Inapplicability of Civil Code servitude removal and compensation to pre-existing energy infrastructure under special energy laws

Şedinţa publică din data de 11 martie 2021

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la 16 iunie 2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta E-Distribuţie Muntenia S.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună următoarele:

- în principal, desfiinţarea tuturor cablurilor, echipamentelor, reţelelor şi a altor asemenea materiale de pe teren, precum şi readucerea terenului în starea iniţială, pe cheltuiala pârâtei; în subsidiar, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de desfiinţare a tuturor cablurilor, echipamentelor, reţelelor şi a altor asemenea materiale de pe teren şi la plata cheltuielilor pentru readucerea terenului în starea iniţială, cuantificate la valoarea de 62.000 euro;

- obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în valoare de 2.088 RON pentru lipsa de folosinţă a terenului până la data introducerii cererii de chemare în judecată şi a sumelor reprezentând diferenţa dintre valoarea despăgubirilor de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la data plăţii efective a acestora;

- obligarea pârâtei la acoperirea cheltuielilor de judecată suportate în prezentul dosar.

Temeiul juridic al cererii îl reprezintă dispoziţiile art. 12 alin. (10)-11, art. 13 alin. (2) lit. a), art. 14 alin. (4)-(5), 7-8 şi art. 44 alin. (6) din Legea nr. 123/2012, art. 621 alin. (1)-(3) C. civ., art. 44 Constituţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană a drepturilor omului.

2. Hotărârile pronunţate în soluţionarea conflictului negativ de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 1095 din 5 septembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii către Tribunalul Ilfov, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 117 C. proc. civ., potrivit cărora cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanţa în a cărei circumscripţie se află imobilul.

Tribunalul Ilfov, secţia civilă a declinat, la rându-i cauza, în favoarea Tribunalului Bucureşti, argumentat de faptul că acţiunea reclamantei este una personală şi atrage aplicarea regulii înscrise în art. 107 C. proc. civ. în sensul atribuirii competenţei instanţei de la sediul social al pârâtei - Bucureşti, B-dul x, nr. 41-43.

Regulatorul de competenţă a fost soluţionat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin sentinţa civilă nr. 5F din 12 ianuarie 2018. Instanţa a reţinut, raportat la argumentele din cererea de chemare în judecată, că natura juridică a acţiunii este aceea de acţiune personală patrimonială, iar competenţa de soluţionare a acesteia se stabileşte potrivit art. 107 C. proc. civ., în favoarea Tribunalului Bucureşti, instanţa de la sediul pârâtei.

3. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1002 din 22 mai 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A. S.R.L.

3. Decizia pronunţată, în apel, de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 489A din 27 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul, ca nefondat.

4. Recursul exercitat în cauză

Decizia din apel a fost atacată pe calea recursului de către reclamanta A. S.R.L.

În partea de început a cererii de recurs, recurenta a prezentat situaţia de fapt care a determinat declanşarea litigiului, susţinând că urmare a realizării lucrărilor la instalaţia electrică de către pârâtă, din anul 2015, şi anume efectuarea de săpături şi amplasarea unor cabluri de energie electrică pe teren, o parte din acesta a devenit inutilizabilă. Întrucât această situaţie nu a fost remediată pe cale amiabilă de către pârâtă, s-a văzut nevoită a solicita concursul instanţei în ce priveşte repararea prejudiciilor cauzate.

Prealabil evocării criticilor supuse controlului judiciar au fost reliefate argumente care pledează pentru întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale a pârâtei din perspectiva efectuării în mod necorespunzător a lucrărilor la instalaţia electrică de pe teren. Astfel, efectuarea lucrărilor fără informarea prealabilă a proprietarului terenului, cu încălcarea art. 14 alin. (4) din Legea nr. 123/2012, nerespectarea adâncimii de pozare a cablurilor de electricitate în cazul săpăturilor, aceasta fiind mai mică decât adâncimile reglementate cu titlu obligatoriu în Norma Tehnică Energetică, aprobată prin Ordinul nr. 38/2008, atrag răspunderea civilă delictuală a pârâtei. Existenţa dreptului de uz legal asupra terenurilor pe care sunt amplasate instalaţiile electrice nu înlătură răspunderea civilă a titularului acestui drept pentru prejudiciile cauzate terţilor în exercitarea lui.

