Territorial competence for divorce proceedings based on the last effective common domicile rather than formal registration

Şedinţa publică din data de 3 martie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 23 decembrie 2020 pe rolul Judecătoriei Craiova, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului sau de comun acord; revenirea sa la numele avut înainte de căsătorie, "C."; exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorei D. de către reclamantă; stabilirea domiciliului minorei la mamă; stabilirea pensiei de întreţinere în cuantum de 1/4 din veniturile nete realizate de pârât, dar nu mai puţin de venitul minim pe economie.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 2 şi 6 lit. a) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, ale art. 263, art. 373 lit. b), art. 379 alin. (1), art. 383 alin. (1), art. 324, art. 398, art. 400, art. 402, art. 487, art. 529 alin. (2) şi art. 530 alin. (2) şi (3) C. civ. şi pe cele ale art. 194 şi următ. C. proc. civ.

2. Hotărârea Judecătoriei Craiova

Prin sentinţa civilă nr. 1092 din 23 iulie 2021, Judecătoria Craiova a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Năsăud.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Craiova a reţinut că, prin raportare la art. 915 C. proc. civ., în ceea ce priveşte cererea de divorţ, competenţa teritorială este reglementată prin norme de ordine publică, necompetenţa putând fi invocată, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., în forma ulterioară modificării prin Legea nr. 310/2018, în raport de data iniţierii litigiului, de părţi sau de judecător, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în fata primei instanţe şi pot pune concluzii.

Instanţa a constatat că primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţa primei instanţe şi au putut pune concluzii a fost la 8 iulie 2021, întrucât reclamanta nu a fost prezentă personal la termenul iniţial stabilit în cauză, 29 aprilie 2021, când judecata cauzei a fost amânată pentru ca aceasta să se prezinte personal, sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art. 922 C. proc. civ. şi pentru a se efectua verificări cu privire la locuinţa pârâtului, în vederea stabilirii competenţei.

Judecătoria Craiova a observat că, din relaţiile comunicate de secţia 4 a Poliţiei Municipiului Craiova, la 4 iunie 2021, a reieşit că pârâtul nu locuieşte în mod efectiv la domiciliul din Craiova, fiind plecat la muncă în străinătate.

Având în vedere că reclamanta a susţinut că ultima locuinţa comună a soţilor în ţară a fost în oraşul Năsăud, la adresa de domiciliu a reclamantei, aspect necontestat de către apărătorul ales al pârâtului, prezent la termenul de judecată din 8 iulie 2021, Judecătoria Craiova a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Năsăud.

3. Hotărârea Judecătoriei Năsăud

Prin sentinţa civilă nr. 2683 din 23 decembrie 2021, Judecătoria Năsăud a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârât şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei, şi a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Năsăud a enunţat dispoziţiile art. 914 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că părţile s-au căsătorit la 14 septembrie 2017 la Craiova, iar pe parcursul căsătoriei acestea au locuit în străinătate şi, pentru o perioadă scurtă de timp, în municipiul Craiova.

A constatat că, în şedinţa de judecată din 9 decembrie 2021, reclamanta a învederat că, după căsătorie, părţile au locuit împreună doar 3 zile în Craiova, după care au plecat în străinătate. A apreciat, astfel, că reclamanta a recunoscut că ultimul domiciliu comun al soţilor a fost în Craiova, iar nu în Năsăud.

Reţinând aceste aspecte, precum şi faptul că ultimul domiciliu comun al soţilor a fost în municipiul Craiova, care, potrivit H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii, se află în circumscripţia Judecătoriei Craiova, a stabilit că acestei instanţe îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine că Judecătoriei Năsăud îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, în considerarea dispoziţiilor legale şi a următoarelor argumente:

Conform art. 915 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul."

