Cassation appeal for tort damages from late execution penalties dismissed due to prescription and res judicata barring fault allegations

Şedinţa publică din data de 02 martie 2022

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2019, reclamanţii Municipiul Cluj-Napoca, reprezentat prin primarşi Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-Napoca, reprezentată prin preşedinte, în contradictoriu cu Agenţia Domeniilor Statului ADS, Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-Napoca şi A., au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului în cuantum de 449.272 RON reprezentând penalităţi stabilite sarcina comisiei municipale prin sentinţa civilă nr. 10427/2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a Judecătoriei Cluj-Napoca.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 478 din 16 octombrie 2020 a Tribunalului Cluj, secţia Civilă, s-a respins cererea formulată de reclamanţii Municipiul Cluj-Napoca şi Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-Napoca, împotriva pârâţilor Agenţia Domeniului Statului - ADS, Comisia Judeţeană pentru stabilirea Dreptului de Proprietate private asupra terenurilor Cluj şi A., ca neîntemeiată faţă de pârâţii ADS şi Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj şi ca prescrisă faţă de pârâtul A..

Prin aceeaşi sentinţă civilă, a fost obligată reclamanta să plătească pârâtului A. suma de 900 RON, cheltuieli parţiale de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 155/A/2021 din 16 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă s-a admis apelul declarat de pârâtul A., împotriva sentinţei civile nr. 478 din 16 octombrie 2020 a Tribunalului Cluj, secţia Civilă, pronunţată în dosar nr. x/2019, care a fost schimbată în parte, respectiv: au fost obligaţi reclamanţii să plătească pârâtului A. suma de 1.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată aferente fondului cauzei, în loc de 900 RON cu acelaşi titlu şi au fost menţinute restul dispoziţiilor din sentinţa apelată. Totodată, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii Municipiul Cluj-Napoca, reprezentat prin Primar, şi Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-Napoca, împotriva aceleaşi sentinţe.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei nr. 155/A/2021 din 16 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, au declarat recurs reclamanţii Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca, prin primar.

Printr-un prim motiv de recurs, recurenţii critică hotărârea instanţei de apel în ceea ce priveşte soluţia de respingere a acţiunii, ca prescrisă, cu privire la pârâtul B..

În dezvoltarea acestui motiv, se susţine că recurenţii au cunoscut efectiv prejudiciul în data de 30 octombrie 2017, odată cu pronunţarea deciziei civile nr. 1468/A/2017 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosarul nr. x/2017, prin care a fost respinsă contestaţia la executare având ca obiect înlăturarea sau reducerea penalităţilor stabilite prin sentinţa civilă nr. 10427/2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a Judecătoriei Cluj-Napoca.

Astfel, în raport de această dată, susţinerea instanţei de apel cu privire la împrejurarea că termenul de prescripţie este depăşit în raport cu data pronunţării încheierii civile nr. 3314/07.04.2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca pronunţată în dosarul nr. x/2016 este nelegală, întrucât, în cadrul acestui litigiu, au fost stabilite penalităţi în cuantum de 1000 RON zi întârziere, prejudiciu incert la data pronunţării, întinderea prejudiciului fiind cunoscută doar la data stabilirii sumei definitive prin sentinţa civilă nr. 10427/2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca.

Totodată, recurenţii învederează că hotărârile prin care se stabilesc penalităţi, în temeiul art. 906 alin. (2) din C. proc. civ., sunt definitive, dar nu sunt susceptibile de executare silită, fiind necesară pronunţarea de către instanţă a unei sentinţe având ca obiect stabilirea sumei finale.

Concluzionând, recurenţii arată că prescripţia dreptului la acţiunea în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită nu începe să curgă de la data când s-a produs paguba, ci de la data la care cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea.

Totodată, arată că recurenta Comisia Municipală şi-a îndeplinit obligaţia de punere în posesie încă din data de 5 mai 2015 pentru evitarea împovărării bugetului local cu sume de bani reprezentând cheltuieli executare silită şi penalităţi aplicate în temeiul art. 906 din C. proc. civ.