Prejudiciul cauzat ca urmare a amplasării pe teren a instalaţiilor electrice exploatate de E-Distribuţie rezultă explicit din fotografiile depuse în anexa nr. 2 la cererea de chemare în judecată, necontestate de pârâtă, daunele produse terenului sunt vizibile, lucrările afectează o porţiune însemnată din teren şi cablurile pozate la adâncimi necorespunzătoare cauzează un risc imediat şi grav pentru viaţa şi sănătatea persoanelor din vecinătatea lor. Reclamanta s-a aflat astfel în imposibilitate de a utiliza terenul ca urmare a acestor lucrări.

A explicat recurenta că daunele au fost generate prin efectuarea unor săpături la cabluri electrice, fără respectarea adâncimilor tehnice impuse, valoarea terenului scăzând semnificativ, având în vedere că o parte importantă a fost degradată ca urmare a lucrărilor defectuoase realizate de intimată. Astfel, starea actuală a terenului este rezultatul direct al lucrărilor efectuate de intimată cu nerespectarea cadrului normativ, iar vinovăţia rezultă din lipsa informării cu privire la efectuarea respectivelor lucrări.

În continuare, a acuzat recurenta că pârâta ar răspunde şi pentru fapta constând în amplasarea nelegală a instalaţiei electrice exploatată de E-Distribuţie, care a pricinuit lipsa de folosinţă a terenului. Remediile la care este îndreptăţită ca urmare a amplasării cu nerespectarea legii a instalaţiilor electrice sunt despăgubiri pentru lipsa de folosinţă şi obligarea pârâtei la înlăturarea de pe teren a instalaţiei electrice.

În condiţiile prevăzute de C. civ. şi de Legea nr. 123/2012, dreptul de uz şi de servitute al operatorului de distribuţie a energiei electrice asupra terenurilor pe care sunt amplasate instalaţiile electrice are caracter oneros. Potrivit art. 621 alin. (1) şi (3) C. civ., proprietarul terenului este îndreptăţit la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a acestuia. Totodată, în speţă nu se verifică ipoteza prevăzută de art. 621 alin. (2) din cod, când proprietarul este obligat să permită trecerea prin fondul său a reţelelor edilitare ce deservesc fonduri învecinate sau din aceeaşi zonă, amplasarea instalaţiei electrice în altă parte nefiind imposibilă, periculoasă sau foarte costisitoare.

Criticile aduse hotărârii atacate, subsumate motivului de recurs înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 12 alin. (9), (10), art. 14 alin. (4) din Legea nr. 123/2012 şi art. 621 alin. (2) C. civ.

Curtea de Apel a interpretat incorect dispoziţiile art. 12 alin. (9) şi 10 din Legea nr. 123/2012, în sensul constatării existenţei unui drept de uz şi servitute asupra terenului pe toată durata capacităţii energetice, şi a ignorat art. 621 alin. (2) din C. civ.. Într-o apreciere greşită asupra textelor legale, a considerat că singurul remediu la care este îndreptăţită, în vederea reparării prejudiciului suferit prin amplasarea pe teren a capacităţii electrice, ar fi plata despăgubirilor, nu şi desfiinţarea capacităţii electrice.

Or, astfel cum se desprinde din art. 621 alin. (2) C. civ., aplicabile speţei, obligaţia proprietarului de a permite trecerea prin fondul său a reţelelor edilitare ce deservesc fonduri învecinate sau din aceeaşi zonă subzistă numai în măsura în care trecerea prin altă parte ar fi imposibilă, periculoasă sau foarte costisitoare.

Aşadar, recurenta poate beneficia concomitent de repararea prejudiciului cauzat prin lipsa de folosinţă a terenului şi de mutarea instalaţiei electrice de pe acesta.

