Negative territorial conflict resolved: Moineşti Court competent over protection order after provisional order confirmation.

Şedinţa publică din data de 02 martie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moineşti, la data de 31 ianuarie 2022, sub nr. x/2022, petentul Parchetul de pe lângă Judecătoria Moineşti a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtului A., solicitând instanţei emiterea unui ordin de protecţie împotriva pârâtului, în favoarea eclamantei B..

Cererea de chemare în judecată nu a fost motivată în drept.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 41 din 1 februarie 2022, pronunţată de Judecătoria Moineşti, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Mangalia.

Pentru a hotărî astfel,în esenţă, instanţa a reţinut că, potrivit art. 40 alin. (1) din Legea nr. 217/2013, cererea pentru emiterea ordinului de protecţie este de competenţa judecătoriei de pe raza teritorială în care îşi are domciliul sau reşedinţa victima.

Instanţa a reţinut incidenţa art. 130 alin. (2), art. 131, art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Lege nr. 217/2013, şi, constatând că reclamanta din prezenta cauză are domiciliul în Mangalia, jud. Constanţa, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Mangalia.

2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Mangalia, prin sentinţa civilă nr. 166 din 07 februarie 2022, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moineşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, potrivit art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2013, în cazul cererii de emitere a ordinului de protecţie formulată de Parchet, ca urmare a confirmării ordinului de protecţie provizoriu, competenţa de soluţionare revine judecătoriei în a cărei rază teritorială a fost emis ordinul de protecţie provizoriu, şi nu judecătoriei în a cărei rază se află domiciliul victimei, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 217/2013.

În cauză, a fost emis, de către Poliţia localităţii Dărmăneşti, un ordin de protecţie provizoriu, iar potrivit art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003, procurorul înaintează ordinul de protecţie provizoriu, însoţit de documentele care au stat la baza emiterii şi confirmării acestuia, judecătoriei competente în a cărei rază teritorială a fost emis, însoţit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecţie, întocmită potrivit prevederilor art. 40 alin. (3) lit. a) şi art. 41 din acelaşi act normativ.

Ca atare, reţinând că, în speţă, ordinul de protecţie provizoriu a fost emis în Dărmăneşti, de către un agent din cadrul Poliţiei localităţii Dărmăneşti, în aplicarea dispoziţiilor art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003, a constatat că instanţa competentă teritorial a soluţiona prezenta cauză este Judecătoria Moineşti.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Instanţa supremă este sesizată cu un conflict negativ de competenţă teritorială, în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., anume a declinărilor reciproce între Judecătoria Moineşti şi Judecătoria Mangalia.

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie cererea prin care petentul Parchetul de pe lângă Judecătoria Moineşti a solicitat instanţei emiterea unui ordin de protecţie, pentru reclamanta B., împotriva pârâtului A., prezenta cerere fiind formulată ca urmare a confirmării ordinului de protecţie provizoriu emis de Poliţia localităţii Dărmăneşti.

În speţă, Înalta Curte constată că Judecătoria Moineşti şi Judecătoria Mangalia şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de aprecierile diferite ale celor două instanţe cu privire la dispoziţiile legale în temeiul cărora se stabileşte instanţa competentă a soluţiona cauza.

Astfel, Judecătoria Moineşti a dat eficienţă dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, constatând că este competentă să soluţioneze pricina instanţa de pe raza teritorială în care îşi are domiciliul reclamanta-victimă, în timp ce Judecătoria Mangalia a făcut aplicarea prevederilor art. 34 alin. (6) din aceeaşi lege, apreciind că este competentă instanţa în a cărei rază teritorială a fost emis ordinul de protecţie provizoriu.

Ordinul de protecţie este reglementat prin dispoziţiile Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, reprezentând o măsură juridică specifică, aflată la îndemâna victimei pentru a se pune la adăpost de conduita violentă a agresorului.

În reglementarea Legii nr. 217/2003, este consacrat atât ordinul de protecţie provizoriu, emis de către poliţiştii care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestui risc, cât şi ordinul de protecţie prevăzut de art. 38 şi urm, acesta din urmă fiind emis de instanţă, la cererea persoanei a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertatea este pusă în pericol.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie.

Totodată, art. 40 din acelaşi act normativ prevede că:

"(1) Cererea pentru emiterea ordinului de protecţie este de competenţa judecătoriei de pe raza teritorială în care îşi are domiciliul sau reşedinţa victima. (2) Cererea pentru emiterea ordinului poate fi introdusă de victimă personal sau prin reprezentant legal. (3) Cererea poate fi introdusă în numele victimei şi de: a) procuror; b) reprezentantul autorităţii sau structurii competente, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, cu atribuţii în materia protecţiei victimelor violenţei domestice; c) reprezentantul oricăruia dintre furnizorii de servicii sociale în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice, acreditaţi conform legii, cu acordul victimei".

Ca atare, procedura reglementată de art. 40 din Legea nr. 217/2003 are în vedere situaţia în care cererea de emitere a ordinului de protecţie este adresată instanţei direct de către victimă sau în numele acesteia de către persoanele abilitate de lege în acest sens, fără a exista un ordin de protecţie provizoriu emis anterior.

Pentru această din urmă ipoteză, în care există un ordin de protecţie provizoriu emis, procedura este prevăzută de art. 34 din acelaşi act normativ, care la alin. (1) prevede că "Ordinul de protecţie provizoriu se înaintează de către unitatea de poliţie din care face parte poliţistul care l-a emis, pentru confirmare, parchetului de pe lângă judecătoria competentă în a cărei rază teritorială a fost emis, în termen de 24 de ore de la data emiterii".

Potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, "Procurorul confirmă necesitatea menţinerii măsurilor de protecţie dispuse de organul de poliţie prin ordinul de protecţie provizoriu, aplicând o rezoluţie cu caracter administrativ pe exemplarul original al acestuia", iar în conformitate cu alin. (6) al aceluiaşi text legal, "Imediat după confirmarea prevăzută la alin. (4), procurorul înaintează ordinul de protecţie provizoriu, însoţit de documentele care au stat la baza emiterii şi confirmării acestuia, judecătoriei competente în a cărei rază teritorială a fost emis, însoţit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecţie, întocmită potrivit prevederilor art. 40 alin. (3) lit. a). şi art. 41".

În speţă, prin cererea introductivă, petentul Parchetul de pe lângă Judecătoria Moineşti a solicitat emiterea unui ordin de protecţie în favoarea reclamantei B. şi împotriva pârâtului A., ataşat cererii fiind depus ordinul de protecţie provizoriu din data de 28 ianuarie 2022, emis de către un agent din cadrul Poliţiei localităţii Dărmăneşti, Jud. Bacău .

Ca atare, cum în cauză a fost emis un ordin de protecţie provizoriu, în stabilirea competenţei de soluţionare a prezentei cereri de emitere a ordinului de protecţie sunt incidente dispoziţiile art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003, în conformitate cu care competentă a se pronunţa asupra cererii de emitere a ordinului de protecţie este instanţa în circumscripţia căreia a fost emis ordinul de protecţie provizoriu.

Or, în cauză, ordinul de protecţie provizoriu a fost emis de către un agent din cadrul Poliţiei localităţii Dărmăneşti, Jud. Bacău.

Raportat tuturor considerentelor expuse, Înalta Curte reţine că Judecătoria Moineşti, în a cărei circumscripţie teritorială a fost emis ordinul de protecţie provizoriu, este competentă să soluţioneze cauza, urmând a dispune în acest sens pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moineşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 02 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.