Prin cel de al doilea motiv de recurs, recurenţii au susţinut că aprecierea instanţei de apel cu privire la culpa exclusivă a Comisiei Municipale nu este legală, întrucât acest litigiu nu a fost purtat în contradictoriu cu pârâţii din prezenta speţă, ci cu beneficiarii titlului executoriu, instanţa de apel neţinând cont de faptul că toate instituţiile implicate în reconstituirea dreptului de proprietate, cărora legiuitorul le-a stabilit atribuţii concrete în materia fondului funciar, trebuie sa colaboreze şi să conlucreze pentru a se asigura finalitatea urmărită de către legiuitor, respectiv reconstituirea dreptului de proprietate şi emiterea titlurilor de proprietate în favoarea persoanelor îndreptăţite.

Din cuprinsul dispoziţiilor art. 5 şi art. 6 din H.G. nr. 890/2005 rezultă că, atât comisiile municipale, cât şi comisiile judeţene, au atribuţii concrete în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate. Astfel, pentru finalizarea procedurii de punere în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate persoanelor îndreptăţite, este necesar ca aceste atribuţii să fie îndeplinite în comun, în sensul că, dacă una dintre aceste comisii nu îşi îndeplineşte atribuţiile, cealaltă este în imposibilitatea continuării procedurii administrative, sens în care nu se asigură finalitatea urmărită de legiuitor.

În opinia recurenţilor, la pronunţarea hotărârii, instanţa de fond trebuia să aibă în vedere că, punerea în posesie cu suprafaţa de 2,10 ha, nu reprezintă o simplă formalitate aflată la îndemâna recurentei Comisia Municipală, ci sunt necesare parcurgerea mai multor etape precum stabilirea amplasamentului, înaintarea propunerii spre validarea comisiei judeţene, validarea propunerii, punerea la dispoziţie a terenurilor validate, semnarea procesului-verbal de către toate instituţiile implicate şi de către beneficiari. Or, în cauză, îndeplinirea atribuţiilor cu întârziere de către Comisia Judeţeană Cluj, precum şi susţinerile expertului B. au condus, împreună, la prejudiciul în cuantum de 449.272 RON.

Recurenta Comisia Municipală a arătat, în susţinerea acestui motiv de recurs, că şi-a îndeplinit obligaţia de punere în posesie încă din 5 mai 2015, iar culpa pentru punerea în executare cu întârziere a titlului executoriu, respectiv eliberarea efectivă a titlului de proprietate, îi revine Comisiei Judeţene de fond funciar, potrivit competenţelor atribuite de H.G. nr. 890/2005, de vreme ce procesul-verbal de punere în posesie, împreună cu întreaga documentaţie, au fost transmise de mai multe ori Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj, dar au fost returnate pe considerentul că terenul face parte din domeniul public al statului.

S-a susţinut, totodată, că în situaţia în care Comisia Judeţeană ar fi respectat dispoziţiile art. 36 din H.G.890/2005, respectiv documentaţia ar fi fost verificată de către aceasta, nu s-ar fi ajuns la penalităţi în cuantum de 431.000 RON. Mai mult decât atât, dacă Comisia judeţeană şi-ar fi îndeplinit obligaţia de verificare a documentaţiei şi înaintarea ei spre scrierea titlului de proprietate Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aşa cum dispune art. 36 din H.G 890/2005, Oficiul de Cadastru nu ar fi putut returna documentaţia la comisia locală sub diverse pretexte având alte mijloace juridice la dispoziţie.

Având în vedere că, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nu are atribuţii de verificare şi control asupra documentaţiilor întocmite de către comisiile locale pentru emiterea titlurilor de proprietate, ci aceste atribuţii revin exclusiv comisiilor judeţene, recurenţii susţin că au fost în imposibilitatea demarării vreunui demers judiciar de obligare la punerea în executare a titlului executoriu, iar prin refuzul nejustificat de a emite titlul de proprietate, s-a creat municipalităţii un prejudiciu de 449.272 RON constând în penalităţi pe zi de întârziere, cheltuieli de judecată şi cheltuieli de executare silită.