Pe de altă parte, contrar reţinerilor din decizia de apel, incidenţa remediului prevăzut de art. 621 alin. (2) C. civ. nu este condiţionată de amplasarea capacităţii electrice ulterior constituirii dreptului de proprietate asupra terenului.

Câtă vreme trecerea reţelelor edilitare prin altă parte nu este imposibilă, periculoasă şi foarte costisitoare, proprietarul fondului este îndreptăţit să solicite şi să obţină înlăturarea reţelelor edilitare de pe terenul său. Dispoziţiile art. 621 din C. civ. cuprind o soluţie legislativă în sensul că trecerea instalaţiilor de utilitate publică pe proprietatea privată a unor terţe persoane este permisă doar atunci când, din motive excepţionale, nu ar fi posibilă amplasarea lor în alt loc.

Instanţa de apel a încălcat şi prevederile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 123/2012, prin lipsa de analiză a modului în care au fost realizate lucrările de către intimata E-Distribuţie, fără o înştiinţare în scris şi în prealabil a recurentei, deşi aceasta era obligatorie potrivit normei.

În considerarea argumentelor expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată aferente celor trei faze procesuale.

5. Procedura de filtru

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat, la 4 mai 2020, la întocmirea raportului de admisibilitate în principiu a recursului, prin raport reţinându-se că recurenta are deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii atacate şi că aceasta a fost promovată în termen.

Completul de filtru C4 a constatat că raportul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ. şi a dispus comunicarea acestuia, în vederea formulării unor puncte de vedere.

Recurenta şi-a exprimat punctul de vedere la raport, arătând că susţine concluziile expuse de magistratul asistent raportor în cadrul actului, iar recursul nu poate fi privit decât admisibil în conformitate cu prevederile legale pe care se fundamentează.

Intimata E-Distribuţie Muntenia S.A. nu a expus un punct de vedere.

6. Apărările formulate în recurs

Intimata a formulat întâmpinare şi a argumentat că instanţele anterioare au realizat o judicioasă aplicare a dispoziţiilor legale în raport de situaţia de fapt existentă în cauză, astfel cum rezultă şi din probatoriul administrat. Momentul punerii în funcţiune a capacităţilor energetice, ce reprezintă un argument esenţial în respingerea cererii de recurs, este anul 1970, aşadar înainte de 1990, fiind incidentă sub acest aspect Decizia nr. 27/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

Recurenta, în cadrul răspunsului la întâmpinare, a arătat că tocmai o parte din considerentele Deciziei nr. 27/2019, neredate de intimată, au statuat că, de la momentul adoptării O.U.G. nr. 63/1998 şi până în prezent, toate actele normative au recunoscut dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de titularii autorizaţiilor de înfiinţare şi de titularii licenţelor în exercitarea drepturilor de uz şi de servitute, fără să îl raporteze la momentul realizării capacităţii energetice.

Astfel, "Titularii dreptului de proprietate privată afectaţi de capacităţile energetice pot pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de titularii autorizaţiilor de înfiinţare şi de titularii licenţelor, în exercitarea drepturilor de uz şi de servitute, indiferent de momentul realizării capacităţii energetice.’’

Prin acţiunea introductivă a invocat răspunderea delictuală a pârâtei pentru prejudiciile cauzate prin efectuarea necorespunzătoare, cu încălcarea prevederilor legale aplicabile a lucrărilor la instalaţia electrică de pe teren, fapte care se circumscriu sintagmei de "prejudicii cauzate de titularii autorizaţiilor de înfiinţare şi de titularii licenţelor în exercitarea drepturilor de uz şi de servitute’’.

În concluzie, statuările deciziei nr. 27/2019 consacră expres dreptul proprietarului unui teren pe care sunt amplasate capacităţi energetice de a obţine despăgubiri de la titularul licenţei de exploatare a capacităţilor energetice pentru prejudicii cauzate în exercitarea drepturilor de uz şi servitute.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, se constată că recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Situaţia de fapt care a generat promovarea prezentului demers judiciar reclamă amplasarea pe terenul situat în judeţul Ilfov, oraşul Jilava, în suprafaţă totală de 23.200 mp, proprietatea reclamantei, a unor stâlpi de electricitate ce ocupă aproximativ 500 mp din suprafaţa terenului, instalaţia electrică aparţinând pârâtei E-Distribuţie Muntenia S.A., care are calitatea de operator concesionar al serviciului de distribuţie a energiei electrice pe raza judeţelor Ilfov şi Giurgiu.

