Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 69/2022 AI generated

Competence for international divorce: jurisdiction of the claimant's domicile when the defendant resides abroad and Romanian courts have international jurisdiction

Case Number Decizia nr. 69/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by definitively assigning competence to the Ploieşti Court to hear the entire divorce action, overriding the Ploieşti Court’s partial declination of jurisdiction regarding custody and maintenance issues. The dispute arose from a contested divorce with foreign elements, where the respondent, a Romanian citizen residing in Spain, successfully challenged the general jurisdiction of Romanian courts for matters concerning the minor child under Council Regulation 2201/2003, leading the Ploieşti Court to accept international incompetence for the child-related claims while declining territorial competence for the divorce itself to the Bucharest Sector 5 Court; the Bucharest court subsequently reversed this, finding the claimant resided in Ploieşti. The deciding legal basis involved an interpretative application of Article 915 of the Romanian Code of Civil Procedure, establishing that when the defendant does not have a domicile in the country and Romanian courts possess international jurisdiction (via Article 3(1)(b) of Regulation 2201/2003), the competent court is that of the claimant’s domicile; the Court determined that the claimant’s periodic absence due to his profession did not negate his stable domicile in Ploieşti, thereby restoring Ploieşti’s competence over the full subject matter of the divorce.

Legislator headnote

AI generated

art. 249 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) din C. proc. civ, art. 915 C. proc. civ, art. 1081 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ, art. 915 alin. (1) C. proc. civ; Competence for international divorce: jurisdiction of the claimant's domicile when the defendant resides abroad and Romanian courts have international jurisdiction: Se observă că instanţele aflate în conflict au interpretat diferit prevederile art. 915 C. proc. civ., prin raportare la domiciliul părţilor.

Keywords

AI generated
jurisdictional matters domicile abroad Civil Procedure Code action for divorce minor child assigned competence

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti, la 24.09.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., desfacerea căsătoriei lor prin divorţ din culpă comună, reluarea de către pârâtă a numelui dinaintea căsătoriei, stabilirea locuinţei minorei C. la domiciliul mamei, exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minoră în comun, obligarea reclamantului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei, precum şi stabilirea unui program de vizitare a minorei în favoarea reclamantului.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a invocat excepţia de necompetenţă generală a instanţelor române, faţă de dispoziţiile art. 3 din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului Uniunii Europene şi de faptul părţile şi minora au reşedinţa în Spania, acolo unde pârâta a introdus şi cerere de divorţ, învederând că nu acceptă competenţa instanţelor române.

La termenul de judecată din 19.04.2021, pârâta a precizat că înţelege să invoce excepţia de necompetenţă generală în ceea ce priveşte petitele având ca obiect situaţia minorei C. după divorţ, precum şi excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de pârâtă, în privinţa petitelor având ca obiect desfacerea căsătoriei prin divorţ şi reluarea de către pârâtă a numelui dinaintea căsătoriei.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 3589/04.05.2021 pronunţată de Judecătoria Ploieşti s-a admis excepţia de necompetenţă generală, invocată de pârâtă, în ceea ce priveşte petitele având ca obiect stabilirea locuinţei minorei C., stabilirea modalităţii de exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la aceasta, stabilirea unui program de vizitare a minorei în favoarea reclamantului, precum şi obligarea reclamantului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei.

Au fost respinse petitele având ca obiect stabilirea locuinţei minorei C., stabilirea modalităţii de exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la aceasta, stabilirea unui program de vizitare a minorei în favoarea reclamantului, precum şi obligarea reclamantului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei, ca nefiind de competenţa instanţelor române.

A fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de pârâtă, în privinţa petitelor având ca obiect desfacerea căsătoriei prin divorţ şi reluarea de către pârâtă a numelui dinaintea căsătoriei, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut că reşedinţa minorei este în Spania, unde locuieşte dinainte de introducerea cererii de chemare în judecată (conform înscrisului de la fila x).

De asemenea, Judecătoria Ploieşti nu a fost învestită pe calea excepţională, de către instanţa spaniolă competentă, conform Regulamentului nr. 2201/2003 al Consiliului Uniunii Europene privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000, incident în speţă, ci de către o persoană fizică, iar pârâta nu a acceptat competenţa instanţei române, formal sau printr-un comportament neechivoc (dimpotrivă, a invocat excepţia de necompetenţă generală şi a precizat că nu acceptă competenţa instanţelor române).

Aşadar, competente să soluţioneze petitele având ca obiect stabilirea locuinţei minorei C., stabilirea modalităţii de exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la aceasta, stabilirea unui program de vizitare a minorei în favoarea reclamantului, precum şi obligarea reclamantului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei sunt instanţele din Spania, iar nu instanţele române.

Cât priveşte petitele având ca obiect desfacerea căsătoriei prin divorţ şi reluarea de către pârâtă a numelui dinaintea căsătoriei, Judecătoria Ploieşti a apreciat că nu există o ierarhie a criteriilor de stabilire a competenţei prevăzute de art. 3 din Regulament ci, dimpotrivă, aceste criterii au caracter alternativ, astfel că oricare dintre instanţele desemnate de art. 3 lit. a) şi b) din Regulament poate fi deopotrivă competentă.

Revenind la datele speţei, având în vedere cetăţenia română a părţilor, în virtutea dispoziţiilor art. 3 lit. b) din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului Uniunii Europene, instanţele române sunt competente internaţional să judece petitele analizate.