Concluzionând, recurenţii au susţinut că, în cauză, sunt îndeplinite toate condiţiile răspunderii civile delictuale.

5. Apărările formulate în cauză.

În termen legal, intimatele-pârâte Agenţia Domeniilor Statului şi Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Cluj au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând legalitatea deciziei recurate, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte critica vizând soluţia de respingere a cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul B., ca prescrisă, recurenţii pretind că au cunoscut efectiv prejudiciul în data de 30 octombrie 2017, odată cu pronunţarea deciziei civile nr. 1468/A/2017 a Tribunalului Cluj în dosarul nr. x/2017, iar nu la data pronunţării încheierii civile nr. 3314/07.04.2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca, în dosarul nr. x/2016, întrucât, în cadrul acestui ultim litigiu, a fost stabilit un prejudiciu incert, întinderea prejudiciului fiind cunoscută doar la data stabilirii sumei definitive prin sentinţa civilă nr. 10427/2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca.

Referitor la începutul cursului prescripţiei extinctive, instanţa de recurs reţine că potrivit art. 2528 alin. (1) C. civ. prevede că, prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei cauzată prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Astfel, în ceea ce priveşte începutul curgerii termenului de prescripţie în situaţia acţiunilor întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, prescripţia nu începe să curgă de la data când s-a produs paguba, deşi - în mod obiectiv - dreptul la acţiune trebuie considerat că a luat naştere de la acea dată, ca şi dreptul subiectiv la reparaţie, ci de la data la care cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea.

Regula generală instituită de noul C. civ. privind începutul prescripţiei extinctive are un caracter mixt, prezentând caracteristica stabilirii - alternativ - a două momente de la care prescripţia începe să curgă, şi anume: un moment subiectiv, principal, constând în data cunoaşterii pagubei şi a celui care răspunde de ea, şi un moment obiectiv, subsidiar, constând în data când, după împrejurări, trebuiau cunoscute atât paguba, cât şi autorul faptei ilicite.

Prin urmare, simpla încălcare a dreptului subiectiv, deşi implică naşterea dreptului la acţiune, nu atrage şi începutul prescripţiei extinctive, dacă titularul dreptului la acţiune nu a cunoscut, în mod efectiv, actele sau faptele de care legea leagă naşterea dreptului la acţiune şi nici, după împrejurări, nu trebuia să le cunoască.

În consecinţă, împrejurarea că legiuitorul a înţeles să stabilească un moment subiectiv, ulterior creării prejudiciului, de la care începe să curgă termenul de prescripţie extinctivă, stabilind că prescripţia începe să curgă numai de la data când victima a cunoscut atât paguba, cât şi pe cel răspunzător de ea, impune ca, într-o atare ipoteză, cel păgubit să fie chemat să probeze imposibilitatea identificării prejudiciului şi a celui care răspunde de acesta în termenul prescris de lege, în caz contrar, operând prezumţia de culpă - de a nu fi depus toate diligenţele necesare pentru descoperirea pagubei şi a celui chemat să răspundă de ea - în sarcina acestuia.

În speţă, reclamanţii au învestit prima instanţă cu o acţiune prin care au solicitat obligarea pârâţilor Agenţia Domeniului Statului - ADS, Comisia Judeţeană pentru stabilirea Dreptului de Proprietate private asupra terenurilor Cluj şi A. la plata sumei de 449.272 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, cheltuieli de judecată şi cheltuieli de executare silită stabilite în sarcina Comisiei municipale pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-Napoca în legătură cu punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 15159/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca pronunţată în dosarul nr. x/2009.