Analiza memoriului de recurs relevă că recurenta ar fi învestit instanţa cu soluţionarea unei acţiuni în răspundere civilă delictuală, în care fapta ilicită a pârâtei rezidă atât în efectuarea în mod necorespunzător a lucrărilor la instalaţia electrică de pe teren - realizarea unor săpături şi amplasarea unor cabluri de energie electrică, fără a respecta condiţiile de siguranţă impuse de norma tehnică energetică cu privire la adâncimea de pozare şi fără informarea în scris a proprietarului terenului potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 123/2012, cât şi în amplasarea nelegală a instalaţiei electrice.

În opinia recurentei, repararea prejudiciului cauzat ca urmare a simplei amplasări pe teren a instalaţiei electrice are loc prin plata de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă şi prin înlăturarea instalaţiei electrice, remedii cumulative.

Aceste susţineri, anatamate şi prin motivele de apel, au suscitat o clarificare a obiectului acţiunii de către instanţa de apel, astfel cum a fost conturat prin argumentarea în fapt şi în drept a cererii de chemare în judecată şi prin prisma sentinţei civile nr. 5 F din 12 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţate în regulator de competenţă. Cererea reclamantei este compusă din două petite, primul vizând o obligaţie de a face, obligarea pârâtei la desfiinţarea instalaţiei electrice existente pe teren, iar al doilea se grefează pe o acţiune în despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului, cuantificată la suma de 2.088 RON.

Astfel cum corect s-a reţinut până în prezent de cele două instanţe anterioare, recurenta reclamantă nu a contestat dreptul de uz asupra porţiunii din teren pe care se află amplasate cablurile electrice, drept de care beneficiază pârâta în virtutea Legii nr. 123/2012, ci a invocat un prejudiciu derivat din exercitarea necorespunzătoare a acestuia, acuzând că lucrările de reparaţii la instalaţia electrică din anul 2015 au fost efectuate cu încălcarea obligaţiei de înştiinţare în prealabil a proprietarului terenului şi a unor norme tehnice energetice ce reglementează realizarea acestora.

Analizând limitele în care pretenţiile au fost deduse judecăţii, Curtea de Apel a statuat că despăgubirile pretinse nu au decurs şi din limitarea dreptului de proprietate creată prin însăşi existenţa instalaţiei electrice pe teren. Drept urmare, parte din susţinerile din recurs care pun în discuţie acordarea de despăgubiri pe tărâmul răspunderii civile delictuale pentru prejudiciul creat ca urmare a amplasării pe teren a instalaţiei electrice, nu vor fi examinate, deoarece depăşesc obiectul învestirii primei instanţe şi conduc la schimbarea cauzei acţiunii, ceea ce este imposibil în cadrul căilor de atac.

Relativ la primul capăt de cerere, Curtea a apreciat, din interpretarea dispoziţiilor art. 12 alin. (9) şi 10 din Legea nr. 123/2012, că repararea prejudiciului generat de efectuarea unor reparaţii ale instalaţiei electrice existente pe teren se face doar prin plata de despăgubiri şi nicidecum prin desfiinţarea în integralitate a capacităţii electrice instalată pe teren.

Raţionamentul este unul corect.

