Appeal allowed; moral damages award quashed and remanded for retrial after appellate court breached right to defense by using online medical sources.

Şedinţa publică din data de 11 mai 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată la data de 16.05.2019, pe rolul Judecătoriei Năsăud, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 2.500 euro reprezentând despăgubiri materiale, contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, a medicamentelor şi investigaţiilor medicale; a sumei de 50.000 euro, reprezentând despăgubiri morale, ca urmare a producerii accidentului de circulaţie cauzat la data de 09.12.2017 de către pârâţi; actualizarea debitului conform dobânzii de referinţă a BNR, cu cheltuieli de judecată.

Prin precizarea depusă la data de 15 octombrie 2019 a fost majorat cuantumul daunelor morale la 5.000.000 euro.

Prin sentinţa civilă nr. 2086/18.10.2019 pronunţată de Judecătoria Năsăud s-a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud.

La data de 18 decembrie 2019 reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor şi la plata unei pensii lunare, urmare a pierderii în totalitate a capacităţii de muncă.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud:

Prin sentinţa civilă nr. 241/F/22.07.2020 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă, pronunţată în dosar nr. x/2019, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de către reclamantul A., împotriva pârâţilor B. şi Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România şi, în consecinţă: a fost obligat pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România să plătească reclamantului suma de 2.663,23 RON cu titlu de despăgubiri materiale şi suma de 50.000 RON cu titlu de despăgubiri morale, precum şi dobânda legală aferentă acestor sume începând cu data scadenţei, 09.12.2017 şi până la data efectivă a plăţii; s-au respins ca neîntemeiate restul pretenţiilor formulate; s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată şi a fost obligat pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România să plătească în favoarea Statului suma de 2.158,26 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru aferentă sumei pentru care a căzut în pretenţii de 52.663,23 RON, determinată conform art. 3 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 80/2013, diferenţa de 240.226,94 RON dintre taxa judiciară de timbru datorată de reclamant pentru care a beneficiat de scutire, de 242.385,20 RON şi cea de 2.158,26 RON, rămânând în sarcina statului.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj

Prin decizia nr. 224/A din 28 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 241/F din 22.07.2020 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă, pronunţată în dosar nr. x/2019

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs reclamantul A., cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

În cuprinsul cererii de recurs, reclamantul a arătat că decizia atacată este nelegală, susţinând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 Cod precedură civilă, formulând, în esenţă, următoarele critici:

- în speţă a avut loc o înrăutăţire a situaţiei în propria cale de atac pentru că instanţa s-a raportat la aspecte teoretice referitoare la afecţiunile demenţă şi tulburare de personalitate şi a apreciat că analiza probatoriului nu permite a se tranşa definitiv în sensul că afecţiunile reclamantului au fost generate exclusiv de accident;

- s-au reţinut împrejurări şi s-au formulat concluzii de către instanţa de apel fără a se raporta la probele din dosar;

- nu s-au pus în dezbatere chestiunile de ordin medical extrase din mediul on-line;

- în hotărâre au fost utilizate prezumţii relative, fără a da reclamantului posibilitatea să răstoarne aceste prezumţii prin proba contrară;

- în ceea ce priveşte incidenţa art. 488 pct. 6 C. proc. civ. - hotărârea atacată este nemotivată şi contradictorie, arată că nu au fost evocate criteriile obiective care justifică despăgubirea în valoare de 50.000 RON, că nu s-a relevat cum suma acordată permite reconstituirea vieţii avute anterior accidentului şi că prejudiciul moral nu se limitează doar la perioada de spitalizare;

- evocă jurisprudenţa în materia daunelor morale şi criteriile specifice acestei materii şi arată că prejudiciul suferit este permanent şi nerevizuibil.

5. Procedura de filtru

Cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor-pârâţi, iar la data de 5 martie 2021 intimatul C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Constatând încheiată etapa comunicărilor, prin rezoluţia din data de 26 martie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 11 mai 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând recursul în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate şi de limitele stabilite prin art. 488 din C. proc. civ., se reţin următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la repararea prejudiciilor de ordin material şi moral suferite în urma accidentării sale grave de către pârâtul B., accidentul rutier cauzându-i leziuni corporale despre care a susţinut că, potrivit actelor medico-legale depuse la dosar, au necesitat un număr de 65 - 70 de zile de îngrijiri medicale precum şi o afectare permanentă gravă a stării sale de sănătate.

Pretenţia de despăgubire astfel formulată împotriva autorului accidentului şi împotriva pârâtului C. au fost fundamentate pe regulile răspunderii civile delictuale.

Prin hotărârea primei instanţe s-a reţinut că a fost dovedită îndeplinirea, în cauză, a condiţiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a pârâţilor. În considerarea consecinţelor de ordin fizic şi moral ce s-au constatat a fi fost produse de accidentul rutier asupra stării de sănătate a reclamantului, s-a dispus obligarea pârâţilor la plata către cel dintâi a sumei de 2.663,23 RON cu titlu de despăgubiri materiale şi a sumei de 50.000 RON cu titlu de despăgubiri morale.

