 2018), au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.500.000 euro cu titlu de daune materiale şi morale din care 1.000.000 euro pentru A., 250.000 euro pentru B. şi 250.000 euro pentru C..

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 136/1995.

Prin încheierea de şedinţă din 08 octombrie 2018 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D. S.R.L.

Prin sentinţa nr. 242/2019 din 06 martie 2019, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de către reclamanţi, în contradictoriu cu S.C. D. S.R.L., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor B. şi C., invocată prin întâmpinare şi a respins acţiunea formulată de către reclamantele B. şi C., în contradictoriu cu pârâta F. S.R.L. şi intervenientul forţat E., ca fiind formulată de către persoane fără calitate procesuală activă.

A admis în parte acţiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta F. S.R.L. şi intervenientul forţat E., şi, în consecinţă, a obligat S.C. F. S.R.L. la plata către reclamantul A. a sumei de 20.000 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. de la data plăţii, reprezentând daune morale.

A respins, în rest, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A. ca fiind nefondată.

A obligat reclamantul la plata către pârâta S.C. F. S.R.L. a sumei de 1.623 RON, reprezentând cheltuieli de judecată proporţional gradului de admitere al cererii de chemare în judecată şi a luat act că reclamantul A. nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 579/2019 din 10 mai 2019, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de către S.C. F. S.R.L. şi, în consecinţă, a dispus completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 242 din 06 martie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Prahova, în sensul că acesta va cuprinde şi menţiunea "Obligă pârâta S.C. F. S.R.L., în calitate de corespondent de daune al G., la plata către reclamantul A. a sumei de 20.000 euro, convertibili în RON la cursul B.N.R. de la data plăţii, cu titlu de daune morale".

Împotriva sentinţei nr. 242/2019 din 06 martie 2019, au declarat apel atât reclamanţii A., B. şi C., cât şi pârâta S.C. F. S.R.L.

Prin decizia nr. 562 din 28 noiembrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanţii A., B. şi C. şi de pârâta S.C. F. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 242 din 06 martie 2019 pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-intervenient E..

Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanţii A., B. şi C., prin reprezentant legal B., au declarat recurs.

Nemulţumiţi fiind de sumele acordate de instanţa de fond şi menţinute de instanţa de apel în urma respingerii apelului, în motivare, autorii recursului au prezentat, în esenţă, istoricul litigiului, arătând că suma solicitată a fost calculată în funcţie de tabelele de la Milano (singurele existente în prezent) care permit o individualizare a prejudiciului, în funcţie de vârsta persoanei vătămate şi de vătămarea suferită, pe număr de zile de îngrijiri medicale, suma solicitată fiind suma minimă prevăzută în aceste tabele.

Consideră că suma solicitată prin cererea de chemare în judecată este pe deplin justificată având în vedere suferinţa acestora ca urmare a producerii accidentului, intervenţiile medicale şi infirmitatea cu care a rămas reclamantul A. ca urmare a producerii accidentului, făcând trimitere, în acest sens, la menţiunile din certificatul medico-legal nr. 1519/25.09.2017 depus la dosarul cauzei.

Se arată că acţiunea a fost formulată de cei trei reclamanţi, A. persoana vătămată în urma accidentului rutier, reclamantele B. şi C. fiind victime prin ricoşeu/colaterale (art. 1390 şi 1392 din C. civ.), motiv pentru care, se arată că, în mod greşit, instanţa a reţinut în privinţa reclamantelor B. şi C. că acestea au formulat acţiunea în calitate de moştenitoare, ("moştenitorii acesteia au doar posibilitatea continuării acţiunii promovate, după dispariţia sa").

Se arată că instanţa de fond a respins proba cu martori, apreciată de recurenţi ca fiind esenţială în dovedirea impactului asupra vieţii lor sociale în urma producerii accidentului şi faptul că, deşi au solicitat administrarea probei cu expertiza medico-legală şi testarea capacităţii de muncă la Institutul de Testare a Capacităţii de Muncă pentru a dovedi impactul accidentului asupra stării de sănătate a reclamantului A., aceasta le-a fost respinsă, instanţa considerând că, la dosar, sunt suficiente probe pentru a pronunţa soluţia în fond.

Consideră, de asemenea, că instanţa de fond nu a apreciat corect asupra obiectului pricinii, acesta fiind soluţionat de către o instanţa de contencios administrativ şi fiscal, şi nu de un complet civil.

Având în vedere că, la 28 noiembrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a respins apelul ca nefondat, menţinând, astfel, soluţia fondului, recurenţii consideră ambele soluţii ca fiind netemeinice şi nelegale, motiv pentru care solicită casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Prahova, din perspectiva următoarelor considerente:

I. Soluţia fondului a fost pronunţată de un complet de contencios administrativ şi fiscal, şi nu de un complet civil.

Consideră, aşadar, că prezenta cauză are ca obiect daune morale şi materiale, pretenţii civile conform dispoziţiilor Legii nr. 136/1995, iar repartizarea cauzei nu a fost făcută corect.

Pentru situaţia în care instanţa de recurs ar trece peste aceste susţineri privitoare la necompetenţă, autorii recursului solicită a se observa că:

II. Prin respingerea probatoriului solicitat în fond, expertiza medico-legală, testarea capacităţii de muncă, martori, le-a fost încălcat dreptul la apărare, drept garantat de Constituţia României, acestora fiindu-le imposibil de demonstrat prejudiciile materiale şi morale suferite în urma accidentului rutier.

Pe fond, solicită instanţei de recurs să constate că acţiunea promovată este întemeiată, sumele solicitate sunt pe deplin justificate din perspectiva suferinţei acestora ca urmare a producerii accidentului rutier, a intervenţiilor medicale şi a infirmităţii cu care a rămas reclamantul A..