Prevederile art. 12 alin. (9) din Legea nr. 123/2012 ce au fundamentat acest petit stipulează: "Dacă, cu ocazia intervenţiei pentru retehnologizări, reparaţii, revizii sau avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităţilor energetice, titularii de licenţă au obligaţia să plătească despăgubiri, în condiţiile prezentei legi’’, iar potrivit alin. (10) al aceleiaşi norme, proprietarii terenurilor şi titularii activităţilor afectaţi de exercitarea de către titularii de licenţă şi autorizaţii a drepturilor prevăzute la alin. (2) vor fi despăgubiţi pentru prejudiciile cauzate acestora. La calculul despăgubirilor vor fi avute în vedere următoarele criterii: suprafaţa de teren afectată cu ocazia efectuării lucrărilor; tipurile de culturi şi plantaţii, precum şi amenajările afectate de lucrări; activităţile restrânse cu ocazia lucrărilor.

Aceste texte consacră un drept la despăgubiri în favoarea proprietarilor de terenuri afectaţi de capacităţile energetice pentru prejudiciile cauzate cu ocazia efectuării reparaţiilor la instalaţia electrică, cum este situaţia şi în speţă, când reclamanta invocă nerespectarea unor cerinţe imperative privind siguranţa exploatării reţelei electrice prevăzute de Norma tehnică privind proiectarea şi executarea reţelelor de cabluri electrice din 20.03.2008 denumită "Norma tehnică energetică’’ (adâncimea săpăturilor este foarte mică, cablurile sunt amplasate pe teren la o adâncime mai mică).

Or, modalitatea de reparare a prejudiciului solicitată de reclamantă prin acţiune, anume înlăturarea reţelei electrice de pe teren prin desfiinţarea cablurilor şi a celorlalte echipamente instalate pe acesta în scopul readucerii terenului la starea iniţială, nu este prevăzută de textele legale anterior enunţate.

Prin raportare la dispoziţiile art. 621 alin. (2) C. civ., semnalate ca fiind greşit aplicate de instanţa de apel, a susţinut partea că este îndreptăţită să obţină înlăturarea reţelei edilitare de pe terenul său. Norma dispune că trecerea instalaţiilor de utilitate publică pe proprietatea privată a unor terţe persoane este permisă doar atunci când, din motive excepţionale, nu ar fi posibilă trecerea prin altă parte ori ar fi periculoasă sau foarte costisitoare.

Din perspectiva analizării normelor referitoare la aplicarea în timp a legii noi şi a împrejurării că amplasarea pe teren a capacităţii electrice s-a făcut în anul 1973, potrivit înscrisurilor din apel, de la filele x, instanţa notează că prevederile art. 621 din C. civ. nu sunt aplicabile raportului juridic litigios.

Dispoziţiile sunt incluse în Capitolul III, intitulat "Limitele juridice ale dreptului de proprietate privată’’ al titlului II "Proprietatea privată’’ al cărţii a III-a "Despre bunuri’’ a C. civ., iar, în măsura în care s-ar reţine incidenţa lor, s-ar face abstracţie de dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora "Dispoziţiile art. 602-625 din C. civ. nu se aplică situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia’’. Nu s-ar putea pretinde nici că textul art. 59 din Legea nr. 71/2011 ar fi înlăturat de la aplicare de dispoziţiile art. 6 alin. (6) din C. civ., în sensul că "Dispoziţiile legii noi sunt de asemenea aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din (...) raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi ’’, deoarece ar lipsi de sens textul legal sus evocat.

În ce priveşte al doilea capăt de cerere, Înalta Curte notează că acesta vizează posibilitatea reclamantei de a pretinde despăgubiri pentru imposibilitatea folosirii suprafeţei de teren afectate de capacităţile electrice - fluxul de cabluri aferent staţiei Jilava. Dat fiind faptul că circumstanţele factuale de care se prevalează partea în litigiu sunt similare celor analizate de instanţa supremă în Decizia nr. 27/2019, pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii referitoare la interpretarea unor dispoziţii legale din domeniul energiei electrice privind unele limitări ale dreptului de proprietate în exercitarea de către titularii autorizaţiilor de desfiinţare şi titularii licenţelor, a drepturilor de uz şi servitute şi având în vedere situaţia juridică pendinte (cauza de faţă aflându-se pe rolul instanţei judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere), se va reţine incidenţa statuărilor obligatorii intervenite în cadrul acestui mecanism procedural de unificare jurisprudenţială.