Competenţa prevăzută de art. 915 alin. (1) C. proc. civ. are caracter absolut, reclamantul neavând drept de opţiune între instanţele enumerate în cuprinsul acestui articol. În aplicarea acestei norme juridice este de reţinut că cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soţilor, dacă unul dintre aceştia locuieşte în raza sa teritorială.

Examinând actele de procedură îndeplinite în cauză şi raportându-le la susţinerile părţilor, Înalta Curte constată că ultima locuinţă comună a acestora a fost în oraşul Năsăud.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la 14 septembrie 2017, în municipiul Craiova, din căsătoria părţilor rezultând minora D..

Prin întâmpinarea şi cererea reconvenţională formulată în cauză, pârâtul a susţinut că, după despărţirea în fapt a părţilor, la 21 septembrie 2019, a locuit într-un imobil învecinat cu cel al reclamantei (din oraşul Năsăud), până la 15 august 2020.

Susţinerile sale sunt confirmate de adresa din 5 februarie 2021 emisă de S.C. E. S.R.L., din care a reieşit că a început să lucreze la această societate din municipiul Craiova din data de 14 septembrie 2020.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de reclamantă, pârâtul a arătat că susţinerile acesteia cu privire la faptul că locuieşte în Germania nu corespund realităţii, întrucât şi-a stabilit domiciliul, împreună cu minora, în oraşul Năsăud.

La termenul de judecată din 29 aprilie 2021, Judecătoria Craiova a amânat judecata cauzei la 8 iulie 2021, faţă de lipsa reclamantei de la judecată şi de necesitatea de a efectua o adresă la Poliţia Municipiului Craiova, secţia 4 Poliţie pentru a i se confirma dacă pârâtul domiciliază la adresa din str. x, jud. Dolj din această localitate.

Prin adresa din 31 mai 2021, Poliţia Municipiului Craiova, secţia 4 Poliţie a comunicat Judecătoriei Craiova că l-a identificat la adresa menţionată pe tatăl pârâtului, F., care a confirmat că acesta locuieşte în municipiul Craiova str. x, jud. Dolj, însă, la acel moment, se afla la muncă în străinătate, de unde urma să revină în cel mai scurt timp.

La termenul de judecată din 8 iulie 2021, Judecătoria Craiova a luat act de precizările reclamantei, în sensul că ultimul domiciliu comun al părţilor a fost în oraşul Năsăud, str. x, jud. Bistriţa-Năsăud.

Coroborând aceste precizări cu susţinerile pârâtului din cuprinsul întâmpinării şi cu celelalte acte depuse la dosar, Înalta Curte nu poate reţine că ultimul domiciliu comun al părţilor, în sensul dispoziţiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., a fost în municipiul Craiova, pentru a se stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea acestei instanţe, ci în oraşul Năsăud.

Noţiunea "domiciliu comun" conţinută de art. 915 alin. (1) C. proc. civ. semnifică ultima locuinţă în care soţii au convieţuit în mod efectiv şi unde s-a desfăşurat viaţa lor de familie, relevanţă având, la stabilirea competenţei teritoriale, locuinţa în fapt, iar nu cea menţionată în cărţile lor de identitate.

De asemenea, prin art. 321 C. civ., s-a definit termenul "locuinţa familiei", ca fiind locuinţa comună a soţilor sau, în lipsă, locuinţa soţului la care se află copiii. Aceste prevederi legale privesc locuinţa familiei, atât din perspectiva imobilului de locuit, cât şi din cea a vieţii de familie.

Raportând aceste considerente la susţinerile părţilor şi la aspectele rezultate din actele de procedură îndeplinite şi din dezbaterile care au avut loc în faţa celor două instanţe aflate în conflict, Înalta Curte constată că ultima locuinţă comună a părţilor a fost în Năsăud, localitate în care îşi are, de altfel, domiciliul şi reclamanta, conform precizărilor sale şi a menţiunilor din cartea sa de identitate.

Pentru aceste considerente, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Năsăud.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Năsăud.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 martie 2022.