Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 70/2022 AI generated

Inadmissibility of cassation in restitution cases where law restricts review to appeal

Case Number Decizia nr. 70/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the local municipality council, leaving the appellate court’s decision in force, which had previously upheld the first-instance order obligating the mayor to allocate a specific land parcel as compensation for an expropriated building share. The dispute concerned a civil action for property restitution under the special legislation governing the return of assets illegally taken during the communist regime, where the claimant sought in-kind compensation for a 5/8 share of an expropriated structure. The decisive legal basis for the dismissal was that decisions rendered in appeal are not subject to further cassation when the underlying first-instance judgment is only subject to appeal, a restriction explicitly provided by Article 35(4) of Law No. 165/2013 and Article 483(2) of the Code of Civil Procedure, which bars recourse against appellate decisions in such cases to ensure procedural finality.

Legislator headnote

AI generated

art. 35 alin. (3) Legea nr. 165/2013, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ; Inadmissibility of cassation in restitution cases where law restricts review to appeal: Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Keywords

AI generated
restitution of property cassation review article of civil procedure restricted assets procedural review right of rescission

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. x/2016, la data de 02.03.2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Primarul Municipiului Timişoara, a solicitat, în principal, în temeiul dispoziţiilor art. 35 alin. (3) Legea nr. 165/2013, să se atribuie în compensare pentru cota de 5/8 din imobilul construcţie expropriat, teren în echivalent valoric pe unul din terenurile identificate de aceasta; în subsidiar, a solicitat obligarea Primarului Municipiului Timişoara să emită dispoziţie motivată asupra cererii de acordare a măsurii reparatorii a compensării cu bunuri oferite în echivalent, conform art. 1 alin. (2) din Legea 165/2013 completată şi modificată, astfel; pentru cota de 5/8 din imobilul construcţie expropriat, a solicitat compensarea cu teren în echivalent valoric pentru unul din terenurile identificate de reclamantă.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 165/2013.

2 .Hotărârea pronunţată de tribunal în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 881/18.06.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Timiş a luat act de renunţarea reclamantei la excepţia de nulitate a H.G. nr. 977/2002, în ceea ce priveşte poziţia 545 (649), Anexa 2, precum şi a HCL nr. 245/1999, modificată prin HCL nr. 125/2001 şi prin HCL nr. 64/2002 cu privire la cuprinderea în domeniul public a imobilului "teren intravilan de 4612 mp, situat în Timişoara, str. x, înscris în CF nr. x, top. x-2207-2208/2", în contradictoriu cu Guvernul României şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara. A admis acţiunea civilă formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Timişoara, în sensul că a fost obligat acest pârât să atribuie reclamantei, în compensare pentru cota de 5/8 parte din imobilul construcţie expropriat (casă ce a fost situată în Timişoara, str. x, înscris în CF nr. x Timişoara, nr. top. x), suprafaţa de 236 mp (suprafaţa măsurată 256 mp) din terenul intabulat în CF nr. x Timişoara, nr. top. x situat în str. x nr. circumscripţie stradală 11A, suprafaţă de teren ce va rezulta în urma operaţiunilor de dezmembrare propuse de expertul judiciar B., lotul x, nr. top x, delimitat în planul cu propunerea de dezmembrare Anexa 1 la raportul de expertiză, de punctele 6-4-3-7, cu cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Timişoara.

3 . Hotărârea pronunţată în apel

Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin decizia nr. 131 din 1 octombrie 2020, a respins apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 881din 18 iunie 2019 pronunţate de Tribunalul Timiş.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2350 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

4. Cererea de recurs

Împotriva deciziei Curţii de Apel Timişoara, secţia a I-a civilă, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timişoara a declarat recurs.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin raport s-a reţinut inadmisibilitatea căii de atac, completul de filtru urmând a aprecia asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs, inclusiv asupra excepţiilor nulităţii recursului şi lipsei de interes în declararea recursului de către Consiliul local al Municipiului Timişoara, invocate prin întâmpinare de intimata - reclamantă A..

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

La termenul din 20 ianuarie 2022, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului, pe care o va analiza cu prioritate faţă de excepţiile nulităţii şi lipsei de interes, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reţinând următoarele considerente:

Litigiul dedus judecăţii are ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Primarul Municipiului Timişoara, prin care a solicitat în principal, în temeiul dispoziţiilor art. 35 alin. (3) Legea nr. 165/2013, să se atribuie în compensare pentru cota de 5/8 din imobilul construcţie expropriat teren în echivalent valoric pe unul din terenurile identificate de aceasta; în subsidiar, a solicitat obligarea Primarului Municipiului Timişoara să emită dispoziţie motivată asupra cererii de acordare a măsurii reparatorii a compensării cu bunuri oferite în echivalent, conform art. 1 alin. (2) din Legea 165/2013.

În drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 165/2013.

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

În conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

În speţă, atât prima instanţă, cât şi cea de apel au calificat litigiul ca fiind unul legat de aplicarea Legii nr. 165/2013, soluţionându-l ca atare.

Or, Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, stipulează la art. 35 alin. (4) că hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol sunt supuse numai apelului.

Totodată, conform art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

În raport de dispoziţiile legale menţionate, decizia nr. 131 din 1 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a I a civilă, atacată în prezenta cauză, nu este supusă recursului.

Faţă de cele sus-menţionate, din coroborarea dispoziţiilor antereferite, rezultă că hotărările recurate, atacate în speţă, nu sunt susceptibile de recurs, fiind pronunţate de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

În consecinţă, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva deciziei civile nr. 131 din 1 octombrie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2022.