Din această perspectivă, sunt avute în vedere dispoziţiile art. 517 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţă de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, partea I.

Astfel, data publicării deciziei în Monitorul Oficial este cea de la care hotărârea dată în interesul legii devine obligatorie pentru instanţe, ceea ce înseamnă că, de la acest moment, în soluţionarea cauzelor care ridică problema de drept rezolvată prin decizia în interesul legii, instanţele vor trebui să ţină seama de dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, decizia fiind aplicabilă atât cauzelor pendinte, cât şi celor care vor fi înregistrate pe rolul instanţelor judecătoreşti.

Decizia mai sus enunţată a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 152 din 25.02.2020.

Prin această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii şi a statuat, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 16 alin. (2), (3), (5), (6), (7), (9), (10), art. 19 alin. (3), art. 20 alin. (3), art. 35 alin. (3) şi art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a dispoziţiilor art. 12 alin. (2), (3), (5), (6), (8), (10) şi (11), art. 14 alin. (3), art. 15 alin. (3), art. 30 alin. (4) şi art. 44 alin. (4) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, că:

"Titularii dreptului de proprietate privată afectaţi de capacităţile energetice pot pretinde indemnizaţii pentru lipsa de folosinţă numai în măsura în care capacităţile energetice au fost realizate după intrarea în vigoare a Legii energiei electrice nr. 13/2007; pentru capacităţile energetice realizate anterior, exercitarea de către titularii autorizaţiilor de înfiinţare şi de către titularii licenţelor a drepturilor de uz şi de servitute se face cu titlu gratuit, potrivit dispoziţiilor speciale în vigoare la data punerii lor în funcţiune.

Titularii dreptului de proprietate privată afectaţi de capacităţile energetice pot pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de titularii autorizaţiilor de înfiinţare şi de titularii licenţelor, în exercitarea drepturilor de uz şi de servitute, indiferent de momentul realizării capacităţii energetice (anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii energiei electrice nr. 13/2007).

Dispoziţiile art. 35 alin. (3) şi art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, respectiv cele ale art. 30 alin. (4) şi art. 44 alin. (4) din Legea nr. 123/2012 se opun ca titularii dreptului de proprietate privată afectaţi de reţelele electrice de transport ori de distribuţie existente la data intrării în vigoare a legii să obţină indemnizare pentru lipsa de folosinţă de la titularul dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care se situează respectivele capacităţi energetice, întemeiată pe această cauză".

Astfel, prin această decizie, Înalta Curte a reţinut că:,,90. (...) de la data intrării în vigoare a Legii nr. 318/2003 şi până la adoptarea Legii nr. 13/2007, legiuitorul a decis ca drepturile de uz şi servitute să fie exercitate cu titlu gratuit. În acest sens se cuvin reiterate dispoziţiile cuprinse în art. 16 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 318/2003, potrivit cărora "Exercitarea drepturilor de uz şi de servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestora."

91. Odată cu apariţia Legii nr. 13/2007, această chestiune a primit o nouă abordare, fiind instituită natura oneroasă a exercitării drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor private afectate de capacităţile energetice, dar aceasta numai în măsura în care respectivele capacităţi ar fi realizate după intrarea în vigoare a legii; aşadar, în aceste limite, caracterul gratuit al exercitării drepturilor de uz şi servitute a dispărut.

92. Din prevederile art. 16 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 13/2007, respectiv ale art. 12 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 123/2012 rezultă că, dacă proprietarul terenului nu este statul sau unitatea administrativ-teritorială, caz în care exercitarea drepturilor de uz şi de servitute se face cu titlu gratuit, modalitatea de exercitare a acestor drepturi depinde de momentul edificării capacităţii energetice. Astfel, exercitarea drepturilor de uz şi de servitute asupra proprietăţilor private afectate de capacităţile energetice care se vor realiza după intrarea în vigoare a legii se face pe baza unei convenţii-cadru, cu un conţinut anume determinat, care va cuprinde şi cuantumul indemnizaţiei. Per a contrario, dacă astfel de capacităţi au fost realizate înainte de intrarea în vigoare a legii, exercitarea drepturilor în discuţie se face fără încheierea vreunei convenţii şi fără plata vreunei indemnizaţii.