În esenţă, reclamanţii au susţinut că, punerea în executare a acestei hotărâri judecătoreşti, s-a realizat cu mare dificultate întrucât terenul pentru care instanţa a dispus punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate nu se afla la dispoziţia comisiei locale, ci în domeniul public al statului, fapta ilicită imputată pârâtului A., constând în identificarea eronată, prin expertiză, a terenului (acesta fiind, în realitate, amplasat în tarlaua x, aflată în domeniul public al statului, iar nu în tarlaua x cum a concluzionat pârâtul care a avut calitatea de expert în dosarul nr. x/2009, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 15159/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca).

Prin decizia civilă recurată, s-a statuat că recurenţii reclamanţi au cunoscut cu mai mult de 3 ani, anterior promovării cererii de chemare în judecată din prezentul dosar, atât paguba ce le-a fost cauzată prin pretinsa identificare eronată a terenului pentru care au fost obligaţi la punerea în posesie, cât şi pe cel răspunzător de producerea pagubei.

În acest sens, s-a constatat că reclamanţii s-au apărat în tot cursul litigiului ce a constituit obiectul dosarului nr. x/2009 al Judecătoriei Cluj Napoca în sensul că terenul a fost identificat eronat de către expertul A., fiind amplasat în tarlaua x, respectiv au susţinut că acesta nu se află la dispoziţia Comisiei Municipale, chestiune litigioasă care a fost însă tranşată jurisdicţional, fiind înlăturată de către instanţele învestite cu soluţionarea litigiilor anterioare.

De asemenea, s-a reţinut că sentinţa civilă nr. 10427/2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca doar a cuantificat penalităţile datorate de reclamantă pentru neexecutarea sentinţei civile nr. 15159/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca pentru perioada 05.10.2015 - 08.12.2016, obligarea reclamanţilor la plata de penalităţi în cuantum de 1.000 RON pe zi pentru nepunerea în executare a sentinţei civile nr. 15159/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca fiind dispusă prin încheierea civilă nr. 3314/07.04.2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

Aşadar, s-a apreciat, în urma analizei circumstanţelor factuale ale cauzei, că cel pretins vinovat de producerea prejudiciului a fost efectiv cunoscut de titularii dreptului dedus judecăţii încă de la momentul la care aceştia au cunoscut săvârşirea faptei ilicite imputate pârâtului A., formulând apărări cu acelaşi obiect în cadrul litigiului în care a fost emis titlul executoriu - apărări reiterate în cadrul litigiilor legate de punerea în executare a sentinţei civile nr. 15159/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca (în care Comisia municipală le-a invocat drept impedimente temeinice care au justificat întârzierea executării), respectiv că recurenţii au cunoscut prejudiciul şi nu s-au regăsit într-o imposibilitate fizică sau juridică de a acţiona imediat după pronunţarea încheierii civile nr. 3314/07.04.2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2016.

Deşi recurenţii pretind că o atare statuare este eronată, întrucât încheierea civilă nr. 3314/07.04.2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca, deşi este definitivă, nu era susceptibilă de executare silită, cuantumul penalităţilor fiind stabilit prin sentinţa civilă nr. 10427/2017 a Judecătoriei Cluj-Napoca (în raport de care dreptul la acţiune nu era prescris), instanţa de recurs, răspunzând argumentelor critice deduse analizei prin cererea de recurs, constată caracterul nefondat al acestora.

Astfel, plecând de la premisa că debitorul este dator să execute obligaţia stabilită prin titlul executoriu, prevederile art. 906 din C. proc. civ., consacră un mijloc de constrângere indirectă a debitorului la executarea obligaţiei de a face ce îi incumbă, în vederea executării hotărârilor judecătoreşti care dispun cu privire la o anumită acţiune a celui obligat (în speţă, să efectueze operaţiunile administrative necesare punerii în posesia unui teren).

Legiuitorul a considerat necesar să instituie un astfel de mijloc de constrângere pentru a conferi eficacitate hotărârilor judecătoreşti care stabilesc obligaţii de a face, o asemenea măsură legislativă având menirea să asigure, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, realizarea întocmai a actului de justiţie într-un stat care respectă preeminenţa dreptului, în sensul că executarea unei hotărâri judecătoreşti trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces, iar dreptul de acces la justiţie ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă ar permite ca o hotărâre definitivă şi obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părţi, în caz contrar, finalitatea actului jurisdicţional rămânând iluzorie în absenţa unei sancţiuni pentru neexecutarea voluntară a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în această materie.

