Court stamp-duty refund case: unconstitutionality exception referral upheld as rightly rejected for lack of relevance; appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra cauzei de faţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin încheierea din 2 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2015, s-a respins cererea de restituire a taxei judiciare de timbru depuse în dosarul nr. x/2015, formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimaţii Spitalul Clinic Municipal "Dr. B." Oradea şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Prin decizia civilă nr. 409/A din 30 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. x/2015, a fost respins ca nefondat apelul declarat de petentul A. împotriva încheierii civile din 2 octombrie 2019 pronunţată de către Curtea de Apel Oradea.

Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a declarat contestaţie în anulare, formându-se dosarul nr. x/2021.

În cursul soluţionării căii extraordinare de atac, contestatorul a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin încheierea din 18 octombrie 2021, Curtea de Apel Oradea a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, formulată de contestatorul A..

În motivarea soluţiei pronunţate, Curtea a arătat că s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ într-o contestaţie în anulare a unei hotărâri judecătoreşti definitive, astfel încât, prin raportare la obiectul concret al cauzei stabilit prin contestaţia în anulare, a concluzionat că invocarea excepţiei neconstituţionalităţii ce vizează un alt temei juridic decât cel prevăzut de art. 503 şi următoarele C. proc. civ. excede cadrului procesual, neavând nicio legătură cu cauza. Pentru aceste considerente, instanţa a respins cererea contestatorului de sesizare a Curţii Constituţionale.

Împotriva încheierii din 18 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, petentul A. a declarat recurs, cale de atac înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 28 octombrie 2021.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-petent a arătat că necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 a rezultat din conflictul de interese în care se află Curtea de Apel Oradea, instanţă chemată să judece o cauză în care recurentul-petent este parte împreună cu judecătorii instanţei - două litigii ce fac obiectul dosarului nr. x/2020 şi dosarului nr. x/2020

Apreciază că prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 îngrădesc dreptul de liber acces la o instanţă independentă şi imparţială pentru că o parte dintr-un litigiu care este propriul său judecător nu poate fi imparţial, iar soluţia pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în sensul că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei, este pronunţată în exces de putere.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând încheierea recurată în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Criticile formulate de recurentul-petent pot fi subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu referire la faptul că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, în sensul că excepţia invocată ar avea legătură cu soluţionarea cauzei.

Se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din acelaşi articol dispune că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Ca atare, instanţa este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) şi (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăşi asupra relevanţei textului incriminat ca fiind contrar legii fundamentale în soluţionarea cauzei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.

Aşadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei - de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate - este limitată de dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, printre care şi cea referitoare la existenţa unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi cauza dedusă judecăţii.

În speţă, recurentul-petent a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 în faţa instanţei învestite cu soluţionarea contestaţiei în anulare formulate împotriva deciziei civile nr. 409/A din 30 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea.

Articolul a cărui neconstituţionalitate se solicită a fi constatată - art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 - prevede că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Astfel cum se poate constata, acest text legal nu are legătură cu obiectul concret al cauzei deduse judecăţii ori cu stadiul procesual al litigiului - contestaţie în anulare declarată împotriva unei decizii prin care s-a soluţionat apelul la o cerere de restituire a taxei de timbru. Altfel spus, excepţia de neconstituţionalitate invocată nu vizează calea de atac a contestaţiei în anulare, astfel încât să devină admisibilă sesizarea Curţii Constituţionale.

Astfel cum a reţinut şi curtea de apel, condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei. Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma soluţiei pronunţate şi a dispoziţiilor legale în temeiul cărora această soluţie a fost pronunţată.

Cu privire la relevanţa pe care soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate o are în prezenta cauză, având în vedere faptul că instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia a fost învestită cu soluţionarea unei căi extraordinare de atac, se constată că nu sunt fondate criticile recurentului, neexistând legătură între soluţia ce ar fi putut fi pronunţată în cadrul contestaţiei în anulare şi soluţia ce ar fi putut fi pronunţată de Curtea Constituţională în soluţionarea excepţiei invocate.

Cu alte cuvinte, şi dacă s-ar admite neconstituţionalitatea prevederilor art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, acest aspect nu ar avea relevanţă directă în soluţionarea contestaţiei în anulare, iar prefigurarea unei soluţii vizând neconstituţionalitatea nu creează premisele aplicării directe a acelei norme în vederea soluţionării căii extraordinare de atac.

În mod corect a reţinut curtea de apel faptul că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, având în vedere că prin cererea formulată s-a invocat neconstituţionalitate unui text de lege ce are legătură cu materia contenciosului administrativ şi vizează litigiile apărute între persoanele fizice sau juridice şi autorităţi sau instituţii ce exercită atribuţiuni de putere publică. Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ reglementează procedura de urmat în cazul litigiilor ivite în cadrul acestui tip de raporturi juridice. De asemenea, aceeaşi lege defineşte şi noţiunea de "contencios administrativ" ca fiind "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

Prin urmare, pentru ca un litigiu să poată fi dedus spre soluţionare instanţei de contencios administrativ, acesta trebuie să ca el puţin una din părţi să fie o autoritate publică, în sensul definit de lege, iar litigiul să privească emiterea/încheierea unui act administrativ, nesoluţionarea în termenul legal de către autoritatea publică a unei cereri prin care petentul tinde să îşi valorifice un drept/interes legitim sau refuzul nejustificat al autorităţii publice de a soluţiona o astfel de cerere.

Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut curtea de apel faptul că nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, aceea ca dispoziţia legală criticată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea încheierii recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt lipsite de fundament, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de şedinţă din 18 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 ianuarie 2022.