În cauză, punerea în funcţiune a capacităţii electrice Jilava a operat în anul 1973, aşadar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 13/2007.

Prin urmare, exercitarea de către pârâta E-Distribuţie Muntenia S.A. a drepturilor de uz şi de servitute se face cu titlu gratuit.

Cu referire la raportul dintre norma generală şi norma specială, Înalta Curte reţine că, în aceeaşi decizie de recurs în interesul legii, s-a menţionat că:,,98 Subliniind, din nou, distincţia pe care Legea nr. 13/2007 şi Legea nr. 123/2012 o fac între indemnizaţie şi despăgubire, în sensul expus mai sus - fiind extrem de util ca şi instanţele naţionale să o aibă în vedere -, se constată că atât timp cât domeniul energetic este reglementat prin legi speciale, persoanele interesate nu pot recurge la normele de drept comun, căci specialia generalibus derogant (norma specială derogă de la norma generală).

99. Cu alte cuvinte, cât timp legile speciale nu recunosc dreptul la indemnizaţii pentru lipsa de folosinţă decât în cazul capacităţilor energetice realizate ulterior intrării lor în vigoare, părţile nu pot apela la dreptul comun pentru a încerca să obţină un atare drept pentru capacităţile construite anterior, pentru că o asemenea abordare ar goli de conţinut dispoziţiile de la acel moment ale legii, care consacrau caracterul gratuit al exercitării drepturilor de uz şi servitute, după cum a rezultat din cele prezentate mai sus.

100. Prerogativele pe care dreptul fundamental de proprietate le conferă titularului său nu sunt absolute, ci trebuie examinate prin raportare la funcţia lor în societate. Din acest motiv, restricţiile care răspund unor obiective de interes general nu constituie, în raport cu scopul urmărit, o intervenţie nemăsurată şi intolerabilă de natură a atinge însăşi substanţa dreptului. Aşa fiind, cazul analizat atrage concluzia că restrângerea exerciţiului dreptului de proprietate este stabilită de lege, care instituie şi caracterul gratuit al exercitării drepturilor de uz şi de servitute în situaţia capacităţilor energetice realizate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 13/2007.’’

În raport de aceste statuări cu caracter obligatoriu, incidente în cauză, partea nu poate recurge la dispoziţiile cuprinse în norma generală - art. 621 alin. (1) şi (3) din C. civ. pentru a obţine despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului afectat de capacităţile energetice.

Aşadar, cadrul normativ din domeniul energiei electrice, astfel cum a fost examinat şi în cuprinsul Deciziei în interesul legii nr. 27/2019, a reglementat exercitarea, cu titlu gratuit, a dreptului de folosinţă asupra imobilelor afectate de reţelele electrice de transport ori de distribuţie, recunoscând proprietarilor de imobile, afectaţi de capacităţile energetice, dreptul de a beneficia de indemnizaţie pentru lipsa de folosinţă, însă doar condiţionat de realizarea obiectivelelor şi sistemelelor electrice după intrarea în vigoare a Legii nr. 123/2012, evocată în susţinerea prezentului demers judiciar.

Critica prin care i se impută instanţei de apel o nesocotire a prevederilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 123/2012 prin aceea că nu a analizat modul în care au fost realizate lucrările de către intimata E-Distribuţie, fără o înştiinţare în scris şi în prealabil a recurentei, deşi aceasta era obligatorie potrivit normei, nu va fi cenzurată având în vedere că pretenţia în justificarea căreia a fost invocat textul a fost respinsă, potrivit argumentelor înfăţişate anterior.

Constatând că motivele de recurs învederate de recurentă nu pot fi primite în temeiul cazului de casare înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în baza art. 496 alin. (1) din acelaşi cod.

Faţă de soluţia dată, este evident că intimata nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată aferente celor trei faze procesuale, cum s-a solicitat de recurentă prin recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 489A din 27 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2021.