Aplicarea penalităţilor reprezintă, aşadar, o sancţiune pecuniară, care constă în obligarea debitorului la plata unei sume fixe sau procentuale (după distincţiile cuprinse în art. 906 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ.) în favoarea creditorului, pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei de a face ce implică un fapt personal, menţionate în titlul executoriu şi care are rolul de a crea debitorului obligaţiei o presiune suplimentară, în vederea aducerii la îndeplinire a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu.

Este real că dreptul de acces la un tribunal nu poate obliga un stat la executarea oricărei hotărâri, indiferent de circumstanţe, fiind acceptată (aşa cum rezultă din prevederile art. 906 alin. (4) şi (5) din C. proc. civ.) posibilitatea intervenirii unor împrejurări de fapt sau de drept care să aibă ca efect temporizarea sau chiar imposibilitatea aducerii la îndeplinire a titlului executoriu. Ca atare, ceea ce se sancţionează prin stabilirea penalităţilor de întârziere este inerţia, pasivitatea debitorului.

În speţă, deşi recurenţii afirmă necunoaşterea cuantumului penalităţilor datorate creditorului obligaţiei de a face la data pronunţării încheierii nr. 3314/07.04.2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca, ignoră faptul că prin această hotărâre definitivă a fost reţinută culpa Comisiei Municipale pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-Napoca în executarea cu întârziere a titlului executoriu, ceea ce are drept semnificaţie că încă de la acest moment puteau să cunoască faptele de care legea leagă naşterea dreptului la acţiune.

Împrejurarea că prin sentinţa civilă nr. 10427/2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca au fost cuantificate definitiv penalităţile datorate de reclamantă pentru executarea cu întârziere a sentinţei civile nr. 15159/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca pentru perioada 05.10.2015 - 08.12.2016 nu poate avea semnificaţia pretinsă de recurenţi, aceea că doar de la data individualizării acestor penalităţi curge termenul de prescripţie.

Aceasta întrucât validarea construcţiei juridice recurenţilor ar însemna să se accepte că pasivitatea Comisiei municipale şi prezumţia de culpă în executarea cu întârziere a titlului executoriu reţinută în sarcina acesteia prin încheierea civilă nr. 3314/07.04.2016, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2016, nu ar fi operat, şi corelativ îndreptăţirea creditorului de a obţine sancţionarea debitorului aflat în culpă pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu, nu ar fi putut fi cunoscută, deşi, încă de la acel moment s-a tranşat jurisdicţional, printr-o încheiere definitivă, că a existat o neexecutare culpabilă de către această comisie a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu şi s-a reţinut îndreptăţirea creditorului la penalităţi.

Totodată, nu se poate ignora faptul că această statuare jurisdicţională a fost menţinută prin pronunţarea sentinţei civile nr. 10427/2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca, respectiv prin respingerea prin hotărâre definitivă a contestaţiei la executare formulată de Comisia municipală pentru Stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj-Napoca, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Cluj - Napoca şi nici faptul că, în speţă, în susţinerea existenţei unei temporizări obiective, justificate a executării voluntare a titlului executoriu, cu referire la conduită ilicită imputată pârâtului A., Comisia municipală a invocat, în litigiul soluţionat prin decizia civilă nr. 1468/A/2017 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2017, aceeaşi chestiune litigioasă tranşată deja în litigiul de fond (fiind apreciată ca fiind nefondată) ce viza greşita identificare a terenului în privinţa căruia s-a dispus punerea în posesie a creditorului.

Ca atare, autoritatea de lucru judecat provizorie de care s-a bucurat încheierea pronunţată în condiţiile art. 906 alin. (4) din C. proc. civ. în ceea ce priveşte culpa debitorului în executarea obligaţiei de a face stabilită prin sentinţa civilă nr. 15159/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca şi dreptul creditorului acestei obligaţii de a obţine executarea acestui titlu executoriu şi penalităţi pentru executarea cu întârziere a titlului executoriu a fost consolidată.

