Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 63/2022 AI generated

Jurisdictional conflict over contestation of forced execution: court authorizing enforcement determines territorial competence

Case Number Decizia nr. 63/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, awarding competence to the Iaşi Court to hear the case. The dispute arose from a contestation against enforced execution initiated by a judicial bailiff against multiple state entities (including the Ministry of Justice) based on a civil judgment, where the Sector 5 Bucharest Court previously declined territorial competence to the Iaşi Court, which subsequently returned the case, citing that its material competence had been extinguished because it failed to verify or prorogue competence at the first hearing. The decisive legal basis was the interpretation of Articles 651(1), 666, 712, 714, and 112 of the Code of Civil Procedure, as clarified by the mandatory Decision in the Interest of the Law No. 20/2021, which establishes that the court which authorized the enforcement is the territorially competent court to adjudicate the specific enforcement contestation, unless the law provides otherwise.

Legislator headnote

AI generated

art. 127 C. proc. civ, art. 131 alin. (1) C. proc. civ, art. 131 alin. (2) C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 651 C. proc. civ, art. 517 alin. (4) C. proc. civ; Jurisdictional conflict over contestation of forced execution: court authorizing enforcement determines territorial competence: Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a reţinut, în esenţă, că executarea silită care face obiectul prezentei cauze, a fost încuviinţată cu privire la mai mulţi debitori (Ministerul Justiţiei, Tribunalul Suceava şi Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava) prin încheierea nr. 2085/CS/24.02.2020 a Judecătoriei Iaşi, urmare a declinării judecării cererii de încuviinţare a executării silite depusă de executorul judecătoresc la Judecătoria Suceava, prin sentinţa civilă nr. 11/08.01.2020, pentru motivul prevăzut de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., raportat la calitatea creditorilor şi care funcţionează în raza Curţii de Apel Suceava.

Keywords

AI generated
civil jurisdictional conflict enforcement territorial law judicial law Civil Procedure Code conflict of interests

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2022

asupra conflictului de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la 08.01.2021 sub nr. x/2021, contestatorul Ministerul Justiţiei în contradictoriu cu intimaţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. şi T., a formulat contestaţie la executare împotriva executărilor silite în ansamblu începute de către BEJ U. în dosarele de executare cu numerele 809, 810, 811, 812, 813, 814, 815, 816, 817, 818, 819, 820, 821, 822, 824, 825, 826, 827, 831, 833/E/2019, împotriva somaţiilor emise în dosarele menţionate, precum şi încheierilor de stabilire a cheltuielilor de executare, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună suspendarea executării silite începută de către BEJ U. până la soluţionarea definitivă a prezentei contestaţii şi anularea executării silite însăşi şi a tuturor actele de executare efectuate în dosarele de executare menţionate ale BEJ U., inclusiv a încheierilor prin care a fost încuviinţată executarea silită în dosarul de executare anterior menţionat şi să se constatate că nu există sume de plată aferente sentinţei civile nr. 376/21.02.2008 a Tribunalului Suceava.

La termenul din 07.04.2021, raportat la aspectele privind împrejurarea că în 17 dosare de executare încuviinţarea executării a fost pronunţată de Judecătoria Iaşi, iar în trei dosare de executare încuviinţarea a fost acordată de Judecătoria Suceava instanţa a dispus disjungerea şi formarea pentru fiecare dosar de executare indicat în prezenta contestaţie la executare, respectiv nr. 810/E/2019, 811/E/2019, 812/E/2019, 813/E/2019, 814/E/2019, 815/E/2019, 816/E/2019, 817/E/2019, 818/E/2019, 819/E/2019, 820/E/2019, 821/E/2019, 822/E/2019, 824/E/2019, 825/E/2019, 826/E/2019, 827/E/2019, 831/E/2019 şi 833/E/2019, a câte unui nou dosar având ca obiect contestaţie la executare şi s-a format prezentul dosar înregistrat sub nr. x/2021.

La termenul de judecată din data de 16.06.2021 instanţa a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti în soluţionarea prezentei cauze.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 5357 din 16.06.2021, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat în favoarea Judecătoriei Iaşi, competenţa de soluţionare a acţiunii.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a reţinut, în esenţă, că executarea silită care face obiectul prezentei cauze, a fost încuviinţată cu privire la mai mulţi debitori (Ministerul Justiţiei, Tribunalul Suceava şi Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava) prin încheierea nr. 2085/CS/24.02.2020 a Judecătoriei Iaşi, urmare a declinării judecării cererii de încuviinţare a executării silite depusă de executorul judecătoresc la Judecătoria Suceava, prin sentinţa civilă nr. 11/08.01.2020, pentru motivul prevăzut de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., raportat la calitatea creditorilor şi care funcţionează în raza Curţii de Apel Suceava.

Întrucât instanţa de executare astfel stabilită, care a încuviinţat executarea silită în cadrul mai multor dosare de executare privind aceeaşi executare silită, este Judecătoria Iaşi, competenţa de soluţionare aparţine acestei instanţe.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei după declinare, Judecătoria Iaşi a pronunţat sentinţa civilă nr. 10859 din 21.10.2021, prin care a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a-l soluţiona.

În motivare, s-a reţinut, în esenţă, că, primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate şi au putut pune concluzii a fost termenul din 07.04.2021, termen la care instanţa a soluţionat excepţii şi a luat măsura administrativă de disjungere a dosarelor şi de formare a unui nou dosar de instanţă pentru fiecare dosar de executare aferent cu reţinerea doar a dosarului de executare nr. 809/E/2019. La acest termen instanţa nu a procedat la verificarea competenţei în temeiul art. 131 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu a reţinut că prorogă verificarea acesteia în temeiul art. 131 alin. (2) C. proc. civ., situaţie faţă de care competenţa rămâne câştigată de către prima instanţă sesizată.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condiţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Cererea de chemare în judecată care a generat declinările reciproce de competenţă este o contestaţie la executare formulată împotriva actelor de executare silită efectuate de către executorul judecătoresc pentru creditoarea D., astfel cum a fost disjunsă din cererea iniţială vizând o pluralitate de debitori.

Se observă că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în raport de prevederile art. 651 C. proc. civ., având în vedere situaţia particulară a speţei.

Conform deciziei în interesul legii nr. 20/27.09.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 1083/11.11.2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Or, în speţă, prin încheierea nr. 1521/CS/11.02.2020, pronunţată de către Judecătoria Iaşi în cadrul dosarului nr. x/2019, a fost încuviinţată executarea silită promovată de BEJ U. la solicitarea creditoarei D., împotriva debitorilor Tribunalul Suceava, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei.

Câtă vreme nu există o situaţie de excepţie dată de lege în competenţa altei instanţe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., reţinând decizia pronunţată în procedura de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte constată că Judecătoria Iaşi este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare dedusă judecăţii.

Faţă de argumentele expuse şi de dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2022.