Împotriva hotărârii de primei instanţe a formulat apel reclamantul, prin cererea de apel arătând acesta că este nemulţumit de cuantumul daunelor morale acordate, raportat la suferinţa pe care a îndurat-o la momentul accidentului, dar mai ales ulterior acestui eveniment.

În privinţa apelului astfel exercitat, instanţa de apel a apreciat că este practic nemotivat.

Înalta Curte constată că această apreciere relativă la motivarea cererii de apel a fost una eronată, ţinând seama de conţinutul cererii de apel din care reiese faptul că partea a criticat modalitatea de cuantificare a despăgubirilor morale, în sensul că este prea mică reparaţia acordată cu acest titlu prin raportare la suferinţa deosebită pe care reclamantul apelant a încercat-o efectiv nu numai la momentul accidentului, ci mai ales ulterior acestui moment, fiind şi în prezent într-o situaţie extrem de delicată şi împovărătoare.

Criticile astfel formulate vizau evident elementul prejudiciu, dintre cele specifice materiei răspunderii civile delictuale, iar exigenţele ce rezidă din prevederile art. 479 alin. (1) C. proc. civ. impuneau a se analiza controlul judiciar numai cu la modalitatea de stabilire a întinderii sale.

În acest punct al analizei se cuvine a fi observat că şi instanţa de apel a evidenţiat acest element vizat de criticile din cererea de apel, reţinând că "se poate desprinde, din declaraţia de apel, faptul că apelantul este nemulţumit de cuantumul daunelor morale care i-au fost acordate raportat la suferinţele fizice şi morale încercate şi la starea actuală de sănătate a apelantului, care, conform propriilor susţineri, nu se poate îngriji singur, nu poate merge, nu se poate întreţine fără susţinere şi ajutor de specialitate".

Apelul reclamantului a fost respins ca nefondat, instanţa de prim control judiciar reţinând, în esenţă, că nu se justifică o majorare a cuantumului daunelor morale acordate de prima instanţă pentru că, din coroborarea actelor medicale existente la dosarul cauzei cu informaţii medicale ce au fost identificate de instanţă din surse online, nu se poate reţine cu certitudine că afecţiunile pe care reclamantul le-a invocat ar fi fost generate exclusiv de accidentul rutier.

În ceea ce priveşte critica recurentului referitoare la înrăutăţirea situaţiei sale în propria cale de atac - critică susceptibilă de analiză în coordonatele motivului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 5 raportat la art. 482 din C. proc. civ. -, se constată caracterul nefondat al acesteia în raport de următoarele aspecte:

Prin decizia recurată a fost integral menţinută soluţia primei instanţe, anume aceea de stabilire a obligaţiei pârâtului de a plăti despăgubiri materiale în cuantum de 2663,23 RON şi despăgubiri morale în cuantum de 50.000 RON (astfel cum acestea au fost cuantificate prin sentinţa apelată).

Pentru a argumenta corectitudinea cuantumului despăgubirilor, instanţa de apel a reţinut că "este greu de tranşat definitiv existenţa raportului de cauzalitate, cert şi neîndoielnic, între trauma suferită de reclamant ca urmare a accidentului rutier şi diagnosticul medical care a determinat încadrarea sa în grad de handicap", motiv pentru care a concluzionat că "apare ca exagerată solicitarea reclamantului apelant de a-i fi acordate daune morale în cuantum de 5.000.000 de Euro, pe motiv că datorită accidentului rutier s-ar fi impus încadrarea sa în grad de handicap".

Contrar susţinerilor recurentului, aceste din urmă reţineri ale instanţei de apel nu configurează o înrăutăţire a situaţiei sale în propria cale de atac întrucât verificarea caracterului cert al legăturii de cauzalitate dintre, pe de o parte, fapta ilicită a pârâtului B. şi, pe de altă parte, prejudiciul moral real încercat de reclamant impunea şi demersul de reevaluare a coordonatele faptice care au fost reţinute de instanţa fondului în privinţa consecinţelor produse de accidentul rutier asupra stării de sănătate a reclamantului. Un atare demers analitic era necesar şi util controlului judiciar permis prin art. 477 alin. (1) din C. proc. civ., prin prisma faptului că însuşi reclamantul apelant invoca - prin cererea de apel - netemeinicia soluţiei adoptate de prima instanţă în ce priveşte stabilirea întinderii prejudiciului moral, iar pentru evaluarea unei asemenea critici era necesar ca instanţa să verifice şi legătura de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtului B. şi acele probleme de sănătate pe care reclamantul le invoca drept consecinţe ale respectivei fapte.

Împrejurarea că prima instanţă a stabilit că fapta ilicită săvârşită de pârât a avut drept consecinţă afectarea stării de sănătate a reclamantului nu are semnificaţia unei statuări în sensul că toate problemele de sănătate pe care acesta din urmă le-a invocat sunt consecinţa respectivei fapte. De aceea, era necesar ca instanţa de apel să verifice coordonatele legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul moral al cărui cuantum era contestat prin cererea de apel.