Raportat la aceste circumstanţe factuale particulare, recurenţii induc o nepermisă distincţie între momentul recunoaşterii dreptului creditorului de a pretinde penalităţi pentru executarea cu întârziere a hotărârii judecătoreşti şi cel al individualizării întinderii acestui drept.

În consecinţă, în mod corect, s-a reţinut, în speţă, că data pronunţării încheierii civile nr. 3314/07.04.2016 de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2016 marchează momentul naşterii dreptului creditorului din titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 15159/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, de a pretinde penalităţi de întârziere pentru executarea cu întârziere a acestei hotărâri judecătoreşti, şi, pe cale de consecinţă, s-a apreciat că de la această dată, reclamanţii din prezenta pricină, au putut cunoaşte prejudiciul imputat pârâtului A. în cauză.

Ca urmare, în mod nefondat recurenţii pretind că, în cauză, în determinarea momentului de început al termenului de prescripţie, au fost aplicate eronat prin decizia civilă recurată criteriile instituite prin art. 2528 alin. (1) C. civ.

Nici critica vizând greşita statuare a instanţei de apel cu privire la culpa Comisiei Municipale pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-Napoca nu este fondată.

Ceea ce pretind recurenţii este a fi exonerată Comisia municipală (şi implicit Municipiul Cluj Napoca, care, în lipsa unui patrimoniu propriu al Comisiei a suportat plata penalităţilor stabilite prin sentinţa civilă nr. 10427/2016 a Judecătoriei Cluj Napoca) de la plata penalităţilor de întârziere, a cheltuielilor de judecată şi a cheltuielilor de executare stabilite definitiv prin sentinţa civilă anterior menţionată sub motiv că intimatele pârâte Agenţia Domeniilor Statului - ADS şi Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-Napoca sunt cele care, prin atitudinea lor, au generat întârzierea în executarea sentinţei civile nr. 15159/2012 a Judecătoriei Cluj Napoca.

Recurenţii susţin, în acest sens, că litigiile în care au fost pronunţate sentinţa civilă nr. 15159/2012 a Judecătoriei Cluj Napoca şi sentinţa civilă nr. 10427/2016 a Judecătoriei Cluj Napoca, nu au fost purtate în contradictoriu cu pârâtele din prezenta cauză, respectiv că instanţa de apel ar fi ignorat faptul că toate instituţiile implicate în reconstituirea dreptului de proprietate, cărora legiuitorul le-a stabilit, în conformitate cu prevederile art. 5, 6, 36 din H.G. nr. 890/2015, atribuţii concrete în materia fondului funciar, trebuiau să colaboreze şi să conlucreze pentru a se asigura finalitatea urmărită, respectiv reconstituirea dreptului de proprietate şi emiterea titlurilor de proprietate persoanelor îndreptăţite.

Sub acest ultim aspect, ceea ce se invocă este îndeplinirea obligaţiei de punere în posesie stabilite în sarcina Comisiei municipale încă din 5 mai 2015, susţinându-se că, întârzierea în eliberarea titlului de proprietate, se datorează conduitei culpabile a pârâtei ADS, ca urmare a nepredării terenului şi identificării lui eronate, respectiv a pârâtei Comisiei Judeţene de fond funciar, ca urmare a nerespectării dispoziţiilor art. 36 din H.G. nr. 890/2005, mai exact a obligaţiei de întocmire şi verificare a documentaţiei necesare scrierii titlului de proprietate Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, invocată de această autoritate la momentul returnării dosarului ce îi fusese înaintat de către recurentă.