În speţă, părţile au în prezent reşedinţa în Spania (potrivit înscrisurilor de la filele x), iar, până în prezent, părţile nu şi-au exprimat acordul expres în sensul soluţionării litigiului de către Judecătoria Ploieşti (dimpotrivă, pârâta a contestat prin întâmpinare competenţa instanţei) - împrejurări ce atrag incidenţa art. 915 alin. (2) teza a doua C. proc. civ., care prevede:

"În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti.".

Deşi reclamantul a susţinut că în prezent domiciliul său este în România şi că ajunge pe teritoriul Spaniei doar cu ocazia efectuării curselor România - Spania în funcţia de şofer angajat al societăţii D. S.R.L., acesta nu a depus nicio dovadă în acest sens (deşi sarcina probei îi incumbă, potrivit art. 249 C. proc. civ.), nici alăturat cererii de chemare în judecată, şi nici la primul termen de judecată la care reclamantul, deşi legal citat, nu s-a prezentat, apărătorul său învederând că la acel moment reclamantul se afla în Spania.

2.2. Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 9557 din 16.11.2021, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Instanţa a reţinut, în esenţă, că, în prezent pârâta are reşedinţa în Spania, iar reclamantul are reşedinţa obişnuită - în sensul de locuinţă principală stabilă - în oraşul Ploieşti, judeţ Prahova, potrivit probelor administrate în cauză.

Faptul că pârâtul îşi părăseşte periodic locuinţa stabilă din România pentru a merge în străinătate, unde efectuează curse de transport de marfă, dar revine întotdeauna în domiciliul său (după cum reiese din lista de plată a întreţinerii ataşată) nu echivalează cu renunţarea la locuinţa din judeţul Prahova.

Prin urmare, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a apreciat că există mai multe probe în sensul că reclamantul are o locuinţă stabilă pe teritoriul României, de unde face frecvente deplasări în străinătate, în vreme ce niciunul dintre înscrisurile de la dosar nu relevă existenţa unei reşedinţe obişnuite în Spania, cu excepţia susţinerilor pârâtei.

În consecinţă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi declinată competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti, în a cărei rază teritorială îşi avea locuinţa reclamantul la momentul introducerii acţiunii.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În drept, potrivit art. 915 C. proc. civ.:

"(1) Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul. (2) Dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti.".

Acţiunea care a determinat declinările reciproce ale instanţelor are ca obiect o cerere de divorţ, cu elemente de extraneitate, în sensul că unul dintre soţi, respectiv pârâta este cetăţean român şi are reşedinţa în Spania, în timp ce reclamantul este cetăţean român şi are o profesie ce presupune efectuarea de deplasări frecvente în străinatate.

Se observă că instanţele aflate în conflict au interpretat diferit prevederile art. 915 C. proc. civ., prin raportare la domiciliul părţilor.

Astfel, norma de competenţă în materia divorţului, reglementată de C. proc. civ. la art. 915 alin. (1), stipulează în sensul că aceasta aparţine judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. În teza a doua a menţionatului articol se prevede că în situaţia în care soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află ultima locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia are locuinţa reclamantul.

Aşa cum rezultă din norma de drept menţionată, regula generală în materie de divorţ este aceea că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea este cea în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, însă aceasta poate fi aplicată doar dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiţii, şi anume: cei doi soţi să fi avut o locuinţă comună şi cel puţin unul dintre soţi să mai locuiască în circumscripţia respectivei instanţe.

În speţă, reclamantul susţine că ultimul domiciliu comun al soţilor a fost în municipiul Ploieşti, în timp ce pârâta afirmă că ultimul domiciliu comun a fost în Spania, iar în prezent, domiciliul pârâtei este în Spania, unde şi locuieşte, conform evidenţelor din Spania, aflate la dosar Judecătoria Ploieşti.

În ceea ce-l priveşte pe reclamant, domiciliul acestuia este municipiul Ploieşti, conform evidenţelor din cartea de identitate a acestuia şi a actelor din dosar.

De altfel, din înscrisurile ataşate la dosar reiese că acesta avea la momentul sesizării instanţei şi are şi în prezent calitatea de angajat în funcţia de şofer pentru transport internaţional al societăţii D. S.R.L. Ploieşti, efectuând curse internaţionale de transport mărfuri.

Ca atare, acceptând că, în anumite perioade de timp, a urmare a profesiei, reclamantul nu se află la domiciliu, ci în străinătate, acest fapt nu poate, de unul singur, să justifice concluzia că pârâtul nu mai are locuinţa în ţară, în sensul art. 915 C. proc. civ.

În consecinţă, văzând că locuinţa pârâtei nu se află în ţară, iar instanţele române sunt competente internaţional să soluţioneze cauza, potrivit art. 1081 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. şi art. 3 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CE 2201/2003, în speţă, devine incidentă ultima teză a art. 915 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia "când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul".

La data sesizării instanţei, reclamantul A. avea stabilit domiciliul în Municipiul Ploieşti, strada x, nr. 6, jud. Prahova, aşa cum reiese din conţinutul cărţii de identitate aflate la dosar Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, unde şi locuieşte, potrivit probelor administrate în cauză.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cereriii de chemare în judecată formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., având ca obiect "divorţ", în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2022.