Arată că, deşi ambele instanţe (fond şi apel) au reţinut că, în urma accidentului rutier, reclamantul A. a fost lipsit de un organ (splina), acestea precizează că, potrivit site-ului "descopera.ro", splina nu este un organ vital.

În combaterea acestor susţineri şi în intenţia de a arăta că splina este un organ foarte important, lipsirea de acest organ putând avea consecinţe negative asupra organismului, recurenţii invocă şi reproduc, totodată, diverse opinii medicale găsite tot pe internet.

Se arată că, deşi au învederat faptul că, la dosar, se află doar un certificat medico-legal, solicitând, în acest sens, şi administrarea probei cu expertiză medico-legală, justificat de faptul că, ulterior eliberării certificatului medico-legal, reclamantul a mai suferit intervenţii medicale, instanţa, minimalizând suferinţa reclamantului A., a respins această probă, considerând-o neîntemeiată.

În finalul memoriului de recurs, autorii acestui demers judiciar susţin că suma acordată reclamantului A. este nejustificat de mică în raport de consecinţele negative suferite de acesta. Mai mult, se arată că reclamantele sunt îndreptăţite a solicita daune morale, C. fiind minora în întreţinerea acestuia, iar reclamanta B. se află în întreţinerea soţului, ca urmare a pierderii locului de muncă.

Faţă de cele învederate, recurenţii solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârilor (fond şi apel) şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, în vederea administrării probatoriului.

În drept, recurenţii au indicat dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În urma solicitării Înaltei Curţi, recurentul A. a precizat că recurenţii sunt de acord ca recursul să fie soluţionat de completul de filtru, în situaţia în care acesta va fi admis în principiu .

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-intervenient forţat E. în data de 18 martie 2020 şi intimatei-pârâte F. S.R.L. în data de 20 martie 2020.

La 15 iunie 2020, intimata-pârâtă F. S.R.L. a depus, cu depăşirea termenului legal, întâmpinare prin care a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului formulat, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurenţilor-reclamanţi la 22 iunie 2020.

Recurenţii-reclamanţi nu au depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 10 noiembrie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Recurenţii-reclamanţi au formulat puncte de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu.

Prin încheierea din 09 martie 2021, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a respins excepţia privind nulitatea recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, a admis în principiu recursul şi a stabilit termen pentru soluţionarea cauzei în şedinţă publică.

Analizând recursul declarat în cauză prin prisma criticilor invocate şi a normelor legale incidente, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Critica recurenţilor-reclamanţi privind pronunţarea hotărârii de fond de către o instanţă necompetentă nu poate fi primită, fiind invocată omisso medio direct în calea de atac a recursului, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor amintite, motivele prevăzute la alin. (1) al art. 488 C. proc. civ. nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Se reţine însă, contrar celor învederate de recurenţii-reclamanţi, că necompetenţa primei instanţe nu a fost invocată de aceştia nici prin motivele de apel, nici la primul termen de judecată la care părţile au fost citate în apel şi au putut pune concluzii, aşa cum dispune art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, aceste critici nu pot face obiectul cercetării în această etapă procesuală.

Sub un alt aspect, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii au reiterat critica din cererea de apel privind încălcarea dreptului la apărare prin respingerea probatoriului solicitat în faţa primei instanţe.

În primul rând, instanţa de recurs notează că respectarea dreptului la apărare în cadrul procesului civil implică asigurarea dreptului de a propune probe, iar nu şi posibilitatea ca acestea să fie în mod automat admise.

Pe de altă parte, critica astfel formulată nu relevă care ar fi viciile de legalitate care au afectat măsura adoptată de instanţă şi vătămarea legitimă cu caracter procesual suferită de parte.

În plus, în virtutea caracterului devolutiv al apelului, instanţa de prim control judiciar a făcut o cercetare pertinentă a cauzei, prin prisma motivului de apel formulat de reclamanţi, modalitatea de administrare a probatoriului din această etapă procesuală nefiind criticată pe chestiuni de nelegalitate prin memoriul de recurs.

Nu în ultimul rând, instanţa supremă reţine că aprecierea asupra pertinenţei, concludenţei şi utilităţii probelor propuse se constituie într-un aspect care ţine de temeinicia hotărârii adoptate, fiind incompatibilă cu examenul de legalitate specific recursului.

Prin urmare, instanţa de recurs va înlătura această critică, întrucât este neîntemeiată.

Cu privire la restul susţinerilor recurenţilor din memoriul de recurs este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărui trăsătură esenţială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., anume aceea că permite realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate (a deciziei atacate pe această cale) care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte constată că nu pot forma suportul unei analize, în această etapă procesuală, criticile expuse de recurenţii-reclamanţi cu privire la modul în care instanţa de apel a analizat probele (înscrisuri) în stabilirea daunelor morale şi cele referitoare la situaţia de fapt stabilită în urma acestei analize a probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare.

Astfel, prin majoritatea criticilor formulate, recursul aduce, de fapt, în dezbatere, problematica stabilirii unui anumit cuantum al daunelor morale pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial. Cuantumul daunelor morale, stabilit de instanţa de apel, conform circumstanţelor particulare ale cauzei, reprezintă aşadar, o chestiune de temeinicie, iar nu de nelegalitate, necenzurabilă în recurs.

Nu în ultimul rând, instanţa supremă reţine că obiectul prezentului recurs îl reprezintă decizia instanţei de apel, astfel că nu pot fi primite criticile formulate de recurenţii-reclamanţi cu privire la sentinţa pronunţată în primă instanţă.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B. şi C., prin reprezentant legal B., împotriva deciziei nr. 562 din 28 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B. şi C., prin reprezentant legal B., împotriva deciziei nr. 562 din 28 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 aprilie 2021.