Procedând la verificarea considerentelor deciziei recurate care au fost subsumate analizei motivului de apel care a vizat aceeaşi chestiune litigioasă, instanţa de recurs constată că prin decizia civilă recurată s-a reţinut că aspectele de care se prevalează reclamanţii în prezenta cauză în demonstrarea faptelor ilicite imputate pârâţilor şi a culpei acestora au fost tranşate cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 15159/2012 a Judecătoriei Cluj Napoca, respectiv, prin decizia civilă nr. 1468/A/2017 a Tribunalului Cluj.

Consecutiv acestor considerente cu caracter decizoriu, care au fundamentat soluţia supusă cenzurii în recurs, recurenţii s-au limitat la a invoca în prezenta cale de atac faptul că în aceste litigii, intimaţii din prezenta cauză nu au avut calitatea de părţi.

Subsumat analizei concrete a acestei critici, instanţa de recurs constată că utilizarea de către instanţa de apel în considerentele deciziei recurate a sintagmei autoritate de lucru judecat, relevă cu evidenţă că, în acest plan, a fost avut în vedere efectul pozitiv al lucrului judecat sau funcţia pozitivă a autorităţii de lucru judecat, în sensul celor reglementate de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel, potrivit considerentelor deciziei din apel - reflectate în soluţia din dispozitiv - ceea ce s-a reţinut a fost efectul pozitiv al judecăţii anterioare, conţinute în sentinţa civilă nr. 15159/2012 a Judecătoriei Cluj Napoca, cea care a dat dezlegare definitivă litigiului de fond funciar, prin care Comisia municipală a fost obligată la punerea reclamanţilor din acea cauză în posesie asupra suprafeţei de teren de 2,10 ha, litigiu în care s-a statuat şi asupra apărării recurenţilor vizând identificarea terenului menţionat.

De asemenea, s-a reţinut efectul pozitiv al deciziei civile nr. 1468/A/2017 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2017, în care s-a statuat asupra caracterului nefondat al contestaţiei la executare formulate de către reclamanţi, în temeiul dispoziţiilor art. 906 alin. (5) C. proc. civ.., hotărâre prin care instanţele au concluzionat că apărările recurenţilor privind existenţa unui impediment obiectiv la executare şi greşita returnare de către O.C.P.I. a documentaţiei necesare pentru eliberarea titlului de proprietate către aceştia nu pot fi primite, reţinându-se că "din probaţiunea administrată în cauză a rezultat că apelanta s-a aflat în culpă pentru îndeplinirea cu întârziere a obligaţiilor stabilite în sarcina sa prin titlul executoriu."

Or, aşa cum rezultă din art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este ataşată şi considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susţin dispozitivul, ci şi considerentelor decizorii.

Astfel, noul C. proc. civ. a recunoscut, în mod explicit, autoritate de lucru judecat, alături de dispozitiv, considerentelor pe care se sprijină soluţia din dispozitiv, aceasta putând a fi înţeleasă numai prin prisma raţiunilor de drept şi de fapt care au condus la adoptarea respectivei soluţii.

În acest mod legiuitorul a consacrat efectul pozitiv al lucrului judecat cu privire la chestiunile litigioase, deduse judecăţii în mod incidental şi dezlegate în cadrul unui proces, a căror rezolvare deşi nu se regăseşte în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită sau contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situaţie, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanţei în sensul de a nu se nesocoti ceea ce o instanţă a statuat deja jurisdicţional, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care opreşte o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).

În consecinţă, în cazul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii, nu se cere în mod necesar existenţa unei triple identităţi (obiect, cauză, părţi) întrucât ceea ce se urmăreşte este evitarea contrazicerilor nu doar între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti, ci şi între dispozitivul unei hotărâri şi considerentele alteia care a rezolvat un aspect litigios ce are legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii sau evitarea contrazicerilor între considerente decizorii ale hotărârilor.

Raportat la cele anterior menţionate, împrejurarea că litigiile anterioare s-au purtat în contradictoriu cu alţi pârâţi, nu are drept consecinţă o îndreptăţire a părţilor din aceste litigii la a pretinde că cele statuate anterior vizând culpa acestora/culpa altor autorităţi în neexecutarea sentinţei civile nr. 15159/2012 a Judecătoriei Cluj Napoca, nu le sunt opozabile.