O altă critică susţinută de recurent a fost în sensul că, în decizia atacată, instanţa a utilizat prezumţii relative, dar nu a dat părţii posibilitatea să răstoarne respectivele prezumţii prin proba contrară.

Această critică - susceptibilă de analiză în coordonatele motivului de recurs reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. - este fondată.

Reiese, din considerentele deciziei supuse controlului judiciar, că instanţa de apel a reţinut prezumţia potrivit căreia "este foarte posibil ca reclamantul să fi avut deja un debut de demenţă degenerativă anterior producerii accidentului rutier", fundamentul acestei prezumţii fiind reprezentat informaţii extrase din mediul on-line (site-ul medlife.ro).

Din verificarea consemnărilor referitoare la discuţiile purtate în şedinţa publică se constată că utilizarea în procedura judiciară a acestui mijloc de probă - care a fundamentat deducerea unei prezumţii judiciare relative - nu a fost adusă la cunoştinţa părţilor (implicit a recurentului-reclamant) spre a putea da acestuia posibilitatea de a-şi exercita în mod eficient dreptul la apărare prin propunerea unor probe contrare ori (cel puţin) a unui punct de vedere relativ la pertinenţa şi concludenţa respectivelor mijloace de probă.

O altă prezumţie reţinută de instanţa de apel a fost aceea că "cel mai probabil reclamantul avea antecedente medicale, care însă nu au fost depistate şi diagnosticate la timp, în sensul preexistenţei unei demenţe degenerative, a unei tulburări organice a personalităţii şi a unei deteriorări cognitive severe". Şi aceasta a fost dedusă din informaţii culese din mediul on-line (sursa: rom.wikipedia.org), care au fost utilizate în proces cu valoare de mijloace de probă concludente şi pertinente, fără a se fi pus în discuţia părţilor administrarea lor cu această valoare juridică.

Prin urmare, deşi în apel nu s-a dispus, din oficiu - în urma unor discuţii conforme exigenţelor impuse de principiul contradictorialităţii - administrarea de noi probe, instanţa, pe lângă actele medico-legale existente la dosarul cauzei s-a raportat la informaţiile afişate pe site-ul medlife.ro şi pe site-ul wikipedia.org. Acest demers analitic a condus la fundamentarea concluziei relative la conţinutul raportului de cauzalitate, şi implicit asupra întinderii prejudiciului moral, fără a se fi dat recurentului posibilitatea de a se apăra relativ la aceste elemente nou avute în vedere şi care au fost valorificate ca esenţiale în tranşarea litigiului.

Prin raportare la acest context al judecăţii ce s-a realizat în etapa apelului, Înalta Curte constată că este fondată critica recurentului în sensul că au fost reţinute împrejurări de fapt şi s-a concluzionat cu privire la pretenţia sa, fără ca instanţa să fi avut în vedere probele ce au fost administrate cu respectarea rigorilor procesuale, respectiv că dezlegările date au avut ca fundamant probe care nu au fost puse în discuţia contradictorie a părţilor. Acest mod de soluţionare a apelului a limitat nejustificat atât eficienţa principiului contradictorialităţii cât şi exercitarea dreptului la apărare al recurentului reclamant, astfel cum acestea sunt conferite în mod imperativ prin art. 13 alin. (3) şi art. 14 alin. (5) şi (6) coroborat cu art. 6 C. proc. civ.

În alte cuvinte, Înalta Curte constată că judecata realizată în apel a adus atingere dreptului recurentului de a beneficia de un proces desfăşurat în condiţii de contradictorialitate, care implică în mod necesar dreptul părţilor de a discuta cu privire la probele cauzei pe care instanţa le va analiza spre a se pronunţa asupra aspectelor litigioase, garanţie procedurală civilă prevăzută şi de art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamantale.

Apreciind, pentru motivele arătate, că hotărârea instanţei de apel nu respectă principii fundamentale ale procesului civil, Înalta Curte constată că se impune rejudecarea apelului spre a se realiza o judecată conformă exigenţelor specifice procesului civil.

Spre această finalitate, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, art. 496 alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ., urmează a se dispune admiterea recursului şi casarea deciziei atacată, urmând ca litigiul să fie trimis aceleiaşi instanţe de apel spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanţa va avea în vedere şi argumentele recurentului-reclamant în sensul că valoarea despăgubirilor trebuie să respecte criteriile doctrinare şi jurisprudenţiale de cuantificare a prejudiciilor de ordin moral. De asemenea, vor fi avute în vedere toate urmările accidentului rutier produs de intimatul-pârât B. (inclusiv cele care s-ar manifesta în prezent), ţinând seama că acestea sunt invocate ca reper prin argumentele expuse în cererea de apel, argumente care - deşi sunt succinte - evidenţiază faptul că nemulţumirea iniţiatorului căii de atac este legată de cuantumul despăgubirilor morale acordate prin sentinţa apelată, cuantum pe care îl consideră insuficient prin prisma a două repere: consecinţele produse în perioada imediat următoare accidentului rutier; problemele de sănătate care au fost determinate de acelaşi eveniment rutier şi care ar persista şi în prezent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 224/A din 28 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 mai 2021.