Nullity of electronic appeal for lack of valid signature under Civil Procedure Code Art. 486
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Civil Section I) issued a final decision annulling the appellant's appeal, thereby upholding the prior order that had dismissed the request to refer a constitutional unconstitutionality exception to the Constitutional Court. The case involved a procedural dispute where the petitioner, seeking to challenge the admissibility of a previous decision, had submitted an appeal via email without the required signature after being formally notified of the obligation to sign under pain of nullity. The court applied Articles 486(1)(e), 486(2), and 486(3) of the Civil Procedure Code, which mandate that petitions must include the signature of the party or their representative, and established that electronic submissions must comply with the specific legal regime for digital signatures (Law no. 455/2001) or be accompanied by a physical signed copy to ensure authenticity and legal validity.
Legislator headnote
AI generatedart. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ, art. 486 alin. (3) C. proc. civ; Nullity of electronic appeal for lack of valid signature under Civil Procedure Code Art. 486: Având în vedere normele procesuale stabilite de legiuitor, care statuează condiţiile în care poate fi formulată orice cerere adresată instanţei, constatând lipsa semnăturii părţii, cum recurentul-petent nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei de judecată de a semna recursul, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv anularea cererii de recurs.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2022
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea din 7 decembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021.1 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru
Împotriva acestei încheieri, petentul A. a formulat recurs.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 13 decembrie 2021 şi a fost aleatoriu repartizat spre soluţionare completului nr. 5, care a stabilit termen de judecată la 20 ianuarie 2022, cu citarea părţilor, în şedinţă publică.
Examinând recursul în raport de excepţia nulităţii pentru nesemnarea cererii de recurs, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reţine următoarele:
Conform dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.
Alin. (2) al aceluiaşi text de lege dispune că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
În cauza de faţă, se constată că, deşi recurentul-petent A. a fost citat cu menţiunea de a semna cererea de recurs înaintată prin e-mail sau de a expedia un exemplar semnat al cererii, sub sancţiunea nulităţii, partea nu s-a conformat obligaţiei dispuse de instanţă.
Se reţine că partea care înţelege să transmită instanţei cereri în format electronic trebuie să se conformeze dispoziţiilor speciale prevăzute de Legea nr. 455/2001 ce stabilesc regimul juridic al semnăturii electronice şi al înscrisurilor în formă electronică, precum şi condiţiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice. Semnătura electronică reprezintă date în formă electronică care sunt ataşate sau logic asociate cu alte date în formă electronică şi care servesc ca metodă de identificare.
În asemenea cazuri precum cel din speţa dedusă judecăţii, în care cererile sunt adresate instanţelor în format electronic, semnătura digitală conectează identitatea electronică a semnatarului cu documentul digital, neputând fi copiată de pe un document digital pe altul, fapt ce conferă documentului autenticitate (atestă faptul că documentul aparţine persoanei semnatare, iar autorul documentului nu îşi poate declina răspunderea pentru conţinutul documentului cu semnătură electronică valida).
Practic, semnătura electronică (digitală) validă oferă instanţei o garanţie a faptului că mesajul sau documentul digital este creat de către persoana care l-a semnat, iar conţinutul mesajului sau documentului digital nu a fost modificat de la data emiterii acestuia.
Aşadar, pentru a se conforma dispoziţiilor instanţei de judecată, recurentul-petent avea posibilitatea, fie de a transmite prin e-mail cererea de recurs, e-mail care să aibă ataşat o semnătură electronică validă, în condiţiile legii speciale anterior menţionate, fie avea posibilitatea de a expedia prin poştă un exemplar al cererii formulate, care să poarte semnătura sa olografă.
În lipsa semnăturii părţii, o atare cerere, privată de unul dintre elementele necesare şi esenţiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu poate determina o legală învestire a instanţei de judecată.
Având în vedere normele procesuale stabilite de legiuitor, care statuează condiţiile în care poate fi formulată orice cerere adresată instanţei, constatând lipsa semnăturii părţii, cum recurentul-petent nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei de judecată de a semna recursul, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv anularea cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 7 decembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021.1.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 ianuarie 2022.