Aceasta întrucât, ca părţi în proces, acestea nu pot nega efectul autorităţii de lucru judecat, care se ataşează hotărârilor judecătoreşti cu privire la chestiunile litigioase tranşate, care se opun părţilor procedurii judiciare cu forţa unei prezumţii absolute, ce nu poate fi răsturnată prin statuări contrare într-un litigiu ulterior (Comisia municipală, fiind, de altminteri, cea care, în speţă, a invocat şi supus dezlegării instanţelor asemenea aspecte).

În alţi termeni, în raport cu părţile care au supus deja dezbaterii judiciare, cu respectarea garanţiilor procesuale, o chestiune litigioasă, dezlegarea jurisdicţională dată acesteia se opune cu putere de lucru judecat, aşa încât acestea nu o mai pot repune în discuţie în cadrul unor litigii viitoare.

De aceea, din această perspectivă, luând desigur în considerare limitele învestirii stabilite prin cererea de recurs, abordarea instanţei de apel şi modalitatea în care aceasta a făcut aplicarea efectului pozitiv al lucrului judecat ataşat deciziei civile nr. 1468/A/2017 a Tribunalului Cluj şi sentinţei civile nr. 15159/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, în ceea ce priveşte chestiunile litigioase circumscrise inexistenţei culpei Comisiei municipale/existenţei culpei exclusive a pârâţilor în executarea cu întârziere a sentinţei civile nr. 15159/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca/inexistenţei faptei ilicite vizând identificarea eronată a terenului în privinţa căruia s-a dispus punerea în posesie şi nepredării acestuia către recurenţi, sunt corecte, de vreme ce considerentele decizorii ale hotărârilor anterior menţionate se bucură de autoritate de lucru judecat sub acest aspect şi nu mai pot fi contrazise, conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Concluzionând, se reţine, raportat la cadrul de analiză impus de circumstanţele pricinii şi de limitele stabilite prin criticile de recurs, că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a efectului pozitiv al lucrului judecat, ataşat hotărârilor judecătoreşti pronunţate în litigiile precedente.

În consecinţă, reiterarea în prezentul recurs, a apărărilor deduse deja analizei instanţelor anterioare, care aduc în discuţie propria viziune a recurenţilor asupra situaţiei de fapt şi a culpei pârâţilor în executarea cu întârziere a sentinţei civile nr. 15159/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, nu au aptitudinea de a configura un viciu de legalitate a deciziei civile recurate nici din perspectiva aplicării în cauză a prevederilor art. 1357 din C. civ., aşa cum se tinde la a se demonstra în speţă.

Aceasta întrucât condiţiile impuse de această normă pentru declanşarea răspunderii civile delictuale - existenţa faptei ilicite, existenţa unui prejudiciu, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul - trebuie îndeplinite cumulativ.

Cum analiza acestor condiţii este graduală, în mod corect instanţa de apel a apreciat că reţinerea uneia/unora dintre acestea ca nefiind îndeplinită, în considerarea statuărilor anterioare ale instanţelor care se impun recurenţilor cu autoritate de lucru judecat, nu mai impune analiza celorlalte.

În acest context factual, argumentele din recurs care tind la a demonstra existenţa, actualitatea şi certitudinea prejudiciului şi existenţa legăturii de cauzalitate se dovedesc a fi lipsite de relevanţă juridică în soluţionarea prezentei căi de atac.

Întrucât, raportat la considerentele anterior evocate care relevă caracterul nefondat al motivelor de recurs formulate în cauză, recurenţii se află în culpă procesuală, în speţă, nu sunt îndeplinite cerinţele impuse de art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.. În consecinţă, cererea recurenţilor reclamanţi având ca obiect obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată este nefondată.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte, potrivit art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca, prin primar,împotriva deciziei nr. 155/A/2021 din 16 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca, prin primar,împotriva deciziei nr. 155/A/2021 din 16 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 02 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.