Conflicting competence in compelling real estate sale: territorial jurisdiction rules are relative order and cannot be raised ex officio after defense failure

Şedinţa publică din data de 02 martie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, la data de 22 iunie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., a solicitat obligarea pârâţilor să încheie cu reclamanta act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul cu destinaţia de apartament situat in localitatea Floreşti şi teren atribuit în proprietate în cotă de 38490/1258,000 părţi, iar în caz de refuz, să fie pronunţată o hotărâre care să ţină loc de act autentic, precum şi să dispună intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară, ca bun propriu dobândit prin cumpărare.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1270, art. 1279, art. 555 combinat cu art. 1650 C. civ., art. 1672 şi urm. C. proc. civ., art. 1685, art. 1686 C. civ., art. 193 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 7/1996.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 7973/2021 din 13 decembrie 2021, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, potrivit art. 107 C. proc. civ., cererile de chemare în judecată se depun la instanţa în raza teritorială în care domiciliază pârâtul, iar potrivit art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., mai este competentă teritorial instanţa de la locul de executare a contractului.

Totodată, reţinând incidenţa deciziei nr. 8/2013, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, potrivit cărora sunt deopotrivă competente instanţa de la domiciliul pârâtului cât şi instanţa de la locul de executare a contractului, având în vedere împrejurarea că părţile nu au stabilit, prin contract, locul de executare, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Judecătoria Alba Iulia, ca instanţă în circumscripţia căreia domiciliază pârâţii.

2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Alba Iulia, prin sentinţa civilă nr. 49/2022 din 19 ianuarie 2022, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 126, coroborat cu art. 129 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., fiind vorba de o pricină privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care părţile pot dispune, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei este una relativă, de ordine privată, excepţia de necompetenţă teritorială neputând fi invocată din oficiu. Neinvocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de către pârâţi, prin întâmpinare, a avut ca efect acoperirea eventualei necompetenţe a Judecătoriei Cluj-Napoca.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Instanţa supremă este sesizată cu un conflict negativ de competenţă teritorială, în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., anume a declinărilor reciproce între Judecătoria Cluj-Napoca şi Judecătoria Alba Iulia.

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., prin care s-a solicitat obligarea pârâţilor să încheie cu reclamanta act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul cu destinaţia de apartament situat in localitatea Floreşti şi teren atribuit în proprietate în cotă de 38490/1258,000 părţi, iar în caz de refuz, să fie pronunţată o hotărâre care să ţină loc de act autentic, precum şi să dispună intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară, ca bun propriu dobândit prin cumpărare.

Ivirea prezentului conflict negativ de competenţă a fost determinată de interpretarea diferită pe care instanţele aflate în conflict au dat-o regimului juridic al normelor ce reglementează competenţa teritorială de soluţionare a cererii de chemare în judecată, precum şi condiţiilor de invocare a excepţiei de necompetenţă teritorială.

Caracterul de ordine publică sau de ordine privată al normelor de competenţă teritorială incidente în cauză se apreciază pornind de la obiectul cererii deduse judecăţii, ţinând cont de natura dreptului ce se valorifică prin acţiune.

Potrivit dezlegărilor obligatorii date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 8/2013 pronunţată în recurs în interesul legii, aplicabile mutatis mutandis în litigiul pendinte, acţiunea prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic cu privire la un imobil are caracterul unei acţiuni personale imobiliare, iar competenţa teritorială este alternativă, între instanţa domiciliului pârâtului şi instanţa locului executării obligaţiei, numai dacă în actul încheiat între părţi a fost prevăzut locul executării, fie chiar în parte, a obligaţiei. În situaţia în care părţile nu au predeterminat, în actul juridic pe care l-au încheiat, locul executării obligaţiei, competenţa teritorială nu mai este alternativă, neputându-se stabili care este instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei. Astfel, competenţa de soluţionare în aceste cazuri se determină potrivit dreptului comun.

Întrucât, în cauză, părţile nu au stabilit, prin promisiunea de vânzare-cumpărare, un loc al executării obligaţiilor, devine incidentă regula de drept comun în materia competenţei teritoriale, respectiv cea legiferată de art. 107 C. proc. civ. potrivit căruia:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Competenţa teritorială de drept comun este reglementată de norme de ordine privată, iar conform art. 130 alin. (3) din C. proc. civ. necompetenţă de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât, prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

În cauză, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost invocată de instanţă din oficiu, la termenul de judecată din 13 decembrie 2021, cu încălcarea art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Prin neinvocarea excepţiei de necompetenţă teritorială relativă în condiţiile prevăzute de lege, respectiv de către pârâţi, prin întâmpinare, eventuala necompetenţă a Judecătoriei Cluj-Napoca s-a acoperit, neputând fi invocată de către instanţă, din oficiu.

Raportat tuturor considerentelor expuse, Înalta Curte reţine că Judecătoria Cluj-Napoca este competentă să soluţioneze cauza, urmând a dispune în acest sens pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 02 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.